Succes! În afaceri? În Viață!

Publicat pe

posibilitatiCred că mai toți am auzit de Valentin Nicolau. Pe rând, geolog, pictor, hamal, vînzător de mărțișoare, meditator de fizică și matematică, director de editură (Nemira), scriitor, consilier guvernamental, președinte de televiziune… Și dacă nu-l știi decât din articolele de presă tabloidă, ești sigur că a fost un mare mahăr toată viața. În schimb, e impresionant atunci când ai cu adevărat răbdare să descoperi o persoană în detaliu, cu bune și rele, cu reușite și nereușite… Păcat că disponibilitatea asta de a descoperi persoana vine, de obicei, odată cu dispariția acesteia.

Valentin Nicolau e omul despre care, la un moment dat al vieții sale, masele, dacă l-ar fi cunoscut, ar fi spus cu mâna pe inimă că e „ratatul perfect”. Dar el ce-a făcut? A tăcut, a strâns din dinți și a continuat să viseze și să acționeze. Visul fără acțiune și acțiunea fără vis rămân întotdeauna fără rezultate. De aceea doar unii dintre noi reușesc să fie fericiți: pentru că nimic nu li se pare imposibil, pentru că riscă totul și pentru că se bucură de ceva înainte de a avea acel ceva.

ratareÎnceputul anilor ’90. „Atunci cînd ai senzația că nimic nu se mai poate, în jurul tău se întinde o infinitate de posibilități; important e să o alegi pe aia care trebuie. Stăteam singur într-o seară în cameră, înconjurat de cărți. Aveam vreo 6.000 de cărți, toată averea mea și a soției mele. Nu aveam nici mobilă, pe jos – numai linoleum; era un dezastru. Făcusem eu din stinghie niște rafturi. Știam că mergeau foarte bine cărțile, toată lumea vindea cărți. Am zis: «Ia să fac eu o carte. Fac bani și salvez ziarul». În momentul ăla, mi-au picat ochii pe două cărți de pe un raft, scoase în anii ’70 de Editura Meridiane, în colecția «Globus». Erau două cărți, Gestapo și Monte Casino, de un autor pe nume Sven Hassel. În ultimii ani de școală generală, personajele de acolo ne fuseseră surse de inspirație și, în gașca noastră, numele lor deveniseră poreclele noastre. A mea era Barcelona. Am zis: «Ia să mă ocup de chestia asta», dar era un mister cum se face, cum se traduce, cum se contactează autorul. Printre prieteni am găsit pe cineva care avea o altă carte de Sven Hassel, în engleză, un alt titlu, în care am văzut și o adresă a editurii englezești care o scosese. Și le trimit o scrisoare în care zic că sunt un mare editor de presă română și că vreau să fac și eu cartea aia. Nu s-a întâmplat nimic timp de o lună, până într-o seară când mă întorceam dintr-una din peregrinările mele negre, că nici nu mai știam pe unde umblu, și găsesc în cutia de scrisori un plic lung. Mă uit la el, îl întorc pe partea cealaltă și văd desenat un tanc, iar sub tanc scris Sven Hassel. Hopaaa! Era o scrisoare de la fiica lui Sven Hassel, care spunea că ceea ce am trimis eu în Anglia ajunsese în Franța, la o editură care vânduse drepturile de autor englezilor și care editură fusese atât de amabilă încât trimisese scrisoarea mea, primită din Anglia, familiei lui Sven Hassel care trăia în Spania. Fiica lui scria: «Mă bucur că sunteți interesat de cărțile sale, dar sunteți interesat doar de titlul acela? Pentru că tatăl meu a scris 14». La care eu zic «Nu, toate!». Și a început corespondența.

Ajung în faza în care ne înțelegem la cîteva zeci de mii de dolari, dar în perioada aia eu nu aveam nici ce mânca. M-am dus la un prieten care avea un succes teribil în afaceri și îmi zice: «Hai la bancă, să îți iei niște bani». Și mă duce la o bancă și vorbesc cu un cineva care era cineva foarte important în banca aia. Îi spun ce vreau, el îmi zice că trebuie să aduc garanții în valoare de 1,4 ori suma pe care o cer. Aveam un televizor alb-negru Sport, două scaune, o masă și, cred, un aragaz. Nu aveam covoare în casă, dar aveam 6.000 de cărți. «Nu am, domnule, dar nu se poate face ceva?» Și îi dădeam de înțeles că poate fi bine pentru toată lumea. Iar el, nimic. Și mă trimite la un băiat, la parter, care îmi spune același lucru și mă dă afară. Pe vremea aia, băncile se deschideau pe la 8 și terminau lucrul pe la 13. În disperarea mea, cînd se deschidea banca, mă prezentam acolo și mă puneam pe o băncuță ca să mă vadă, și cînd se închidea banca, mă dădea afară milițianul. Și am stat vreo săptămînă așa, până l-am prins pe ăsta care ieșea din bancă. Am alergat după el, l-am luat de mână și i-am spus: «Domnule, ascultă-mă și pe mine!». Ăsta, nervos, că mă văzuse toată săptămâna și nu scăpa de mine, chiar m-a bruscat puțin: «Tu chiar nu înțelegi că nu ai nici o șansă?». I-am zis: «Uite care e șmecheria: arăt eu ca o mârțoagă, dar sînt cal câștigător. Te fac om!».

viataÎn timpul ăsta, contractul meu cu fiica lui Sven Hassel avea un termen și a fost ca în filme: expira astăzi și eu am plătit ieri. Trebuia să scot cartea. Mersesem la un fost coleg de facultate care își făcuse o editură cu succes imens pe piață, era plin de bani. I-am arătat contractul, i-am zis: «Uite, ia-l tu, dar vreau să îmi iasă și mie ceva». M-a tratat foarte urât și mi-a oferit o chestie jignitoare. Era asociat cu șeful sindicatului tipografilor din România și cunoșteam chestia asta. Trecea timpul și nu ieșea cartea. Cineva mi-a șoptit că e blocată de sindicate. Și atunci am luat vechea traducere de la Monte Casino, am băgat-o în altă tipografie sub un alt nume, ca să nu se știe că e cartea mea, și, spre surpriza tuturor mafioților ăstora, pe 1 decembrie 1991, apărea primul Sven Hassel de la Editura Nemira, în 75.000 de exemplare pe care le-am vândut într-o zi, cu banii jos. Dimineața eram într-o casă unde băgasem toată marfa asta și seara eram în aceeași casă, dar plină de bani.

Creditul era acoperit, din prima zi. Mi-am dat seama de ceva în noaptea aia: că Dumnezeu mi-a dat și o responsabilitate, că viața mea nu trebuie să fie numai o cacealma.”

Asta înseamnă să vrei cu adevărat. Să nu te oprească nimic: nici sistemul, nici sărăcia, nici oamenii care te păcălesc sau care îți spun că nu poți. Încrederea în sine presupune să gândești pentru tine, să simți că e bine și să acționezi cu mult curaj. Viața îi răsplătește întotdeauna pe curajoși.

Excelentul articol din KamiKaze îl poți citi integral aici. Merită. E un exemplu de succes în viață, nu în afaceri. Dacă-ți spui: „eh, a putut ăla pentru că a fost șmecher sau a avut noroc sau i-a mers mintea… sau…”, deja știu cum îți va arăta viitorul. Și zi tu, nu-i păcat? Soluția? Antrenează-te pentru succes în fiecare zi! Citește, gândește, plănuiește, renunță să te mai plângi întruna de câte ceva, înconjoară-te de cei care reușesc, care gândesc pozitiv, și comportă-te ca un om Mare! Iar Valentin Nicolau e omul care a TRĂIT 54 de ani, nu a supraviețuit. Poate prea puțini, dar așa cum i-a plăcut să o facă.

2 gânduri despre „Succes! În afaceri? În Viață!

    Mala a spus:
    Ianuarie 17, 2015 la 6:45 pm

    Impresionant! Atit pot spune.

      drstoica a răspuns:
      Ianuarie 17, 2015 la 6:59 pm

      De acord cu tine.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s