13 Reguli pentru Succes Pe Bune!

Posted on Updated on

mindAmy Morin e un psihoterapeut și speaker motivațional canadian. După ce viața a încercat-o în fel și chip, ca pe cei mai mulți dintre noi, a pus pe hârtie câteva cuvinte care descriu un om puternic. Iar adevărata putere stă înăuntrul tău, nu în bani, nu în funcții, nu în alții. Atunci când dezvolți puterea interioară, cresc rezultatele pe orice alt plan exterior. Când dezvolți puterea interioară doar parțial, s-ar putea să te umpli de bani, dar, în rest, să nu-ți fie tocmai bine cu tine. Ori să ajungi în vârful piramidei sociale și acolo să te simți cel mai neîmplinit om de pe Pământ. Sau în propria ta familie să trăiești o singurătate cruntă… Asta chiar doare, nu?

Amy Morin spune că sunt 13 lucruri pe care un om cu adevărat puternic se străduiește să le evite în fiecare zi, în fiecare poveste a sa de viață. Rezonez cu tipa. Mi-am permis să completez pe ici, pe colo și să-ți arăt și ție aceste… să le zicem reguli:

1.Omul puternic mental nu pierde timpul compătimindu-se, plângându-și de milă, văitându-se continuu din cauza împrejurărilor, a contextului nefavorabil, a circumstanțelor neplăcute. El își asumă responsabilitatea pentru acțiunile și rezultatele sale, înțelegând simplu că viața nu e obligatoriu să fie întotdeauna corectă. În acest fel, omul iese din situațiile dificile mult mai repede și se simte recunoscător pentru lecțiile învățate. Când o întâmplare se termină rău, omul dezvoltat personal trage o concluzie de genul: „Ei, bine… mergem mai departe. Doar nu e un capăt de țară!”.

2.Nu-și cedează puterea personală. Refuză să dea altora puterea de a-l face să se simtă inferior, prost, neajutorat. Omul puternic știe că are putere deplină asupra unei singure persoane pe lumea asta: asupra sa. Și astfel își poate gestiona permanent felul în care acționează și reacționează la ceea ce i se întâmplă.

13reguli3.Nu stă ghemuit și temător în fața schimbării. Omul puternic acceptă schimbarea; ba mai mult: o provoacă, așa încât să o poată modela, nuanța după cum îi vine lui bine. Cea mai mare frică a omului puternic este de a stagna, de a se bloca în obiceiuri care nu-i mai folosesc, de a lăsa viața să treacă pe lângă el, de a se plictisi de tot. Un mediu supus schimbării și chiar incertitudinea pot energiza o persoană puternică mental și pot scoate tot ce e mai bun din ea.

4.Nu își pierde energia cu lucruri pe care nu le poate controla. El nu se plânge de traficul dezastruos sau de alte persoane care fac nu știu ce, fiindcă realizează în mod înțelept că acești factori sunt dincolo de controlul său. Într-o situație dificilă, neplăcută, omul puternic își dă seama că singurul lucru pe care îl poate controla este întotdeauna propriul său răspuns și atitudinea pe care o are, folosindu-se cât mai bine de aceste atribute personale.

5.Nu se preocupă să le facă altora mereu pe plac. Cunoști persoane care caută să facă întruna pe plac celorlalți? Sau, invers, persoane care provoacă neplăceri altora ca o modalitate de a-și consolida propria imagine de putere? Niciuna dintre cele două ipostaze nu ajută în mod real. Un om puternic mental se străduiește să fie bun, corect și să-i ajute, să-i mulțumească pe alții, după caz, nefiindu-i însă teamă să-și susțină poziția. El este capabil să reziste posibilității ca cineva să se supere din cauza lui și să se strecoare elegant prin situația respectivă. Elegant, nu șmecherește.

6.Nu îi este frică să-și asume riscuri. Nu sare cu capul înainte. Gândește, simte, își ascultă intuiția, evaluează și interpretează cât mai detaliat o situație – avantaje, dezavantaje – și pune în practică scenarii îndrăznețe de a-și face viața mai bună.

Print7.Nu trăiește în trecut. Omul puternic știe că are nevoie de multă forță pentru a-și accepta trecutul și, mai ales, pentru a învăța în mod suficient din experiențele avute. Dar nu-și împotmolește energia mentală în dezamăgiri trecute sau în fantezii legate de zilele de glorie „care nu se mai întorc”. El își investește cea mai mare parte din energie în a crea un Prezent optim, care va duce la ceva din ce în ce mai bun pe viitor.

8.Nu face aceleași greșeli din nou și din nou. Definiția psihiatrică spune că ăsta e primul semn de nebunie: să faci în fiecare zi aceleași lucruri, așteptând să obții rezultate diferite și mai bune decât înainte. Un om puternic mental își asumă întreaga responsabilitate pentru comportamentul din trecut și învață din greșeli. Cercetările arată că abilitatea de a fi auto-reflexiv într-un mod precis și productiv este una dintre cele mai importante calități ale managerilor și antreprenorilor de succes.

9.Nu se simte iritat de succesul altor persoane. Ai nevoie de tărie de caracter pentru a simți bucurie autentică atunci când vezi, auzi că alții, poate concurenți, au succes. Omul puternic învață, are răbdare și se menține în permanență creativ.

10.Nu renunță după eșec. Fiecare eșec este o ocazie foare bună de a îmbunătăți lucrurile. Cei care ajung la un nivel înalt de reușită admit că întâi au greșit de multe ori și își asumă greșelile. În plus, sunt de acord că se supun în continuare greșelilor, dar, cu atenție și pasiune, reușesc să învețe tot mai mult și să greșească tot mai rar.

11.Nu îi este teamă de timpul petrecut în singurătate. Omul puternic din punct de vedere mental-emoțional se bucură și chiar prețuiește timpul petrecut în liniștea singurătății. Profită pentru a reflecta, pentru a planifica, pentru a deveni productiv, nici nu contează în ce domeniu al vieții. Fericirea și stările sale de spirit nu depind de alții. Dacă poate fi fericit singur, reușește cu adevărat să fie fericit și în cuplu, și în grupuri sociale.

12.Omul puternic mental nu simte că lumea îi datorează ceva. El intră în lume pregătit să lucreze și să aibă succes meritat, pas cu pas, știind că răsplata vine apoi de la sine.

13.Nu se așteaptă la rezultate imediate, de azi pe mâine. Fie că e vorba de un plan de antrenament, un regim nutrițional sau de a începe o afacere, omul puternic mental-emoțional se implică pe termen lung. Își folosește timpul și energia în doze echilibrate, bucurându-se fără rețineri de fiecare nouă mică sau mare realizare pe plan social, profesional, familial, financiar…

7 thoughts on “13 Reguli pentru Succes Pe Bune!

    zaraza26 said:
    Decembrie 11, 2014 la 10:38 am

    Perfect de acord cu ce spune pe aici. Mai am de lucrat la unele. Da, da, si la pct 13, ca vorbeam ieri-alaltaieri de nerabdarea mea de a vedea rezultate palpabile. Nu suna bine cand spune ca „se straduieste sa evite”. As spune ca omul puternic face alegerile potrivite.
    Am o intrebare. Cum trebuie sa procedeze, ce fel de atitudine trebuie sa aiba un barbat cand, in calitate de simplu muncitor, este invitat sa se alature unui grup de angajati care au diferite functii in firma unde lucreaza cu totii, dar niciun muncitor. Grupul este la o mica agapa, intr-un spatiu apartinand firmei respective; muncitorul a pregatit pana atunci cate ceva pe acolo. Cineva alege aproape mereu sa refuze participarea. Posibil ca simte o usoara infatuare din partea celorlalti, dar e sigur ca muncitorul se vede pe el ca fiind inferior lor si as vrea sa ii propun alt mod de abordare a chestiunii.🙂

      drstoica responded:
      Decembrie 11, 2014 la 12:29 pm

      Dintr-un complex de inferioritate vine, într-adevăr. Dar ca să-mi dau cu părerea vizavi de ce-ar putea schimba la el ca să nu mai aibă acest complex, e nevoie să cunosc persoana. Altfel, vorbim din cărți și nu e bine.🙂 În spatele acestei rețineri pe care o are stau niște credințe sau convingeri clare, emoții ori presupoziții cu valoare de lege/regulă pentru el. Cândva, într-o anume împrejurare, l-au ajutat (ca și mecanism de autoapărare), dar e clar că ele nu mai servesc nevoilor sale actuale. Sunt programe mental-emoționale care se cer transformate, înlocuite. Nu funcționează să-i spui pur și simplu: „nu mai face așa!”. Asta i-ar putea întări și mai mult acel program limitativ, simțindu-se vinovat, slab, neputincios… Ceea ce nu e adevărat, în realitate. Are suficientă putere interioară cât să schimbe lucrurile radical. Asta trebuie făcut să înțeleagă, prin stimularea resurselor interioare, prin orientarea către cum poate fi și nu către problemă în sine.
      Știi de coordonatele carteziene? Ele caracterizează toate situațiile posibile atunci când există o convingere limitativă, de tip cauză efect: dacă A, atunci B.
      Ok, admitem viziunea persoanei respective, o validăm: dacă se întâmplă A, atunci apare B lucru/stare/situație.
      Dar au existat situații în viața ta când dacă A, atunci nu B?
      Sau dacă nu A, atunci B?
      Sau dacă nu A, atunci nu B?

      Sunt cele 4 variante posibile. Puse în momentele potrivite, în starea de relaxare și de acceptare a lor, aceste întrebări fac minuni. Probate de mulți ani încoace pe oamenii care vor să schimbe la ei inclusiv imposibilități absolute. Cel mai important e să nu-ți spui: „a, nu are cum să schimbe asta ceva cu adevărat”. Este exact genul de atitudine care blochează o minte în trecut și în starea de neputință.

        zaraza26 said:
        Decembrie 11, 2014 la 12:56 pm

        Nu (mai) stiam de coordonatele carteziene. Multumesc mult!
        Intr-adevar nu pot sa-i spun „nu face asa” pentru ca e (inca) tipul de om pe care cu cat il constrangi mai tare, cu atat va face exact ce nu vrei.
        Acum are de lucru cu sefa lui, care simtindu-se o persoana slaba, crede ca e puternica adoptand o pozitie de superioritate prin duritate in vorbire si comportament. Si asa devine un om greu de digerat pentru subalterni si colegi. Dar de aici va avea de invatat persoana de care povestesc ce e ala om puternic, si diferenta dintre oameni puternici si sefi slabi.😉😉

          drstoica responded:
          Decembrie 11, 2014 la 1:14 pm

          Multă baftă! Tuturor!🙂

    Laurentiu said:
    Decembrie 11, 2014 la 7:47 pm

    Reblogged this on Prea târziu te-am iubit… and commented:
    Pentru ca sunt 13 si avem de unde alege măcar 5, 6…

      drstoica responded:
      Decembrie 11, 2014 la 9:41 pm

      EXACT, Laurențiu! Așteptam un astfel de comentariu.🙂 Dacă am respecta în mod natural măcar jumătate dintre acele reguli, chiar am fi niște oameni fericiți.
      Mulțumesc.

    De vorba cu tine said:
    August 8, 2016 la 11:45 am

    […] Material utilizat de pe: drstoica.wordpress.com […]

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s