Fii eroul copilului tău!

Publicat pe Actualizat pe

fam1În perioada de vârstă numită „imprint” (0-7 ani), copilul dă copy/paste celor mai apropiați adulți din viața lui: părinții (+cei cu care locuiește). Părinții sunt eroii exclusivi ai copilului. El are mintea ca un burete: bun, rău, absoarbe tot. Așa că, dacă apare ceva neadecvat la copil, dă-ți seama că a văzut/auzit întâi la tine, ca părinte. Te-a văzut făcând sau acceptând în mod firesc ceva anume. Iar copilul a înțeles că e bine, că poate repeta și el. Sau că nici el nu poate face așa ceva. Că nu poate risca, nu poate fi curios, nu poate experimenta, nu poate face ceea ce-i place…

După vârsta de 7 ani (până pe la 13-14), se schimbă eroii. Cei noi sunt din rândul personajelor de film, personajelor de desene animate, din rândul profesorilor… figuri în compania cărora copilul își petrece zilnic foarte mare parte din timp.

Uită-te cu garda jos la filmulețul de mai jos. Întreabă-te: „Oare așa o fi?” și observă ce răspunsuri vin de dincolo de mintea conștientă.

Nu lăsa copilul să vadă la tine ce ție nu ți-ar plăcea ca altcineva să-ți facă, nu lăsa copilul să vadă la tine un obicei sau o reacție care te-ar deranja la altcineva! Modelează-ți un comportament permanent ireproșabil în fața copilului. Freud spunea că perioada de vârstă 0-7 ani decide cum va arăta tot restul vieții unui om.

E adevărat: odată ajunsă la maturitate, o persoană își poate schimba viața în mod conștient, exersând continuu lucruri cu care nu este obișnuit, împingându-și limitele dincolo de zona de confort a minții și a corpului. Însă uite ce greu îți vine să schimbi ceva la tine, deși observi clar că acel obicei, acea convingere, acea valoare nu te mai ajută. Și aștepți să se schimbe întâi ceilalți; apoi, îți spui că o vei face și tu.

Fii permanent exemplul de atitudine potrivită pentru copilul tău! Pentru că atitudinea decide altitudinea. Și pe-a ta, și pe-a lui.

Children see. Children do. They follow you. Always.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s