Bătaia și iluzia de putere (video)

Publicat pe Actualizat pe

badeaMircea Badea, biciuit de orgoliul său nemăsurat și de lipsa unui echilibru public adecvat, l-a provocat la „luptă sportivă” pe E.T. Nu pe personajul din filmul lui Spielberg, ci pe un altul pământean și autohton: Emanuel Teodor.

Presa atât aștepta. Lumea, la fel, cu sufletul la gură. Titlul de după? „Mircea Badea ia bătaie de la motociclistul Emanuel Teodor.” Nu, nu de la „motociclistul”, ci de la „campionul național la Muay Thai”. Din start, o informație eronată prin omisiune. Subiectivă, în sprijinul senzaționalului. Cum ai putea să spui că vedeta tv a fost învinsă de un campion la așa ceva? N-ar mai avea farmec nici pe jumătate ca atunci când zici că l-a bătut un motociclist de pe stradă. Și audiența ar scădea dramatic, click-urile pe materialul video ar lipsi, „știrea” s-ar transforma în „știruță”.

Nu reușesc să-l înțeleg pe Badea, dar când un luptător profesionist acceptă o luptă cu pumni și picioare în gură împotriva unui amator, știind exact care e diferența, fiindcă a fost și el cândva amator, „motociclistul” n-a învățat nimic cu adevărat din ceea ce înseamnă spiritul sportiv, acel echilibru interior pe care ți-l dă sportul. Nu e cu nimic mai bun decât cel care l-a provocat.

Fiindcă tot momentul n-a fost decât o căsăpeală răutăcioasă, întreruptă după o repriză și jumătate din cauza diferenței prea mari dintre cei doi. Mulți vor spune: „Badea a găsit ce a căutat”. Poate că da. Dar celălalt? Celălalt e la fel ca Mircea Badea, în cazul de față. Președintele Federației Române de Kempo, în goana sa după promovare cu orice preț, a intrat în același joc mediocru din punct de vedere moral. Și publicul care se bucura urmărind o bătaie ca de stradă, nu una ca între sportivi… „Bine, bă, fă șpagatu’, să te vedem!…” Asta striga o femeie de pe margine.

Dincolo de curaj, de confruntare bărbătească, de tensiuni eliberate, stă echilibrul. Sau lipsa lui.

Hmmm… Cât de mult se reduce calitatea umană în situații în care autocontrolul scade îngrijorător… Cu cât crezi mai tare că poți controla lumea exterioară, în orice fel (jignind, umilind, bătând, acuzând, răzbunându-te, stăpânind), cu atât scade autocontrolul, adevărata cale spre ceva mai bun în viața ta!

Râdem de cineva și îl înjurăm pentru cât de „rău” poate fi, dar nu realizăm că dacă ne-am privi în oglindă…

Later Edit1: Președintele Federației Române de Kempo, Amatto Zaharia, a scris Gazetei Sporturilor: „Eu am insistat ca bătaia să nu aibă loc, iar apoi, când m-am lovit de refuzuri, am insistat să aibă loc în sală ca un simplu sparring în timpul unui antrenament fără public, fără presă… dar toate au fost degeaba. Mircea a fost cel care, înteles probabil și cu Teodor, a permis accesul prietenilor, presei, filmări, etc. Nu agreez genul acesta de meciuri.”

Later Edit2, de aici: „E o mizerie. Au adus golănia în sala de sport! Cum a putut avea loc aşa ceva? Aceste dispute nu fac altceva decît să murdărească artele marţiale. Pui să se bată un om de pe stradă cu un profesionist, iar o federaţie se implică şi asigură logistica pentru o astfel de şuşanea. Ameninţările de genul „îţi rup capul”, care au loc pe stradă, nu se încheie în sala de sport.” Florentin Marinescu, președintele Federației Române de Arte Marțiale

„O confruntare de stradă a fost translatată în plan sportiv. E o percepţie diferită asupra idealurilor sportului. Am asistat la o golănie. Cei care au acceptat să aibă loc o astfel de confruntare au greşit.” Alexandru Chirilă, fost preşedinte al Federaţiei Române de Kyokushin

„Noi, la Aikido, nu marşăm pe astfel de conflicte. Indiferent care au fost motivele, nu poţi să fii de acord cu o astfel de luptă între un profesionist şi o persoană civilă. Putea să se termine cu rănirea gravă a ultimului.” Dan Ionescu, preşedinte FR de Aikido

8 gânduri despre „Bătaia și iluzia de putere (video)

    Vasile Caraus a spus:
    Noiembrie 8, 2014 la 8:45 pm

    AIci are Mircea Badea de invatat o lectie, nu are nicio legatura cu motociclistul Emanuel Teodor. Atentie, acest E.T este motociclist, pentru asta e recunoscut, nu pt faptul ca are un hobby lateral care se numeste boxing. Cine naiba a auzit de acest E.T. ca fiind un mare luptator k1? NIMENI. Fiindca este, la randul lui un amator, nu se incadreaza in niciun concurs adevarat. S-a inventat aceasta poveste ca sa i se salveze orgoliul lui Badea.

    Pur si simplu Badea tre sa invete o regula. Sa fie mai modest si cu bun simt. Daca nu i s-ar fi aplicat aceasta bataie de catre un amator de motociclist (care n-a luptat in viata lui intr-un concurs K1), atunci Badea ar fi ramas aceeasi gura mare.

      drstoica a răspuns:
      Noiembrie 8, 2014 la 8:51 pm

      Sunt foarte de acord cu tine, Vasile. Mircea Badea a cerut lupta asta, cu orice preț, cu televiziuni prezente… corect. Dar, din surse oficiale, am aflat că E.T. e campion național la Muay Thai. Nu a negat nici președintele Federației Române de Kempo lucrul ăsta. Adică, nu e doar un motociclist. Și, ca sportiv cu experiență, știe foarte bine că un amator care se antrenează neorganizat nu îi poate face față cu niciun chip. Se vede și în felul în care îl lovește pe Badea. Vedeta tv se bate așa cum a văzut prin filme. Celălalt îi dă antrenat. E.T., dacă ar fi fost ceva mai înțelept, îl refuza, nu se punea la mintea lui Badea. Fiindcă, teoretic, asta ar trebui să facă sportul dintr-un om: să-l disciplineze, să-l facă mai calm, mai înțelegător, mai înțelept.

    Dan a spus:
    Noiembrie 8, 2014 la 9:49 pm

    De curiozitate… Tu cum ai fi reacţionat dac-ai fi fost destinatarul unei exprimări gen : „Dacă îl prind, îl pupă mă-sa rece !” ?

      drstoica a răspuns:
      Noiembrie 8, 2014 la 10:10 pm

      Poate, în prima clipă, aș fi avut un gând impulsiv. Apoi, m-aș fi întrebat: „Și ce am de pierdut dacă nici măcar nu-i răspund? Cât de înțelept ar fi ca eu, sportiv profesionist, să mă pun cu un lăudăros amator? Ce câștig dacă îl bat?”. Fiecare dintre cele 3 răspunsuri m-ar fi îndreptat într-o cu totul altă direcție decât cea a bătăii. A ierta și ignora mi-ar face bine întâi mie și abia apoi celui ignorat. Pe de altă parte, după afirmația lui Badea pe care ai scris-o și tu, motocicliștii l-au umilit filmat, viral. Dacă tot contează asta atât de mult, i-au plătit-o.
      E doar părerea mea. Contează unde mă duce ea în viață.
      Mândria nu e nicidecum același lucru cu demnitatea.

    Lospa a spus:
    Noiembrie 8, 2014 la 11:28 pm

    Geniala faza cu E.T 🙂
    Nu m-ar fi mirat sa fi zis Mircea, la emisiune. „L-am batut pe ala, apoi mi-a fost mila de el si l-am lasat sa ma invinga”.

      drstoica a răspuns:
      Noiembrie 9, 2014 la 12:02 am

      Mulțumesc, Ciprian.
      Nu știu și nici nu e atât de important (pentru mine) ce spune Badea în emisiune vizavi de această întâmplare. Important e ca amândoi să fi învățat câte ceva din ea, fiindcă amândoi au creat un eveniment care nu le face cinste.

    racoltapetru6 a spus:
    Noiembrie 9, 2014 la 9:33 am

    Mircea Badea nu învață, din principiu. El se socotește mai presus decât oricare și atoateștiutor. Și trebuie să recunoști, doctore, că sunt oameni care nu mai pot fi educați decât prin detenție… sau nici măcar acolo! 🙄

      drstoica a răspuns:
      Noiembrie 9, 2014 la 11:01 am

      Închipuie-ți că Mircea Badea nu ar mai fi băgat în seamă, că lumea nu s-ar mai uita la el. 🙂 Ce crezi că i s-ar întâmpla? Ar dispărea de pe tv, iar asta l-ar împinge către o reconsiderare a vieții, în general. Ceea ce se va și întâmpla la un moment dat, nu mă-ndoiesc de asta. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s