(ne)Recunoștința

Publicat pe Actualizat pe

senecaCe să mai comentez eu aici? Textul e complet și răscolitor. Dacă nu e, nu e momentul potrivit pentru a-l citi. Mai e ceva musai de experimentat, de învățat, de trăit până la acel moment. Știu de multă vreme acest scurt eseu al lui Seneca. Dar treceam pe lângă, nu rezonam cu el, nu era pentru mine. Azi este. Și-i mulțumesc.🙂

„Suntem nerecunoscatori si ne mâniem pe cele mai dragi persoane, pentru că ne-ar fi oferit lucruri mai mici decât ne-am gândit şi decât ar fi adus alţii, deşi leacul pentru ambele situaţii este pregătit. Un om s-a arătat mai binevoitor cu un altul: ceea ce este al nostru trebuie să ne încânte fără a suferi comparaţie. Nu va fi niciodată fericit un om pe care îl torturează fericirea mai mare a altuia. Am mai puţin decât am sperat: dar poate am sperat mai mult decât a trebuit. De această parte trebuie să ne temem cel mai mult, de aici apare mânia cea mai primejdioasă şi gata să atace lucrurile cele mai sacre.

Pe Iulius Caesar l-au răpus mai mulţi prieteni decât duşmani, prieteni cărora nu le împlinise speranţe de neîmplinit. A vrut într-adevăr asta – nimeni nu s-a folosit cu mai multă generozitate de o victorie, din care nu a revendicat nimic pentru sine decât posibilitatea de a o administra –, dar cum ar fi fost posibil să satisfacă nişte dorinţe fără măsură, când toţi râvneau ce era posibil doar pentru unul?

Oricine se uită la lucrurile altuia, descoperă că nu-i plac ale sale: de aici ne mâniem şi pe zei, pentru că ne-o ia cineva înainte, uitând câţi oameni sunt în urma noastră şi cât de mare este invidia pe care-o duce-n spate cel ce-i invidiază pe câţiva. Obrăznicia oamenilor este atât de mare, încât, deşi au primit mult, consideră o nedreptate că nu a fost posibil să primească mai mult. „Mi-a acordat funcţia de pretor, dar sperasem la aceea de consul; mi-a dat douăsprezece fascii, dar nu m-a făcut consul al anului; a vrut să fie numărat anul după numele meu, dar nu m-a sprijinit pentru funcţia preoţească; am fost ales într-un colegiu, dar de ce într-unul singur? Mi-a întărit rangul, dar nu a contribuit cu nimic la averea mea; mi-a dat acele lucruri pe care trebuia să le dea oricui, nu a scos nimic de la el.”

Mai degrabă mulţumeşte pentru lucrurile pe care le-ai primit: aşteaptă-le pe celelalte şi bucură-te că nu eşti încă sătul. Între plăceri este şi aceea că rămâne ceva la care să speri. I-ai întrecut pe toţi: bucură-te că eşti primul în sufletul prietenului tău; te întrec mulţi: gândeşte-te că ai în urmă mai mulţi decât ai înainte. Te întrebi care este defectul tău cel mai mare? Faci socoteli greşite: apreciezi mai mult ce ai dat şi mai puţin ce ai primit. Ramîi cu bine.

Seneca”

6 gânduri despre „(ne)Recunoștința

    Pusa Papuc a spus:
    Octombrie 25, 2014 la 7:15 am

    Am auzit odata, demult, comentariul unui preot care spunea ca bolile sunt daruri de la Dumnezeu, intru inaltarea spiritului. M-a infuriat… dar am cautat sa inteleg. A fost sa le aud atunci cand aveam nevoie, atunci cand eram pregatita sa le inteleg.
    Sotul meu fusese operat de tumoare pe rinichi. Patru ore pe care le-am trait.. cum altfel sa spun, pentru ca de fapt respiram.. intr-o stare ciudata, de incremenita in timp, cu mintea goala, cu sufletul dezvelit, cu toata fiinta mea asezata acolo sus, la picioarele Domnului. Nu mai conta nimic din ce-i lumesc. Toate cele lasate in urma mi se pareau mici, fara importanta, fara relevanta majora pentru ceea ce inseamna viata, bine, multumire.
    Ajunsa acasa, cu o detasare de neinchipuit am inceput sa fac inventarul bunurilor pe care le puteam vinde ca sa fac rost de bani pentru a-mi acoperi datoriile. Imi dorisem mult, mult de tot un inel, chiar am suferit pana cand mi l-am luat. A fost primul pe lista. Fara nici-un regret. Cand am terminat de facut lista, fericita ca am gasit rezolvarea, s-a intamplat minunea. Am primit ajutor neconditionat, nesperat.
    A fost una dintre cele mai valoroase lectii de viata pe care am primit-o. Nici-un bun material nu are valoarea pe care i-o dam noi. Sunt ok, atata timp cat ne asigura normalitatea. Tot ce este peste ne chirceste sufletul. O problema ar fi sesizare limitei lui ”peste”.
    Multam de postare! Din cand in cand e bine sa recapitulezi cele invatate.🙂

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 25, 2014 la 7:20 pm

      Foarte mulțumesc de împărtășire! Am trăit cândva aceeași senzație de respingere clară a conceptului că până și bolile pot fi un dar. Între timp, viața mi-a arătat că nimic pe lumea asta nu e altceva decât un dar. Chiar dacă uneori doare. Tare.🙂 Învățăm și mergem mai departe. Dar, cu siguranță, mergem altfel. Mai înțelegători față de propria noastră persoană, față de ceilalți, față de viața însăși…

    Mala a spus:
    Octombrie 25, 2014 la 10:46 am

    Cu tacere ii inteleg vorbele si cu sufletul ii invat lectia.

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 25, 2014 la 7:20 pm

      Hmmm… mulțumesc, Mala! Foarte frumos!

    incredibleyoung a spus:
    Octombrie 25, 2014 la 8:06 pm

    Superb! Cred ca multe persoane se regasesc in situatia asta cand se cearta cu Viata. Recunostinta e cel mai pasnic sentiment…

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 25, 2014 la 8:44 pm

      Și iertarea. E grea, dar e mare lucru.🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s