Educația nu înseamnă „liniște și mâinile la spate”

Publicat pe Actualizat pe

Despre sistemul educațional din Finlanda se știe (inclusiv statistic) că e unul dintre cele mai performante din lume, nu doar din punct de vedere al pregătirii profesionale. Ci și al pregătirii pentru viață.

f2Alexandra Anton este un tânăr expert în educație, care a studiat chiar și în țara lui Moș Crăciun. Acum, împărtășește românilor care ar fi diferențele între un învățământ curat, colaborativ și mult mai puțin competitiv, dedicat copiilor ca oameni și nu doar ca viitori medici, ingineri, jurnaliști, profesori, economiști s.a.m.d.

În prezent, Finlanda însăși se află într-o perioadă de tranziție de la un sistem de învățământ la altul. Schimbă lucruri esențiale în perioada 2012-2016. Mentorii și toți ceilalți au răbdare, dar fac treaba zi de zi așa cum se cuvine pentru fiecare. Pașii sunt mulți și au, toți, mare importanță. Sunt schimbări puse în contextul eficienței la nivel internațional. Iar eficiența nu e sinonimă cu educarea agresivă a spiritului competitiv, concurențial.

Finlandezii și-au dat seama că nu programa, nici numărul orelor alocate materiilor în sine sunt ele singure atât de importante, încât restul să nu prea mai conteze. Numărul excesiv de elevi într-o singură clasă reprezintă o problemă și se străduiesc să o rezolve. Apoi, numărul foarte mare de note primite de un elev la o singură materie într-un semestru. În România, copilul poate primi chiar și 4-5 note la aceeași materie, nu? În Finlanda, se acordă, semestrial, câte o singură notă la fiecare materie. Doar la final de semestru, când acea notă reprezintă un feedback realist dat copilului pentru activitatea lui la ore de-a lungul perioadei respective.

„Scopul fiecărui profesor este de a-l conduce pe elev cât mai sus, nu de a-i sublinia lipsurile, ci de a-l sprijini să-şi cunoască atuurile care-l ajută să crească. Dacă mai multe ore înseamnă şi mai multe note, atunci procesul de învăţare se va segmenta şi mai mult, iar atenţia va cădea pe note, nu pe învăţare. În Finlanda, nici profesorul şi nici elevul nu au grija notei, căci învăţărea este cel mai important motiv pentru a merge la şcoală.” Alexandra Anton (pentru ziarul Adevărul)

În Japonia, copiii nu primesc niciun fel de note și de calificative în primii doi ani de școală primară. Sunt doar stimulați să se joace în mod creativ, să-și crească interesul pentru învățare și nu să ajungă să o urască.

„Schimbările nu se fac la foc automat. Şi nu programa şi nici numărul de ore alocate n-ar fi o problemă atât de mare. În implementarea lor, însă, nu se au în vedere toţi elevii şi nici capacitatea profesorilor de a rezolva toate sarcinile birocratice şi de a se mai şi pregăti pentru ore. Ce facem cu elevii care nu ţin pasul cu restul? Îi pierdem pe drum? În Finlanda, timpul de pregătire este sfânt, nu poţi ajunge nepregătit în faţa elevilor, nu-ţi faci probleme că nu ai resurse şi nici nu e o problemă să-ţi reorganizezi orele în funcţie de nevoi şi de proiecte.”

Am citit aici o relatare foarte scurtă a unei întâmplări obișnuite. Mult prea obișnuite, din păcate: Pe treptele unei instituții care oferă ateliere de creativitate pentru copii, am auzit o învățătoare instruind un grup de elevi: “Fiți cuminți, faceți liniște și nu puneți întrebări!” Cât de grave sunt efectele acestei discipline școlare care merge până la interzicerea întrebărilor?

Cum să nu pui întrebări?! Cum să reprimi curiozitatea copilului?! Cum să-l setezi să tacă, în loc să se manifeste creativ, în loc să aplice pentru a greși și a învăța din asta?! Toată reprimarea din discuție duce la oamenii inhibați, neîncrezători și prea puțin creativi care suntem noi azi. Interactivitatea și stimularea jocului organizat formează conștiințe capabile să se dezvolte continuu, să spună cât mai rar în viață: „nu se poate, nu am cum, X e de vină, nu eu”.

Unul dintre cele mai păguboase învățăminte din școala românească? Acel moment când profesorul dă comanda: „Toată lumea, mâinile la spate!”. Iar mânuțele la spate zi de zi vor avea repercursiuni neplăcute asupra omuleților pentru tot restul vieților lor. Ai văzut vreodată gestul ăsta în filmele americane?

Simina Bădică vorbește aici despre cum arată o școală ok. Există și în România, dar, ce-i drept, sunt private. Iată ce trebuie să găsești în școala în care vrei să învețe copilul tău:

1. Copiii sunt captați în activități, nu obligați să stea cuminți.

2. Copiii pot face activități variate și nu neapărat toți în același timp.

3. Profesorii lucrează individual, în grupuri mici și cu întreaga clasă, nu doar frontal, adresându-se tuturor în același timp.

4. Clasele sunt decorate cu lucrările originale ale copiilor, chiar dacă acestea conțin și erori.

5. Copiii învață diferite noțiuni prin corespondență cu experiențele lor din fiecare zi.

6. Copiii lucrează la proiecte pe termen lung.

7. Copiii se pot juca afară în fiecare zi, iar pauzele nu sunt sacrificate pentru ore.

8. Copiii pot consulta cărți oricând doresc, nu doar la orele de lectură.

9. Curriculumul este adaptat în funcție de ritmul fiecărui copil, celor cu un ritm mai lent oferindu-li-se sprijin și din partea profesorului, dar și din partea colegilor.

10. Copiii și părinții au sentimente plăcute față de școală.

f1

27 de gânduri despre „Educația nu înseamnă „liniște și mâinile la spate”

    lacrimidefericire a spus:
    Octombrie 17, 2014 la 9:49 pm

    😐 Eu am crescut cu „nu vorbi neintrebata!” …..

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 17, 2014 la 10:25 pm

      Din aceeași categorie. Sau „nu te miști din locul ăla / de unde-ți spun să stai!”.🙂

      Diana Simona Popa a spus:
      Octombrie 19, 2014 la 12:46 pm

      Perfect adevarat!Eu am fost crescuta in stilul:”Tu ai voie sa deschizi gura doar cand eu iti permit sa o deschizi!Eu te-am facut,eu te omor!In fatza mea tu nu ai voie sa ai pareri si sa faci comentarii!!!Daca nu iti termini lectiile NU mananci,clar??””…

        drstoica a răspuns:
        Octombrie 19, 2014 la 2:57 pm

        Da, pot confirma că și în viața mea am trăit astfel de momente, gen: „Fără comentarii! De ce plângi?? Dacă plângi, te bat!”.
        Noi, însă, putem schimba ceva în relațiile cu cei din jur, indiferent cât de tare ne-au condiționat vechile programe mental-emoționale.

        lacrimidefericire a spus:
        Octombrie 22, 2014 la 4:53 pm

        Din pacate au lasat urmari in evolutia mea ca adult; dar am constientizat totusi acum si sper sa se bucure copiii mei de informatiile pe care le am eu

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 22, 2014 la 8:16 pm

          Conștientizarea e un pas uriaș pentru om. Declanșează reașezarea sistemului de valori. Și orice convingere veche, limitativă, se vindecă, se transformă într-una susținătoare. Există metode, tehnici pentru toate. Iar copiii, da, beneficiază în mod fericit de schimbarea părintelui.

    allenatore a spus:
    Octombrie 18, 2014 la 12:36 am

    la colt cu mainile sus

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 18, 2014 la 10:19 am

      De asta nu știam.🙂

    Ana a spus:
    Octombrie 20, 2014 la 1:17 pm

    Io-s din generatia cu perciunii smulsi si muchia liniarului plesnita in palma…plus castane si la coltul clasei in genunchi…cam ca in copilaria lui Creanga!😀
    Chiar in acest weekend am avut o discutie cu fiica mea , eleva de clasa a V-a , care uraste matematica si alte stiinte. Nu are abilitati matematice si e atrasa mai mult catre partea „artistica” a vietii , poezie , pictura , muzica , geografie , civica…Mi-a spus clar :”Mama , nu pot intelege , nu imi place si urasc matematica”. O inteleg atat de bine , reinvat impreuna cu ea , altfel nu o pot ajuta…este la lectia despre operatii cu baze la puteri diferite. Poate ca aceste lectii sunt necesare , nu contest , insa consider ca programa scolara romaneasca este prea incarcata si indeasa , aproape la propriu , stiinta cu polonicul.Mi-ar place sa pot sa imi duc fiica la o scoala unde isi poate pune in evidenta chemarile , unde sa faca din toate materiile , strictul necesar si mai mult ceea ce are chemare si talent.
    Cu parere de rau i-am spus ca , din pacate , va trebui sa invete matematica astfel incat , in viitor , sa poata intra la un liceu unde si-ar dori si sa isi ia si bacalaureatul.Caci fara acea diploma nu prea are sanse sa reuseasca in viata , asa cum ea isi doreste.
    Tot ce am scris e parerea mea personala , strict legata de copilul meu si nu am pretentia ca toti parintii trebuie sa gandeasca la fel.Si in conditiile in care celalalt copil al meu este elev in clasa a XII-a la liceu cu profil mate-info.

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 20, 2014 la 1:47 pm

      Da, perciuni smulși, rigle la palmă, urechi întinse, palme peste ochi…🙂 Treaba cu castanele nu am trăit-o.🙂

      Cred că te înțeleg destul de bine, Ana. Nici mie nu mi-a plăcut matematica, deloc, dar am învățat pentru că trebuia. Profei mele de mate, în liceu (clasele IX-X), i se părea inadmisibil că eu vreau altceva în viață. Pe vremea aia mă gândeam să dau la UNATC. „Unde ai văzut tu actor care să nu știe matematică???” mă întreba ea răutăcioasă.🙂
      Rezonez foarte bine cu părerile expuse de tine aici. Lucrurile se schimbă. Încet, dar se schimbă. Epoca în care toată lumea învăța de toate obligat, forțat a trecut. E mare nevoie să ne punem individual în valoare, astfel încât să putem crea un tot social frumos și nu o aceeași apă și-un pământ.
      Multă baftă copiilor tăi!

        Ana a spus:
        Octombrie 20, 2014 la 7:30 pm

        Multumesc! Eu trag nadejde sa mai apuc acele vremuri despte care ai scris si ,eventual, copiii sa faca ce isi doresc,nu ce li se impune…vorbesc despre toti copiii.

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 20, 2014 la 7:38 pm

          Acele vremuri au început deja.🙂 Dacă negi, înseamnă că te negi pe tine.🙂 Ca tine, mai sunt și alții.

            Ana a spus:
            Octombrie 20, 2014 la 7:39 pm

            Nu neg nimic…zic ,numai,ca sa traiesc destul sa vad schimbarea…

              drstoica a răspuns:
              Octombrie 20, 2014 la 8:31 pm

              O vezi deja la copiii tăi. Așa începe totul. Lângă noi. Cu toate obligațiile create de sistem, copiii tăi vor alege, în cele din urmă, ceea ce le place să învețe și să facă. Vor selecta singuri între ce „se merită” și ce „nu se merită”. Pentru ei, nu pentru alții. Sunt niște norocoși. Alți părinți le-ar spune ei ce „trebuie” făcut/ales.🙂

                Ana a spus:
                Octombrie 21, 2014 la 8:39 am

                ooo , nu….eu nu am sa le aleg calea…NICIODATA! Ei singuri trebuie sa stie ce vor si sa aleaga….nu le doresc regretele mele tardive.

                  drstoica a răspuns:
                  Octombrie 21, 2014 la 9:45 am

                  Și vei vedea peste ani și ani ce înțeleaptă a putut fi această decizie. Fiindcă, la rândul lor, vor da aceeași libertate copiilor lor. Și așa se schimbă lumea.

    Cristina a spus:
    Octombrie 21, 2014 la 4:04 am

    Depinde de definitia dvs. a ce inseamna „unul dintre cele mai performante din lume” sisteme educationale. De asemenea as fi interesata de definitia dvs a ceea ce inseamna sa fi „pregatit pentru viata”.

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 21, 2014 la 9:18 am

      Eu, când vorbesc de educație, mă gândesc nu doar la pregătirea profesională, ci și la acea pregătire emoțională necesară pentru a avea succes personal de-a lungul vieții. Succesul nu se referă doar la carieră, finanțe, ci și la familie, relațiile cu oamenii, la abilitatea de a învăța din probleme și nu de a le lăsa să mă blocheze. Inteligența emoțională e cea care decide percepția asupra vieții. Stimularea creativității, a găsirii de soluții și nu de vinovați, a spiritului de într-ajutorare reprezintă, pentru mine, valori extrem de importante. Exacerbarea sistemului de competitivitate s-a făcut în dauna educației colaborative.
      Observ cu atenție copii/adulți educați într-un sistem alternativ. Sunt altfel. Se comportă altfel. Au o altă viziune despre lume. Lumea nu le mai e dușman, adversar, ci prieten, partener. Cred că de aici pornește totul.
      Finlanda era, cu niște ani în urmă, înainte de recesiunea globală, prima țară europeană aflată în pragul falimentului. Schimbări majore, serioase, implementate și nu doar planificate, au dus la niște rezultate care astăzi se văd. Deși lipsită de resursele alea naturale care să-i dezvolte economia ca în alte părți, Finlanda a devenit model de studiu inclusiv pentru americani și pentru britanici.
      Sper că am răspuns ambelor întrebări.🙂

        Cristina a spus:
        Octombrie 21, 2014 la 4:05 pm

        Da, multumesc. Dar aici este partea interesanta. Eu am alte definitii privind educatia si ce inseamna sa „fi pregatit pentru viata”. Conform definitiei dvs, Finlanda poate este un exemplu pozitiv. Conform definitiei mele, Finlanda este un exemplu negativ. Ce arata asta? Nu faptul ca fiecare ar trebui sa aiba dreptul sa actioneze conform definitiei acceptate?

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 21, 2014 la 7:11 pm

          Bineînțeles, fiecare trăiește după propriile reguli. Important este un singur lucru: ca regulile sale să-l ducă la starea de bine pe care și-o dorește, nu doar ocazional, nu dependent de lumea exterioară, ci cât mai des, mai constant, raportat în primul rând la sine.
          Finlandezii, deși nu sunt cei mai bogați, nici campionii campionilor în toate domeniile, nici într-o zonă geografică plină de resurse, se simt împliniți, liniștiți, împăcați cu ei și cu lumea.
          Ce înseamnă să fii pregătit pentru viață? La ce ar trebui să ducă asta, ce-ți dorești cu adevărat? Primești exact ceea ce-ți dorești?
          Răspunsurile la aceste întrebări ne privesc pe toți, chiar dacă dăm definiții diferite educației. Suntem diferiți și ăsta e un avantaj, nu o problemă.

            Cristina a spus:
            Octombrie 21, 2014 la 8:45 pm

            Problema este ca in Finlanda, ca si in restul Europei, oamenii nu pot trai dupa propriile reguli pentru ca statul conditioneaza oamenii ca sa vrea sa traiasca dupa regulile statului. Statul impiedica oamenii ca sa traiasca dupa regulile dorite. Pentru stat a fi diferit este o problema. Statul doreste ca sa fi dependent de el. Asta este adevarat in toata Europa.

              drstoica a răspuns:
              Octombrie 21, 2014 la 9:19 pm

              E o părere. Dar, cu respect, nu o împărtășesc. Statul pune presiune, însă societatea, dacă vrea cu adevărat, creează alternative. Totul pornește de la individ. Dacă el crede că poate, așa e. Dacă el crede că nu poate, așa e.🙂 E ca și cum aș spune că statul e stăpân pe gândurile, pe emoțiile, pe acțiunile mele. Nu, nu e, o spun cinstit.🙂

                Cristina a spus:
                Octombrie 21, 2014 la 9:33 pm

                Va inteleg punctul de vedere. Dar articolul dvs demonstreaza ca nu este asa, statul este stapin pe gindurile, emotiile sia ctiunile multora. Ideea principala care reiese din articolul dvs si care o aud de fiecare data cind se da un exemplu educational este ca statul este cel care ofera educatia cea mai buna. Oamenii se pling ca statul roman, de exemplu, nu controleaza viata cetateanului asa cum este controlata in tarile nordice. Uite, zic ei, ce bine e in Finalnda, Suedia, etc! Dar sa spunem ca un finlandez decide ca nu mai vrea sa plateasca taxe pentru a finanta toate programele sociale prezente. Sa presupunem ca vrea sa traiasca liber de implicarea statului in viata sa privata. Poate? Desigur ca nu! Oamenii sint conditionati sa creada ca daca nu ii educa statul acestia vor ramine needucati, daca nu te trateaza statul de boli, vei muri, daca nu-ti plateste (dupa ce te taxeaza) pentru fiecare lucru in viata privata, nu te poti descurca singur.

                Aproape ca se potriveste sa spunem „Napoleon are intotdeauna dreptate” si „Pe patru picioare e bine, pe doua picioare e si mai bine”

                Socialismul e bun pentru cei carora le place ca altii sa decida totul pentru ei, dar nu pentru cel ce doreste sa fie liber. Sistemul finlandez pregateste pentru viata pe viitorii adulti. Dar cum ii pregateste? Sa fie supusi statului, sa nu zica nimic, sa plateasca taxe si sa faca tot ce le zice statul sa faca. Pentru cei care sint de acord cu definitia asta, e ok. Dar ce facem cu aceia care nu accepta ca asta este rolul statului?

                  drstoica a răspuns:
                  Octombrie 21, 2014 la 10:04 pm

                  Vorbim aici de un coordonator. El există peste tot în lume. Contează câtă libertate de a-și trăi propria viață inspiră acel coordonator (statul) cetățenilor săi. Faptul că nu există alternativă nu ține doar de stat, care întotdeauna va vrea să controleze, mai mult sau mai puțin. Ține și de oameni, de comunitățile mici, fiindcă nu au inițiativă.
                  Stăpân pe emoțiile mele îmi permit să nu cred că se poate face statul. Primii care mi le stează în vreun fel sunt părinții. Dacă ei au grijă ca eu să mă simt încrezător în propria persoană, dacă mă încurajează permanent, în loc să mă pedepsească, dacă îmi insuflă libertate de alegere, degeaba încearcă alții mai târziu să mă schimbe. E foarte greu. Așa cum foarte greu e acum să schimbăm percepția oamenilor că nimic nu e imposibil, că ei sunt primii care decid pentru ei înșiși.
                  Există, într-adevăr, și societăți liberale precum Statele Unite. Însă nici acolo nu e totul roz. Mori cu zile dacă nu ai o asigurare medicală dintre cele mai scumpre. Iar țările nordice au dovedit, până acum, că socialismul, chiar și nenumit așa, poate funcționa într-un melanj ciudat cu capitalismul. Cert este că rezultatele lor, per total, sunt mai bune pentru majoritate decât în alte părți. Eu cred că important este ca individul să se simtă cât mai liber, să fie încurajat să aibă inițiativă, să creeze pentru el, să ia decizii, să-și asume viața cu bune și cu rele, să se educe orientat mai degrabă spre soluție și nu spre probleme și vinovați. Uită-te la România: peste tot e vorba numai de „competiție” (învingători și învinși) și de vinovați. Campaniile electorale se bazează, aproape exclusiv, pe denigrarea adversarilor, nu pe propriile programe de administrare a țării. Televiziunile au creat părerologi – oameni care se pricep la orice, au păreri despre tot, deși mulți sunt citiți, sunt intelectuali pricepuți în domeniul lor de activitate, dar nu se pot abține. Ei „știu” tot. Fac asta pentru bani, iar televiziunile îi cheamă tocmai pentru că banul îi cumpără atât de ușor. Nu e doar vina statului aici. E o junglă datorată societății în totalitatea ei. Lucrurile se vor schimba doar atunci când cei mici sunt învățați să gândească, să creeze, să aleagă pentru ei, nu pentru alții și nici să nu aștepte ca alții să aleagă pentru ei.
                  Scriam aici: https://drstoica.wordpress.com/2014/10/21/altfel-despre-reguli-si-control/
                  despre cineva care chiar a pus în aplicare alternativa la educația clasică în România. Nu o cunosc personal, dar am o admirație deosebită pentru această femeie. Scrie într-un mod excepțional (după părerea mea) despre educație în general. Depindem mult mai puțin de stat decât vrem să credem, inclusiv în România. Dar pare greu să ne asumăm responsabilități. E mult mai simplu să așteptăm din partea altora… Păcat.

                    Cristina a spus:
                    Octombrie 21, 2014 la 10:27 pm

                    Acest „coordonator” este inventie socialista, nicidecum al unei societati libere. Sint oameni care vor sa traiasca liberi, fara ca un „coordinator” sa le spuna ce sa faca.

                    Statul obliga parintii sa-si dea copiii la scoala cu un anumit scop, iar educatia nu este unul dintre ele. Totul este pentru a detine controlul asupra populatiei. Statul nu permite libertatea de alegere. Poate un om din Romania sa aleaga cum sa fie educat, cum sa-si cheltuie banii, sau cum sa fie tratat in caz de boala? Normal ca nu.

                    Cit despre asigurarea medicala din SUA nu cred ca ai informatiile corecte. In primul rind, companiile de asigurare au polite diferite, in functie de venitul fiecaruia. In al 2-lea rind, majoritatea americanilor au avut asigurarea medicala acoperita de patronul unde lucrau. In al 3-lea rind, din 2010 guvernul a nationalizat sistemul medical, deci totul este acum de stat. Dar asta nu este libertate, ci control asupra vietii.

                    In Finalanda nu ai cum sa te simti liber pentru ca nu esti liber. Nu ai cum sa iei propriile decizii pentru ca nu ti se permite. La fel este si in Romania.

                    Cit despre link-ul oferit, permiteti-mi sa ma indoiesc. Adica schimbam liderii, care este diferenta? Vrem sa-i schimbam pe cei din guvern care decid manualele si regulamentele cu altii, cu o ” echipă suficient de conștiincioasă care să reorganizeze disciplinele actuale încrucișând puțin informațiile și armonizând tematic conținuturile.” Si atunci ce am rezolvat? Am schimbat un standard de control pe alt standard de control.

                    Exemplu clar, eu nu accept nici standardul statului si nici pe al unei „echipe” care sa decida ce trebuie sa invete copiii mei. Asta este libertatea in alegere. In Finlanda, ca de altfel peste tot in Europa, nu ai acest drept. Totul trebuie sa fie aprobat de stat. Asta, prin definitie, nu inseamna libertate.

                      drstoica a răspuns:
                      Octombrie 21, 2014 la 10:48 pm

                      Eu am cam spus ce aveam de spus. Merg pe ideea că fiecare funcționează după propriile reguli. Și-mi plac soluțiile mai mult decât să mi se dea dreptate. Pe de altă parte, nu susțin în mod extrem teoria conspirației. Și nu cred că știe cineva cât de liber mă simt eu. Cum ar putea cineva să decidă ce simt eu pentru mine?🙂 E un pic absurd să credem că știm ce e cel mai bine pentru toată lumea. Singurul care știe cel mai bine ce e cel mai bine pentru mine sunt eu. Acolo unde ceva nu funcționează, decid schimbarea, adaptarea. A mea, nu a altora. Să-i schimb pe alții e utopie. Se vor schimba ei dacă vor vedea că mie îmi e bine în felul meu.
                      Cât despre sistemul medical al Statelor Unite, cunosc și eu situația. Sunt cazuri și cazuri. Nu neg ce scrieți dvs, dar asta nu exclude nici ceea ce spuneam eu.

                      Cristina a spus:
                      Octombrie 21, 2014 la 10:55 pm

                      Si totusi, statul finlandez (si cel romanesc) nu lasa oamenii sa functioneze dupa propriile reguli. Acesta a fost punctul pe care am vrut sa-l arat.

                      Cit despre sistemul medical din SUA ati spus, ” Mori cu zile dacă nu ai o asigurare medicală dintre cele mai scumpre”. Nu este adevarat. Au existat polite destul de accesabile, pentru venitul fiecaruia. Problema este ca statul a intervenit. La fel ca si in Europa.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s