Oamenii gândesc, simt și trăiesc diferit

Publicat pe Actualizat pe

und1S-a întâmplat ca și când aveam nevoie de un caz concret pentru exemplificare.🙂 Am scris ieri, aici, despre faptul că înțelegerea (alături de liniște) are darul de a întări sistemul imunitar, de a păstra omul mai întreg la minte, la trup și la suflet. Și un cititor anonim, foarte supărat că mi-am permis să afirm așa ceva, a comentat aproape decent în subsolul articolului. I-am răspuns ca oricărui alt vizitator de pe blog. Liniștea mea l-a enervat și mai tare. Faptul că aveam părerea proprie și nu părerea lui l-a scos din minți. A comentat din nou întețindu-și furia din exprimare. I-am răspuns cu argumente, deși articolul însuși era unul bazat pe argumentele unui experiment de cercetare medicală care a durat mai bine de 25 de ani. Bun, rău, a fost și este un experiment reușit, cu rezultate concrete. Omul s-a enervat atât de tare, încât și-a descărcat toată frustrarea interioară care-l măcina aparent din cauza articolului meu.

Când i-au lipsit argumentele (pe care le-aș accepta chiar dacă n-aș fi de acord cu ele), a făcut afirmații de genul: „păcălicii ăia ar trebui să găsească metode de anihilare a foametei și mizeriei, să lupte contra mortalității premature din Africa….”. „Păcălicii” erau niște oameni dedicați cercetării și practicii medicale la cel mai înalt nivel. Niște indivizi care, cum, necum, au făcut ceva cu/în viața lor. E ca și cum am zice că, indiferent de ceea ce știi să faci, trebuie să-ți dedici viața exclusiv luptei împotriva foametei din Africa. Ok, ar fi bine să se întâmple ȘI asta. Dar câți dintre noi își trăiesc viața dedicându-se luptei împotriva foametei și mizeriei din alte părți, într-o formă sau alta?? Câți facem ceva, orice, pentru asta?? Cel mult, donăm 1 euro prin sms, nu? Și-i ajutăm mai degrabă pe cei care ne sunt aici, aproape.

L-aș întreba simplu pe omul care îmi comenta ieri: el ce a făcut concret pentru muritorii de foame din Africa? Nu e întrebare retorică, fiindcă nu-l cunosc și nu pot presupune nimic. Dar exprimarea îl aruncă departe de cei care înțeleg cu adevărat ce duce la o viață mai frumoasă și ce nu. E tare ușor să-i înveți pe alții cu biciul când tu însuți nu te înveți în mod real pe tine.

Și a demonstrat exact tema discuției: înțelegerea vindecă sau păstrează omul întreg, măcar la minte. Eu înțeleg că există și oameni ca el. El nu înțelege că există și oameni ca mine. Și o ia razna. A înțelege cumva o situație, chiar și atunci când pare deranjantă, înseamnă a fi dispus să-ți rezolvi întâi problemele cu tine însuți, să găsești soluții, nu să întărești și să perpetuezi problema. Toată psihiatria și neuropsihologia modernă tratează subiectul ăsta.

Am ales să scriu despre respectivul pentru că a comentat sub anonimat, nu îi afectez în niciun fel identitatea, nu vreau să-i fac rău. Puteam să-i șterg comentariile vulgare, pline de ură, însă n-am considerat necesar. Cei ca el îl vor aprecia oricum pe el; cei ca mine mă vor aprecia pe mine. Pe alții îi va durea în pălărie de comentariile noastre.🙂 Contează doar cum e viața fiecăruia dintre noi: așa cum ne dorim sau așa cum nu ne dorim? Suferim zi de zi din cauza unui text aiurea, scris de un străin pe blogul personal, ori ne vedem de ale noastre, dispuși să ajutăm, în loc să înjurăm? Viața în sine e o sumă de alegeri.

und2

14 gânduri despre „Oamenii gândesc, simt și trăiesc diferit

    Ana a spus:
    Octombrie 15, 2014 la 8:36 am

    Nah , te-ai descarcat acum…😀
    Recunosc cinstit si deschis ca , astfel de comentarii , le citesc din doua motive :
    1. ca sa ” ma rad” , ca n-am ce face…
    2. ca sa imi dau seama pana unde poate merge frustrarea unora…ca si eu dau pe la preaplin , cateodata si vreau sa imi dau seama cum arat cand fac asta😛
    Daaar , in general vorbind , dau skip si , desi nu am palarie [intr-o vreme purtam si asa ceva , ca aratam ca Ingrid Bergman in „Casablanca” , cu ea] , ma cam doare in ea de astfel de comentarii , ce ma pot umple de negativ , intr-o zi in care am vazut o poza cu copilul unei prietene sau vreo scena frumoasa pe strada sau am admirat o floare de culoare vie….
    Io te bag in seama , sa sti…chiar daca nu pare si , mai mult , incerc sa inteleg ce doresti sa transmiti prin postarile tale , desi , recunosc , uneori nu-mi iese…😀

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 15, 2014 la 1:41 pm

      🙂 Da, e și o formă de descărcare, puteam să o fac și altfel, dar a fost o descărcare fără jigniri. N-am simțit nevoia să mă exprim urât, cel mult să glumesc pe seama unei percepții.🙂
      Emoțiile umane sunt ceva real și au nevoie să se exprime, nu să fie reprimate. Dar pentru a ne face bine și invers, tre’ să ni le înțelegem atunci când le exprimăm și să ne punem în locul celui cu care interacționăm: oare n-aș fi putut să greșeșc și eu așa? mi-ar plăcea ca, pentru o simplă greșeală, să fiu tratat cu răutate și cu ură? chiar mă ajută la ceva să-i dau omului în cap, la figurat? Răspunsurile te cinduc pe un drum sau altul. Gândește-te doar dacă e drumul pe care ți-l dorești și-ți face bine.
      A fi într-adevăr atent la o floare viu colorată, la un copil, la o scenă frumoasă de viață reprezintă, chiar dacă nu-mi dau seama, o ancoră mentală. Cu cât adun în mintea mea mai multe astfel de ancore pozitive, în dauna celorlalte instalate de certuri, supărări, emisiuni tabloid, cu atât mai ușor reușesc să-mi schimb starea când mă supără ceva. În clipa în care-ți revine în minte copilul acela care te-a încântat foarte tare, starea ta se schimbă, chiar dacă tocmai te-ai certat cu cineva. E important să-i fi dat copilului suficientă atenție, astfel încât imaginea cu el să fi devenit mai importantă decât imaginea cu cearta.
      Ce vreau să transmit cu postările mele?🙂 Ceea ce-mi spun și mie în timp ce le spun altora: că putem evolua, că nu costă nimic, că ne putem îmbunătăți viețile în mod real, zi de zi, și că putem da mai departe fără vreun interes ascuns.
      Dacă așteptăm de la unii să ajute copiii din Africa, dar noi stăm și înjurăm pe bloguri, nu cred că facem vreun bine cuiva. Nici măcar nouă înșine.🙂
      Aproape tot ce scriu pe-aici reprezintă lucruri practice, de făcut oricând, de către oricine care consideră că un anume lucru merge prost ori nu funcționează suficient de bine în viața lui. Dacă ni se pare prea mult să aplicăm, acele informații devin, la un moment dat, egale cu zero.🙂

        Ana a spus:
        Octombrie 15, 2014 la 5:37 pm

        Si eu iti dau dreptate…
        Nu ma numar printre cei ce vor sa salveze balena albastra de la extinctie si nici sa eradichez ebola din Somalia…cu atat mai putin sa ma gandesc cum sa fac sa fie pace in lume….insa pe plan mai apropiat si personal..in ultimul timp.. asa mi se rupeeee de nesimtirea unora,incat constat ca intineresc si imi mai dispar din riduri…cred ca intelegi ce spun ☺

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 15, 2014 la 8:40 pm

          :)) O metodă clară și simplă pentru starea ta de bine. Înțeleg ce spui.🙂

          Madalina Maria Iancu a spus:
          Octombrie 15, 2014 la 11:43 pm

          super atitudine!

    incredibleyoung a spus:
    Octombrie 15, 2014 la 2:47 pm

    Exact!🙂

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 15, 2014 la 2:50 pm

      Să-i înțelegem. Nu trebuie să și acceptăm ce fac, dar să-i înțelegem putem. O facem pentru noi înșine, nu neapărat pentru ei.

    kewathu a spus:
    Octombrie 15, 2014 la 6:34 pm

    „Nu e întrebare retorică, fiindcă nu-l cunosc și nu pot presupune nimic.”

    Asta dupa ce spui ca m-as fi enervat mai tare…si mai tare🙂, atingand ura intr-un proces dement care releva boala interioara si nefericire (vezi intrebarea vis-a-vis de viata). La un moment dat o iau si razna :)). Dar tu nu ma cunosti asa ca totul are sens.

    Ura creste in intensitate cam cum creste perversiunea sexuala in absurd – intreaba-ti amicul pe care nu-l cunosc, stie el mai bine ce si cum, mare practicant si analist autodidact🙂. Probabil ca stie si in ce situatii apar ambele, de ce anume e nevoie pentru a se dezvolta samd. Daca ai noroc poate iti explica diferenta dintre ura si dispret…stati mai mult de vorba. Si-odata atinsa intelegerea te poti retrage intr-un colt sa meditezi la vindecarea de autosuficienta. Daca ai ajuns la concluzia ca insemni ceva, baga-te la loc in colt si iesi d-acolo doar cand ai inteles ca insemni nimic.

    Analizand :frustrat – superbul „argument reflex” atat de bine raspandit. Arata desigur o analiza profunda. Lipseste argumentul „dovada expertiza”🙂 , ar fi bine sa-l slobozesti repede, nu de alta dar sunt interdependente. Din fericire nu lipseste argumentul canceros. Nici nu avea cum, el trebuia sa duca la o concluzie dinainte trasa.

    Conluzioanand : esti fericit in Romania? Ok. Esti fericit cu viata pe care o duci? Ok. Din motivele expuse de tine, subliniate de mine, am dreptul sa te consider imbecil? Desigur. Am dreptul sa-ti comunic asta intr-un loc -de tine- deschis publicului? Inca odata da. Ai dreptul sa faci tot ce vrei aici? Cu siguranta da.

    Ma asteptam la ceva amuzant dar nu atat de amuzant. Sau poate am avut o zi prea buna.

    In fata caror oglinzi va incrucisati genunchii intru meditatie? Ma declar frustrat🙂 si fix d-asta nu voi mai intra p-aici.

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 15, 2014 la 8:36 pm

      Kewathu, fix d-asta continui să intri p-aici!🙂 Oamenii nu caută soluția, ci să li se dea dreptate cu orice preț. Știu, dacă aș spune „ai dreptate”, chiar și așa, lipsit de convingere, adoarme egoul din tine, te liniștește, te face să te simți mai bine. Exprimarea haotică, aparent literată, argumentată, cultă, este oglinda perfectă a vieții pe care o trăiești. Umbra e dureroasă și simți că, dacă n-o proiectezi în ceilalți, explodează. Confruntă-te cu ea, e mult mai sănătos și… ia uite, iar ai citit ce-am scris, deși spuneai că n-o mai faci!🙂

    Madalina Maria Iancu a spus:
    Octombrie 15, 2014 la 11:42 pm

    Din pacate, imi este cunoscut subiectul doctore. Spun din pacate, pentru ca inca inregistrez astfel de reactii chiar in sanul propriei mele familii, ceeea ce se simte altcumva decat atunci cand e vorba de un strain. Insa, chiar in aceste conditii, am invatat ca uneori ignoranta e cea mai buna arma. Cel putin pentru linistea mea, pentru ca am decis sa nu mai “hranesc” astfel de energii negative mai mult de 5 minute in care ma minunez cat de mare e gradina Domnului si apoi trec mai departe caci sunt ceva mai ocupata cu a-mi trai propria viata decat sa satu sa-mi bat capul cu piticii unora. Nu de alta, dar mai am si eu cativa de rezolvat si time is money🙂

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 16, 2014 la 12:07 am

      Așa cum spuneam și pe fb, ai găsit deja o soluție care-ți dă, cu siguranță, o stare mult mai bună decât dacă ai răspunde la fel.🙂

      Ana a spus:
      Octombrie 16, 2014 la 8:06 am

      Hă hăăăăăă…unii cu piticii , dar altii „are” stoluri…aia e…că mai si zboară…😛 [ gllumesc , ca sa fie zulica mai frumoasă]😀

    emil a spus:
    Octombrie 21, 2014 la 2:39 am

    Am ajuns la o varsta la care , se presupune ca ar fi trebuit sa fiu matur , sa-mi stapanesc gandurile, sa domine logica. Am reusit sa-mi demonstrez ca nu sunt decat un suflet slab , macinat de frustrari… etc. Unde gresesc eu, mereu? De ce???

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 21, 2014 la 9:42 am

      Nu-mi permit să vă dau sfaturi, ci doar să-mi spun o părere bazată pe experiența din lucrul cu oamenii și din proiectele mele de studiu.
      Logica, oricât ne-am dori și ne-am strădui noi pe parcursul vieții, nu va putea explica tot ce (ni) se întâmplă. Sunt lucruri dincolo de partea rațională, cognitivă. În mintea subconștientă, mai profunde decât gândurile, decât convingerile, sunt emoțiile, valorile. Sunt inconștiente, nu ascultă niciodată de logică. Atunci când pare că ascultă de gândirea logică, emoțiile sunt doar reprimate, ascunse, ocolite. Însă au nevoie să se manifeste, au nevoie să fie confruntate și eliberate. Înțelese și acceptate. Din acel moment, omul începe să-și echilibreze emoțiile, să le dozeze corespunzător, astfel încât ele să-l susțină în ceea ce face și nu să-i spună că nu se poate, nu să-l facă să se simtă învins.
      Inteligența emoțională este decisivă în percepția asupra vieții. Fiindcă viața nu e altceva decât o percepție subiectivă, personală. Realitățile a doi oameni nu sunt niciodată identice. Ei ajung, cel mult, la un numitor comun, la un consens. Este, însă, extrem de important să acceptăm acest lucru: că sunt diferiți unii de alții. Că o problemă nu are niciodată o singură soluție bună, că o întrebare nu are niciodată un singur răspuns corect. Fizica cuantică a dat peste cap tot ceea ce omul credea că e bătut în cuie.
      Nu mai porniți de la premisa că dvs greșiți. Considerați doar că unele soluții sunt nepotrivite într-o situație dată. Fiecare problemă reală are o rezolvare. Doar problemele din mințile noastre sunt nerezolvabile. Pentru fiecare problemă, omul aduce soluția din memorie, din situații similare. Reacționează în baza unui tipar. E ok, dar nu suficient. Fiindcă, oricât ni s-ar părea nouă că situațiile sunt identice, nu e așa. Măcar puțin, ca nuanță, ele diferă. Și atunci, soluția adusă din memorie trebuie adaptată noii situații. Creativitatea specifică oricărei minți umane are darul de a naște soluția pentru momentul Acum. În realitate, trecutul nu mai e, viitorul nu există. Singurul care contează cu adevărat este momentul prezent. Ceea ce fac eu acum se repercutează în mod direct asupra viitorului meu. Dacă eu îmi ies acum din fire și țin să judec și să pedepsesc pe cineva cu orice preț, rezultă că voi crea un astfel de tipar, voi reacționa mereu din ce în ce mai agresiv, scăpând din vedere crearea de soluții. Nu mă va mai interesa să rezolv, ci să pedepsesc, indiferent de întâmplare. Uitați-vă doar ce se întâmplă pe tv. Uitați-vă la campaniile electorale. Aproape fiecare dintre ele este axată pe denigrarea adversarilor și nu pe proiecte concrete, pe programe detaliate, pozitive de administrare a țării. La asta s-a ajuns pentru că asta s-a cultivat, din păcate.

      Revin. Îmi mai permit ceva. Întrebarea „de ce mi se întâmplă numai/tocmai mie? de ce greșesc mereu?” nu ajută niciodată la nimic. Este întrebare care blochează. Pentru a găsi soluții, există multe alte întrebări extraordinar de puternice, credeți-mă: „cum ar fi dacă n-aș greși? cum aș proceda ca să-mi fie bine? ce m-ar ajuta să nu mai greșesc? au fost și situații în care am simțit că nu greșesc, în care am simțit că am rezultatele dorite? ok, cum am gândit, cum am făcut atunci ca să funcționeze?….”
      Se spune despre calitatea vieții mele că depinde de calitatea întrebărilor pe care mi le pun. Când îmi pun întrebări tot mai diverse, „risc” să primesc răspunsuri care s-ar putea să nu-mi placă, să nu fie alea pe care le vreau, să mă facă să mă simt jenat. Nicio problemă, trec peste jenă și vreau să observ unde m-ar duce acele răspunsuri dacă le-aș accepta.🙂 Scoatem la lumină ceea ce am aruncat cândva în zona de umbră a minții subconștiente și lucrurile devin inevitabil mai ușoare. Se vor vedea altfel. Ele nu s-au schimbat. Doar percepția noastră se schimbă. Dar totul în viață depinde de „pot” sau „nu pot”. Vorba lui Ford: „Dacă tu crezi că poți, așa e. Dacă tu crezi că nu poți, așa e.” „Adevărul” e în mințile noastre și fiecare minte are adevărul ei.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s