Cum ar fi dacă n-ai mai pune atâtea etichete?

Publicat pe Actualizat pe

subc2Istoria, cultura, realitățile subiective împing la gesturi impulsive. Ștergem complet anumite informații din minte și generalizăm în mod extrem doar pentru a face și mai vizibilă o convingere de care ne agățăm în mod inconștient. Cineva m-a întrebat zilele trecute: „vrei să spui că dacă mintea subconștientă înseamnă 92-95% din mintea omului, 92-95% din tot ce facem facem în mod inconștient?”. DA! Facem lucrurile în baza unor valori vechi, unor credințe și convingeri vechi, unor mecanisme mental-emoționale vechi, instalate și rulate obsesiv, ca niște tipare de care nu vrem să scăpăm chiar dacă nu ne mai ajută în mod ideal. Ne refuzăm creativitatea, ne refuzăm dorința de a privi situația și din alte unghiuri (inclusiv din unghiul celui care ne contrazice), ne bazăm aproape exclusiv pe ceea ce a devenit un tipar.

În loc să ne raportăm la prezent, facem apel disperat la memorie. Rezolvăm lucrurile mereu așa cum am învățat, așa cum ne-am obișnuit, fără să gândim în mod conștient că există și alte căi, poate mai bune sau mult mai bune decât cele vechi.

Alin Buzărin, un ziarist cu care uneori sunt de acord, alteori nu, a postat azi pe blogul personal un editorial ca o oglindă a noastră, a tuturor. Vine meciul naționalei române de fotbal cu Ungaria, sâmbătă seara. Orgolii, răutăți, emoții neplăcute duse la extrem. Dacă era un meci cu Anglia sau Spania, n-ar fi avut atâta încărcătură.

Dacă, prin abstracție, n-am ști nicio clipă că fotbaliștii din teren sunt unguri, n-am avea nimic cu ei. Pentru că îi vedem oameni ca pe-ai noștri, pentru că nu fac nimic altfel decât ai noștri, doar că nu sunt ai noștri. Însă când aflăm că-s unguri, suntem gata să le plătim toată istoria în care noi, oricum, n-am fost personal în niciun fel implicați. Nu mai contează că unii dintre jucătorii ăia maghiari ar putea oricând să ne devină prieteni. Sunt unguri și gata. Ne lăsăm conduși în mod orbește de obiceiuri și convingeri inconștiente care, de cele mai multe ori, nici măcar nu sunt ale noastre, ni le-au băgat alții în cap. Unii dintre noi n-au cunoscut toată viața lor un ungur în mod personal. Dar îi urăsc de moarte pe unguri. La fel se întâmplă și în țara vecină cu destui oameni. Dar rezolvarea va consta întotdeauna în a găsi continuări conștiente, creative, fără prejudecăți cultural-istorice, care să creeze soluții, nu vinovați și noi probleme. Doar așa am descoperit ce prieteni extraordinari mi-am putut face printre maghiari, ce bine m-am putut simți ca turist în Ungaria…

Iată, parțial, textul lui Alin Buzărin:

„Daca am juca sîmbata nu cu Ungaria, ci cu Irlanda de Nord, cu Finlanda sau, prin absurd, cu Madagascarul sau cu Insula Pastelui, probabil ca ne-am gîndi mai mult la fotbal si mai putin la afara cu nu stiu cine din tara. Si poate ca daca adversar n-ar fi fost Ungaria, ci altcineva, acel vers de-acum celebru din noul imn, cu ei si cu mama lor, n-ar provoca atîtea discutii.

Dar jucam cu Ungaria si în asemenea situatii procedam abrupt, univoc si previzibil. Îl zgîndarim pe nea Imi Ienei, care n-a fost doar antrenorul Stelei ‘86, ci si, într-o vreme, selectionerul Ungariei. Îl sunam pe Boloni în arsita de la Doha si-l întrebam cu cine tine, actiune la fel de inspirata ca a acelora care-i întreaba pe copilutii de grădinita pe cine iubesc mai mult, pe mama sau pe tata. Si, peste toate, ne surprinde puiul de morosan Miriuta, care ne spune ca e mai mult de partea Ungariei.

Da, morosanul Miriuta a crescut cu cetera, clop, brisca, slana si, fireste, palinca. A fost coleg la Baia Mare cu Romica Buia, Cristi Vasc, Cristi Balaj, Sorin Frunza, români la fel de verzi ca si el. Dar urcarea lui în fotbal a avut loc în Ungaria. A fost iubit la Gyor si la Ferencvaros, nu la echipele românesti. I s-a cîntat imnul maghiar în rosu-alb-verde, si nu cel românesc în rosu-galben-albastru. Si-atunci e normal ss se simta mai apropiat de fotbalul lor decît de al nostru! Cetateanul Vasile Miriuta e român, dar fotbalistul Miriuta Laszlo e cît se poate de ungur.

Toti cei mentionati mai jos vorbeau ungureste acasa, dar transpirau pentru România. Întrebati-i cu cine vor tine sîmbata si nici unul nu va va spune ca va fi de partea ungurilor.”

Întregul editorial al lui Alin Buzărin e aici. Un text sclipitor, din punctul meu de vedere. Un text idiot după părerea altora. Doar că eu am starea pe care și-o doresc și cei ce au acea altă părere. Atât.

Multă lume am supărat cu acest text, presupun; dar prefer să văd Omul din spatele etichetei de ungur sau de român sau de mai știu eu ce altceva.

subc

2 gânduri despre „Cum ar fi dacă n-ai mai pune atâtea etichete?

    Mirela a spus:
    Octombrie 10, 2014 la 2:48 pm

    Aisbergul din poza seamana cu Africa sau mi se pare mie ?

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 10, 2014 la 6:28 pm

      Nu, e doar o asemănare fără semnificație.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s