C-așa e-n viață

Publicat pe Actualizat pe

judgeScriitorul basarabean Dumitru Crudu are o poveste simplă, de viață, pe care o istorisește cu drag. Nu a auzit-o la alții, nu e treabă de marketing, nu-l interesează ce spun unii. I s-a întâmplat lui într-o zi de toamnă ca asta.

Unii citesc și trec mai departe. Alții citesc și caută minciuna în această poveste. Și mai sunt câțiva care citesc și știu că așa arată viața peste tot; că România nu face excepție de la nimic; că întâmplarea e bine să ne servească drept exemplu și nu să ne pară rău că ne contrazice atât de tare părerea proastă despre țara în care, vrem, nu vrem, trăim.

„Am mers la Iaşi. După ce am coborât din taxi şi am intrat în holul hotelului, mi-a picat fisa că mi-am uitat rucsacul în habitaclul maşinii. Am ţâşnit glonte afară. Nici urmă de maşină. Mai trist e că nu reţinusem nici denumirea firmei de taximetrie. Adică nu aveam niciun indice al taxiului. Cum naiba să-l mai găseşti în condiţiile astea?

În rucsac îmi rămăseseră toţi banii, paşaportul şi computerul, cu toate textele mele. Practic, nu mai aveam nici cu ce să mă întorc acasă. Nici să rămân nu puteam, dar nici să plec acasă.
Eram disperat, pentru că nu ştiam ce să fac mai departe. Şi când mă pregăteam deja să merg să dorm în parc, uşa hotelului se deschide şi în hol dă buzna taximetristul care m-a adus la hotel, cu rucsacul meu în braţe, în care mi-am găsit paşaportul şi banii. Nu-mi lipsea nici măcar un fir de aţă.”

Acolo unde am citit știrea, un tip comenta decent în subsolul paginii: „Domnule Crudu, daca iti uitai rucsacul in Bucuresti, aveai sa cunosti o alta soarta”. Generalizare, omitere de informație și distorsionarea realității. Sunt trei filtre care ne fac viețile amare, de cele mai multe ori.

-Chiar TOȚI taximetriștii din București ar fi păstrat pentru ei rucsacul clientului?

-Chiar nu se întâmplă DELOC și în București ca un taximetrist să facă un asemenea gest frumos, firesc?

Dacă omul care conduce Taxiul cu Bomboane (despre care am scris AICI) vede comentariul, nu se simte oare jignit, deși nu la el se referă în mod explicit? Fiindcă taximetristul cu bomboane a făcut, în câteva luni, mai multe fapte bune decât mine în tot anul ăsta: dăruiește bomboane din banii lui fiecărui călător, strânge bani pentru copiii cu nevoi speciale, tocmai face o bibliotecă pentru copiii din spitale (Marie Curie, Budimex…) și altele pe care eu nu le pot trece cu vederea. Chiar nu pot.

O fi greu să vedem zilnic și jumătatea plină a paharului?

miracle

4 gânduri despre „C-așa e-n viață

    Mala a spus:
    Octombrie 9, 2014 la 10:03 am

    Nu e mai convenabil sa te plingi toata ziua, sa oftezi resemnat ca „asta e” … poate o pica ceva bun si-n ograda proprie?!
    Eu zic ca trebuie sa vrei si sa si poti sa vezi partea plina a paharului.

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 9, 2014 la 12:51 pm

      Eu zic că poate oricine. Doar dacă vrea. A vrea nu e o decizie de moment. A vrea tre’ să devină un obicei, un comportament, un mod de viață. A vrea din când când înseamnă că omul ori vrea doar în disperare de cauză, ori vrea ca să-și demonstreze că nu poate. Ceea ce denotă că nu vrea cu adevărat.🙂 Cineva îmi citește toate postările, de multă vreme, are (ca și mine, ca oricare dintre noi) niște probleme de viață și-mi scrie că, orice-ar face, nu le poate rezolva. Și întreb persoana: câte dintre exercițiile simple pe care le-am prezentat pe blog ai făcut până acum? „A, niciunul, fiindcă nu au legătură cu problemele mele.” Și aici se înfundă totul. Ceea ce prezint pe-aici are foarte strânsă legătură cu toate tipurile de probleme umane. Dar, din comoditate sau din alte cauze, omul refuză să vadă asta. Preferă să aștepte pastila fermecată care rezolvă totul în el și în locul lui.🙂
      E imposibil să ne rezolvăm problemele cu adevărat, să rezolvăm CAUZELE lor și nu doar SIMPTOMELE, EFECTELE, DUREREA, SUFERINȚA (oricât de mici sau de mari ar fi ele) dacă nu luăm în calcul că a deveni conștienți de viețile noastre e primul pas. A deveni conștient înseamnă că accepți că poți greși chiar și atunci când egoul zice „nu, eu sigur nu greșesc, celălalt o face”. Înseamnă că accepți faptul că întotdeauna o problemă reală, indiferent de cine greșește, are o soluție ideală; că numai problemele imaginare sunt de nerezolvat. Că exerciții de reeducare a liniștii personale, a iertării, a recunoștinței, a creativității (în dauna vechilor obiceiuri devenite obstacole), a curajului de a face schimbări reprezintă enorm pentru noi înșine. Problemele care apar se datorează tocmai faptului că lipsesc liniștea, puterea de a ierta, de a fi recunoscător în mod necondiționat, de a tăcea chiar și atunci când egoul spune „zi-i vreo două!”🙂 , de a dărui fără gândul că neapărat tre’ să primim imediat ceva în schimb.
      Dacă e greu să discutăm sincer cu noi înșine câte 10 minute pe zi, atunci da, e greu să ne îmbunătățim viețile.🙂 Dar sincer! Iar când, la întrebări incomode, ne dăm răspunsuri și mai incomode (poate), tre’ să știm că următorul pas vine de la sine: creativitatea în găsirea de soluții, nu aducerea acestora din amintire. Fiindcă problema de acum n-a mai fost niciodată trăită în mod identic.

    Mala a spus:
    Octombrie 9, 2014 la 1:24 pm

    Doc, draga, ai detaliat atit de frumos subiectul incit nu-mi mai ramine decit sa recitesc tot ce-ai scris!
    In esenta, cam la asta ma gindeam atunci cind am comentat. Amanuntul cu para malaiata era doar o „gluma”.
    Cit despre vrutul de-a vedea partea plina, ei bine, asa este. Trebuie sa vrei sa schimbi acel ceva ce nu merge dar si sa te schimbi. Altfel nu se poate.

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 9, 2014 la 5:11 pm

      Mulțumesc, Mala. E doar o constatare făcută în timp, din experiență. Și eu mă înscriu uneori în categoria celor care așteaptă rezolvarea din afară. Dar îmi dau acele minute de conversație sinceră cu mine însumi și descopăr că devin conștient de ceea ce se întâmplă cu adevărat. Și exersez toate chestiile de care scriam mai sus. Iar soluțiile vin în cascadă, mulțumesc pentru ele, mă iert și iert ce e de iertat și intru pe blog să dau mai departe ceea ce, pentru mine și pentru cei cu care am lucrat, funcționează din plin.
      Fericit nu e cel care nu mai are niciodată probleme, fiindcă așa ceva nu există. Fericit e cel care știe să treacă altfel prin ele, păstrându-și optimismul și fiind un exemplu pentru ceilalți.🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s