Împlinește-ți visurile, te rog!

Publicat pe Actualizat pe

dream1E cu adevărat senzațional omul ăsta! Și muzica! Și filmulețul în sine!

De ce crezi că el o face, că el poate și noi nu? Răspunsul e simplu, oricât am încerca să-l complicăm cu toții pentru a ne disculpa în vreun fel: pentru că noi NU vrem! Atât are el în plus față de noi: dorința și imaginația de a reuși ceea ce face. „Când voința și imaginația intră într-un conflict, cea care câștigă întotdeauna este imaginația”, spunea Emile Coue cu vreo sută de ani în urmă.

Asta e singura diferență dintre noi și acest scoțian de 28 de ani. Fiindcă, altfel, nici el nu s-a născut făcând ceea ce vezi mai jos că face. A visat, a învățat, a muncit mult, a greșit, a luat-o de la capăt, i-a contrazis pe cei care îi tot spuneau că nu se poate, s-a dedicat cu totul, cu toate riscurile, până ce i-a ieșit. Nu înseamnă că suntem obligați să ne dorim cu toții același lucru. Nicidecum. Îl admirăm și hai să ne gândim… gândește-te puțin, fă liniște în mintea ta, închipuie-ți că ești în cel mai sigur și mai frumos loc posibil din viața ta… și gândește-te… gândește-te… tu ce vrei cu adevărat să faci? Dă-ți 3 idei, 3 dorințe, 3 lucruri la care visezi, care te-ar umple de bucurie, care te-ar împlini ca om dacă ai ști că le poți aduce în viața ta! Eu sunt sigur că poți! Că de Tine depinde totul! Că acele dorințe imense, dacă sunt hrănite zilnic cu gânduri frumoase, istețe, cu emoții care-ți umplu sufletul de bucurie și cu acțiuni care confirmă că îți dorești cu adevărat, acele visuri se transformă în realitate, mai devreme sau mai târziu. Fii stăpânul visurilor tale și dă-le direcția potrivită, condu-le, nu te lăsa condus! E important să știi că lucrurile la care ești atent, pe care te concentrezi, că acele gânduri pe care le ții cât mai mult în mintea ta capătă putere. Tu le dai putere! Fie că sunt gânduri bune, fie că nu, ele respectă aceeași lege.

„Toţi avem talent, dar talentul nu este decât un mijloc de tracţiune cu care unii transportă diamant, alţii cărbune şi atît de mulţi materiale sintetice…” Ana Blandiana

dream3Individul din filmuleț te face să crezi că poți zbura. Pentru că el, acolo, chiar zboară într-un fel sau altul, nu?

Mă uit la maică-mea. La vârsta sa, când mă vede făcând un lucru care și ei îi place, trece la acțiune. Eu am tendința impulsivă de a-i zice imediat, puțin confuz, uneori îngrijorat: „Păi…?”. „Păi, ce?? Dacă tu poți, înseamnă că și eu pot!!” Și… poate!!! Mă uimește, îmi rețin o lacrimă de bucurie și mă inspiră. Înseamnă că pot și mai mult! Important e să vreau și să-i dau voie imaginației să lucreze în spiritul dorinței mele, nu împotrivă; fără: „și dacă n-o să reușesc? și de unde știu eu că merge? nu cred că am cum…”.

Ok. Acum, uită-te la filmulețul ăsta, numai la el, nu și în alte părți! Nu vorbi cu nimeni cât privești pe ecran! Lasă-te prins de poveste, de muzică, de acțiune și acordă-i minții tale câteva minute să o ia razna, să viseze, să te umple interior de ceva care-ți dă aripi! Te rog, fă asta pentru tine! Și apoi străduiește-te să interacționezi cu visătorii, nu cu cei resemnați.

Nu aptitudinea, ci atitudinea îți decide altitudinea! Chiar dacă acolo va fi mereu cineva care să-ți spună că nu poți, tu fă tot posibilul să-l contrazici! Arată-i cât ești de tare! Gândește-te doar că așa a fost cu toate visurile care ți s-au împlinit până acum! BAFTĂ!

19 gânduri despre „Împlinește-ți visurile, te rog!

    lorelad a spus:
    Octombrie 8, 2014 la 4:34 pm

    spectaculos!…de la Red Bull, nu? 🙂

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 8, 2014 la 5:05 pm

      Chiar spectaculos, inspirațional!
      Nu e un material RedBull. E un filmuleț sponsorizat de RedBull.

        lorelad a spus:
        Octombrie 8, 2014 la 5:50 pm

        da! adica Red Bull s-a inspirat! 🙂

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 8, 2014 la 6:41 pm

          🙂 Adevărul e că oricare dintre noi și-ar dori să facă un lucru de suflet, iar RedBull să i-l plătească. 🙂

            lorelad a spus:
            Octombrie 8, 2014 la 8:18 pm

            In cazul meu, cred ca alta companie ar fi implicata. 🙂

              drstoica a răspuns:
              Octombrie 8, 2014 la 9:43 pm

              Care? 🙂

                lorelad a spus:
                Octombrie 9, 2014 la 9:38 am

                de publicitate 🙂

                  drstoica a răspuns:
                  Octombrie 9, 2014 la 9:53 am

                  O companie de publicitate își ia banii de la o companie ca RedBull. Deci, tot acolo ajungem. 🙂

    Mala a spus:
    Octombrie 8, 2014 la 7:15 pm

    Cred ca un om fara visuri, fara idealuri e asemeni unei utopii. Filmuletul asta vorbeste despre vis si ideal si dorinta si vointa…. Imi scot palaria!
    Un material care zdrangane si de adrenalina…

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 8, 2014 la 9:47 pm

      Da, Mala, în filmulețul ăsta se manifestă la un om ceva ce fiecare dintre noi are, doar că într-o altă formă, cu altă direcție, altă nuanță… Dacă fiecare om ar căuta profund în el și în viața lui ceva ce poate face cu maximă pasiune, lumea, societatea ar arăta cu totul altfel. Fiindcă n-am mai avea atâta timp pentru conflicte, tabloide și discuții despre ce ne lipsește. N-am mai avea atâta timp să facem ceea ce ni s-a spus, ceea ce am învățat că „trebuie” să facem „ca să fim în rându’ lumii”.

        Irina a spus:
        Octombrie 8, 2014 la 10:06 pm

        Ce conflicte? Ce tabloide? 😀
        Foarte frumos filmuletul! Multa energie si pasiune pentru VIATA! 🙂

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 8, 2014 la 11:20 pm

          Molipsitor! 🙂

    Pusa Papuc a spus:
    Octombrie 9, 2014 la 4:46 pm

    Uhhh! Mi s-au ”taiat” picioarele si nu odata. Norocul inimii mele ca n-a durat decat sapte minute. As fi curioasa sa-i ”vad” si celelalte doua vise.
    Bun sfat ”Implineste-ti visele!” Pacat ca nu l-am primit la timpul potrivit. 🙂

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 9, 2014 la 5:17 pm

      E, aici e greșeala omului, în general: întotdeauna i se pare prea târziu, prea nepotrivită situația, prea greu pentru a face ceea ce i-ar plăcea cu adevărat să facă. 🙂
      NU EXISTĂ niciodată „prea târziu”. Am o întrebare pentru tine, fără să te cunosc, fără să-ți știu vârsta: dacă tu ai ști, ai simți că mai ai de trăit vreo 3 ani de zile, să zicem, cum ți-ai dori să trăiești acești 3 ani: fericită sau nefericită? Să-ți fie bine sau nu ți-ar păsa cum ți-ar fi?
      Omul cu succes personal, omul fericit exact asta înțelege: că, indiferent de vârstă, de statut social, de experiență, e suficient timp, ACUM e momentul perfect pentru a face schimbări peste schimbări, astfel încât să se simtă fericit! Fericirea se obține mereu cu materialul clientului, nu așteptând soluția din afară, din context, văzând mereu oportunitățile, nu piedicile. Văzând în fiecare întâmplare de viață o lecție, nu un capăt de drum.
      Multă baftă! 🙂

    Pusa Papuc a spus:
    Octombrie 9, 2014 la 8:36 pm

    🙂 clar, fericita!
    De ceva timp am inteles ca rolul de ”mama ranitilor” nu este calea spre fericire.Ca cei de langa mine vor fi infinit mai bine daca EU voi fi mai bine. Mi s-au deschis ochii cand am inceput sa ma intreb ”de ce?”, sa inteleg ca tot ce mi se intampla sunt lectii din care TREBUIE sa invat ceva si ca nimic nu este intamplator. Acum, bajbai, lupt cu mine sa pun in aplicare ce simt. Nu stiu, cum nu stie nimeni de fapt, cat mai am de trait, dar vreau s-o fac, daca nu in lumina, macar cu privirea spre ea. Recunosc, mi-e din ce in ce mai bine! Ma ajuta si materialul genetic si varsta… chiar si blogul tau 🙂 Avea o vorba soacra mea ..”si de la tineri ai ce invata!”

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 9, 2014 la 9:12 pm

      🙂 DA, mă bucur să citesc comentariul tău! 🙂 Nimeni nu s-a născut învățat, iar fericiții au fost și ei nefericiți la un moment dat. Și-au învățat din asta. Important e să te descoperi atât de bine pe tine, încât să realizezi că nimic nu ți-e imposibil, că totul poate fi din ce în ce mai bine, iar binele nu are limite. Ca și relaxarea, ca și fericirea. Oricând se poate încă și mai bine. Depinde doar de încrederea pe care ne-o dăm singuri, indiferent de ce zice lumea ori de ce se întâmplă în jurul nostru. Să ne uităm mai des și mai atent către succes, nu către absența lui! 🙂
      În ședințele de hipnoză pe care le fac cu oamenii, asta e o sugestie pe care o dau și care funcționează fantastic! Pentru că, în transă hipnotică, depășesc foarte ușor factorul critic, analitic al minții conștienti, iar omul își instalează profund acel „vreau, pot și merit”, care, ulterior, îi transformă viața la nivel fizic, palpabil.
      Mulțumesc pentru apreciere! Da, la 40 de ani, și eu mă consider tânăr. 🙂 Am timp să fac în viață tooot ce-mi doresc! 🙂

        Pusa Papuc a spus:
        Octombrie 10, 2014 la 7:10 pm

        Pai, la 40 de ani esti foarte tanar. Mai discutam peste 16 ani. 🙂 Cu ”pot” nu am nicio problema, la ”vreau” am inceput sa ma intreb la ce-mi mai foloseste.. ei.. cu ”merit” am de lucrat. Din copilarie mi s-a indus sentimentul ca trebuie sa fiu la dispozitia celorlalti. Dar o s-o scot la capat, am eu asa un presentiment. 🙂

          drstoica a răspuns:
          Octombrie 10, 2014 la 7:26 pm

          Bun așa, bravo!!! La orice vârstă aș fi, știu că vreau, pot și merit, indiferent de cine ce-ar crede. Cine știe mai bine decât mine, nu? 🙂 Ceea ce-ți doresc din plin și ție! 🙂

            Pusa Papuc a spus:
            Octombrie 10, 2014 la 9:44 pm

            Multumesc! 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s