Care-i lecția mea și-a ta aici?

Posted on Updated on

aparențeCe facem? Credem în continuare că un om tânăr, plin de talent, de aptitudini, de bunătate a greșit luându-și viața și ne tot întrebăm „de ce” ca și când am fi el?… sau încercăm să vedem ce avem NOI de învățat de aici? Se spune că orice lucru / informație cu care intri zilnic în contact reprezintă o lecție întâi pentru tine, abia apoi pentru ceilalți.

Bineînțeles că acum, când totul e tardiv, fiecare își spune că putea face mai mult pentru omul ăla, că, dacă știa, îi era mai aproape, că l-ar fi putut ajuta… Dacă știa?! Ce să știe?! E cineva care-și programează moartea ca pe ora de mers la film? Inițial, în mintea cuiva apare o idee neagră. Procesul e lung, numai acea persoană știe dacă îi este mai mult bine sau mai mult rău; dacă e mai aproape de viață sau mai aproape de moarte.

Se speculează că gestul lui a fost determinat de concedierea de la Radio21. Să fim serioși! Rezultă că mai de vreme sau mai târziu, jumătate din populația adultă ar trebui să se sinucidă. DA, e adevărat: angajatorii lui l-ar fi putut ajuta în mod real dacă nu-l concediau. Dar NU, nu ei sunt vinovați pentru că el nu mai e. Cauzele sunt mai vechi, nu le discut, nu e cazul, nu sunt în măsură, nu vreau, din respect pentru el. Însă hai să terminăm odată cu goana asta după vinovați, orice s-ar întâmpla!!! Hai să nu mai căutăm noduri în papură cu fiece ocazie! SINGURA care contează e SOLUȚIA! Pentru omul ăsta, acum, nu se mai poate face nimic. Dar noi, pentru noi, dacă ne pasă de el, avem la dispoziție o viață ca să ne-o facem frumoasă! Noi, nu alții pentru noi!

imbratisarea-bEști sigur că, dacă știai, l-ai fi ajutat mai mult pe bunul băiat? I-ai fi fost mai aproape? Ok, nu te crede pe cuvânt! Fă-o să vezi dacă nu cumva te-ai simțit doar vinovat! Sună-ți, întâlnește-ți, ajută-ți mai des rudele, prietenii, colegii, cunoscuții! Vorbește cu ei și spune-le cât îți sunt de importanți ACUM, cât îi ai în viață, chiar dacă ție ți se pare că ei au tot ce vor, că nu le lipsește nimic, că sunt fericiți, că te enervează câteodată. Nu te lua după masca asta, ai văzut că și omul ăla la fel părea: fericit. Dar, așa cum a scris în bilețelul de adio, deși avea de toate, avea și „un mare gol interior”. Nu mai aștepta să vezi pe cineva la pământ ca să-l crezi că suferă. Fă un pas prietenesc spre el, chiar dacă el nu ți-a cerut asta, ba dimpotrivă, poate a lăsat impresia că nu-l interesează pasul tău.

Vezi pe facebook câți oameni spun sincer că l-au iubit pe Claudiu Roman? Dar, din păcate, am tras prea rar de el să-l scoatem din craterul interior. Ni s-a părut că nu are nevoie ori că poate și singur. Plus că fiecare dintre noi are treburile sale cotidiene. Și totuși pune mâna pe telefon și întâlnește-te în fiecare zi cu un prieten, cu un om pe care îl cunoști doar de pe blog ori de pe facebook, cu un om de la care cu siguranță ai ceva de învățat și invers: dă-i ocazia să te ia drept exemplu de persoană puternică! Faceți un schimb de experiență de viață, chiar dacă tu ai impresia că nu e vorba decât de o întâlnire banală.

De ne impresionează acum povestea DJului de radio și, după 2-3 săptămâni, ne reluăm viețile ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, înseamnă că n-am învățat mare lucru, din păcate pentru el, din păcate pentru alții ca el, din păcate pentru noi… Eu cred că nu e de ajuns să ne întristăm. E încă și mai important să învățăm.

„Îmbrățișarea e o prostie”, aveai și tu impresia, nu? „Free Hugs – o altă modă tâmpită americană.” Cât de tare crezi că l-ar fi bucurat pe Claudiu dacă, în fiecare zi, câțiva oameni l-ar fi îmbrățișat sincer, fără rețineri rușinate, fără gândul că l-au mai îmbrățișat și altădată. Da, mie îmi place să îmbrățișez oamenii, dar recunosc că mă jenez dacă ei nu tind să facă același lucru. E, voi încerca să nu mă mai jenez, fiindcă e absurd, e un gest care nu costă absolut nimic. Hai să ne vindecăm umbrele, să ne subțiem masca socială și să trăim autentic, cu plăcere! Nu aptitudinea, ci atitudinea ne decide altitudinea!

cum-dăruiesti

12 thoughts on “Care-i lecția mea și-a ta aici?

    Mala said:
    Septembrie 21, 2014 la 1:24 pm

    O îmbrăţişare pentru tine, Doc! Doar aşa…. http://youtu.be/hN8CKwdosjE

      drstoica responded:
      Septembrie 21, 2014 la 1:33 pm

      Îți mulțumesc asemenea, Mala!

    adelinailiescu said:
    Septembrie 21, 2014 la 1:40 pm

    Am uneori impresia ca si autodistrugerea sau dorinta de suicid ne e inscrisa in codul genetic, mai devreme sau mai tarziu se va manifesta. Unii sfarsesc brusc, fara preaviz, altii se tot trateaza, se agata de toate mainile de ajutor intinse dar, cand par aproape vindecati, tot cad; iar altii zac ce zac apoi organismul lor gaseste resurse proprii sa invinga, parca dezvolta imunitate pe viata si ajung chiar sa rada de moarte si de slabiciunile lor de altadata. Acestia sunt adevaratii invingatori si nu recidiveaza niciodata, stiu ca pot razbate prin viata oricat de greu le-ar fi. Si mai cred ca putini oameni pot fi ajutati cu adevarat sa se vindece, miracolul vine din interior, nu de la ceilalti. Iar miracolul asta poate deveni un balsam si pentru altii.

      drstoica responded:
      Septembrie 21, 2014 la 2:18 pm

      Frumos spus, Adelina! Totul vine din interior. Dar din exterior putem ghida corect oamenii care au nevoie de ajutor. Îi putem ghida corect în căutarea de soluții ideale la problemele pe care le au. Trebuie să le dăm încredere că se poate, că sunt suficient de buni încât să-și revină prin resurse proprii. E marea diferență între psihoterapia clasică și coaching: prima primește clientul, îl ascultă cu atenție, necondiționat și îi validează emoțiile. Uneori, simpla descărcare îi poate face extrem de mult bine, îi poate debloca introspecția, dialogul câștigător cu el însuși. Și își revin, pe moment sau pentru totdeauna. Dar nu-i oferă niciun instrument de redresare. Coachingul, hipnoza și altele ca astea îl învață cum să se vindece singur, în mod real! Și nu dau greș, nu sunt invazive, nu e nevoie de medicamente sau mai știu eu ce de genul ăsta. Important este ca persoanele care au nevoie să ceară ajutorul. E singura condiție pentru salvarea lor interioară. Să lase rușinea, lehamitea la o parte și să ceară ajutorul.

    incredibleyoung said:
    Septembrie 21, 2014 la 2:33 pm

    Minunat!🙂 Minunat! Iti doresc, imi doresc si va doresc sa exersam zilnic tot ce ai scris.Eu asa voi face!🙂

      drstoica responded:
      Septembrie 21, 2014 la 2:44 pm

      Mulțumesc, Tina! Așa să facem!🙂

    geanina said:
    Septembrie 21, 2014 la 7:30 pm

    oricat ai incerca sa ajungi la sufletul uni om , daca nu esti lasat nu ai nici o sansa…
    cati dintre noi afisam in societate, in familie, intre prieteni un aer fericit si multumit? marea majoritate….dar nimeni nu stie ce se petrece in sufletul nostru, daca nu ne dorim asta….
    si vorbesc din experienta….
    suni, faci invitatii, imbratisezi o data, de doua, ori, de o suta de ori dar cand raspunsul nu vine renunti. eu, spre exemplu, am tendinta de respingere atunci cand sufletul meu e trist. si iti spun din experienta, ca nimeni nu se poate apropia. si asta pentru ca am nevoie de timp eu cu mine pentru a ma reface. stiu ca reusesc si atunci nu vreau sa mai dau batai de cap si altora…..toti au probleme si putin sunt cei ce au si puterea de a vorbi despre ele, de a recunoaste ca ceva nu e in regula…
    cred ca e chestie si de educatie….
    spre exemplu ai mei imi spuneau sa nu vorbesc cu altii despre problemele prin care trec. altii nu te ajuta….din contra, dupa ce pleci rad, barfesc, se bucura! refuz sa cred lucrurile astea. eu stiu ca exista oameni de incredere, prietenii care dureaza dincolo de o cearta, oameni ce iubesc si daruiesc fara a cere nimic in schimb….mereu m-am intrebat: daca eu nu fac rau, altii de ce mi-ar face mie? dar lucrurile nu sunt intotdeuna roz….
    important e sa te remontezi si sa mergi mai departe. iar asta tine numai de noi….cred!

      drstoica responded:
      Septembrie 21, 2014 la 11:11 pm

      E foarte adevărat ce spui, Geanina. Nici măcar nu trebuie să-l presezi pe om spre a te lăsa să-i intri în suflet. Dar să devenim mai puțin ignoranți cu noi înșine putem. Astfel încât să relaționăm cât putem cu cei din jur, să ne devenim reciproc oameni de încredere.
      Am tot auzit și eu ceea ce spui tu, vizavi de „alții care nu te ajută… din contră, după ce pleci…”. Am început să-mi dezinstalez programul ăsta din minte și descopăr că m-a limitat, nicidecum nu m-a ajutat. E adevărat, unii chiar nu ne merită încrederea. Dar nu putem generaliza, fiindcă pierdem ceea ce vrem cu adevărat în viețile noastre. Doar experimentând, trăind ceea ce ne e dat să trăim ca oameni – ființe sociale, reușim să ne dezvoltăm, să fim fericiți. Chiar dacă, în primă și în ultimă instanță, puterea, reușita, fericirea stau în noi, țin de noi înainte de a depinde de oricine altcineva.
      Frumos comentariul tău, mulțumesc mult!

    Cristina said:
    Septembrie 22, 2014 la 3:30 pm

    Fiecare individ stie ceea este mai bine pentru el si are libera alegere de a trai sau nu, si cum va trai daca va alege sa o faca. Eu ii respect alegerea. Este dureros pentru familia lui si apropiatii lui, sunt convinsa.
    Chiar si pe mine m-a socat vestea. Desi l-am cunoscut foarte putin.
    Cine sunt eu sa judec? Si de ce as face asta?
    Sa-i fie tarana usoara si un somn lin!

      drstoica responded:
      Septembrie 22, 2014 la 3:45 pm

      Corect, nu-l judecăm fiindcă ne judecăm pe noi dacă am face-o.
      Liberul arbitru funcționează întotdeauna. Dar nu, în clipele alea, din păcate, el nu a știut ce era cel mai bine pentru el. Era doar imaginea distorsionată a unei vieți care se putea schimba frumos dacă nu înceta să ceară ajutor.
      Dumnezeu să-l ierte!

    cleo said:
    Septembrie 25, 2014 la 3:52 pm

    Hai ca iar am dat de tema asta, probabil asa imi reactualizez si eu concluziile. Caci nimic nu e intamplator.

    Eu am googalit sa aflu cine si ce s-a intamplat cu prietenul tau. Viata, daca e luata de mine, e vina mea. Desi ”vina” nu e cuvant potrivit. Mai degraba ”responsabilitate”.
    Cu acest sfarsit aflam cat de putin stiam despre el.
    Motivul, daca ar fi doar unul…
    Sinucuderea, ca si act final, e rezultatul unui proces ”picatura chinezeasca”.
    Caci, vorba aia, cati nu si-au luat viata si daca o luai aritmetic, nu aveau motiv: casa da, job cat de cat da, familie iubitoare, da…si totusi.
    Dialogul cu noi insine, dupa numaratul asta pe degete, ala conteaza. Ce ne motiveaza sa mergem inainte sau sa ne oprim.

    (In iulie, am fost in Ro. Am vizitat 3 oameni, atat. o persoana era o prietena de-a mea de suflet. Pentru prima oara am zis tare ”sunt speriata,pentru prima oara in viata ma bantuie gandul sinuciderii…” Ea a raspuns: ” Interesant! Eu te vad acum mult mai puternica decat pana acum.”
    Mno, in gandul meu mi-am zis, nici cui sa ma plang nu am… Asta ca sa ai si un caz concret in care omul isi zice delasarea cuiva…Orice faci, orice decizi, esti singur! It’s up to you.)

      drstoica responded:
      Septembrie 25, 2014 la 6:42 pm

      Corect, ești singur, adică pe cont propriu. Așa e și firesc. Tu să te iubești, să te stimezi, să te valorizezi pe tine, apoi o vor face și ceilalți, fără doar și poate! Dacă tu nu o faci, cum le poți pretinde celorlalți s-o facă? Sunt multe lucruri care te pot redirecționa, care-ți pot scoate la suprafață cauze (umbre) și nu doar efecte, care provoacă declicuri, variante de viitor, procese incredibile de revenire. Atât: e musai să vrei să le cauți. Cum? Calitatea vieții mele depinde de calitatea întrebărilor pe care mi le pun. Iar când mi le pun, zi de zi, oricât de fără chef aș fi, contează să am curajul de a primi răspunsuri. Alea care vin subconștient / inconștient / nonconștient, chiar dacă nu pe alea le așteptam, chiar dacă unele mă cam deranjează, chiar dacă nu-mi vine să cred că așa tre’ să procedez. Sinuciderea e doar o falsă soluție. De ce să nu facem tot ceea ce ține de noi ca să fim fericiți acum, aici? Ceea ce ține de Noi, nu ceea ce ține de alții, lucruri despre care ne încăpățânăm să credem că țin de noi! Când așteptăm mereu să ne ridice la loc decizia cuiva, alegerea cuiva, soluția cuiva, e bine să luăm în calcul că oricând acel „cuiva” poate dispărea. Și ce facem? Cădem la loc? Nu mai bine depindem întâi de noi și abia apoi creăm relațiile de succes? Să ne asumăm că totul este trecător în Universul ăsta. Totul, mai puțin conștiința ori sufletul ori spiritul, cum vrea fiecare să-i zică. Până și știința admite acum că sufletul nu depinde de trup și că supraviețuiește trupului, că e mult mai puternic decât ce se vede fizic.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s