Acționez sau reacționez? Calm sau exagerat?

Publicat pe Actualizat pe

FailureÎntrebare pentru mine: e mai bine să reacționez impulsiv, să reacționez (nonconștient) în baza obiceiurilor mele ori să acționez, să construiesc de fiecare dată un mix între gânduri și emoții, cu mintea la soluție și nu la vinovați? E o temă a vieții de zi cu zi. Și trăită constant, mă poate face un om plin de nervi ori unul cu o neobișnuită stare de bine.

Nu e un articol despre fotbal. E despre exprimare, despre atitudine, despre ceea ce avem și despre ceea ce am vrea să avem!

Doi jurnaliști ai aceluiași ziar și oameni foarte respectabili (nu contează numele lor, pun linkuri aici și aici doar ca să vezi exact la ce mă refer, să poți citi, dacă vrei, textele întregi). Naționala de tineret (Under21) a României a fost înfrântă în Germania, zilele trecute, scor 0-8. Wow! 0-8 e mult, e prea mult! E rușinos pentru tinerii fotbaliști români sub 21 de ani. E rezultatul muncii sau nemuncii lor. E un scor care trebuie să le dea serios de gândit dacă vor să aibă un viitor frumos. E un scor care îi mâhnește pe suporterii români. Care alungă oamenii de pe stadioanele noastre cu ocazia următoarelor meciuri. Care a adus naționalei necalificarea la un turneu final. E trist. Corect? Chiar dacă ești sau nu microbist, îți pare rău pentru că meciul respectiv, în compania Germaniei, s-a terminat așa. Poți înțelege de aici ce înseamnă munca și seriozitatea ori lipsa acestora, ce înseamnă diferența de maturitate și responsabilitate între nemți și români, ce înseamnă dezinteresul autorităților competente pentru sportul românesc.

Citește, te rog, scurtele extrase din editoarialele jurnalistice nu pentru informația fotbalistică, ci pentru atitudinea autorilor, pentru modul de exprimare, în spatele cărora stau niște emoții personale. Constructive sau distructive? Te las să-ți închipui cum acționează aceste emoții în viața oamenilor, cum percep ei lumea înconjurătoare trăind aceste stări. Sper ca niciunul dintre cei doi autori citați să nu se supere, nu e asta nici pe departe intenția mea. Sunt texte publice, iar eu am vrut doar să învăț dintr-o sitație concretă de viață.

Ce scrie primul jurnalist în urma acestei partide?

„Ca si contra Muntenegrului, Gabi Iancu n-a terminat meciul pe teren deoarece Moldovan, amendîndu-i apatia, l-a schimbat în minutul 55. Exemplu de lasa-ma sa te las, adesea simbolizînd neimplicarea si uneori nesimtirea, jucatorul Stelei risca sa se alature falitilor ce s-au nascut talente si au murit sperante. Iancu a intrat în pas fortat, periculos de devreme, pe lista risipitorilor care nu se iau în serios si îsi bat joc de ei însisi.

Am gresit cînd i-am laudat prea repede si prea tare. Mi-e teama ca am gresi la fel în cazul în care i-am face acum cu ou si cu otet, dacă i-am lua la suturi. Asta în ideea ca ei sînt produsele unui fotbal suferind, ba si tratat de catre medici nepriceputi si cu medicamente expirate.”

Ce scrie al doilea jurnalist?

„Nu mai pot. Nu mai suport. Pierdem cu 8-0 în Germania si tot încercam să-i protejam. Sa nu-i criticam, sa nu-i certam prea tare, sa nu sufere saracii vreo depresie, sa nu le stricam viitorul pustilor nostri hipertalentati. Doar sînt ‘eroii’ care au întors Muntenegru de la 1-3 la 4-3, însa un Muntenegru învins marti în Feroe!!!

Si acum vin scuzele antrenorului Moldovan. Si acele cuvinte stupefiante: ‘Ma rugam la Dumnezeu sa se termine acest cosmar’. Un mare fotbalist care aproape plîngea pe banca în loc să-i trezească pe adormiti. Nu astept scuze, explicatii, astept o reactie, cuvinte dure care sa-i faca sa înteleaga ce înseamna un sportiv.”

Sub acțiunea primului impuls al fiecăruia dintre noi, tindem să ne manifestăm de obicei ca în al doilea text, nu? Pentru că așa am observat la adulți încă de mici. Așa ni s-a spus că trebuie să procedăm, dacă ne pasă cu adevărat! Așa face majoritatea, deci e clar: tre’ să fie bine.

„Nu mai pot. Nu mai suport.” Reiau puțin. Niște puști de până în 21 de ani pierd lamentabil un meci de fotbal în fața Germaniei. Niște puști care s-au antrenat ori nu s-au antrenat cum se cuvine. Care s-au făcut de râs pe ei înșiși. Care s-au simțit ulterior mai mult sau mai puțin rușinați. Care, eu, personal, nu știu dacă sunt plătiți pentru jocul ăla, fiindcă alcătuiesc „naționala de tineret”, nu pe cea de seniori. Iar dacă sunt plătiți, se întâmplă asta din banii Federației Române de Fotbal, un soi de companie care se autofinanțează. Nu sunt banii mei și-ai tăi. Și atunci… care ar fi motivul pentru care eu să „nu mai pot, nu mai suport”? Am jucat eu? M-am făcut eu de rușine? M-a pus cineva să mă uit la meci? Mi-au luat mâncarea de pe masă?

„Nu astept scuze, explicatii…” Să-mi ceară tinerii ăia mie scuze? De ce?!? I-am ajutat eu cu ceva la antrenamente? Le-am dat vreo minge cu care să joace? Am fost să le cumpăr eugenie, că li se făcuse foame de la atât efort?🙂 Am stat cu ei în cantonamente? Sunt răspunzător pentru victoriile sau eșecurile lor? NU! Păi, și? De ce să le pretind eu scuze și explicații dacă ei nu simt că vor să mi le ofere? De și-ar cere scuze, ar fi un gest care i-ar ajuta în primul rând pe ei, ar schimba ceva în ființele lor numai dacă se gândesc singuri să o facă. Pe mine, oricum nu mă ajută cu nimic.

În mod tradițional, mulți oameni vor fi de acord cu autorul celui de-al doilea text. Poate cei mai mulți. Pentru că și ei la fel spun că ar fi procedat. Am văzut pe blog, la comentarii. Ba i-ar mai fi și bătut pe câțiva. Bătaia e ruptă din Rai, nu? E alegerea fiecăruia, bineînțeles, dar pentru propriii copii.

Acum, întreb și eu: CUI îi place să fie bătut dintre cei care vor să bată? Nu contează vârsta, să fim serioși. Bătaia e la fel și lasă aceleași urme sufletești la orice vârstă; ba încă niște urme și mai grave în copilărie.

Corect: tinerii din naționala României au greșit. Dar cei care pierd sunt EI. Eu de ce?! Tu de ce? Când eu greșesc la locul de muncă (cine dintre noi n-o face?), fotbaliștii ăia așteaptă scuze din partea mea?!? Îmi strigă „nu mai pot, nu mai suport”? Iar dacă mi-ar striga, cu ce crezi că i-ar ajuta pe ei lucrul ăsta?

Românii se împart în microbiști și nemicrobiști, ca peste tot în lume. În timp ce microbistul se descarcă nervos, sub acțiunea primului impuls – „nu mai pot, nu mai suport!”, nemicrobistul își vede liniștit de treaba lui, întrebându-se în gând: „cum se poate enerva omul ăsta așa, din nimic? ce treabă are el cu unii care practică un sport, la urma urmelor?”. Iar aceste înverșunări se regăsesc la toate nivelurile, în toate domeniile vieții, în toate comunitățile și breslele, făcându-ne mințile harcea-parcea. Cu 20-30 de ani în urmă, fotbalul era încă un sport, un joc, nu devenise un câmp de luptă „pe viață și pe moarte”. Cât de fericiți crezi că putem fi noi dacă ne interesează mai mult eșecurile altora care nu ne datorează nimic, mai mult decât starea noastră de bine, decât sănătatea noastră, succesul nostru personal, care nu are nicio legătură cu al altora?

De aceea, e indicat ca, în orice situație când ne vine să strigăm: „nu mai pot, nu mai suport, vreau scuze, vreau explicații!”, să ne întrebăm simplu, în interior, pe noi înșine:

-CHIAR mă privește pe mine problema asta?

-CHIAR nu mai pot, nu mai suport, sunt gata să mor din cauza altora?

-Care ar fi cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla dacă nu mi-ar păsa atât de tare, dacă îmi văd de viața mea?

Într-adevăr, sunt întrebări la îndemâna oricui. Dar ni le punem oare atunci când CHIAR e cazul să ni le punem?? Sau refuzăm, știind că noi avem dreptate și se prăbușește lumea dacă ceilalți nu fac precum le spunem noi că e bine?

De ce primul jurnalist poate avea o cu totul altă atitudine / exprimare / manifestare, deși e tot român, e tot microbist, e la fel de trist pentru insuccesul tricolorilor? Ambii sunt niște oameni foarte ok, presupun. Dar… remember de aici? „Apropie-te! Mai mult. Caci, cu cât crezi ca vezi mai bine, cu atât mai usor devine sa fii pacalit. Asta din cauza ca privesti prea de aproape. Cu cât te uiti mai de aproape, cu atât vezi mai putin.” Ia în calcul toate aspectele din spatele problemei, din jurul tău. Privește tot, privește chiar și ce observi că nu-ți susține afirmațiile, că te-ar putea contrazice și nu-ți place. Privește bine, cu răbdare, empatie și atenție! Tu vrei să găsești totuși o soluție, nu neapărat vinovați, da? E strict alegerea ta, dar echilibrul nu-ți va fi niciodată de prisos.

Will Smith

6 gânduri despre „Acționez sau reacționez? Calm sau exagerat?

    lorelad a spus:
    Septembrie 12, 2014 la 8:11 am

    Catalin, deja probabil stii, unele persoane se simt bine doar gasind vinovati, se elibereaza de gandurile negre prin cuvinte urate…
    Iar la noi(si nu numai), footbalul vine la pachet cu un bagaj lingvistic dedicat, indiferent de scor. E traditie…;)
    Altfel…devine concert simfonic.🙂
    Si ce cautam, gasim!

      drstoica a răspuns:
      Septembrie 12, 2014 la 6:56 pm

      Da, Loredana, din păcate, așa se întâmplă. Cu niște zeci de ani în urmă, sportul era o competiție și-atât. Pentru români, trăind închiși în comunism, reprezenta o oază de relaxare. Dar competiția, ce-i drept, la așa ceva duce în timp, indiferent de domeniu: la extremism din multe puncte de vedere: cât mai mulți bani, supremație cu orice preț, rivalități care NU au nicio treabă cu sportul, cu profesia, oricare ar fi ea…
      Eram și eu genul de microbist care se enerva la fiecare meci, care nu era microbist adevărat dacă nu ura echipa rivală și așa mai departe.🙂 Am lucrat cu mine, cu subconștientul meu încărcat de asemenea obiceiuri, și am echilibrat situația. Țin cu o echipă anume, mă bucură jocul frumos și victoria lor, atmosfera plăcută din tribune (atunci când e cazul), dar nu e drama mea dacă echipa aia ia bătaie. Ca orice altceva pe lume, se supune legii cauzei și-a efectului.

        lorelad a spus:
        Septembrie 12, 2014 la 11:03 pm

        Eh, ti-ai schimbat perceptia pentru ca tu ai avut lectia? persoana?experienta? sansa? si mai ales deschiderea sufleteasca, spirituala de a primi schimbarea.
        Tot e bine! pentru ca eu cred ca si binele e molipsitor.🙂

          drstoica a răspuns:
          Septembrie 13, 2014 la 6:07 pm

          Cele mai multe lecții le primim toți. Se spune că trăiești în clipa asta cea mai potrivită experiență pe care tu o poți trăi în clipa asta. Important este să o conștientizezi, să-i dai atenție (oricât de măruntă ar fi, fiindcă de la rezultatele mici ajungi la cele mari), să pornești de la premisa că orice problemă are MĂCAR o rezolvare și orice greșeală poate fi iertată (la tine sau la altcineva). Nu știu dacă tu cunoști coordonatele carteziene. Excelentă tehnică!
          Sunt o mulțime de tehnici și metode menite să deschidă orizontul personal, să creeze o extindere a conștiinței în mod natural, să dea voie minții să privească de jur împrejur și nu doar în singura direcție care i s-ar părea ei cea corectă la momentul respectiv. Conform educației sociale, creștem închiși în niște tipare subiective foarte limitative. Dincolo de faptul că nu ne iese ceva la un moment dat, ne opunem cu adevărat unei căi care să ducă la soluția ideală. Cum? Simplu: așa ceva nu se poate, nu cred în asta, dovedește-mi că se poate fără ca eu să încerc personal etc. Nimeni nu poate spune exact ce e corect și ce e greșit pentru toată lumea. Dar fiecare în parte poate spune pentru el ce e potrivit și ce e nepotrivit.
          Cum să-mi explic și să explic eu oamenilor că în două, trei, maxim cinci ședințe, ei își rezolvă probleme „grave, multe, uriașe, de nerezolvat”? Se întâmplă în mod constant, dar cum să știe oamenii care nu cred dacă nici măcar nu încearcă?🙂

            lorelad a spus:
            Septembrie 14, 2014 la 9:36 am

            da, inteleg.
            si ‘cum sa mesteci oase tari cu dinti de lapte’?🙂

              drstoica a răspuns:
              Septembrie 14, 2014 la 6:17 pm

              Sau așa.🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s