Cincu, o mare surpriză! (FOTO)

Publicat pe Actualizat pe

cincuÎn drum spre nu mai știu ce obiectiv turistic însemnat pe harta personală, ne-am oprit, fără să știm mare lucru despre ea, la Biserica Evanghelică Fortificată din Cincu. Sat de sași, repopulat în ultimii ani cu amărâți de-o altă etnie conlocuitoare.

În centrul comunei, stătea la vedere un indicator care ne arăta că suntem foarte aproape. Am întrebat niște basamagii liniștiți 🙂 de pe terasa cârciumii încotro e biserica, iar ei ne-au îndrumat simplu, cu degetul arătător: „Uite-o! Aia e”. Am ajuns, am intrat în curte și am descoperit pe ușă un bilețel. Număr de mobil pentru cei care vor să intre în biserică și găsesc încuiat, așa ca noi.

În dreapta, o casă serioasă, frumoasă și generoasă, iar în cealaltă parte – un soi de grajd, de șopron, de ceva mare, vechi, în paragină. Trece pe lângă mine o doamnă blondă, îngrijită, dinspre grajd spre casă. „Dacă vreț să vedeț inăuntru, sunaț la telefon. O sa vină cineva cu bicigleta in cingi minude.” Mi-a strecurat foarte amabilă, din mers, aceste cuvinte, fără să o fi întrebat eu nimic. I-am mulțumit și am sunat. Mi-a răspuns un bărbat cu voce incertă, încât l-am întâmpinat cu „săru’ mâna”. 🙂 Mi-a promis că imediat vine fiica lui să ne deschidă biserica. Așa a fost. Brigitte are 25 de ani. A preluat de la tatăl său rolul de ghid. În prima clipă te gândești că îți descuie ușa și te urmărește cu privirea prin clădire, să fie sigură că e totul în ordine. Greșit. Contra a 5 lei de persoană, preț trecut pe ușă, Brigitte ne-a fost mai mult decât un ghid. Inteligentă, calmă, zâmbitoare, informată, punea atât de mult suflet în ceea ce povestea, încât n-aveai cum să nu o aglomerezi cu întrebări referitoare la istoria bisericii. Este ea însăși săsoaică evanghelistă. În sat, comună, au mai rămas puțini. Tocmai de aceea, biserica e acum mai degrabă muzeu decât locul în care lumea vine permanent pentru un gram de liniște interioară. Încă se țin slujbe, dar cu ocazia sărbătorilor. E adusă chiar și singura săsoaică, bătrână și simpatică, rămasă într-o comună aflată la vreo 20 de kilometri.

Interiorul bisericii arată ca și cum n-a mai fost deschisă de vreo două secole. Câteva pernuțe mototolite, lăsate pe băncile din fața altarului, stau mărturie că încă se mai vine la slujbe. Brigitte ne-a arătat pivnița secretă, în care locuitorii se ascundeau atunci când satul era atacat, tunelul care pornea de sub clădire și ajungea sus, pe deal, la câțiva kilometri, altarul ce prezintă scena necredinței apostolului Toma și cuvintele lui Iisus: „Domin’meus et Deus meu Toma quia vidisti beati qui non viderunt et credierunt”. E un element foarte valoros, din punct de vedere artistic și istoric al bisericii. Apoi, am văzut „etajul”, unde se păstrează mai multe urme ale civilizației săsești, cu o apartenență sănătoasă la țara asta în care s-a dezvoltat, plus turnul clopotniței, cu o priveliște încântătoare asupra împrejurimilor. Nu departe, pe dealuri, se află o bază militară pe unde au trecut inclusiv trupe NATO.

Biserica fortificată e construită de coloniștii germani din secolul 13, în stil romanic. Una dintre cele mai mari bazilici romane din localitățile săsești din Ardeal. Cu hramul Fecioarei Maria. Ulterior, reconstrucția i-a adus un aspect gotic. Cincu, așezarea în sine, e atestată documentar cam un secol mai târziu. Devine târg, Scaunul Cincului / Scaunul de Schenck (schenck = cârciumă, în germană), iar în secolul 16, Sigismund Bathory acordă supremația câtorva bresle locale în competiția lor directă cu cele din Agnita. Ai auzit de Breasla Lolelor? 🙂 Măști, dansuri și gogoși, menite să alunge spiritele rele din comunitate. Blazonul târgului este reprezentat de un cap de zimbru cu stea între coarne. Acum, biserica e înscrisă pe lista monumentelor istorice, dar bani pentru restaurare nu sunt deloc.

Brigitte nu mai prididea cu șuvoiul de informații, iar eu îi admiram eleganța ieșită din comun cu care vorbea despre dragostea de România, despre originile ei, despre înțelepciunea cu care se simțea integrată în națiunea românească și despre blândețea cu care îl aducea în discuție pe Dumnezeu. „E unul pentru noi toți. Ce dacă suntem evangheliști, ortodocși, catolici, reformați?… Mi-aș dori să facem ceva mai mult pentru a trăi bine în țara în care ne-am născut.” Povestea cum mulți dintre sașii plecați în Germania, după ’89, se întorc și revitalizează micile localități părăsite cândva. Doamna blondă care ne întâmpinase, vorbindu-ne amabilă într-o română aproape perfectă, nu era nici româncă și nici măcar săsoaică de-aici. Era austriacă, venită într-o vacanță, cu familia, acum 3 ani, prin România. Au descoperit acest loc, s-au îndrăgostit de el și au hotărăt să strângă bani în Austria pentru restaurare. E greu, dar face treabă bună. Ultimele două veri și le-a petrecut, cu familia, în fosta școală săsească, de fapt casa din dreapta bisericii. O renovase frumos și încerca să redea întregului loc farmecul și noblețea de altădată. Am întrebat-o pe Brigitte de ce face asta. Mi-a răspuns simplu, zâmbind: „Pentru că e un om foarte bun și pentru că se simte bine aici, în România, chiar dacă nu are nicio rudă prin locurile astea”.

Am zăbovit câteva ore bune la Cincu. Nu mi-aș fi închipuit. Am învățat niște lecții extrem de importante, mi-am întărit sistemul de valori și m-am bucurat foarte tare de tot ce am trăit acolo. Un loc anonim pe harta României. Deja foarte important pe harta mea personală.

8 gânduri despre „Cincu, o mare surpriză! (FOTO)

    Ana a spus:
    Septembrie 11, 2014 la 2:49 pm

    Eu nu am vazut biserica…dupa articolul asta a devenit un obiectiv ce trebuie vazut…Multumesc de informatie!

      drstoica a răspuns:
      Septembrie 11, 2014 la 7:11 pm

      Ana, în cazul meu, totul a contribuit la ceva ce mi-a făcut ziua excelentă: biserica în sine, istoria ei, atitudinea Brigettei, faptul că ne-a dus până sus, în turnul clopotniței… Efectiv, nu pot spune că mi-a părut vreun pic rău că m-am oprit acolo, deși nu plănuisem nicicum înainte așa ceva. 🙂
      Cu mare plăcere!

        Ana a spus:
        Septembrie 11, 2014 la 7:39 pm

        Bineinteles ca omul conteaza ,iar in cazul de fata doamna ghid a fost mierea de pe felia de paine cu unt 😀

          drstoica a răspuns:
          Septembrie 11, 2014 la 8:32 pm

          Oo, frumos spus! 🙂 Mereu mi-a plăcut mierea! :))

    Myre a spus:
    Octombrie 4, 2014 la 10:24 pm

    Cred ca o sa ajung si eu in zona in curand, sper sa o intalnesc si pe Brigitte 🙂

      drstoica a răspuns:
      Octombrie 4, 2014 la 10:39 pm

      La Cincu, tre’ să suni la numărul de pe ușa bisericii. Ori ea, ori tatăl. 🙂 Dacă vine ea, să o saluți din partea mea. 🙂
      Eu cred că fotografiile pe care le-am făcut în România nu au deloc mai puțin farmec decât cele făcute prin alte țări. Am pus în toate o mulțime de amintiri extraordinare (pentru mine) și n-aș putea spune niciodată că pe-aici am cunoscut locuri și oameni mai puțin frumoase/frumoși decât prin alte părți. 🙂

    Mihaela Kloos-Ilea a spus:
    Noiembrie 24, 2014 la 5:46 pm

    Eu am cunoscut satul pe două căi: mai întâi din amintirile unor prieteni dragi, sași din Cincu plecați în Germania. Apoi am întâlnit-o pe Brigitte. Într-o zi faină de septembrie, am ajuns în curtea bisericii, unde făceau tumbe niște copii ce vorbeau germană. Doamna din Austria m-a văzut că vorbeam cu copiii și a venit să-mi spună că m-a văzut din casa și a sunat deja ca să vină să-mi deschidă biserica. 🙂 Aceeași surpriză plăcută am avut-o și eu. Mai mult, mi-a plăcut și satul foarte mult – Brigitte ne-a condus o bucată de drum pe ulița principală. A fost, de fapt, primul loc unde mi-am spus că mi-ar plăcea mult să locuiesc. Am ochit și casa potrivită, care era de vânzare. 😉

      drstoica a răspuns:
      Noiembrie 24, 2014 la 9:22 pm

      Eee, ce mă bucur să-mi spui că și tu ai cunoscut oamenii frumoși din Cincu, pe care i-am cunoscut și eu! 🙂
      Da, Monica, satul, biserica, Brigitte, doamna din Austria au așa un aer de bunătate autentică, un aer pe care îl inspiri adânc pentru că vrei să rămână cu tine, vrei să te molipsești.
      Am mers și eu puțin pe jos prin sat și am dat de mâncare la doi cățeluși foarte simpatici de care ulterior nu mai scăpam, deși veneau dintr-o curte, aveau stăpân. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s