Înjurături pe blog, pe facebook…

Publicat pe

acceptare-jungFelul în care vorbesc despre cineva, despre oricine, vorbește în mod incredibil de fidel despre mine! Dacă înjur public pe cineva, îl fac cu ou și cu oțet, îl descriu ca pe cel mai mizerabil dintre mizerabili, asta spune extrem de multe despre mine și despre viața mea personală. Despre frustrările mele proiectate în mod „obiectiv” (?!) în altcineva. Sunt umbrele mele de care vreau să scap, să mă eliberez și le pun pe seama altora, pe seama unor „oameni răi”.

E bine să știi că oricât de rău, de condamnabil ar fi un om, poți să-l descrii ori să vorbești despre el în mod decent. Mai ales atunci când nu-l cunoști personal, când nu-l știi decât din „adevărul” prezentat de mass-media, din ce ți-au povestit alții, e imposibil să i te adresezi violent, fără ca tu însuți să ai niște probleme care-ți aparțin și care nu se datorează nicicum acelui om.

Mă uit pe facebook și observ cu câtă agresivitate se exprimă unele persoane despre câte cineva în mod public. Chiar dacă a murit și am scăpat de el și el de noi, se găsesc destui care să-l înjure, să știe perfect cât de malefic a fost, cât de tare merită să dea cu el de pământ, așa mort cum e, chiar dacă acei oameni tind să șteargă lucrurile bune, pozitive pe care le-au auzit despre mort. Însă lucrurile bune, deși sunt unii care le-au cunoscut personal, nu susțin agresitivitatea și atunci sunt trecute cu vederea. Ba mai mult: dacă îndrăznește cineva să ia apărarea mortului, iese cu scandal. Nimeni nu are voie să aibă amintiri plăcute cu mortul.

Ținem cu o echipă de fotbal, ne uităm la meci și înjurăm pe facebook ca și când pe fotbaliștii ăia i-ar interesa, iar viețile noastre ar depinde de rezultatul meciului. În realitate, ăia joacă pentru ei, pentru buzunarele și pentru familiile lor, pentru plăcerea de a fi aplaudați. Dacă nu joacă bine, nu-i aplaudăm. Sau nu ne mai uităm. E simplu. În caz că ne repezim să-i facem praf din cuvinte, crezând că „le merită”… e trist, fiindcă ne facem praf pe noi înșine. E lipsa noastră de echilibru, e lipsa noastră de respect față de noi înșine, e semnul unor frustrări personale care trebuie rezolvate. Dar rezolvarea nu apare decât din clipa în care conștientizăm și acceptăm sincer că avem o problemă emoțională, oricare ar fi ea și nu o cunoaștem încă. În altă ordine de idei, fotbalul e un sport, un joc, și cineva tot trebuie să iasă învingător. De ce neapărat ăia cu care ținem noi? Cine spune că așa e corect?

Nimic nu se rezolvă dacă-i înjurăm pe alții pe bloguri ori pe facebook, oricât de tare ar fi greșit respectivii, cunoscuți ori necunoscuți. În schimb, dacă ne exprimăm echilibrat emoțional, inteligent, înțelept, există posibilitatea să fim luați în seamă, să se țină cont de părerea noastră, să-i atragem în discuție pe cei alături de care putem găsi o soluție, dacă e de găsit așa ceva. Altfel, ne vor lăuda doar cei agresivi și frustrați la fel ca noi, interesați întotdeauna de găsirea vinovaților, nu a soluției. Aia cu: „așa sunt eu, mai coleric” e o scuză, nu o realitate obiectivă.

despre-cineva

26 de gânduri despre „Înjurături pe blog, pe facebook…

    Diana a spus:
    August 21, 2014 la 11:09 am

    De fapt, oamenii care se comporta asa, fie in online, fie in viata reala, cu cei din jur, nu au preocupari mai sanatoase. Nu au altceva mai bun de facut, pentru ei ca persoane. Sunt atat de ocupati cu exteriorul incat de ei uita si apoi se nasc frustrari. Mereu e mai la indemana sa critici pe cineva decat sa faci ceva constructiv pentru tine.
    Oamenii cu principii si obiective nu au timp de impartit barfa pe net…

      drstoica a răspuns:
      August 21, 2014 la 1:45 pm

      Da, Diana, exact așa se întâmplă. Iar viețile lor sunt pline de neplăceri cu substrat imaginar, subconștient, create în interior, în primul rând. Și le e și foarte greu să recunoască, să accepte toată starea asta de frustrare care-i domină. Fiindcă, dacă ar conștientiza cum stau lucrurile, ele ar începe să se rezolve, să-și găsească alte variante de continuare.
      E simplu: ce se schimbă pentru Mine dacă eu îl înjur pe facebook pe unul cu care n-am intrat personal niciodată în contact? Când ai răbdare să-ți răspunzi sincer la această întrebare, viața în sine se schimbă, puțin câte puțin.

        Diana a spus:
        August 21, 2014 la 2:51 pm

        Sau daca te intrebi mereu un „e bine oare?” inainte de a face un lucru. Reactiile de moment ne mananca 😀

          drstoica a răspuns:
          August 21, 2014 la 2:58 pm

          Da, din păcate, alegem mult mai des să reacționâm decât să acționăm…

    Dianette a spus:
    August 21, 2014 la 1:05 pm

    SUBSCRIU!

      drstoica a răspuns:
      August 21, 2014 la 1:45 pm

      Mulțumesc. 🙂

    Spis Iulia a spus:
    August 21, 2014 la 3:17 pm

    eu, daca gasesc asta si am si reactie…e cazul sa ma intreb ce anume am de invatat de aici…

    incredibleyoung a spus:
    August 21, 2014 la 3:29 pm

    De cand mi-ai spus ca proiectam in ceilalti propriile defecte…am fost mult mai atenta la ceea ce spun si la ceea ce ma deranjeaza in ceilalti…si asa e.Am descoperit in mine „monstri ” pe care-i hraneam cu naivitate.Acum invat sa ii accept, recunosc mult mai repede la mine „reactiile” determinate de acesti monstruleti…si parca mi-e mai usor sa-i imblanzesc.De disparut…poate nu vor disparea niciodata…dar macar sa ma lase sa ma bucur de viata.:) Multumesc pentru tot ceea ce faci pe blog, oferi timp fara sa astepti nimic in schimb…putini oameni mai fac asta.O zi frumoasa!

      drstoica a răspuns:
      August 21, 2014 la 9:17 pm

      Îți mulțumesc și eu, sincer! Ceea ce fac eu e doar a-mi împărtăși părerea personală despre lucruri pe care le-am învățat, dar pe care le-am și trăit, simțit la mine, acceptat și vindecat într-o mai mică sau mai mare măsură. Mai devreme sau mai târziu, acești „monstruleți” te lasă în pace, îți dau voie să fii fericită. E adevărat că avem mulți. Dar îi rezolvăm noi, pas cu pas, zi de zi. 🙂

        Soare Florentina a spus:
        August 23, 2014 la 11:21 am

        Foarte corect ce spui Catalin! Mai imtai trbuie sa invatam sa fin noi insine , sa fim onesti cu ceilalti….Nu-i poti judeca pana nu-i asculti,nu-i cunosti sensibilitatile,nu-i accepti,intelegi….I n viata totul este sa vrei sa inveti anumite lucruri,sa repari ce nu este bun…Asa cum a spus si prietena noastra ,Lucia Vladescu,avem multe de invatat de la tine si suntem norocosi ca te avem printre noii. 😉

          drstoica a răspuns:
          August 23, 2014 la 12:15 pm

          Mulțumesc frumos, Tina! 🙂
          De-aia Dumnezeu / Natura / Universul ne-a dat două urechi, doi ochi și o singură gură. E important să ascultăm, să vedem și să luăm aminte înainte de a deschide gura. 🙂

    dagatha a spus:
    August 24, 2014 la 10:59 am

    Hm… De înjurat…nu am înjurat, dar Jeni mă scoate din minți și am făcut-o personaj de poveste. Eu zic că am folosit doar adevărul în poveste, dar… Obicetivitatea se măsoară și în numărul părerilor convergente?
    Glumesc, desigur!
    Ceea ce ai scris aici este foarte adevărat. Frustrările și nemulțumirile ies la iveală și așa, când izbucnim verbal sau non-verbal asupra celorlalți.

      drstoica a răspuns:
      August 24, 2014 la 11:12 am

      Exact, Dagatha, un limbaj suburban, violent nu caracterizează doar acel moment al omului, ci viața lui de zi cu zi. Scoate la iveală noianul de frustrări de care crede că scapă proiectându-le în ceilalți, oricare ar fi ei. Nu scapă. Dimpotrivă: le întărește.
      🙂 Jeni e un set de moravuri. Atâta vreme cât le treci în revistă fără să te umpli de nervi, e ok. 🙂

        dagatha a spus:
        August 24, 2014 la 11:15 am

        🙂 E cam greu să nu te umpli de nervi când afli că jeni a îmrăștiat în târg că tu plătești pensie alimentară și cât anume (date, de altfel, confidențiale, prin natura jobului ambelor personaje!) Sau că nu știu ce cuplu divorțează. Sau că ailaltă e o…ușuratică..Mă rog…
        Dar acum a rămas la stadiul de „fun”, mai ales că nu folosesc identitatea persoanei.
        Am I a bad person??? 😦

          drstoica a răspuns:
          August 24, 2014 la 12:11 pm

          Nu, nimeni nu poate spune despre tine că ești o persoană rea! Nici măcar tu. 🙂 Totul se reduce la starea ta de bine din viața cotidiană. Dacă te umpli de nervi, nu poți trăi așa cum îți place. Aprobările celor de acord cu tine nu vor face decât să-ți întărească nervi și tot așa. 🙂
          Pe de altă parte, ceea ce spune/face Jeni e numai treaba lu’ Jeni. Viața ta chiar nu depinde de Jeni. Închipuie-ți că habar n-ai avea de Jeni. Cum ar fi? Nu trebuie să-mi răspunzi mie. Ție. Și nu imediat cu prima variantă de răspuns care-ți vine în minte. Răspunsul ar trebui să te ajute, să-ți dea o stare de bine, de calm, de împăcare, pe termen lung; nu acea falsă stare de bine pe moment pentru că lumea e foarte de acord cu tine când dai cu Jeni de pământ. 🙂 Cine știe câți dintre cei care te aprobă nu fac și ei ce face Jeni… Sau să te aprobe e tot ce contează? 🙂

            dagatha a spus:
            August 24, 2014 la 12:17 pm

            🙂
            Acum…lungim discuția care poate părea exagerată. Dar! În principiu, hazul de necaz e unul din modurile care m-au ajutat de-a lungul timpului să trec peste multe. Despre Jeni…m-am lămurit și nu mă mai uimește nimic. Nu poți, însă să o ignori, când apare câte unul care îți spune că Jeni a zis asta despre tine. Și nu numai despre tine. Cam aiurea să știe tot cartierul cât câștigi tu sau cât plătește vecina pensie alimentară și „oare de ce plătește ea pensie alimentară dacă stă copilul la ea” tac. 😆 Durează de vreo doi ani isteria. Observ, însă, că lipsa de reacție din partea mea și a celorlalți în urlima vreme, a făcut-o să se retragă. Vorbește în continuare, dar nu în zonă 😀
            Ziceam că sunt o persoană rea că m-am…„folosit” de povestea cu Jeni. Atât.

              drstoica a răspuns:
              August 24, 2014 la 12:34 pm

              Nu mi se pare deloc o discuție exagerată. Sincer. 🙂 Iată, se întâmplă exact ce spui tu aici: o ignori și dispare isteria. Soluția nu se găsește niciodată la același nivel la care a fost creată problema. E un postulat din fizică al lui Einstein. Foarte adevărat!
              În altă ordine de idei, DA, umorul ne ajută enorm. Doar că umorul are multe fețe. E acel umor care tratează moravurile, fără răutate, fără supărare,… și umorul care înseamnă, de fapt, să facem mișto de cineva. Lumea educată i-a zis „pamflet”, ca să nu pară ceva low, lipsit de educație. 🙂 Vorbesc ca unul ca a trăit aaani de zile bine, bine din așa ceva. 🙂 Numa’ aplauze, bani gârlă, poziție socială… și frustrări interioare care m-au dat cu capul de pereți. Când am schimbat lucrurile la mine, în mine, gata, s-a schimbat totul în jur. Puțin îmi pasă de ce spun, fac ceilalți. Viața mea e viața mea. Cum să mă apuc din nou să trăiesc frustrările lor, plăcerile lor, judecățile lor?… Acum, după ce cunoscuții credeau că m-am dus p…ii de suflet 🙂 , mă tot întreabă cum ar putea proceda și ei la fel? Fiindcă nici n-am sărăcit, nici exclus din societate n-am fost. Ba dimpotrivă, culmea! 🙂
              Știu, pare imposibil. Chiar ESTE imposibil dacă asta alegi să crezi. Altfel, e ceva incredibil! Acel ceva care te ajută să găsești cu adevărat fericirea. Nu poți fi un om fericit dacă nu te împaci întâi cu tine. Când te-ai împăcat cu tine, știi că oamenii care te judecă în vreun fel au propriile lor frustrări, neîmpliniri interioare, pe care le proiectează în afară, crezând că astfel scapă de ele. Nicidecum. Trăim niște vieți pline de proiecții, din păcate. Nu sunt viețile noastre, atâta vreme cât contează la fiecare mișcare ce spune celălalt despre mine.

                dagatha a spus:
                August 24, 2014 la 12:51 pm

                🙂
                Mulțumesc pentru „lecțiile” despre mine 🙂
                Sper că „umorul meu” nu e prea dăunător, așa pamfletar cum e… 🙂

                Trec mereu cu drag pe la tine. Și îmi place pasiunea ta pentru fotografii. 🙂

                  drstoica a răspuns:
                  August 24, 2014 la 1:11 pm

                  Îți mulțumesc foarte mult! 🙂 Cu toții avem de învățat de la noi înșine și unii de la alții în fiecare zi. Exersând, puțin câte puțin, ne schimbăm viețile în bine. Nimic nu se rezolvă dintr-o dată.
                  Dacă vrei să vezi ce înseamnă pamflet răutăcios, plin de venin, chiar dacă plin și de umor 🙂 , e de ajunds să citești postări de-ale mele din 2009, 2010… 🙂 Dar îmi asum, nu șterg nimic, am învățat prea mult din tot ca să mă prefac că n-a existat.

                    dagatha a spus:
                    August 24, 2014 la 10:22 pm

                    🙂 Tu? Răutăcios? Hm… Asta trebuie să văd! 🙂 Recomandări?

                      drstoica a răspuns:
                      August 25, 2014 la 10:34 am

                      🙂 În accepțiunea generală, răutăcios înseamnă să iei pe cineva la bătaie, cred. 🙂 Dar atunci când vorbești urât despre cineva, deși nu ai avea absolut NIMIC de pierdut dacă n-ai face-o, tot răutăcism se numește. 🙂 Nu știu, n-am niște recomandări foarte reprezentative. Am răsfoit 2 minute și uite ce-am găsit. Nu spun că numai așa scriam, că numai așa simțeam. Nu eram eu cel mai rău om din lume. Dar echilibrul permanent va rămâne întotdeauna cheia fericirii umane. Când acuz cu insistență pe cineva de ceva, când mă supără foarte tare ceva la cineva, trebuie să știu că, de fapt, acel „ceva” este una dintre umbrele mele, un defect al meu pe care-l urăsc la mine în mod subconștient, refuzând să-l conștientizez, să-l înțeleg, să-l iert și să-l accept. Când reușesc să fac lucrurile astea din urmă, acel „ceva” nu mi se mai pare catastrofal la alții. Observ când îi văd pe alții fiind așa, că nu sunt orb. Observ, dar, în loc să mă enervez și să-i judec aspru, să-i înjur, caut soluția. Soluția perfectă pentru mine! Iar ea vine, negreșit. E nevoie doar să încerc. Altfel, totul rămâne o poveste de necrezut, știu. 🙂
                      Uite niște texte. Eu nu spun că n-am scris cu umor, că, na, câștig bani din umorul meu. 🙂 Dar sunt adunate în texte multe frustrări. Ale mele, create de mine, în subconștientul meu, nicidecum de lumea exterioară. Însă asta e cel mai ușor: să dau vina pe lumea exterioară, să caut mereu vinovați, în loc să mă orientez către soluția făcătoare de bine.

                      https://drstoica.wordpress.com/2009/04/30/adriana-maimuteanu-a-dat-o-pe-kent-eva-kent/

                      https://drstoica.wordpress.com/2008/10/17/becali-si-a-tras-butonista/

                      https://drstoica.wordpress.com/2009/09/30/care-s-mai-tari-nemtii-sau-germanii/

                      dagatha a spus:
                      August 25, 2014 la 11:05 am

                      Ia să lecturăăăm! 🙂

                      drstoica a răspuns:
                      August 25, 2014 la 11:42 am

                      Ia! 🙂

                      dagatha a spus:
                      August 27, 2014 la 5:46 pm

                      am cetit! 🙂
                      Nu pot să zic că am simţit răutatea… în sensul ăla…Poate şi pentru că te-am cunoscut cu totul altfel ÎNAINTE!
                      🙂

                      drstoica a răspuns:
                      August 27, 2014 la 5:52 pm

                      Singurul lucru pe care-l pot spune este că n-aș mai ataca astfel oamenii niciodată. 🙂 Totul se întoarce, mai devreme sau mai târziu. Bun, rău, plăcut, neplăcut, totul! Chiar dacă noi nu vrem să realizăm asta.

                      dagatha a spus:
                      August 27, 2014 la 6:02 pm

                      Da…Probabil că ai dreptate…

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s