Povești săsești

Publicat pe

psN-am prea multe de zis. Am descoperit blogul unei fete care oferă istorie săsească pe placul oricărui cititor. Atitudinea ei, plăcerea cu care adună informații, felul în care prezintă și povestește faptele, ineditul multora dintre ele pe mine m-au cucerit. Monica Mihaela Ilea-Kloos. Povești Săsești. Dacă ai timp și chef de ceva frumos, interesant, inspirațional, intră-i pe blog!

Aici, găsești, pe scurt, biografia poetului-profet Gusto Gräser, un sas din Brașov pe care, din păcate, istoria României nu și l-a asumat în niciun fel. Unul dintre cei mai cunoscuți pacifiști și filosofi naturaliști din Germania, „maestru spiritual”, după cum îl considera însuși Martin Heidegger. Și ca el mai sunt destui. Istoria țării ăsteia nici pe Matia Corvin nu și-l asumă – cel mai important rege al Ungariei, deși el nu a negat niciodată că e român din Transilvania.

„Cu mai mult de 150 de biserici fortificate, în diverse stiluri arhitecturale, sud-estul Transilvaniei este zona cu cele mai multe sate-cetăți din secolele XIII-XVI din Europa. Șapte așezări săsești cu biserici fortificate din Transilvania sunt incluse în lista UNESCO a patrimoniului mondial: Viscri, Darjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor, Câlnic, Biertan, la care se alătură orașul vechi Sighișoara.

HORA UNIRII e compusă de un sas. Alexandru Flechtenmacher (1823-1898) a fost compozitor, violinist, dirijor și pedagog, a întemeiat Conservatorul din București (între 1864 – 1869 a fost directorul instituției), a compus muzica pentru primele operete și vodeviluri românești: Baba Hârca de Matei Millo, Coana Chirita din Iasi, Coana Chirita din provincie, numeroase operete, vodeviluri şi canţonete, muzică de cameră şi corală. Tot el a compus muzica și pentru cunoscutul cântec patriotic Hora Unirii, pe versurile lui Vasile Alecsandri.”

Anunțuri

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s