Tabere de dragul războiului

Publicat pe Actualizat pe

wCu câtă ușurință își pierd oamenii echilibrul emoțional, rațiunea și, implicit, starea mentală care chiar îi poate duce în direcția dorită în viață și nu invers!…

E de ajuns să apară o situație precum cea cu Dan Voiculescu. Fără să aibă nicicum toate detaliile poveștii, fără să cunoască personal niște oameni, fără să întrebe, să afle, să știe exact ce și cum, foarte mulți se reped să dea verdicte, să înjure public, să condamne la moarte. Se simt perfect îndreptățiți să facă asta. Am observat zilele trecute că până și persoane foarte echilibrate în viața cotidiană își pierd rațiunea, înțelepciunea, își pierd ceea ce cred chiar ele că le deosebește de ceilalți.

Încă o dată constat că oamenii vor să li se dea dreptate, nu să se facă dreptate! Nu intenționez să intru deloc în amănunte, nu le cunosc suficient, nu mă interesează, nu mă ajută cu nimic, nu pun la îndoială hotărârea judecătorească. Dar dacă mâine Justiția ar condamna la fel și pe „dușmanul” mogulului, cealaltă tabără cred că la fel de agresiv s-ar manifesta… Pentru că deja se repede cu sete la gâtul „adversarilor”.

Am tot timpul în minte vorba lui Einstein: „niciodată soluția unei probleme nu se află la același nivel la care a fost ea creată!”. Și totuși oamenii asta fac încontinuu: caută soluția manifestând exact același mod de gândire și comportament distructiv care-i deranjează pe ei la ceilalți. Eu cred că Justiția trebuie lăsată să-și facă treaba. Acolo sunt cei care cunosc cele mai multe mii de detalii din dosarele respective, acolo sunt cei plătiți fix pentru așa ceva. Problema e că, în orice țară, clasa politică și, inclusiv, aparatul de stat (ministere, organe abilitate) reprezintă oglinda fidelă a națiunii pe care o păstorește în momentul respectiv. Sunt de acord că e normal ca vinovații să plătească, dar sunt și conștient că ura mea, atitudinea mea, înjurăturile mele nu rezolvă și nu ajută cu nimic, reprezintă doar propriile mele frustrări pe care încerc să le deversez asupra lumii exterioare, mascând propriile mele neîmpliniri, alea care nu au nicio legătură cu mogulul și cu președintele.

Ăia care funcționează bine, în alte țări, gândesc, vorbesc și se comportă altfel. Cine pleacă de aici acolo se integrează, începe să le semene ălora; altfel, n-are nicio șansă. Dacă nu le seamănă foarte bine, însuși sistemul lor excelent începe să se degradeze, puțin câte puțin.

Zi de zi se confirmă faptul că e atât de ușor să-i urâm, să-i judecăm, să-i acuzăm, să-i condamnăm pe alții și atât de greu să privim cu sinceritate în oglindă!… Dacă am face-o, am tăcea, ne-ar fi un picuț rușine și ne-am concentra pe noi, pe viețile noastre. Am observa lucrurile așa cum sunt și am căuta soluții reale pentru noi – individual – și pentru noi – ca și comunitate, nu războaie și noi probleme în viețile noastre.

Acum, toți îl cunosc pe mogul, toți știu cât e de rău și simt că au dreptul să-l înjure maxim, să intre în hora urii dintre el și „dușmanul” lui prezidențiabil. Mă întreb doar atât: dacă s-ar afla brusc față în față cu el sau cu președintele, câți ar mai avea același „curaj” să-i vorbească respectivului la fel ca pe net? Echilibrul a fost și va rămâne întotdeauna cheia adevăratei fericiri, a evoluției reale din toate punctele de vedere, a succesului de orice fel, a stării de bine.

Cătălin Tolontan, omul pe care eu îl consider cel mai bun jurnalist de presă scrisă din România, a publicat un editorial pe blogul personal – „Întrebări, nu adeziuni” – un editorial care spune multe, foarte multe despre starea lucrurilor, despre starea națiunii în sine.

De ce oare simțim noi nevoia de a adera mereu la o tabără sau alta doar de dragul de a ne afla în război cu cineva?…

sf

7 gânduri despre „Tabere de dragul războiului

    racoltapetru6 a spus:
    August 14, 2014 la 10:43 am

    Ne-a plăcut întotdeauna să ne împărțim în tabere sau să aderăm la unele existente, pentru că așa ne-am simțit mai puternici, mai ascultați. Că e vorba de sport, politică, religie, sex sau alte criterii, suntem ispitiți să nu rămânem deoparte, să aderăm la niște idei mai mult sau mai puțin prestabilite și să-i atacăm pe cei care nu-s de partea noastră. Așa a fost mereu, astfel e în toată lumea și va mai fi încă multă vreme. Omul se simte mai puternic când face parte dintr-o „haită”, dar când e singur devine temător și slab. Cei mai mulți.

      drstoica a răspuns:
      August 14, 2014 la 11:10 am

      Mare dreptate ai, Petru. Din păcate, așa e: oamenii nu găsesc încredere, putere în ei înșiși, se umplu de frici, care nasc furii, și astfel caută alianțe cu orice preț, chiar dacă sunt împotriva propriului lor spirit…
      Mie, sincer, mi se pare că oamenii, puțin câte puțin, unul câte unul, au început să se redescopere, să se aplece mai mult spre înăuntru, spre propriul potențial. Dar da, majoritatea încă rămâne orientată către „părerea lumii”.

    Doru a spus:
    August 14, 2014 la 10:47 am

    Musai ca şi reciproca (război de dragul taberelor, merge şi de dracul taberelor, cu extrapolare la tarabe) să fie valabilă …

      drstoica a răspuns:
      August 14, 2014 la 11:12 am

      Adevărat, Doru. Și cei care caută asta mai mult decât orice altceva nu realizează că viețile lor se transformă într-o perpetuare de frustări interioare, departe de ceea ce cred ei că le provoacă așa ceva: lumea exterioară. Niciodată o tabără, oricare ar fi ea, nu deține adevărul absolut, deși e convinsă că da.

    Flori-nache a spus:
    August 23, 2014 la 10:44 pm

    Omule esti super tare,scrii extrem de frumos,ai un talent extraordinar.Esti un profesionist.Imi doresc sa ajung sa scriu ca tine intr-o buna zi! Imi place foarte mult cum scrii! Cat despre articol.. fara cuvinte. Omul va fi mereu un animal rational ce cauta sa adereze la cat mai multe” turme de animale” doar pentru binele lui.

      drstoica a răspuns:
      August 24, 2014 la 8:06 am

      Îți mulțumesc foarte mult, cuvintele tale mi-au dat startul unei zile exact așa cum mi-o doresc! 🙂 Eu nu moderez niciodată comentariile, fiecare are dreptul să comenteze ce și cum vrea; decent să fie. Și, cu toate astea, niciodată nu intră nimeni să înjure pe-aici. Apar oamenii cu care rezonez, cu care împart o anume stare de bine, fiindcă, așa cum îmi place să primesc, îmi place să și dăruiesc. Consider că atitudinea ne decide altitudinea și iată: unui om foarte ok nu poți să-i răspunzi decât la superlativ!
      Mulțumesc încă o dată, Florin!

    bibliotecaprobota a spus:
    Septembrie 10, 2014 la 9:53 am

    Reblogged this on BIBLIOTECA PROBOTA and commented:
    ne razboim degeaba..

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s