Zi: august 11, 2014

Iubesc ce am, iubesc România! (FOTO)

Publicat pe Actualizat pe

16În Spania – prima vacanță a verii – am mers cu niște foarte buni prieteni, cinci bucăți. În a doua vacanță, din Germania, am avut chef de aventură solo, bine împănată cu neprevăzut. Și-am obținut-o. Pe cea de-a treia am dedicat-o părinților mei, prin România. Și știi cum m-am simțit? Ca și când aș fi fost cu niște puștani de seama mea. 🙂

Fiindcă maică-mii îi place foarte tare la Mănăstirile Brâncoveanu și Prislop, m-am gândit să-i fac o bucurie și s-o duc din nou acolo. Mărturisesc că și eu rezonez cu cele două locuri, așa că plăcerea a fost dublă. Taică-meu e genul de om care se ține după grup, până ce se plictisește și zice: „Eu rămân în mașină / mă întorc la mașină”. 🙂 În schimb, maică-mea a colindat și a urcat, umăr la umăr cu mine, pe toți munții pe unde m-a dus întâi gândul. Că până nu gândești, până nu simți ca și cum ai fi deja în locurile dorite, nu se întâmplă nimic fizic. Citește în continuare »