Eu, puiul de găină care trece strada

Publicat pe Actualizat pe

potPromiteam în mod indirect aici că voi reveni cu o întâmplare personală. O situație de genul ălora în care nu crezi, de care nu vrei să auzi, știi tu ce știi de la alții sau de foarte mult timp și te încăpățânezi să nu experimentezi ca să vezi cum stau lucrurile Acum, ca să vezi ce s-a schimbat dacă s-a schimbat. Pentru că viața e doar o percepție, iar percepțiile se schimbă. Schimbarea nu e doar posibilă, ci este inevitabila!

Scriam zilele trecute că școala/societatea ne învață, în general, un singur lucru: că puiul de găină vrea să treacă strada. De fapt, că trebuie să treacă strada. Ăsta e obiectivul lui. Și că puiul de gaina trece strada special doar pentru a ajunge pe partea cealalta. Atât. Ești fericit numai atunci când ți-ai atins obiectivul, când ai ajuns pe partea cealaltă. Iar când apare o problemă nouă, oamenii reacționează, în loc să acționeze. Etichetează problema nouă, propunând numai soluții din memorie, potrivite unor probleme anterioare, rezolvări bazate pe date, pe cifre, pe dovezi, dar care în cazurile prezente nu mai funcționează. Pentru că problema e nouă.

Iar acest lucru încalcă toate regulile gândirii creative.

Între puiul de găină și scopul său se află un drum care presupune atâtea și atâtea riscuri, momente interesante, aspecte noi, nemaiîntâlnite, oportunități de care trebuie să te bucuri, schimbări de toate felurile. Oportunități de care nu ai motive să te temi ori să te gândești numai la absurda ierarhie a succesului, la diploma care va rămâne toată viața o hârtie dacă tu însuți nu ai grijă să-i dai valoare prin ceea ce faci, prin comportament și prin acțiunile tale constructive. De la naștere și până în ultima clipă a vieții, omul este învățat că nu trebuie decât să ajungă pe partea cealaltă; restul vine de la sine. Fals!… Ce se pierde astfel este viața însăși. În cel mai bun caz, omul ăla va fi un pui foarte stresat.

Și acum, povestioara de care ziceam.

Într-o altă vară, cu ceva vreme în urmă, am participat la un retreat de tip coaching în Italia. Timp de o săptămână. Am descoperit online evenimentul (nimic nu e întâmplător pe lumea asta), m-am interesat și m-am înscris. Nu cunoșteam pe nimeni înainte de a ajunge acolo. Nici măcar trainerii. 🙂 Cu unul singur mai vorbisem la telefon, atât. Mi-am întrebat intuiția ce crede și ea a zis: du-te!

Din programul de coaching, iarăși n-aveam habar de nimic. Fuseserăm întrebați pe mail doar dacă ne încântă piscina și călăria. În rest, secret.

Când am ajuns acolo și după ce ne-am făcut puțin cunoscuți unii altora, câțiva dintre participanți m-au privit lung și ușor admirativ: „Ce curaj ai avut să vii aici fără să cunoști pe nimeni!”. CURAJ? Pentru? Am venit în Italia, nu în Somalia, nu la granița dintre Ucraina și Rusia. Am venit într-o tabără de coaching, nu într-un club de manele. M-am hotărât văzând din poze ce loc minunat poate fi ăla lângă Firenze, nu mergeam în jungla braziliană, într-un program pentru supraviețuire. În cazurile enunțate, da, cred că trebuia să am puțin curaj ca să vin. Dar așa?!

În prima zi, după ce ne-am cunoscut, am mai aflat un singur lucru din programul săptămânii ce urma: că miercuri era zi de coaching prin pictură/desen. Împreună cu un alt participant (proprietarul unei case de avocatură), am întrebat zâmbind: „Noi, miercuri, am putea să ne luăm zi liberă și să plecăm prin Firenze?”. Desenul ne speria. De ce? Pentru că știam sigur, fiecare pentru el, cât de slabi suntem la așa ceva, cât de urât desenăm. Și? Și nu voiam să ne facem de râs.

daIată! Frica de a te face de râs. Educată, bine implementată încă din copilărie. De părinți, de școală… „Tu nu vezi că nu știi să desenezi? Ce e asta?!? Nu te uiți și tu cum desenez eu sau cum desenează alți copii? Nu vei fi niciodată bun la desen și lumea va râde de tine.” Iar o astfel de exprimare devine un program în baza căruia acționezi toată viața ta dacă nu alegi să conștientizezi la un moment dat ce înseamnă el. „Ok, n-am habar de desen. Și care ar fi cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla? Să râdâ ceilalți de mine. Bun; și dacă râd ceilalți de mine, care ar fi cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla? Păi… nu prea e niciunul.” Și ceilalți au venit aici tot pentru coaching, tot pentru a învăța, a experimenta lucruri, a comunica, a interacționa altfel cu oamenii. Deci, ce interes ar avea ei să râdă de mine? Niciunul. Doar în mintea mea era acea temere distructivă, care mă bloca, mă determina să întreb: „Miercuri pot să plec prin Firenze?”. Și unul din traineri (o ea) a zis: „Da, bineînțeles. Dar mai vorbim miercuri dimineața, să-mi spuneți atunci, voi doi, dacă mai vreți să plecați.” Până miercuri, mai erau 3 zile. 3 zile în care mințile noastre, programele interioare deja se restartau în mod complex. Și niciunul n-a mai vrut să plece în oraș, pierzând ziua de coaching dinamic, foarte activ. Iar în momentele când dai voie Subconștientului tău să fie cel care se exprimă, oricum ar face-o, nimic nu mai e imposibil, nimic nu mai e rușinos, nimic nu te mai poate bloca. Dimpotrivă, există o susținere interioară care funcționează perfect pentru tine, oricine, orice-ar zice.

Uimirea e cu atât mai mare, cu cât, la final, toată lumea primește câte un mesaj clar, incredibil, din desenul tău… toată lumea admiră sincer desenul tău… toată lumea intră în același tip de conexiune subconștientă cu toată lumea. Pentru că se anulează acel program pe care tu te obișnuisei să-l respecți cu sfințenie: „Nu pot, nu știu să desenez”. Nu-l mai respecți și, culmea, te apuci să desenezi frumos. Ceea ce se și întâmplă. Întâi, după cum vezi și în fotografia alăturată, întâi doar crezi că poți. Ți-o repeți și încerci până deja stii că poți. Când ai terminat, îți spui „am făcut-o!”.

Ăsta cu desenul e doar un exercițiu. Ca el și de altă natură, sunt multe. Mult mai simple sau mai complexe. În fiecare zi trăim în tabere de coaching, de experimentare, de învățare, de conștientizare. Acasă, la serviciu, la școală, oriunde! Nu trebuie decât să devii conștient de tine, de potențialul tău infinit – NIMENI nu-ți poate spune ce poți și ce nu poți face! doar tu descoperi singur asta. Devii conștient de resursele tale nelimitate – nici nu-ți vine să crezi câte poți face, deși ți se zisese, de-a lungul anilor, că tu nu. Dacă asculți în continuare doar de ceilalți, de răspunsurile și soluțiile lor, fără a le căuta, găsi, adapta, pune în practică pe ale tale, contând doar aplauzele celorlalți, nu și satisfacția ta interioară, n-ai să știi ce înseamnă fericirea. Renunță să mai aștepți de la alții pastila salvatoare! Pastila care-ți spune exact cum să faci bani, care îți dă, ea singură, tot ce îți lipsește, care ține lângă tine oamenii pe care ți-i dorești lângă tine, care îl schimbă pe Băsescu sau pe Antonescu, care schimbă societatea asta cu toate problemele ei înainte de a te schimba Tu pe Tine, ca să vezi că într-adevăr devii mai bun decât cei care nu-ți plac… Și, culmea, ce se întâmplă când tu devii mai bun decât cei care nu-ți plac? Îi ierți, le treci greșeli cu vederea, mergi mai departe pe drumul tău. E singurul drum care contează!

Toate astea, pe-aici, rămân niște vorbe frumoase dacă tu nu le pui în practică, nu le probezi în mod repetat utilitatea, n-ai să te schimbi pentru a deveni Tu cel ideal. Fiindcă Tu cel ideal există deja undeva în tine. O spunea Jung, o știe toată psihologia de azi, toată fizioneurologia, toată biochimia, toată fizica cuantică. Iar „Tu cel ideal” îți spune tot ce vrei să știi dacă-l întrebi. Trebuie doar să-l întrebi și apoi, mai ales, să știi să-l asculți! Pe el, nu pe alții.

ru

 

Anunțuri

15 gânduri despre „Eu, puiul de găină care trece strada

    racoltapetru6 a spus:
    August 1, 2014 la 7:41 am

    Oricât de mare încredere am în mine (și am), trebuie totuși să recunosc că la desen sunt un antitalent. Nici măcar literele alfabetului nu le pot desena ca lumea. Mai bine încerc orice altceva.

      drstoica a răspuns:
      August 1, 2014 la 9:34 am

      Când erai copil, chiar mic, mic, ți-a spus cineva, un adult, (într-o formă sau alta) cât de urât scrii/desenezi?

        racoltapetru6 a spus:
        August 1, 2014 la 10:26 am

        Foarte des și până în zilele astea! Dar nu m-am supărat, fiindcă aveau dreptate cei care mă criticau.

          drstoica a răspuns:
          August 1, 2014 la 11:00 am

          Fără supărare, o persoană foarte credibilă, când erai copil, care-ți spunea lucrul ăsta, a și „obținut” ceea ce ea credea. Nu există ca un om să se nască având talent zero într-un anumit domeniu. Însă dacă un adult (important pentru copil), în loc să-l încurajeze (chiar și atunci când greșește), îi spune: „uită-te și tu că nu poți”, copilul exact asta instalează în mintea subconștientă și fix asta se va întâmpla. La fel ca tine credeam și eu despre mine – desenatorul. 🙂 Pentru că, mic fiind, mi se spunea cât de urât scriu și desenez, încercând alții s-o facă pentru mine, crezând sincer că așa mă ajută cel mai bine. Am crezut și am dus această convingere la extrem. Până ce, practic, le-am dat dreptate. De scris, încă scriu urât. De desenat, s-a mai schimbat situația. 🙂 Tocmai pentru că eu am ales să restartez acel program limitativ. Nu sunt doar niște vorbe, Petru. Sunt lucruri pe care omul le face dacă vrea cu adevărat să schimbe ceva la el însuși. Vezi, scrisul n-am considerat că are rost să-i fac ceva. Pentru că oricum scriu mult mai mult pe calculator. Chiar dacă spun acum: „da, dar vreau și eu să scriu frumos”, nu-mi doresc asta cu adevărat, decât la nivel declarativ; nu mă interesează dacă am un scris frumos sau urât, accept, nu mă afectează deloc. Cam așa se întâmplă cu tot ceea ce schimbăm ori nu schimbăm în viețile noastre. La noi, nu la alții.
          De discutat pe tema asta e mult. Și sunt chestii în privința cărora nu există dubii. Orice om se naște cu aceleași cărămizi genetice. Care întâi îi sunt activate ori dezactivate. Pe care apoi, adult fiind, el alege dacă le activează (reactivează), le păstrează ori le dezactivează. Nu există „eu nu pot face deloc lucrul ăsta”. Științific, nu există.

          zaraza26 a spus:
          August 1, 2014 la 9:09 pm

          Tema pentru tine, Petru. Uita tot, uita ca stiai ca desenai urat. Scrie/deseneaza literele tale. Cum vezi tu A-ul, B-ul samd. Incepe cu literele care iti plac. Apoi deseneaza casuta ta, oricat de ciudata, fistichie si aiurea ar fi. Nu mai tine cont de cum arata o casa. Este a ta, surprinzatoare si foarte personala! Si… mai povestim! 🙂

            drstoica a răspuns:
            August 1, 2014 la 11:53 pm

            Bine spus!

    Ana a spus:
    August 1, 2014 la 8:12 am

    Mi-ar fi placut si mie sa merg intr-un astfel de loc! 🙂

      drstoica a răspuns:
      August 1, 2014 la 9:40 am

      Mărturisesc că a fost un loc maxim încărcat de frumos, de zâmbet, de putere și de înțelepciune. Eu, cu mine, pentru mine, am trăit câteva experiențe unice!

        Ana a spus:
        August 1, 2014 la 10:59 am

        Sunt sigura…mi-ar fi placut! 🙂

          drstoica a răspuns:
          August 1, 2014 la 11:03 am

          Îți doresc sincer să ajungi cât de curând într-un asemenea loc și să te bucuri de el!
          Dacă alegi să speri și să lucrezi mental-emoțional în direcția asta, șansele sunt mari să reușești. Dacă-ți spui: „mi-ar plăcea, dar e greu”, ți-ai redus singură șansele. 🙂 Tot ce ai făcut în viață ai făcut pentru că ai crezut sincer și cu perseverență că se poate!
          Multă baftă!!!

            Ana a spus:
            August 1, 2014 la 4:31 pm

            Multumesc! 🙂

    Doru a spus:
    August 1, 2014 la 10:02 am

    Mulţumesc!

      drstoica a răspuns:
      August 1, 2014 la 10:10 am

      Cu mare plăcere, Doru, o zi excelentă!

    Soap Bazar a spus:
    August 1, 2014 la 2:42 pm

    Era fain daca ne aratai si desenul 😉

      drstoica a răspuns:
      August 1, 2014 la 11:54 pm

      L-am lăsat la… licitație pentru un scop umanitar. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s