Arta de a dărui necondiționat. Ce străină ne este…

Publicat pe Actualizat pe

giveSuntem educați încă de mici că, dacă dăruim prea mult, pierdem, n-o să mai avem noi, nu vom reuși să strângem suficient pentru nu știu ce. A arunca în stânga și-n dreapta, cu diverse scopuri facile, nu e totuna cu a dărui. A dărui înseamnă orice pleacă de la tine către exterior, către ceilalți, fără alte interese materiale, exterioare, poate ascunse. Bucuria de a dărui este una pur personală, interioară. N-ai să dăruiești niciodată fără un beneficiu personal! Niciodată! „Păi, pe mine m-a impresionat X cu povestea lui, de-aia i-am dat, că l-am văzut amărât, nu avea și sunt milos de felul meu.” Ok, și ce beneficiu ai tu din toată întâmplarea? „Niciunul”, răspunde omul. Eu doar i-am dat, așa… degeaba.”

Și ce ți-a provocat ție faptul că i-ai dat și că a primit? „Hmm… m-a făcut să mă simt bine. Util. Atent. Puternic. Superior. Satisfăcut. Apreciat. Recunoscător pentru că eu am. Mi-a dat o stare plăcută.” Oh, iată câte beneficii personale! 🙂 Doar atunci când conștientizăm astfel de lucruri, devenim mai buni și avem șansa de a transforma în obiceiuri sănătoase niște gesturi pe care nu știm cu adevărat cum să ni le explicăm. Doar închipuie-ți ce s-ar întâmpla, în mod normal, dacă cerșetorul căruia i-ai dat o pâine ar arunca-o. Te-ar umple de nervi, l-ai lua la rost, ți-ai spune că nu-i mai dai niciodată nimic, nici dacă ar fi să-l vezi murind de foame. De ce? Pentru că nu ți-a satisfăcut nevoia de recunoaștere, de mulțumire, de apreciere, de a primi ceva în schimb. Pentru că TU nu ai câștigat ce te așteptai să câștigi din asta. El rămâne fix același om amărât, același căruia tu îi dăduseși. Doar că, într-un moment de rătăcire, de prostie, de sătul ce e, nu a primit. Iar ție ți-a schimbat radical părerea despre el. Dintr-o dată spui că-și merită soarta și-ți vine să-l iei la bătaie. 🙂 Dar el nu s-a schimbat.

dollarpermonthAcțiunea reală de a dărui se oprește în clipa în care pâinea a trecut din mâna ta în mâna celuilalt. Din acel moment, e numai treaba lui ce face cu darul tău. Iar tu păstrează satisfacția, bucuria de a fi ajutat un om amărât, nevoiaș, indiferent cât de recunoscător este el sau nu. Aruncă pâinea? Înseamnă că azi e sătul, are alte nevoi care pot fi satisfăcute doar cu bani. Nu contează ce nevoi, tu știai oricum că nu e ușă de biserică și când i-ai întins pâinea. Însă el, peste vreo săptămână, s-ar putea să prindă o zi în care nimeni nu-i dă nici măcar o pâine. Și își va aminti de pâinea aia de la tine, pe care a aruncat-o. „Dacă o aveam acum, ce bună era!…” își spune el. Și va fi deveni mai atent cu ceea ce primește, în mod involuntar, ca un reflex. Dacă nu-și va aminti, va repeta lecția și alternanța între zilele în care aruncă disprețuitor și cele în care nu are ce băga în gură. E mersul firesc al lucrurilor, dictat întotdeauna de propria minte. Recunoaște că oricât de mulți bani ar avea el în buzunar, din cerșit, tu nu ai vrea să fii nici măcar o zi în locul lui!

Actul curat de dăruire funcționează în baza aceleiași zicale ca orice altceva: „semeni vânt, culegi furtună”. Nu te aștepta ca un dar să ți se întoarcă de la aceeași persoană, din aceeași direcție, imediat ce tu l-ai făcut pe al tău. Acceptă sincronicitatea teoretizată de Jung și de austriacul Pauli (premiat cu Nobel pentru fizică): există o permanentă legătură acauzală, aparent fără nicio legătură, între tot ce ni se întâmplă în viața asta.

Exersează dăruirea din suflet, fără așteptări din partea celui căruia îi dăruiești. Exersează dăruirea simplă. Nu sta să judeci, să analizezi prea mult ce, cum, cât, cui dăruiești. Simți că vrei să o faci, fă-o! Simți că n-ai acum de dăruit, nu o face, dar nu te judeca și nu mai judeca persoana. Iar când dăruiești, abține-te să faci publicitate gestului tău. Știu că e greu să nu știe nimeni cât ești de bun. Dar în clipa în care ai început să îți lauzi gestul, începe să scadă bunătatea. Și inteligența. Și șansa de a ți se întoarce înzecit. 🙂

Eu mă străduiesc să dăruiesc tot ce pot și să fiu eu însumi mulțumit că am putut face asta. Fără alte așteptări. Fără să mă gândesc ce se întâmplă cu darul meu. Am întâlnit oameni de la care am învățat și încă învăț zilnic așa ceva. Alina Țiplea, de la Merci Charity Boutique, e un astfel de om. Și Alexandra Răureanu, care, în fiecare vineri, duce fructe copiilor foarte bolnavi de la Fundeni. Necondiționat. Și mai am o mulțime de exemple.

RMN-ul dinamic, foarte elocvent în testarea creierului, a confirmat faptul că bucuria omului este mai mare atunci când dăruiește decât atunci când primește. E natural. Dar omul își exersează, pe parcursul vieții, condiționarea dăruirii. Tu dăruiește necondiționat! Chiar vei simți în viața ta că merită! Nu DACĂ merită. Ci CĂ merită!

Cercetarea făcută de-a lungul unei lungi perioade timp, la Universitatea Simon Fraser, din Canada, relevă, de asemenea, ceea ce scriam mai sus. „A fost realizat un sondaj pe un eşantion reprezentativ de 234.917 persoane din 126 de ţări. Repondenţii din toate aceste ţări au resimţit recompensa psihologică după ce au arătat generozitate faţă de semenii lor. Această recompensă este universală şi indiferentă de nivelul venitului, de structurile sociale sau de nivelul de libertate ori de corupţie al societăţii din care fac parte aceşti oameni. Confirmarea acestei realităţi indică faptul că sentimentul pozitiv al generozităţii este o componentă cheie a naturii umane.” Business News Daily

Pe de altă parte, studii psiho-sociologice de gen au observat mereu că un om sărac dăruiește mult mai ușor decât unul din clasa medie, care are cât de cât ce pune pe masă, care are un acoperiș deasupra capului, care trăiește ok, dar care se teme în fiecare zi că nu are destul, că ar putea rămâne fără, că îi mai trebuie pentru nu știu ce. Săracul dă, în general, fără să se gândească la nimic.

thankful-artLa celălalt pol social, omul foarte bogat, care reușește să ajungă la un anumit nivel de conștiință, dăruiește de asemenea o avere. Iar societatea ce face? Se apucă și-i caută imediat interesele ascunse. Atâta vreme cât bogatul a dăruit fără să se laude, fără să cheme televiziunea (gen Becali), fără să vrea ropote de aplauze, înseamnă că a dăruit din suflet, pentru că așa a vrut el. Cunosc destui oameni care fac asta, despre care nimeni nu știe cât dăruiesc. Iar societatea îi tot aplaudă pe ăia care aruncă bani în văzul mulțimii, pentru ovații și alte beneficii ulterioare, așa-zise „de imagine”.

Khalil Gribran scria că e ușor să inviți un prieten la cină, fiindcă, în mod inconștient / nonconștient, tu știi că va face același lucru cândva, pentru tine. Dacă vrei să vezi cât ești de darnic, ia un om de pe stradă și oferă-i o masă caldă, ca și când meniul ar fi pentru tine.

Iată mai jos, în două experimente simple, filmate, ce înseamnă dăruirea în baza unui sentiment banal, obișnuit, necalculat, necondiționat. E viață adevărată, nu e film. Mie, oamenii ăștia îmi dau mereu de gândit și mă întreb ce ar trebui să știu mai mult despre mine ca să pot face și eu cu aceeași ușurință astfel de gesturi. În fiecare zi.

„Nu contează cât de puțin ai; poți găsi în fiecare zi ceva de oferit.” Orice, nu trebuie să fie neapărat ceva material. Dăruiește o vorbă bună, un zâmbet, o încurajare, o îmbrățișare… Și apare acel „win-win”. Toată lumea câștigă, în mod real! De fapt, dacă tu crezi că, dăruind, câștigi, așa e. Dacă tu crezi că, dăruind, pierzi, așa e.

Când dăruiești, ești cu adevărat recunoscător. Abia atunci îți manifești recunoștința.

Anunțuri

11 gânduri despre „Arta de a dărui necondiționat. Ce străină ne este…

    Doru a spus:
    Iulie 30, 2014 la 7:47 pm

    Impresionant (şi ce sărac mi se pare cuvântul)!
    Mulţumesc!

      drstoica a răspuns:
      Iulie 30, 2014 la 8:36 pm

      Simplu și autentic, dincolo de barierele sociale educate…
      Cu multă plăcere, Doru!

    racoltapetru6 a spus:
    Iulie 31, 2014 la 12:20 pm

    Ce frumosi ar fi dacă oamenii care ar face așa cum bine-ai spus! Aș adăuga doar că prima datorie a unui semen avut este să dăruiască celor cu adevărat sărmani și nu celor leneși sau prefăcuți. Iar diferențierea e uneori foarte greu de făcut.

      drstoica a răspuns:
      Iulie 31, 2014 la 4:59 pm

      Petru, eu cred că dăruirea are aceeași valoare oricui i-aș dărui. Tocmai pentru că nu am eu de unde să știu cine e leneș și cine doar sărman, aleg să dăruiesc din suflet tuturor, chiar și leneșilor, atunci când o fac. Actul de dăruire se oprește în clipa când darul a trecut din mâna mea în mâna lui, nu vreau să-l condiționez cu nimic. Altfel, e doar un troc, o afacere: îți dau dacă. Și exersez să fac gestul în mod necondiționat.

    racoltapetru6 a spus:
    Iulie 31, 2014 la 5:18 pm

    Zi de zi l-am ajutat
    Cu un leu… c-aveam de dat,
    Și așa, din milă-n milă,
    Și-a făcut bani de o vilă. 😉

      drstoica a răspuns:
      Iulie 31, 2014 la 6:03 pm

      Vilă mare, în Pipera,
      Iar acum e biznismen
      Și-afectează biosfera
      Vânzând gaze, șist sau… gen. 🙂

    Soap Bazar a spus:
    August 1, 2014 la 2:49 pm

    Doc, las-o mai moale cu scrisu’ ca nu reusesc sa citesc toate postarile tale dintr-o zi. Pe asta il las pe luni ca trebuie citit in tihna 🙂

      drstoica a răspuns:
      August 1, 2014 la 11:52 pm

      :)) Gabi, ce m-ai ghicit! Sâmbătă plec în vacanță, o săptămână, așa că o s-o las mult mai moale. 🙂 Fiindcă, după cum probabil ai observat, eu în vacanță sunt în vacanță și-atât. 🙂

    zaraza26 a spus:
    Februarie 12, 2015 la 9:20 am

    Cred ca problema nu este ca dam cui nu merita, ca dam prea mult sau ce nu trebuie, ci ca judecam toate astea si in loc sa simtim bucuria de a darui, ne umplem de tot felul de concluzii false care ne fac rau. Caci tot ce etichetam ca fiind rau nu este inafara noastra, noi singuri sau in urma „educatiei” am decis ca este rau. Nu traim intre oameni rai, nerecunoscatori, falsi, mincinosi, ci in mijlocul convingerilor noastre care ne zugravesc realitatea in acest mod. Ne intoxicam singuri! Fiecare gandeste despre sine ca e bun, recunoscator, amabil. Atunci cum se face ca traim intre egoisti, mincinosi? Pentru ca asa am fost educati, sa strangem pentru noi, sa devenim astfel tot mai circumspecti. Nu traim intre oameni rai, ci cu niste convingeri care ne limiteaza posibilitatea sa cunoastem oamenii asa cum sunt.

      drstoica a răspuns:
      Februarie 12, 2015 la 12:58 pm

      Așa e, Zaraza: trăim între oamenii care ne seamănă perfect. Pentru că-i vedem, în mod preferențial, inconștient, pe cei care au trăsăturile noastre, într-o formă sa alta. Și punem etichete cu duiumul. Cu cât punem mai multe etichete, cu atât vorbește asta mai clar despre noi înșine.
      Ideea e că, atunci când dăruim, în minte se adună brusc tot ce „trebuie” să se întâmple cu darul nostru și tot ce „ne așteptăm” să se întâmple, bun sau rău. Cei care primesc darul nu au voie să reacționeze altfel decât așa cum spunem noi că „trebuie”. 🙂

    zaraza26 a spus:
    Februarie 12, 2015 la 9:23 am

    Asa fac si eu cand consider ca sunt in vacanta (concediu, craciun, week-end). Fac o ruptura cu obiceiurile zilnice si o iau cumva de la zero in acele zile. Schimb total prioritatile. Pe care pot… 😉 Ale mele, nu? 😛

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s