O umbrelă blondă foarte primitoare :)

Publicat pe Actualizat pe

1aCând am ajuns pe aeroportul din Koln, ploua. Nu foarte tare, dar ploua. Iar în stația unde trebuia să vină autocarul care să mă ducă la Frankfurt nu erau decât două persoane: o stewardesă Lufthansa, blondă, cu părul strâns frumos la spate și ochelari sexi de profesoară din filme (și din fantezii) 🙂 , înaltă, elegantă și foarte drăguță. Cu siguranță… A, și mai era în stație o turistă ca mine, cu harta în mână, bine înfășurată în haine groase, deși frig nu era afară. 🙂 Cu siguranță, stewardesa se întorcea acasă pentru câteva zile. Am întrebat-o dacă acolo trebuie așteptat autocarul ce mă interesa pe mine. Fiindcă erau mai multe stații, pentru mai multe destinații. Și îmi răspunse zâmbind, după ce și-a scos căștile din urechi: „Da, aici oprește. Trebuie să apară în câteva minute. Tot în Frankfurt vreau să ajung.”.

O privesc în ochii albaștri de nemțoaică veritabilă, îi mulțumesc și o las să-și bage din nou căștile în urechi. Trec 2-3 minute și o văd că se întoarce către mine. Stația era cumva acoperită, dar domnișoara avea și umbrelă. Mă întreabă cu același zâmbet pe care-l oferă, probabil, călătorilor din avion: „Nu vrei să intri sub umbrela mea? E mai adăpost”. Ce era să fac? Cum puteam s-o refuz? Chiar dacă nu mă ploua cine știe ce. 🙂 „Hai!” a mai îndrăznit ea, văzându-mă ușor confuz, timid. Și m-am băgat. Ca să mă fac și eu util, zic să țin umbrela. Fata mă lasă și-mi dau seama că, pe tocuri, e lejer cu jumătate de cap mai înaltă decât mine; iar eu tre’ să țin umbrela la o înălțime incomodă. Dar atât de plăcut îi era parfumul și așa mă trata ca pe un adăpost al ei, încât am îndurat până a venit autocarul. Aproape 10 minute. 🙂 În autocar, n-am găsit două locuri libere alăturate. Așa că a trebuit să mă așez lângă altă nemțoaică. Alte căști în urechi, alte întrebări, alte zâmbete româno-germane. 🙂

A fost primul meu contact cu Germania din vara asta. Cine mai zice că nemții sunt reci? Ploaia lor poate fi, însă ei/ele… nu mi s-au părut deloc. 🙂 Cum a început totul, așa a și continuat vacanța mea pe-acolo. Adică, frumos, da. 🙂

Exact, cam așa arăta și stewardesa. Din spate, firește. 🙂

Anunțuri

9 gânduri despre „O umbrelă blondă foarte primitoare :)

    ane a spus:
    Iulie 26, 2014 la 7:49 pm

    Faina blonda 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 26, 2014 la 7:59 pm

      Subscriu, Ane. 🙂

    Ovidiu a spus:
    Iulie 26, 2014 la 8:11 pm

    Hehe… Sã vezi ce misto e, când o blondã de genul, se pune în fata ta la un festival de bere (aka Oktoberfest Munchen) si termina în mai putin de 5 minute doua maß-uri de bere 🙂 sincer am ramas ca la dentist 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 26, 2014 la 8:25 pm

      Am văzut. Și după aceaa, am întrebat-o încotro e stația de metrou. Mi-a arătat în toate părțile. :))

    racoltapetru6 a spus:
    Iulie 27, 2014 la 7:41 am

    Numai despre nemți s-o fii spunând că sunt reci. Nemțoaicele trebuie să fie fierbinți! 😉

      drstoica a răspuns:
      Iulie 27, 2014 la 11:14 am

      Ele ard și pentru ei! 🙂

    Dianette a spus:
    Iulie 29, 2014 la 2:01 pm

    Sag ich auch… uneori ma simt sloi”” pe langa ei… 😉

      drstoica a răspuns:
      Iulie 29, 2014 la 2:49 pm

      O sobiță portabilă la portjartier și se rezolvă, nu? 🙂

        Dianette a spus:
        Iulie 29, 2014 la 2:52 pm

        Yeap… 😉
        :))))

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s