Strop de educație. Pentru mari și pentru mici

Publicat pe Actualizat pe

icebergUită-te puțin la filmarea postată. Cam așa arată un moment din viața unui copil care mâine va fi plin de încredere în sine, de stimă de sine, de înțelegere și acceptare, de optimism și rezultate frumoase. Un om cu adevărat fericit în pielea lui, nu din punctul altora de vedere! Pentru mine contează cum mă simt eu, nu cum consideră lumea că mă simt.

Mult mai importantă decât arătarea permanentă a degetului arătător, a palmei sau a bățului, indiscutabil mai eficientă decât amenințarea și pedeapsa, este cultivarea încrederii și a stimei de sine. Sugestionarea copilului că vrea, poate și merită! Că depinde doar de el cum e: isteț, bun, frumos, puternic, minunat. Că dacă el este așa, și lumea din jur e la fel. Că viața se trăiește într-un mod plăcut numai dacă și ceilalți sunt ajutați să o facă. Cu cât dăruiești mai mult, orice, cu atât primești mai din belșug. E foarte important Ce și Cum îți dorești, cum îți manifești dorințele, ce simți, ce vezi, ce auzi în mintea, în sufletul tău atunci când te gândești la ceea ce îți dorești.

Spor la fericire, da??? 🙂 Ca-ntotdeauna, după cum vezi, atitudinea ne decide altitudinea!

21 de gânduri despre „Strop de educație. Pentru mari și pentru mici

    Mirela a spus:
    Iulie 21, 2014 la 7:04 pm

    Poti sa spui chiar daca nu gandesti asa, in ideea ca tot repetand ajungi treptat sa crezi si chiar sa devii asa ?
    Intreb pentru ca imi spunea cineva mai demult ca daca esti trist dar iti fortezi un zambert pe fata, la inceput va fi chinuit, o grimasa, dar incet-incet devine un zambet autentic , pentru ca iti pacalesti creierul si el ajunge sa creada ca e bine si sa-si abandoneze tristetile, unele din ele fiind eventual false, dar bine hranite de tine, nu cumva sa le lasi sa plece. Ei ? 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 21, 2014 la 8:11 pm

      Sigur că da. Inițial, o spui mecanic. Apoi, începi să te gândești la ce spui, să simți lucrurile rezonând cu ceea ce spui, până ce te transformi, pur și simplu, până îți intră în obicei să spui și să simți același lucru, ceea ce-ți dorești.
      Neurologicul influențează fiziologicul, dar e la fel de valabil și invers: poziția corporală, mimica feței tale, felul în care vorbești influențează foarte tare starea mental-emoțională, neurologică.
      Totul e o iluzie, nimeni nu deține adevărul absolut, nimeni nu trăiește realitatea obiectivă. Cine crede că e rău / greu are dreptate. Cine crede că e ușor / bine are dreptate. E doar o chestie de alegere și de percepție. Și atunci, de ce să nu alegem iluzia frumoasă, care ne provoacă fericirea?
      Ce spui tu e ceea ce scriam de mai multe ori pe-aici: „fake it ‘til you make it!”. Prefă-te până reușești. Iar când reușești, continuă până ce devii așa, iar oamenii vor vrea, cu siguranță, să te copieze. Fiindcă… cine nu-și dorește să aibă o cât mai permanentă stare de bine?
      Uite-aici: https://drstoica.wordpress.com/2014/01/08/limbajul-trupului-citeste-te-pe-tine-2/
      Exercițiu simplu de schimbare, în doar 2 minute, a stării mental-emoționale.

        Mirela a spus:
        Iulie 21, 2014 la 10:06 pm

        In timp ce ma uitam mi-am dat seama de o chestie, de fapt mi-am reamintit-o pentru ca ma sacaie de ceva timp : pe langa faptul ca trebuie sa lupti tu cu tine si cu ale tale, uneori la asta se mai adauga si altii din jur, pe care ii vezi si auzi zilnic si care pot fi destul de mult incarcati negativ. Si trebuie sa-i duci si pe ei, ca pe niste ghiulele de picioare, adica sa contracarezi si efectul lor agasant. Iti spun din proprie experienta, pentru ca daca ar fi oameni mai ne-interesati de toate prostiile si superficialitatile lumii, atunci nu mi le-ar mai etala si mie pe tava, zilnic. Degeaba nu ma mai uit eu la tv deloc, daca a doua zi vine cineva si imi povesteste o multime de lucruri pe care chiar nu mai vreau sa le stiu. E dificil asadar sa lupti pe doua sau chiar trei fronturi, neavand cum sa te sustragi.

        Asta nici macar nu are legatura cu postarea sau cu linkul, de ce oare mi-a venit mie in cap acum, nu stiu. Poate pentru ca ma deranjeaza mult 😀

          drstoica a răspuns:
          Iulie 21, 2014 la 10:20 pm

          Ce-ar fi să nu-i mai asculți pe acei oameni care-ți povestesc tot felul de lucruri neplăcute? 🙂 Ce-ar fi să schimbi de fiecare dată subiectul într-un mod foarte asertiv ori poate chiar subtil? Ce-ar fi să inițiezi TU conversațiile cu subiecte favorite și pozitive, utile, plăcute?
          Crezi că nu suntem cu toții înconjurați de bârfă? Ba da. Doar că EU sunt cel care alege despre ce vorbește cu X sau cu Y. Cum să mă oblige cineva să vorbesc despre Băsescu ori despre Acces Direct dacă eu nu vreau?!
          Iar atunci când cineva mi se plânge, eu pot să recadrez cu voce tare, pot face o glumiță, îl pot încuraja, „îmi pot aminti” brusc de ceva plăcut, interesant, de care, cu siguranță, și cealaltă persoană ar putea fi atrasă.
          Ia uite cât de multe se pot face dacă chiar vrem asta! 🙂
          Cel mai important, în orice situație nedorită, este să căutăm încontinuu soluțiile și nu piedicile, frânele, problemele, vinovații. Când ne punem atenția pe soluții, ele vin în lanț. Când, dimpotrivă, ne tot gândim la cine, ce ne deranjează… și asta tot în lanț se derulează. 🙂 NOI decidem! Atitudinea.

            Mirela a spus:
            Iulie 21, 2014 la 11:42 pm

            Sau as putea sa plec din camera pana se termina subiectul ala 😀 si apoi revin si-mi vad de treaba, Ca exact ce spuneai e, politica sau mondenitati cu „vedete” despre care nu mai am energii sa aud nimic. Pot si sa schimb subiectul, e si asta o idee daca o sa am chef si timp de chat, numai ca uneori pot sa se supere. Dar le trece, ca ne stim bine 🙂

              drstoica a răspuns:
              Iulie 22, 2014 la 11:15 am

              Iată! Cele mai bune soluții sunt în tine, nu la altcineva. 🙂
              Le trece, iar după ce se vor obișnui că nu te mai interesează așa ceva, vor iniția alte subiecte de conversație în prezența ta. Poate pare complicat, dar nu e deloc! Vorbesc din proprie experiență. Experiența cu cei foarte apropiați, cu colaboratori, cu oameni mai puțin apropiați…

    july a spus:
    Iulie 21, 2014 la 7:17 pm

    Este prea agresiva abordarea, si se poate observa nu doar din tonul folosit, ci si limbajul non-verbal al tatalui .

      drstoica a răspuns:
      Iulie 21, 2014 la 8:17 pm

      Este părerea ta. A lui e alta. 🙂 De ce să ne punem imediat atenția, ca de fiecare dată, pe partea neplăcută a lucrurilor, neplăcută din punctul nostru de vedere?
      Cea mai importantă e tehnica asta simplă de setare în mintea copilului, a omului a unor lucruri extrem de importante pentru el, pentru viața lui.
      Poziția lui corporală este una, într-adevăr, ușor agresivă; nici eu n-o împărtășesc 100%. Dar compensează cu mult zâmbet, cu luat în brațe, cu încurajări, cu faptul că mama filmează… După cum observi, copila NU are încă atitudine; e nevoie să vadă așa ceva bine conturat. Să nu ia în râs, fiindcă asta e tendința ei inițială. Mâinile în șolduri reprezintă un gest care dă putere celui care-l face, în limbajul nonverbal, impunând celuilalt respect sau măcar ascultare. Omul nu amenință; doar vrea ca aia mică să preia mesajul, așa inconștient cum o face ea la vârsta respectivă.

        july a spus:
        Iulie 21, 2014 la 8:24 pm

        Nu prea agreez tehnicile NLP de resetare a atitudinilor, in special, asa cum ai observat, are o varsta prea mica . Stima si imaginea de sine se construiesc solid in timp, pe comportamente punctuale . Parerea mea, Doc !

          drstoica a răspuns:
          Iulie 21, 2014 la 8:40 pm

          Categoric! Dar totul începe de undeva. Îi spui și îi arăți că TU faci ceea ce-i spui.
          Fiecare are propriul său stil. Așa cum ziceam, aici e foarte important mesajul. Nu poți observa doar latura negativă a unui lucru, pentru că, atunci, toate pe lume ar fi urâte. 🙂 Le vezi și pe-alea bune, și pe celelalte. Pe cele bune le preiei și le adaptezi după preferințe, după cum crezi că e cel mai bine pentru tine. Pe cele rele le transformi. 🙂
          Din ceea ce-mi spui, îmi cer scuze dacă greșesc și iertare pentru că îndrăznesc, dar „citesc” ușor că ori nu ai studiat îndeaproape NLP-ul, ori nu ai făcut-o cu persoana potrivită ție. 🙂 Nu e un reproș, Doamne ferește, nu-mi permit așa ceva! O constatare. Doar că, printre altele, NLP-ul prezintă niște tehnici simple, blânde și formidabile de restart mental-emoțional cum n-am găsit în alte ramuri de gen ale psiho-neuro-fiziologiei. Nimic nu îmbină încă atât de complex neurologia, psihologia, fiziologia, biochimia, fizica cuantică și spiritualitatea. Iar ceea ce face omul ăsta aici nu are legătură cu NLP-ul. El este un… raper, în compania soției și a fiicei. 🙂 Atât. Ce tehnică identifici tu la el, de exemplu? 🙂

            july a spus:
            Iulie 21, 2014 la 8:45 pm

            In primul rand, fetita nu are varsta la care sa constientizeze ceea ce doresc acei parinti sa seteze in atitudinile ei viitoare . Nu are cum sa asimileze fara comparatie . Tehnica NLP presupune sa ,,imaginezi” situatia” si sa te traspui astfel pana cand o integrezi .

              drstoica a răspuns:
              Iulie 21, 2014 la 9:33 pm

              Tocmai de aceea ce vedem aici nu e nicio tehnică NLP, nu are legătură cu NLP-ul, nu cred că asta vrea omul să facă: NLP. 🙂 El doar „dictează” vesel, dinamic, jucăuș, serios niște valori. Copilul le reține și le va asocia ulterior comportamentelor. E foarte posibil ca cineva să-i fi spus, de exemplu: „nu poți tu să faci asta, ești mică, n-ai cum, stai cuminte!”. Și, pentru a contracara, faci cu ea astfel de exerciții. Altfel, riscul să-l creadă pe cel care i-a spus „nu poți, n-ai cum” e destul de mare. Iată cât de utilă poate fi o astfel de tehnică simplă deloc enelpistă. 🙂
              Eu nu resping niciun fel de învățătură. Chiar și atunci când mi-o oferă cineva care nu-mi place, am învățat să iau doar ceea ce e bun, ce mi se potrivește, ce m-ar putea ajuta în mod real. Fiindcă dacă eu cred că mă ajută, așa e. Dacă eu cred că nu mă ajută, așa e. Întotdeauna, totul se dă după valori și credințe.
              Iubesc tot ce mă împinge înainte, indiferent de ce cred ori de ce fac ceilalți. Important e să fie bine atât pentru mine, cât și pentru ei.

            july a spus:
            Iulie 21, 2014 la 8:47 pm

            E drept, prefer tehnicile P.E.U

              drstoica a răspuns:
              Iulie 21, 2014 la 9:48 pm

              Bineînțeles că e alegerea fiecăruia ce folosește în viața lui. Important este să funcționeze, asta contează.

    dagatha a spus:
    Iulie 22, 2014 la 4:11 pm

    Mi-ar fi folosit mult asta în tinerețile mele apuse! 🙂
    A trebuit să învăț asta singură și, mai vales, să lupt cu timiditatea și cu ce mi se inoculase, fără intenție, în copilărie (deficiență de sistem!)
    M-am adunat singură. Și proba de foc a fost când a trebuit să stau pentru prima dată în fața unei clase de elevi. 🙂 Cu ochii toți ațintiți spre mine să vadă care e următoarea mișcare! Cred că am fost norocoasă, totuși!

      drstoica a răspuns:
      Iulie 22, 2014 la 5:27 pm

      Pot să dau copy/paste și să pun în gura mea ceea ce ai comentat tu? 🙂
      Fix aceleași lucruri le-am trăit și eu. Cu excepția (apropo de clasă) că, la un moment dat, în clasa a cincea, diriginta mea – profă de română – citindu-mi primul basm scris pe jumătate (vreo 8 pagini, parcă), a zis: „astăzi, mergi cu mine pe la toate clasele pe unde am ore și citești basmul tău!”. Și în ziua aia, am avut 5 ore de basm. 🙂 Cu fiecare clasă în plus la care mergeam, timiditatea cunoscută începea să se vindece. Dar au fost destule altele care să contracareze vindecarea ideală imediată. Acum, sunt adult, sunt conștient de mine și vindec tot ceea ce știu că nu-mi mai ajută. 🙂

        dagatha a spus:
        Iulie 22, 2014 la 6:46 pm

        🙂
        Şi eu am mai a ut episoade de „pregătire” :-D. Ziceam doar că până la urmă temerile aşa le-am învins: dând piept cu balaurul! 😉

        Eşti norocos că ai învățat cum să vindeci tot ce ştii că nu te ajută! I’m still working on that myself! 😉

          drstoica a răspuns:
          Iulie 22, 2014 la 6:50 pm

          Am învățat, dar asta nu înseamnă că deja am vindecat tot. 🙂 Lucrez cu mine, la mine în fiecare zi. Mai descopăr ceva neplăcut, mai anulez ceva limitator, mai vindec o problemă… Și instalez în loc ceva care să mă susțină, să mă conducă acolo unde-mi doresc să ajung. Inclusiv oamenii cu care relaționez, cu care lucrez pe partea asta de dezvoltare personală, de vindecare a unor probleme mă ajută să mă cunosc încă și mai bine pe mine însumi și să mă ajut pe mine ajutându-i pe ei. E acel ideal win-win. 🙂

            dagatha a spus:
            Iulie 22, 2014 la 7:09 pm

            Corect! 🙂 Şi te admir! 🙂
            Eu mai am de lucrat la self control şi, uneori, la self-esteem 😉

              drstoica a răspuns:
              Iulie 22, 2014 la 8:05 pm

              Dar cine nu mai are?! 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s