Ce înseamnă să te dezvolți personal???

Publicat pe Actualizat pe

succesDezvoltarea personală a devenit, în ultima vreme, o sintagmă ușurică, tratată superficial, și definește inclusiv omul care citește o carte motivațională pe an și merge la un curs care-l plictisește îngrozitor. Dar merge, pentru că i s-a impus de la job, pentru că e la modă, pentru că o diplomă în plus nu strică…

Cursurile de dezvoltare personală (nlp, nhr, inteligență emoțională, Silva, photoreading etc) fac parte din educația nonlineară, asociativă. Aia care ar trebui să există și în școlile românești, dar nu prea e. Fiindcă minții îi plac culorile, îi plac desenele, îi plac asocierile, îi plac jocurile (indiferent de vârstă!), va învăța întotdeauna cel mai ușor folosind aceste instrumente. Cursurile de dezvoltare personală sunt o reală plăcere. Depinde, într-adevăr, și de cine le ține, și de răspunsul la întrebarea: „sunt eu pregătit cu adevărat, interior, să particip la acest curs?”.

Fiecare om pe care l-am antrenat pentru „succes personal” – găsirea jobului dorit, concursuri din diverse domenii, familie, relații, parte materială – a început deja accederea pe calea aceea a succesului visat ori chiar a dobândit ceea ce și-a dorit. Și mă refer aici la persoane care porneau de lazero, tineri fără pic de experiență, până la oameni care acum sunt în poziții de management sau de lideri. În experiența pesonală, încă nu am exemple de nereușite. Lucrez numai cu oamenii care își doresc EI așa ceva, care vin EI la mine! Nu pe care îi rog eu. Nu cărora le tot propun eu pentru că „săracii, au nevoie”. Nu o fac. Fiindcă asta ar însemna ajutor dat cu forța. Iar binele făcut cu forța, nu e bine! E nimic sau, și mai rău, mai devreme ori mai târziu, s-ar întoarce împotriva mea.

Scriu acest text pentru că observ oameni care își ocupă tot timpul cu judecarea vieții în general, a celor din jur, a României, a lui Putin etc, cu etichetarea tuturor oamenilor, lucrurilor, evenimentelor cu care intră în contact, cu gânduri și emoții care nu-i ajută; ba dimpotrivă. Își induc, întăresc și amplifică stresul încontinuu.

palerAtunci când crezi că dezvoltarea personală e doar un concept frumos și iluzoriu, atunci când ți se pare o pierdere de vreme și de bani, exact ASTA primești în viața ta: pierderi de toate felurile. Pentru că tu în asta crezi cu adevărat: în pierderi, în eșecuri, în „nu se poate”. Vei supraviețui, în loc să trăiești după cum îți place!

Dacă faci o mulțime de lucruri și tot nu ai succes, înseamnă că nu faci lucrurile potrivite sau că nu ai făcut încă suficient; că nu faci ceea ce-ți place ție cel mai mult să faci, chiar și gratis dacă ai fi pus. Întreabă-te exact ce vrei tu să faci, nu ce te sfătuiesc alții, nu ce au alții nevoie ca tu să faci!

Totul pe planeta asta pornește de la atitudine, de la mentalitatea aia pe care ne place s-o condamnăm la alții, fiind siguri că a noastră e perfectă. Atunci când alții sunt cei care credem că ne distrug viețile, înseamnă că în noi înșine e prăpăd, e deranj mare. Sunt în noi toate acele probleme pe care le proiectăm în ceilalți, zi de zi. O spun foarte clar psihologia, fizica cuantică și biochimia. Sunt științe, nu? Eu mă tot întreb de ce nu se introduc ore de coaching în școli încă de prin clasa a opta, când copilul își structurează propriile programe mental-emoționale? Măcar una, două ore pe săptămână ar însemna aur curat pentru viețile tinerilor. Vor înțelege cu adevărat, la timp, ce e viața și că ei sunt co-creatorii vieților lor, că de ei depinde cât de fericiți vor fi, ce familii minunate vor avea, că iertarea e cel mai tare instrument de reparare mental-emoțională. Fericit nu e cel care nu are nicio problemă în viața sa. Nu există așa ceva. Ci acela care trece altfel prin, peste, pe lângă greutățile vieții. Acela care zâmbește chiar și atunci când toți ceilalți plâng.

Apoi, am observat oameni care fac dezvoltare personală și încep să predea, să „predice”, să scrie. Haideți să ne lămurim simplu: dezvoltarea personală crește nu doar inteligența neuronică, cât, în special, inteligența emoțională! Un bun specialist în vreo ramură a dezvoltării personale, oricare ar fi ea, nu va înjura niciodată pe nimeni. Asertivitatea este o calitate mult prea absentă din societatea românească a zilelor noastre, din păcate. Poți să-ți expui părerea, poți să contrazici pe cineva, dar poți să-i respecți opinia, poți să vorbești calm, frumos, fără patimă, fără acuzații.

judecata2E de ajuns ca un ziar, o televiziune, un om pe facebook/blog să arunce o mică/mare critică/înjurătură (spusă poate foarte isteț, dar nu și înțelept), că imediat cei mai mulți se vor înghesui să-și dea agresiv, ironic, acuzator cu părerea. Despre catastrofa din Ucraina, despre Băsescu/Ponta/Antonescu, despre nu ș’ ce companie de nu știu unde din lume… lucruri care în momentul ăla nu au absolut niciun efect asupra omului care-și dă agresiv cu părerea. Nici Băsescu, nici Ponta, nici Antonescu nu-mi vor bate vreodată la ușă să-mi ia pâinea fizic de pe masă! Dacă sunt de părere că ei greșesc cu ceva, mă informez bine-bine să văd dacă e adevărat ce mi-a spus mie știrea x, apoi mă gândesc ce aș putea face în mod real și înțelept, imediat și pe termen lung, pentru a schimba lucrurile, pentru a-mi îmbunătăți situația, viața. Înjurăturile pe net nu ajută. Dacă respectivii le citesc, se înverșunează și mai tare. Doar închipuie-ți ce faci tu, cum reacționezi, ce se întâmplă în mintea ta când cineva te jignește grosolan pe net (blog, site sau facebook).

Einstein a descoperit un lucru care a devenit lege în fizică și în viață: o problemă nu va putea fi niciodată rezolvată pe același nivel pe care a fost ea creată!!! Dacă unul îți dă o palmă, rezolvarea nu vine cu o palmă la schimb. Rezolvarea aia e una falsă. Indiferent ce ți se întâmplă, caută să te liniștești, să pătrunzi adânc în tine (în mintea și în sufletul tău, deopotrivă), și descoperă soluții care te duc pe Tine înainte. Nu întări problema în mintea ta, nu căuta cu disperare aliați, vinovați și modalități de a-i pedepsi. Asta reprezintă același nivel la care a fost creată problema. Și nu te ajută.

De ce să nu luăm în considerare atâta știință care ne este pusă la dispoziție (cărți, net, cursuri), în favoarea stării noastre de bine, și continuăm cu seturi de valori și de credințe, de convingeri care chiar observăm că nu ne mai folosesc, care ne duc pe un drum plin de stres? Schimbarea este nu doar posibilă, ci și inevitabilă. TU alegi dacă schimbarea se face în favoarea sau în defavoarea ta!

hopkinsÎmi permit un singur sfat. Pe care puteți, bineînțeles, să-l ignorați. Nu mergeți la coachi, speakeri, psihologi agresivi verbal ori în gesturi, în convingeri, în comportament. Fiindcă propriile lor frustrări se vor transfera foarte probabil către voi și, în loc să vă faceți un bine, dați din lac în puț. Sunt persoane cărora le acordați încredere, pe care le admirați și respectați, și astfel veți prelua foarte ușor din problemele lor mental-emoționale. Mergeți la cel pe care îl simțiți bun, un om pentru care valorile de bază sunt: iubirea, iertarea, recunoștința, înțelepciunea, acceptarea, entuziasmul, plăcerea de a trăi, succesul curat, fericirea. Îi simțiți pe acești oameni, vă spun sigur! De isteți, de inteligenți e plină lumea (Putin e un tip super inteligent!). De oameni buni, însă… ducem lipsă. Nici eu nu sunt chiar așa cum mi-aș dori să fiu. Când un om vă îndeamnă la agresivitate, la neacceptare, la intoleranță, ocoliți-l, vedeți-vă de drum. Se va găsi foarte curând un altul care să vă sfătuiască frumos într-un mod plăcut. Pentru că, în altă ordine de idei, fiecare individ care spune sau face ceva are susținătorii, aplaudacii lui. Nu înseamnă că trebuie să mergeți neapărat cu turma. Faceți doar ceea ce vă face bine! Vouă și celor din jurul vostru. Fiți mereu atenți la unitatea dintre MINTE-TRUP-SPIRIT. E nevoie ca toate trei să tragă în aceeași direcție. Altfel, apare nefericirea.

Specialistul în dezvoltarea personală, ca și în medicină, ca și în pictură, nu e o meserie. E o vocație. O pasiune. Ceva care vine din interior. O dorință imensă de a-i ajuta pe oameni să-și vadă frumusețea. Și o mare bucurie atunci când observi că oamenii deja și-o văd.

Viața e o PERCEPȚIE! Totul e o iluzie, o spune fizica cuantică, în primul rând. Așa cum noi ne antrenăm, ne învățăm, ne obișnuim să percem fiecare om, fiecare lucru, fiecare eveniment în parte, așa arată viața noastră. Sunt peste 7 miliarde de realități diferite în lume. Câte suflete, atâtea realități. Știind acest lucru simplu, ar trebui să ținem cont în fiecare zi ce gândim, ce simțim, ce spunem, ce facem. Schimbarea nu apare brusc, radical. Dar „în fiecare zi, e din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere!”. E o vorbă a savantului Emile Coue. Eu mi-o spun mereu în minte și mă ajută. Mă ajută să schimb acel „nu se poate, e greu, uite ce rea e lumea”. Și chiar funcționează! Întâlnesc, cunosc oamenii care îmi plac, cu care rezonez, mi se îndeplinesc dorințele, visurile, pas cu pas, primesc exact ceea ce ofer. Și pentru că nici eu nu ofer întotdeauna ceea ce ar fi mai frumos 🙂 , pentru că și eu sunt om și mă mai ia valul din când în când, primesc, bineînțeles, și ceea ce nu-mi prea place. Dar mă străduiesc zilnic să devin o variantă a mea din ce în ce mai bună. Să ajung cel mai bun dintre toate variantele mele. Am o viață întreagă la dispoziție pentru asta. 🙂

Oricum, nu luați de bun tot ce scriu eu pe-aici. Mă pot înșela oricând, nu dețin adevărul absolut, am încă multe necunoscute în viața mea. Așa că încercați voi să vedeți cât funcționează toate pe care le-am scris. E cel mai corect pentru fiecare în parte.

MULTĂ BAFTĂ!

success

6 gânduri despre „Ce înseamnă să te dezvolți personal???

    dana alexandru a spus:
    Iulie 20, 2014 la 3:58 am

    S o luam usurel,cu inceputul: 🙂 1.La insiruirea aia de cursuri am ramas ca Ponta cand a auzit de Mto. :)))
    2.Intr adevar,binele,de orice fel,nu se face cu forta.Nici macar Dumnezeu nu ti l face.Daca nu simti tu nevoia si mai ales dorinta de a schimba ceva in viata ta,
    orice ajutor e de prisos.cum spunea Galilei,ca nu poti invata pe nimeni nimic,poti doar ajuta oamenii sa se descopere.Dar trebuie sa vrea….
    3 Fraza cu deranjul si prapadul din minte.oricat de grav a sunat,dar m a amuzat. 🙂 Ce sa fac,cred ca s una din aia din mlastina lui Paler care surade. 🙂 Caci recunosc,am avut ani de zile,prea multi,zic eu,un deranj,haos total in minte.Si nici acum nu s toate la locul lor.Si mi a fost greu sa inteleg,sa recunosc ca principalul vinovat pt ce traiesc sunt eu.Pt felul cum am vazut,gandit si actionat.Pt ca am cautat vinovati pt probleme in altii si am avut asteptari in rezolvarea lor,tot de la oameni.Iar ambele erau la mine.
    Aveai dreptate,asemenea ore ar fi absolut necesare in scoli.

      drstoica a răspuns:
      Iulie 20, 2014 la 12:00 pm

      :)) Nu numele cursurilor au mare importanță, ci conținutul lor, oamenii pe care-i întâlnești acolo. La astfel de cursuri, socializezi în cel mai benefic mod cu putință, fiindcă acolo sunt (aproape) numai oameni deciși să schimbe ceva în viețile lor, chiar dacă din exterior ar părea că ălora le merge perfect, că „au de toate”. La asemenea cursuri, eu am cunoscut un om care mi-este unul dintre cele mai bune modele în viață: ca om, ca profesionist, ca familist, ca un împlinit material… E cel mai bun trainer pe care l-am cunoscut personal.
      Corect. Primești binele numai atunci când ești pregătit pentru el. Altfel, cel care ți-l face fără să i-l ceri, va lua asupra lui suferința ta. Exemplul Iisus.
      Fără amuzament, viața e pustiu. 🙂
      Eu nu cred că există „ani, prea mulți”. La orice vârstă, indiferent de situație, „trezirea” asta a conștiinței e la fel de valoroasă. Chiar și atunci când un om mai are de trăit un singur an, ce face? Zice el: nici nu-mi pasă cum îl trăiesc, nu contează? Poate zice, dar nu crede, nu simte asta. Va vrea să-l trăiască, bineînțeles, cât mai bine, cât mai frumos cu putință! Ceea ce-i dă o valoare umană, spirituală superioară.

    dana alexandru a spus:
    Iulie 20, 2014 la 4:22 am

    imi amintesc de elevii mei,cata nevoie aveau de o vorba buna,un sfat,o incurajare.Dupa atatia ani,mai am cativa care mai povestesc pe fb,la tel cu „domnisoara”,care nu mai e demult domnisoara :))))
    4Referitor la injuratul politicienilor,sub ma lasa rece.Cred ca politica e la fel in toate tarile,cine face diferenta suntem tot noi,oamenii care lucram in sistemele statului.Eu cand nu m am mai regasit in ideile si ce mi se cerea la scoala,am plecat.Spre stupoarea,multora.Am facut doar meditatii cativa ani,n a fost rau deloc.Si nu mi amintesc sa l fi injurat pe Base,Iliescu,etc.
    5 Si ca sa nchei ca ma prind zorii zilei, 🙂 in viata mea nu m am gandit sa merg la specialisti in dezv personala sau cum s or numi ei.Dar,daca ar fi sa merg,si nu exclud ideea,ai fi prima mea optiune. 🙂 Nu o spun nici ca lauda,nici sa dea bine.Ti am mai spus si n alte locuri,cred:admir ceea ce faci si felul cum o faci,iar pe mine una,m au ajutat mai mult decat crezi cuv tale.Si nu sunt singura,cu siguranta.Un simplu MULTUMESC,dar spus din toata inima. 🙂 Si chiar fara sedinte de coaching,am convingerea ca de ar fi „sa cad” ,ai fi pe aproape cu o vorba buna macar. 🙂
    Hai….buna dimineata! 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 20, 2014 la 12:09 pm

      Întotdeauna, omul are nevoie mai mare de o vorbă bună decât de o critică agresivă. De ce credem că noi putem fi învățați cu frumosul, iar alții nu înțeleg decât de amenințare și pedeapsă??
      Am dat exemplul politicienilor pentru că pe ei (inclusiv ca oameni) are toată lumea impresia că-i cunoaște. E trist când vezi că o țară întreagă îl înjură, îl jignește, îl ironizează maxim pe unul care a plagiat o amărâtă de lucrare de doctorat, când, în realitate, oricare dintre noi „a copiat” ceva în momente nepermise din viața sa. E ipocrizie. Și atâta vreme cât nu vrem să recunoaștem, să înțelegem, să acceptăm că treaba asta pe care o înjurăm cu patos la ăla e în noi, nu se va schimba mare lucru în societatea românească. Iar el, dacă situația îl depășește, ar trebui să lase pe altul mai bun, mai priceput, mai curat. Totul e un cerc…
      Îți mulțumesc foarte mult pentru apreciere, Dana! Ceea ce fac fac… nici eu nu știu întotdeauna de ce. 🙂 Fiindcă așa simt, pur și simplu. E plăcere, e ceva care mă împinge înainte, e dincolo de înțelegerea rațională. Nici nu-s întotdeauna sigur că fac bine. 🙂
      Bună… ziua, deja! 🙂

    ninacremeneanu a spus:
    Iulie 20, 2014 la 9:20 pm

    doctore am o problema !!! vad eu bine sau in cadranul cu „”SUCCES”” este silueta unei FEMEI dezinvolte ?? ….iar in cel de „”INSUCCES”” este umbra unui barbat rapus de viata !!??
    eu ce sa inteleg de aici ???

      drstoica a răspuns:
      Iulie 20, 2014 la 10:30 pm

      :)) Pur aleatoriu. 🙂
      În viață, bărbatul e mult mai preocupat de obiectiv. Femeia, mult mai preocupată de relații. De aceea, o administrație statală condusă de o femeie face foarte mult bine din când în când. Vezi Germania lui Merkel, Anglia lui Thatcher, Anglia reginei VIctoria, când imperiul a avut cea mai prosperă perioadă din istorie, Rusia Ecaterinei a II-a… Alternanța asta e foarte importantă. Dar e off topic. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s