Start incert spre țara lui Goethe. Sau a lui Klose :)

Publicat pe Actualizat pe

sorryCălătoria mea spre Germania a început ca oricare altă călătorie de-ale mele care se respectă. Cu aventură și adrenalină înainte de vacanța propriu-zisă. 🙂 Am ajuns în aeroport cu 10 minute înainte de decolarea avionului și, la îmbarcare, cu 5 minute înainte să-mi facă oamenii ăia, de sus, cu mâna. Dar, în drum spre Henri Coandă, nu știu de ce, eram atât de zen, de sigur că totul e în ordine, că n-au cum să plece fără mine… 🙂 Tipa de la check-in zice: „Pentru Paris, nu?”. „Nț. Pentru Koln”, îi răspund gata să decolez. „Koln?!”, face ea ochii mari și reia: „Păi, îmi pare rău, nu se mai fac îmbarcări!”. „Nici măcar pentru mine?”, zâmbesc eu imaginându-mă deja pe scaunul înscris pe bilet. Atunci, fata pune mâna pe stația de emisie-recepție și strigă așa încât s-o audă pilotul, din avion, chiar și fără stație: „Mai vine cineva imediat, da??”.

La îmbarcare, cele două domnișoare (angajate ale companiei de zbor) mă întâmpină cu aceeași întrebare: „Paris, da?”. „Nu.” Tot nu mă răzgândisem, deși Parisul e numărul 1 în lista mea de preferințe. O fi vreun semn că în curând…? 🙂

În astfel de situații, ce ți se spune/reproșează? Că de ce nu respecți regulile, că ai ajuns atât de târziu încât le încurci programul, că tre’ să fii un om tare neserios dacă faci asta, că data viitoare să ai grijă… Domnișoarele cu pricina mi s-au adresat atât de plăcut, de parcă eram prieteni de când lumea: „Of, ce noroc ați avut! Dacă mai întârziați 5 minute, nu ne mai găseați, vă dați seama? Și vă pierdeați și banii plătiți pe bilet. Ce bine că ați ajuns!”. Mi-am cerut scuze, a venit un autobuz care m-a dus repede, doar pe mine, până în buza avionului, și gata, era ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În plus, o stewardesă la fel de drăguță mi-a arătat un loc liber lângă culoar, „fiindcă dvs aveți unul pe mijloc și e mai comod la margine, nu?”. 🙂 „Am luat jos” imediat ce m-a invitat și mi-am zis: „bun, acum să vină norii mai aproape!”. 🙂

Ador gândurile bune, emoțiile adecvate și energia pozitivă care își fac efectul atunci când, în mod „normal”, în accepțiunea generală, logic e s-o pățești. Cineva de Niciunde are întotdeauna grijă ca lucrurile să se așeze așa cum e cel mai bine pentru fiecare dintre noi. Din păcate, nu întotdeauna „cel mai bine” coincide cu ceea ce ne dorim. Dar suntem co-creatorii propriilor noastre vieți. Dacă avem grijă de principiul ăsta, nu putem fi decât fericiți. Ceea ce vă doresc tuturor! Nu suntem perfecți, dar ne putem imagina în fiecare zi cum ar fi dacă am fi… Atitudinea ne decide altitudinea, nu? În povestea de față – și la propriu, și la figurat. 🙂

bunatate-inteligenta

14 gânduri despre „Start incert spre țara lui Goethe. Sau a lui Klose :)

    Doru a spus:
    Iulie 19, 2014 la 12:05 pm

    Nu- toate ale inanității cum vor unii să ne convingă …

      drstoica a răspuns:
      Iulie 19, 2014 la 12:09 pm

      Foarte de acord, Doru! Viața e deșertăciune, zi de zi, doar dacă te resemnezi ori îi asculți pe cei care țin să-ți arate asta în propria lor viața… Greutăți, tensiuni, frici sunt. Important e „să le” și „cum le depășim”. Din așa ceva cred eu că vine fericirea.

    ninacremeneanu a spus:
    Iulie 19, 2014 la 2:00 pm

    de ce intarzii doctore..????! punctualitatea este o calitate in comunicarea cu oamenii pe care trebuie sa ne-o insusim si…in opinia mea este pe locul II (dupa „”bunul simt””) in relationarea interumana !!
    cat despre bun sau istet….eu ma inclin in fata istetimii…iubesc istetul…il ascult. il citesc…(si sunt convinsa ca si tu la fel)…bunul……e blandut, tolerant dar….eu nu-l „”gust””….cand esti istet poti sa fi BUN…faptul ca esti bun ,insa….nu tine loc de istetime !!!
    ma lupt in convingeri si principii cu ISTETUL..dar BUNUL nu va intelege niciodata doar ma va aproba din …..toleranta cum ziceam !!!

      drstoica a răspuns:
      Iulie 19, 2014 la 2:27 pm

      Iertare, doamnă, iertare!! :))
      Sunt un om punctual, chiar pun și eu mare preț pe asta. Dar nu cade cerul dacă cineva îmi întârzie. Consider că poate așa e cel mai bine, că a avut circumstanțe, nu-l judec… Era o vreme când „cădea cerul”, însă mi-am rezolvat emoția asta nelalocul ei. Întotdeauna, ceea ce mă enervează maxim pe mine la cineva e, de fapt, proiecția propriului meu „defect” în acea persoană. E regulă, iar acum încerc să vindec la mine ceea ce nu-mi place deloc la alții.
      Să nu-mi spui că tu n-ai întârziat nimic niciodată în viața ta. Că n-ai fi om. 🙂
      Napoleon, Caligula, Hitler au fost foarte isteți… Putin, la fel… 🙂 De isteți e plină lumea. Mai greu e cu bunătatea. Să nu judec oamenii din jur și „defectele” pe care eu li le văd e lucru foarte greu. Să le pun imediat etichete istețe mi-e așa ușor… 🙂 dar mă străduiesc, în fiecare zi, să n-o fac.
      Când lângă istețime apare și bunătatea, e perfect. Eu chiar cred în umanitate, pe bune!

    dana alexandru a spus:
    Iulie 19, 2014 la 4:07 pm

    Cum ai spus si tu,lumea e plina de isteti.Unii pe bune,altii care doar se cred.Si da,e frumos sa interactionezi cu oameni isteti.Dar fara bunatate,calitatea asta paleste,devine chiar inutila.Pt ca traim printre oameni,langa oameni,iar cu oamenii trebuie sa fii bun.Oricand,oricum,oriunde.Nu e usor uneori si poate multi nu vor aprecia asta,dar ce e mai important e ca te vei simti tu insuti mai bine.Apreciez si respect istetimea unui om,dar iubesc din tot sufletul un om bun. 🙂 Plus ca parca,istetimea nu se „ia”,dar bunatatea s ar putea „lipi” si de cei din jur. 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 19, 2014 la 6:02 pm

      Da, da, da! 🙂 Cam așa cred și eu.
      Combinația istețime-bunătate dă rezultatele pe care fiece om și le dorește în viața lui, indiferent de domeniul de care vorbim.

    dana alexandru a spus:
    Iulie 19, 2014 la 6:49 pm

    Asta cu „istetime-bunatate” mi a amintit de vorba lui Rabelais :”stiinta fara constiinta,nu e decat ruina sufletului.” Referitor la peripetiile din calatoriile tale,ma amuza teribil.Prima data cand le am citit,mi am zis:”uite pe unu ca mine!” :))) Am avut si eu doua tentative de hoinareala de una singura. 🙂 Prima data,am vrut sa vad Pirineii Catalani si dupa 10ani tot in aici sunt :)) .A doua oara,am plecat in destinatia ta favorita:Paris. 🙂 Dupa cateva zile de hoinarit,la intoarcere,vamesii francezi cred ca au considerat ca am stat prea putin 🙂 si nu mi au dat voie sa trec in Spania.S a lasat cu un rasarit de soare minunat vazut din masina politiei franceze,o cafea bauta cu ei la sediu si un dialog super amical si amuzant. :))) In timp ce acasa in Romania si „acasa” in Spania,toata lumea era agitata si ingrijorata.In final,m au condus in cel mai apropiat oras,unde m au si preluat ai casei veniti dupa mine cu viteza luminii. :)) Culmea e ca m au gasit fcalma,amuzata chiar,de toate intamplarile.Dar a ramas o experienta de neuitat,recunosc.Daca ar fi sa mai merg,as vrea sa fie la fel de ….altfel. Imi sta in minte sa vad Marocul,cum sunt aproape.Dar cand deschid subiectul,deja vad teama pe fata tuturor.Oare s or gandi ca vin dupa 1001nopti? :))))

      drstoica a răspuns:
      Iulie 19, 2014 la 8:08 pm

      Astfel de încercări turistice 🙂 nu pot fi decât altfel. Tot ce iese din tiparul personal, din obicei e altfel. Ceilalți se tem pentru că n-au încercat niciodată și nu știu cum e. Nu e un reproș. E o constatare. E imposibil să știi ce gust are o piersică până nu o guști. E imposibil să știi ce parfum are trandafirul până ce nu îl miroși. E atât de simplu și totuși atât de complicat pentru oameni, în general… 🙂
      Maroc? De când îl tot ochesc și eu… :))
      Drum bun, zic! 🙂

    dana alexandru a spus:
    Iulie 19, 2014 la 8:22 pm

    Cred ca ai toate sansele sa ajungi inaintea mea,desi esti mai departe.Asa ca,drum bun si tie! 🙂 Pe mine m au fascinat pov si traditiile marocane pe care mi le mai aud si vad in comunitatea fnumeroasa de aici.

      drstoica a răspuns:
      Iulie 19, 2014 la 8:38 pm

      Și eu sunt fascinat de nordul Africii. Au oamenii ăia o istorie… pfff!…

    dana alexandru a spus:
    Iulie 19, 2014 la 8:54 pm

    …pfuuu,si niste esente de parfum,ca sa nu mai spun de prajituri :))) eu mereu le spun sa mi aduca. 🙂 si pe tine te pun,daca ajungi inaintea mea :))))

      drstoica a răspuns:
      Iulie 19, 2014 la 8:59 pm

      Asta presupune că-mi oferi un sejur în Spania, după ce trec prin Maroc. :))

    dana alexandru a spus:
    Iulie 19, 2014 la 9:09 pm

    :)) asa se presupune,nu?Valencia nu e Barcelona,dar poti fi la fel de incantat …de peisaj.

      drstoica a răspuns:
      Iulie 19, 2014 la 9:56 pm

      Valencia e pe lista mea extinsă. :)) Ca și Madrid, Malaga, Granada, Sevilla… 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s