Am fost cu mine prin Germania :)

Publicat pe Actualizat pe

domkolnCu fix 3 ani în urmă, mă încumetam la o călătorie de unul singur, prin Austria, în urma unor inexplicabil de multe întâmplări similare pe care mi le tot povesteau diverși cunoscuți. Am zis: „fie ce-o fi!” și-am făcut-o.

În 2014, știam deja cum e. Așa că am hotărât să încerc Germania în perioada când nemții ar fi putut ridica deasupra capului Cupa Mondială la fotbal. Iar eu m-am observat a fi încă de copil un filogerman moderat. 🙂

M-am uitat pe „harta” zborurilor rezonabile, pe ofertele de cazare, pe orașele ce-aș fi vrut să le văd și acul ruletei din mintea mea s-a oprit pe Frankfurt și Koln, în vestul țării. Anul trecut fuseseră Suttgart și Munchen. În ultimul, în Bavaria, mă voi întoarce negreșit.

Ca orice aventură care se respectă, a avut și asta tot ce mi-am dorit, plus niscaiva inevitabile încurcături 🙂 , dar total eclipsate de partea frumoasă a lucrurilor. În condițiile în care omul, de regulă, învață că s-ar putea plictisi grav, că n-ar avea cu cine schimba o vorbă, că îi va fi greu să se descurce (de ce greu?!), că cine îl ajută pe el dacă pățește ceva (ce?!)… a pleca singur 8 zile înseamnă un „risc”, o vacanță posibil ratată. Dincolo de toate poveștile auzite de la îndrăzneți, am în minte imaginea cu o amică din Țara Bascilor care-mi spunea, cu un larg zâmbet pe buze și mult chef de viață: „E nasol singur în călătorie?! E cea mai tare experiență, e cel mai ușor mod de a socializa, de a-ți face prieteni noi, de a nu depinde de nimeni, de a fi spontan și permisiv cu tine însuți!”. O recadrare sănătoasă a situației dacă vrei cu adevărat ceva nou în viața ta, dacă vrei să afli ce-ți poate oferi schimbarea atunci când, de fapt, tu crezi că ea nu e posibilă. Astfel de alegeri și de trăiri se repercutează în mod direct și indirect asupra întregii tale existențe cotidiene. E șansa de explorare a potențialului infinit pe care îl ai, cu siguranță, din toate punctele de vedere!

O astfel de experiență îți împinge limitele personale, te obligă să ieși în modul cel mai plăcut din zona ta de confort, îți creează toate premisele să trăiești momente extraordinare cu totul altfel decât erai obișnuit. Îți aduce surprize dintre cele mai memorabile. Nu e o pledoarie pentru călătoriile de unul singur. Așa cum spuneam, n-am făcut asta decât de două ori până acum; dar voi mai repeta cândva întâmplarea. Pentru că, în mod real, am trăit în ultima săptămână diverse lucruri, mari sau mici, în premieră absolută pentru mine. Constați, în astfel de momente, cât de adevărată este afirmația: „Nimic nu e imposibil!”.

Am avut de ales: să pornesc la drum cu ideea enunțată mai sus – „o să fie cam greu… bla bla bla” – sau cu convingerea că totul va decurge ok, că surprizele plăcute abia mă așteaptă, că distracție ca asta nu trăiesc în fiecare zi. Și, culmea, exact de așa ceva am avut parte! 🙂 E acea vorbă a lui Henri Ford: „Dacă tu crezi că poți, așa e. Dacă tu crezi că nu poți, așa e.”. De ce aș fi ales jumătatea goală a paharului?

Întâi, fix înainte să plec la Barcelona, mi s-a anulat zborul către Germania. Am zis: „ce, mă dă pe mine înapoi o companie care se târăște, în loc să zboare?”. 🙂 Și am căutat alt zbor. Am găsit o altă ofertă excelentă! Și reală. 🙂

În Frankfurt, mă aștepta un hotel de senzație. Camera era cât sugraferia mea de-acasă plus balconul la un loc. 🙂 Nu pentru asta mersesem acolo, dar când ai astfel de suprize plăcute, merită să le primești cu drag și să le apreciezi. Locația era cum nu se putea mai bună. Căutasem ceva cât mai în centru, dar habar n-aveam că, paralelă cu strada pe care stăteam eu, era o alta plină de zeci de restaurante cu proveniențe dintre cele mai exotice. Deținute de imigranți, deci mâncăruri foarte bine gătite, ca la mama lor. Și la prețuri de care nu știam încă să existe în Germania. Mici, da. 🙂 Pe Leipziger Strasse, puteai mânca excelent cu 6-7 euro.

Frankfurt pe Main e capitala financiară a Germaniei și sediul Băncii Central Europene. I se mai spune și Mainhattan, aluzie la râul pe care se află și la asemănarea cu Manhattanul newyorkez. Orașul mi se pare cea mai tare, mai estetică, mai plăcută îmbinare dintre vechi și nou pe care eu am văzut-o vreodată. Sunt foarte reticent la alăturarea fizică dintre clădirile istorice și cele înalte de sticlă și betoane. E unul dintre aspectele neplăcute ale Bucureștiului: planul urbanistic făcut după diverse interese de grup, în special între 1990-2008. În orașul de pe Main, chiar și în privința a ceea ce se construiește acum se ține cont ca aspectul să aibă ceva retro în culoare, în partea arhitecturală, asortabil cu vechile edificii. Aici, găsești cea mai înaltă clădire din Europa, fiind al doilea oraș de pe continent ca număr de zgârie-nori (după Paris; doar că în capitala Franței, toate clădirile uriașe sunt amplasate în partea nouă a orașului, nu intercalate printre „vechituri”). Frankfurt a fost prima opțiune de a deveni capitala Republicii Federale Germania, imediat după Al Doilea Război Mondial.

Opera Veche, Domul (Catedrala Împăraților), Universitatea Goethe sau Primăria Romer se lasă foarte simpatic străjuite de zgârie-nori ori de clădiri foarte înalte. Transportul lor este extrem de bine pus la punct. Metrouri, trenuri subterane urbane, autobuze și tramvaie care nu te lasă deloc să nu ajungi unde îți dorești. Mergând pe stradă, privești oamenii și ai impresia că seriozitatea și încruntarea germanică de pe fețele lor vor opri orice încercare de comunicare din partea ta. Fiindcă nemții sunt reci, așa se zice, nu? E de ajuns să pui o întrebare, să ceri ajutorul în mod deschis și fețele li se destind, li se luminează și fac tot posibilul să-ți fie utili. Oamenii ăștia cresc ca din apă. Și ei, și ele. Uneori mă simțeam precum Gulliver în Țara Uriașilor. 🙂 Mai ales ele, dacă nu cresc pe verticală, o fac pe orizontală. 🙂 Sunt rău, glumesc.

Au multe piețe, multe pasaje pietonale și multă animație. Am descoperit o casă în care Goethe și alți șmecheri de arhivă ca el au băut multă bere la viața lor. Așa că am făcut-o și eu, ca să mă pot da mare acum, pe blog. 🙂

Nemții au umplut tribunele stadionului echipei Eintracht Frankfurt, pentru a vedea finala Campionatului Mondial pe un ecran uriaș. M-am simțit ca acasă între ei. Atunci când pleci cu măcar o persoană în vacanță, asta va închide o mulțime de căi de comunicare, va opri semnale din celelalte părți, se creează, știi și tu, un „noi și restul”. Când ești singur, nimeni nu se teme să te bage în seamă fiindcă ți-ar deranja, poate, partenera; toți te invită să faci parte din grup, abordările sunt mult mai deschise din toate punctele de vedere. Ei sunt curioși față de tine, tu ești curios față de ei, normal. Și curiozitatea, ca orice emoție sănătoasă, se exprimă, nu se reprimă. E farmecul deosebit al socializării reale și intense (nu ca pe facebook), altul decât farmecul indiscutabil al călătoriilor în cuplu sau în gașcă.

Asta a fost partea de prezentare. Aventurile concrete din Frankfurt, apoi din Koln, abia urmează. 🙂 Am trăit multe, care se pot povesti în mod singular, separat. Plus poze. Deocamdată, încă mai sortez. Că am terminat și cardurile, și pe mama lor de carduri. Vreo 10.000 de poze. 🙂

frankfurt

15 gânduri despre „Am fost cu mine prin Germania :)

    incredibleyoung a spus:
    Iulie 17, 2014 la 4:54 pm

    Bine ai venit inapoi! 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 17, 2014 la 5:24 pm

      Bine te-am regăsit! 🙂

    Ana a spus:
    Iulie 17, 2014 la 5:00 pm

    Super…in povestirea ta sunt si eu alaturi de tine….
    Deci …cum serbau germanii noua campioana mondiala? 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 17, 2014 la 5:26 pm

      Mulțumesc, mă foarte bucur, Ana!
      Cum sărbătoreau? Cu bere, cu steaguri, cu vopsea pe ochi, cu claxoane, cu râsete, cu saluturi vocale chiar dacă nu te cunoșteau deloc, cu propunerea: „mergem marți la Berlin, când se întorc băieții?”. 🙂 A, și cu pupături spontane din partea fanelor luate de valul câștigării cupei. 🙂

        Ana a spus:
        Iulie 17, 2014 la 5:28 pm

        Partea cu pupaturile e cea mai faina 😀
        Frumos….astept partea a doua:D

          drstoica a răspuns:
          Iulie 17, 2014 la 5:34 pm

          Îți dai seama că și mie mi-a plăcut, o mai vreau o dată! 🙂 M-a pupat o fană exotică, de-mi venea s-o iau acasă. :))

            Ana a spus:
            Iulie 17, 2014 la 6:41 pm

            Haaaaa….ce fain! 😀

    Doru a spus:
    Iulie 17, 2014 la 6:00 pm

    Abia aștept continuarea …

      drstoica a răspuns:
      Iulie 17, 2014 la 6:05 pm

      Mulțumesc.
      Iar eu abia aștept continuarea unei astfel de călătorii! 🙂

    Andreotti a spus:
    Iulie 22, 2014 la 7:46 pm

    Așaaaa, da! Tare mi-aș dori și eu o vacanță singură, de capul meu dar nu mi-a ieșit până acum…uoffff!

      drstoica a răspuns:
      Iulie 22, 2014 la 8:00 pm

      Cu ce pot să te ajut? 🙂 Că la mine sunt sigur că nu va fi ultima, a-nceput să îmi placă și așa. 🙂

        Andreotti a spus:
        Iulie 22, 2014 la 8:02 pm

        Nu ai cum să mă ajuți:)))
        Dar dacă vreau să plec pe undeva vrea și-al meu, e de la sine înțeles 😛

          drstoica a răspuns:
          Iulie 22, 2014 la 8:09 pm

          :)) Ia-l cu tine, să fiți doi singuri! :))

            Andreotti a spus:
            Iulie 22, 2014 la 8:10 pm

            Neeah, mai bine mă „plictisesc” demnă, de una singură decât în doi…deși chiar nu e cazul meu și-al lui 🙂

              drstoica a răspuns:
              Iulie 23, 2014 la 10:22 pm

              Mă refeream doar la ideea de mers singură pe-acolo și, surpriză!, întâlnești un alt singur! 🙂 Pe care-l și cunoști. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s