Mihaelaelaînălțime :)

Publicat pe Actualizat pe

meaLa vârsta la care oamenii încep să spună: „e prea târziu acum, nu mai are rost, poate dacă ar fi s-o iau de la-nceput…”.

Viața e plină de începuturi! În fiecare zi, un gest, o vorbă, un om, o faptă, o întâmplare sunt noi în existența noastră. Dacă realizezi asta, vei înțelege, tu pentru tine, că viața se trăiește zi de zi, indiferent de ce cred sau de ce-ți dictează alții. Că niciodată nu e prea târziu să faci ceva de care ai nevoie, care-ți place mult, care îți poate transforma viața în bine. Dacă te transformi pe tine (indiferent cât de ok crezi că ești), abia atunci se vor transforma și ceilalți după cum le e lor cel mai bine și cel mai bine și pentru tine. Nu proiecta în alții propriile tale visuri, dorințe, obiective neîmplinite, așteptându-te să fie ei ce nu mai încerci tu să fii. Trăiește-le Tu singur, atinge-le, străduiește-te ca și când acum ai avea 10 ani sau 20 de ani și ți-e toată viața înainte! Fiindcă, indiferent cât mai ai de trăit, mi-e imposibil să cred că vrei să trăiești rău, că nu vrei să-ți fie bine! Spune-mi că în următoarea lună ți-e indiferent cum te vei simți, că nu-ți pasă de ce se întâmplă zi de zi, cu tine și cu cei dragi! Spune-o cu mâna pe inimă, dacă poți! Vezi că nu poți? 🙂

Mă gândesc în fiecare dimineață ce zi urmează să am. Cât de multe lucruri am de făcut și pe care chiar le fac. Îmi zâmbesc pe bune în oglindă (e primul gest al zilei, ca să-mi ancorez starea dorită; este o ancoră extrem de puternică!) și văd în ea, în oglindă, omul care vreau să fiu. Nu sunt altfel decât ceilalți, așa că mă privesc cu îngăduință, cu iertare, cu încredere, cu admirație, cu zâmbet, fix cum aleg să-i privesc și pe ceilalți. Este tratamentul care scoate omul din viața „mizerabilă/grea” pe care crede el că o trăiește.

Mihaela Emiliana Alexandru are 35 de ani. Dintr-o familie cu 6 copii. Când mai avea două luni până la terminarea liceului, a abandonat. Tocmai îi murise tatăl, iar mama n-a mai avut bani pentru școala ei. Și au trecut anii. Și Mihaela, exact omul care este (fără să caut eu acum să-i răscolesc IQ-ul, fără să o judec nicicum, fără să-i pun vreo etichetă), a decis că merită să obțină o diplomă de bacalaureat. A făcut din nou liceul la seral, iar zilele trecute a dat examenul final. Cel atât de groaznic pentru mulți. Ghice ce? A luat bacul cu 9,96! A doua medie din județul Galați!

Mă ajută pe mine cu ceva, are vreun rost să-mi spun: „și ce rezolvă cu asta la 35 de ani? cine știe ce pile a avut… a copiat, n-avea cum. s-a găsit acum să dea bacul…” ??? Fiindcă și dacă o spun, nu-mi creez decât mie niște limitări, în propria minte, în propria viață. Ea, Mihaela, e fericită, e o învingătoare autentică și e așa cum e cel mai bine pentru ea! Îmi scanez dorințele, nevoile reale, visurile (mari și mici) și fac ceea ce a făcut Mihaela, fără să conteze vârsta: cred și acționez. Fac tot ce pot, ce vreau, ce-mi place până reușesc. Iar dacă nu reușesc, sunt împăcat cu mine că am făcut totul și nu voi obliga pe nimeni să devină ceea ce eu n-am putut să devin.

Știi cum e: atitudinea îți decide altitudinea în viață! 🙂

Anunțuri

6 gânduri despre „Mihaelaelaînălțime :)

    adelinailiescu a spus:
    Iulie 8, 2014 la 2:13 pm

    Imediat dupa revolutie toata lumea facea facultati la seral, la fara frecventa, la distanta… N-am vrut sa fiu ca toata lumea. Apoi, dupa ce am trecut de 30 de ani am zis ca sunt prea batrana si n-am mai avut curajul. Azi im pare rau, e tarziu si sunt obosita. Facultate n-am sa mai fac, nu voi fi o intelectuala cu diploma dar tot pot sa invat zilnic cate ceva, doar pentru bucuria de a sti. Toata admiratia pentru cei care zic „nu e prea tarziu”!

      drstoica a răspuns:
      Iulie 8, 2014 la 3:41 pm

      Și eu admir oamenii pentru care niciodată nu e „prea târziu” din niciun punct de vedere. Atunci când îmi place, când vreau ceva cu adevărat, fac, nu mai stau să mă gândesc că alții au făcut mai devreme. Ce treabă am eu cu alții? Ce, trăiesc alții în locul meu?
      Altfel, ceea ce eu mi-am dorit, dar n-am făcut (din diverse motive), voi avea pretenția să facă urmașii ori cei apropiați. „Fiindcă așa e cel mai bine pentru tine!” îi voi zice eu respectivului. Fals.

    Spis Iulia a spus:
    Iulie 8, 2014 la 9:19 pm

    esti vocea sinelui meu, nu? altfel cum ! seara binecuvantata ca mi.am soptit atatea…iti multumesc si.mi multumesc. namaste !

      drstoica a răspuns:
      Iulie 8, 2014 la 9:32 pm

      Întotdeauna, vocea sinelui! Aia care nu se înșală niciodată. Îți foarte mulțumesc și eu, Iulia!

    Bursucel a spus:
    Iulie 11, 2014 la 3:25 pm

    Pentru atitudinea îți decide altitudinea în viață! pun ofrandă butoi plin ochi cu zâmbete de zile mari! 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 17, 2014 la 12:39 am

      Iar eu aduc ofrandei tale încă un buchet de aprecieri, care mai de care mai pozitive și mai frumos parfumate! 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s