Nu te lua după lume, crește-ți stima de sine!

Publicat pe Actualizat pe

intelepciuneaÎntre două Barcelone 🙂 , mă gândesc să scriu simplu câteva rânduri despre ceva ce ne subminăm singuri zi de zi. Stima de sine. Despre ea și despre încrederea în sine se spune că formează sistemul imunitar al conștiinței umane. Iar noi învățăm încă din copilărie că nu merităm, nu suntem în stare, nu putem, n-o să reușim, nu ne cpmparăm cu, e prea greu pentru noi… Și ajungem să trăim în mod cotidian momente în care ne pierdem controlul, alegând să cedăm, să ne recunoaștem învinși de situație ori să ne resemnăm ori să devenim agresivi în mod permanent și să vrem să pedepsim cu orice preț, inclusiv pe noi înșine. Toate sunt alegeri împotriva noastră, împotriva succesului pe care ni-l dorim.

Orice emoție durează maxim 5-6 secunde. Ce urmează după în sufletele / mințile noastre e doar propria alegere de a întări și amplifica emoția, fie ea plăcută sau neplăcută: bucurie, tandrețe, pasiune ori furie, frică, tristețe… E ok să acceptăm că ne e rău atunci când chiar ne e rău. Să acceptăm furia ca pe o emoție umană, firească. Dar să n-o lăsăm să preia controlul asupra minților și comportamentului nostru; să nu considerăm că e normal să păstrăm furia la nesfârșit, în ideea de a ne răzbuna cu orice preț.

Există acțiune și reacțiune. Prima construiește. Cea de-a doua distruge, reprimă, strică tot ce face prima.

christophe-andreCristophe Andre, un psihiatru parizian foarte ok, spune despre stima de sinereprezinta un raport cu tine însuti, dar se hraneste cu actiunea. Ea, stima, nu se manifestă și nu crește decât odată cu ciclul continuu dat de succesiunea acțiune-reflecție-acțiune-reflecție-acțiune-reflecție… Dacă se reduce la discuție, la raționament, la neexperimentare, genul ăsta de semi-acțiune face ca stima de sine să scadă tot mai mult. Acțiunea este oxigenul stimei de sine. Imobilitatea o fragilizează, mișcarea o salvează. Chiar și cu prețul anumitor suferințe: a acționa înseamnă a te expune riscului, a te expune la eșec, la judecată. Doar că fericirea se află rareori în zona de confort; însă vine întotdeauna în zona de risc și acțiune, care, de fapt, te ajută să-ți lărgești în mod optim, permanent zona de confort.

Stima de sine se construiește inclusiv pe visuri spulberate. Sau, poate, mult mai mult pe acestea. Cum să acționăm fără a suferi? Dacă vrem să reintroducem în viețile noastre mișcarea vieții însăși, e nevoie să respingem temeri bazate pe amintiri sau pe necunoscutul dat de viitor; să nu mai depindem de succes, de rezultate, fiindcă rezultatele se conformează unor standarde sociale care s-ar putea ca, uneori, să nu fie aceleași cu propriile noastre standarde; să nu mai credem în perfecțiune, pentru că nu există, dar ideal este să tindem în mod cuminte și entuziast către ea!

„Acționând, greșim uneori. Nefăcând nimic, greșim mereu.” Romain Rolland

O situație extrem de comună în care oamenii își distrug în mod inconștient/nonconștient stima de sine este cea a relațiilor ratate, neîmplinite, profund dezamăgitoare. Alegem, în mod nejustificat, să spunem: nu-mi mai trebuie altă relație sau alt prieten, fiindcă toți îmi vor înșela așteptările la fel ca ultimul, ca penultimul… Vorba aceea (prea) trendy: „Eu am un singur prieten, restul sunt cunoștințe”. Și ne închidem în noi, și suferim, și ne oprim învățarea, dezvoltarea, evoluția. Dar întâlnim oamenii cu două scopuri: pe unii să-i iubim, pe alții să învățăm de la ei.

Când pui un zid între tine și ceilalți, denotă că stima ta de sine e foarte scăzută în acel moment. Și nu te ajută. Deloc! Chiar dacă ai impresia că astfel te protejezi. Nu. Astfel faci ca și următoarea relație să semene cu cea de dinainte, cu cea eșuată, fie că e vorba de o relație de cuplu, fie că ne referim la o relație amicală.

Dacă vrei să înveți cu adevărat să fii fericit, dacă vrei să-ți găsești partenerul ori amicul visat, expune-te, trăiește, intră în jocuri, comunică, descoperă, experimentează, detașează-te și implică-te în același timp. Fiindcă, din păcate, noi am tot învățat că detașarea = neimplicare. Fals. Detașarea = calm, reflecție, înțelepciune, disociere, chiar acolo în miezul acțiunii, fiind bine implicat.

„Am câștiga mai mult dacă ne-am lăsa văzuți așa cum suntem, decât încercând să părem ceea ce nu suntem.” La Rochefoucauld

Alt exemplu: copiii mari (25-40 de ani), cu stima de sine aparent foarte ridicată, deseori supradotați, conform IQ-ului testat. Unii dintre ei fac parte din diverse asociații de persoane foarte inteligente. Dar… viața lor, per total, este un eșec. Ei nu au riscat niciodată, nu au părăsit în mod real niciodată cuibul familial, nu au ieșit afară la joacă în copilărie, nu s-au lovit împreună cu ceilalți copii. Iar înalta lor stimă de sine nu e decât virtuală: ei au mari posibilități cu care, însă, nu au făcut nimic sau mai nimic.

Rupt din realitate: studenții care tocesc maxim pentru 10 pe linie, neluând în calcul experiențele practice, munca neplătită, făcută din pasiune, pentru a învăța. Termină facultatea și trăiesc cu impresia că societatea îi ignoră, îi pedepsește, neoferindu-le ceea ce merită. Doar trecerea la acțiune concretă salvează, întărește și amplifică stima de și încrederea în sine.

Evitările mimează stima de sine și nu ne învață nimic, în timp ce acțiunea ne învață smerenia, capacitatea de a merge mai departe nu cu amintirea tot timpul vie a eșecului, ci cu încrederea că am mai învățat ceva din viață, ceva care sigur ne va folosi pe viitor. Să înmulțim acțiunile pentru a banaliza teama de acțiune! Mici decizii duc la mari efecte.

Să nu uiți niciodată: nu tu ești în posesia emoțiilor tale, nu ele sunt stăpânul tău! Ci exact invers: emoțiile îți aparțin, sunt la dispoziția ta pentru a te ajuta să trăiești plenar, să le echilibrezi, să le dozezi în mod ideal pentru a-ți servi, nu pentru a te distruge.

Te rog eu frumos: stimează-te și acționează! 🙂 Dă-ți voie să trăiești, să înveți și să fii fericit între oameni și alături de ei. Unica singuratate care merita e cea pe care o alegi tu, nu cea pe care o suferi! Iar atitudinea îti decide altitudinea! 🙂

stima

Anunțuri

18 gânduri despre „Nu te lua după lume, crește-ți stima de sine!

    july a spus:
    Iulie 3, 2014 la 8:38 pm

    Cu totul de acord, pot spune ca-mi iubesc greselile, esecurile, m-au ajutat mult mai mult decat un succes . Seara buna, Doc !

      drstoica a răspuns:
      Iulie 3, 2014 la 9:10 pm

      Doar atunci când le accepți și le iubești poți spera să nu le mai repeți. Fiindcă îți devin prietene, nu dușmani. Lecții, nu suferințe. Bravo ție!
      Seară frumoasă, July!

        july a spus:
        Iulie 3, 2014 la 9:24 pm

        Ba, le-am repetat pe unele, cu alti oameni, contexte diferite, dar aceeasi greseala . Incredere, sinceritate… 😀

          drstoica a răspuns:
          Iulie 3, 2014 la 9:58 pm

          Nope. Asta nu e greșeală. 🙂 Greșeala a fost, cu siguranță, în altă parte. Vezi? Aici intervine introspecția sinceră, întrebări incomode pentru tine însăți, la care să ai curajul de a primi răspunsurile, oricare ar fi ele.

    dagatha a spus:
    Iulie 3, 2014 la 9:23 pm

    Mi-am recunoscut diagnosticul!
    Acum să văd dacă îmi iese și tratamentul! 😀

      drstoica a răspuns:
      Iulie 3, 2014 la 9:58 pm

      🙂 Cu pași mărunți, zi de zi, conștientizați, vei fi ca nouă în curând! 🙂

        dagatha a spus:
        Iulie 3, 2014 la 10:31 pm

        Zici că mai am vreo șansă
        🙄

          drstoica a răspuns:
          Iulie 3, 2014 la 10:52 pm

          Câte una mare în fiecare zi. Dacă eu am avut, sigur ai și tu. 🙂

    Irina A. a spus:
    Iulie 4, 2014 la 7:25 am

    Cum zicea unul dintre autorii mei preferati, Napoleon Hill, esecul este o treapta catre succes de care nu trebuie sa ne impiedicam. 🙂 Putem transforma orice esec intr-un lucru valoros, intr-o piatra de temelie pe care va sta pentru totdeauna casa succesului nostru. Esecul este marele test si proces de calire al naturii, marea lege a rezistentei care-i face pe oameni mai puternici, daca se obosesc sa analizeze, sa gandeasca si sa profite de ea. 🙂
    Iar actiunea este una dintre calitatile pe care trebuie sa le detinem cu totii. Fara actiune, cunostintele stocate nu au nicio valoare.
    Gata, datorita acestui articol, m-am hotarat sa accept invitatia unui grup de fete la o prezentare de cosmetice. 🙂 Nu voiam sa ma duc, ma gandeam ce scuza sa inventez ca sa nu iau parte la aceasta intalnire. Dar e mai bine asa decat sa stau in casa si sa nu fac nimic. 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iulie 4, 2014 la 6:55 pm

      Bine punctat, bună decizie! 🙂 Acțiunea e întotdeauna mai bună decât inacțiunea.

    lorelad a spus:
    Iulie 4, 2014 la 9:14 am

    Bun gand ai avut!
    Partea cu ‘detasarea=neimplicare. fals’
    este foarte bine abordata. Intelegem frecvent ca detasarea inseamna indiferenta, ignoranta. Si nu e asa, detasarea inseamna intelegere, incredere, reflectie. Pentru a pregati actiunea, a ne asuma riscuri, a ne implica.

      drstoica a răspuns:
      Iulie 4, 2014 la 6:59 pm

      Pentru că stima de sine și încrederea în sine stau la baza tuturor realizărilor din viața unui om.
      Exact cum spui: pentru orice decizie înțeleaptă, pentru orice acțiune bine întreprinsă, e nevoie de detașare, de liniștirea minții, de reflecție, oricât de scurtă ar fi ea. Atunci vin ideile sclipitoare în situații limită: când ne dăm voie la o clipă de detașare, când privim totul ca pe un film. Ai văzut, ca telespectator, ești mult mai capabilă să-i spui detectivului cum să acționeze, să-i spui îndrăgostitei ce să facă pentru a-l întâlni, în sfârșit, pe el. 🙂

    Dianette a spus:
    Iulie 4, 2014 la 1:15 pm

    Simplu”” ?
    Complicated, Sir… :))

      drstoica a răspuns:
      Iulie 4, 2014 la 7:00 pm

      Da, așa spun oamenii care nu încearcă. 🙂

    Spis Iulia a spus:
    Iulie 9, 2014 la 8:15 am

    multumesc,multumesc,multumesc!

      drstoica a răspuns:
      Iulie 17, 2014 la 12:44 am

      Cu mare, cu foarte mare plăcere, Iulia!

    incredibleyoung a spus:
    Decembrie 5, 2014 la 7:54 pm

    Minunat!

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s