Lună: iunie 2014
Apar mizeriile. Cum le contracarez cu adevărat?
Două dintre cele mai manipulative ziare online – cancan și gândul – au apărut cu primele titluri de tib tabloid despre Simona Halep, pe internet. Corect, mie nu-mi place situația. Deloc. Dar nu câștig nimic dacă mă enervez. Nu rezolv deloc problema dacă mă apuc să-i înjur. Devin doar un altul ca ei.
Soluția? Le scriu politicos că nu-mi place și-i rog să evite așa ceva pe viitor sau… observ și trec mai departe. Eventual, nici măcar nu citesc. Pentru că, dacă „știrile” astea îmi stârnesc interesul, înseamnă că ei nu publică degeaba acest gen de informații, iar eu nu sunt chiar atât de cum cred eu că sunt.
Una dintre teoriile fizicii cuantice (Interpretarea Copenhaga) spune că un om, un obiect, un eveniment, o informație există doat atâta vreme cât sunt observate. Altfel, nu există? „Adică nu se întâmplă??? Nu există omul X dacă eu nu-l observ???” Dacă nimeni nu-l observă, dacă nimeni nu-mi transmite informația, nu, acel ceva sau cineva nu există. Decât pentru cine primește informația. Citește în continuare »
Cum faci tot ce crezi că nu poți face
Aud deseori: „învățământul de pe vremea lu’ Ceaușescu era unu’ de calitate, nu ca azi! Ce mult s-a schimbat!”. În realitate, tocmai aici e problema: în România nu s-a schimbat mai nimic, în timp ce alții au evoluat, au luat tot felul de măsuri inovative pentru a crește nu neapărat performanța competițională din școală, cât capacitatea copilului de a învăța aplicativ, prin asociere, de a se pregăti deopotrivă mental, cât și practic pentru viață. Fiindcă viața e practică. Se observă că tinerii români termină facultatea și apoi nu știu încotro să apuce. Cu alte cuvinte, nu se pricep la ceea ce au învățat.
Marshall McLuhan are o vorbă: „Mediul este mesajul”. Ceea ce experimentezi e ceea ce te învață cu adevărat. Nu ceea ce memorezi. „Oricine trăiește mult mai mult decât înțelege. Însă experiența, nu înțelegerea, este cea care influențează comportamentul.” Citește în continuare »
Un gram de limba română (3)
Da’ măcar e sinceră. Eu aș mai fi evaluat-o o dată; după dezîndrăgosteală. 🙂
Eu l-aș vota președintele României!
Jose „Pepe” Mujica, președintele Uruguayului, din 2010. La cei 78 de ani, locuiește într-o casă cu un singur dormitor, într-un câmp cu crizanteme din afara orașului, akături de o cățelușă și păzit de doar doi polițiști!!! A refuzat să locuiască în palatul prezidențial, iar din salariu donează lunar 90% unor programe sociale, zboară cu avionul numai la „economy class” și se plimbă cu un Volkswagen Beetle; știi, „broscuță”. A fost supranumit „cel mai sărac președinte din lume”.
“Nu sunt cel mai sărac președinte, spune zâmbind Mujica. Cel mai sărac este acela care are nevoie de o mulțime de lucruri ca să poată trăi.” Citește în continuare »
Libertatea de a-ți aminti, de a fi, de a deveni
Sunt încă mulți, mult prea mulți români care deplâng dispariția comunismului, frânând nașterea unei mentalități menite să schimbe în bine fața societății contemporane. Români ajunși la o anumită vârstă, care confundă trecutul cu nostalgia propriei tinereți, care, suferind din cauza diverselor lipsuri prezente, își amintesc trecutul mai frumos decât a fost în realitate. Cu niște copii și nepoți care învață de la nostalgici cât de minunat era pe vremea aia…
Cătălin Tolontan, probabil cel mai bun jurnalist de presă scrisă din România, publică astăzi ceva dincolo de momentul Halep-Roland Garros. E un text despre noi toți, despre libertatea de a ne bucura, de a ne încuraja unii pe alții, de a trăi așa cum ne place și nu așa cum ni se impune. Despre Virginia Ruzici, campioana de acum 36 de ani.
„Finala de la Roland Garros a avut loc duminică. Era 11 iunie 1978 și Virginia Ruzici cîștiga turneul, o performanță fabuloasă, prima pentru România, un miracol care a rămas în picioare pînă azi, ca vîrful unei biserici înghițite de apele nămoloase ce aveau să vină. Un record care vestea penuria, un monument demn care a fost tratat ca un fapt divers. Cei care regretă comunismul au șansa să privească nițel cele două pagini înnegrite de cicatricele tiparului în litere înalte de plumb! Citește în continuare »
La agățat, prin tribunele de la Roland Garros :)
Replici de-ale flacailor singuri care pun ochii pe spectatoare si jucatoare cu returul bun si inspirate veniri la fileu: 🙂
Te invit în oraș. Sau la mine acasă. Spune-mi că nu am facut o dublă greșeală!
Ți-am zis cum servesc eu? Hmmm… micul dejun la pat, pe rever!
Sunt atât de bogat, încât tu ți-ai putea câștiga existența pe serviciul meu.
Bună, Simo, vreau să fiu eu băiatul tău de mingi!
Mi-ar plăcea să vedem 5 seturi de lângă tine. Doar că nu vreau să te Agassiez!…
🙂 🙂
ps: am adaptat după lefrigaro.ro
Viața e doar o percepție personală. Poți accepta asta?
Fii puțin atent la fotografia postată! Ce vezi în ea? Dacă ai chef, scrie simplu, cât mai complet, ceea ce vezi și abia apoi citește textul meu până la capăt.
Dacă nu, uite cum omul evaluează și interpretează o imagine în funcție de cultura de grup. E vorba de percepție vizuală, de diferențele dintre noi. E bine să știi că astfel de diferențe mari/mici se regăsesc foarte des și în interiorul grupului, al comunității, în diverse situații de viață: oamenii privesc și ascultă (teoretic) același lucru, dar văd și aud diferit. Uneori foarte diferit! Dacă ții cont de asta, Citește în continuare »
Când nimeni nu mai credea în el, a fost de ajuns ca el să creadă!
Florin Mergea e un tenismen român ajuns la 29 de ani, tocmai intrat în semifinale – la dublu – la Roland Garros, alături de croatul Marin Draganja. S-au cunoscut și reunit într-o echipă cu doar câteva zile înainte de începerea turneului. Faza în care au acces e o premieră pentru cariera amândurora.
În iunie 2011, Mergea se retrăgea din tenis. Se săturase, deși junioratul îl anunțase drept o mare speranță a sportului alb. Tenisul devenise, zice, o povară pentru el. Oare tenisul? Nu știm, ne putem da doar cu părerea, dar ar fi presupuneri inutile.
În iunie 2014, Mergea devine una dintre revelațiile turneului parizian. Trăiește sportul ăsta cu maximă intensitate; din acest punct de vedere, seamănă deja cu Simona Halep. Și parcă se vede. Nu mai disperă după rezultate. Însă joacă fiecare meci cu o plăcere formidabilă, după propriile spuse. Acum, la 29 de ani. Când mulți îi spuneau că e prea târziu. Doar Țiriac și Năstase au mai ajuns în semifinale pe la Paris. Citește în continuare »
„Mari întrebări”
O campanie a celor de la descopera.ro. Pentru copiii între 2 și 99 de ani. Care mie mi se pare foaaarte tare!
De ce nu ne putem gâdila singuri? 🙂 De ce dormim noaptea? Din ce suntem făcuți? De ce ni se pare apa udă, fiindcă ea, de fapt, nu e udă?
De ce este cerul albastru?
Dar știi ceva? Cerul NU e albastru. 🙂 Nu există nicăieri un gram de albastru în cer. E doar o iluzie optică. 🙂
- ← Anterior
- 1
- 2
- 3
- 4
- Următor →
DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! 