Oglinda retrovizoare. Ție ce-ți arată?

Publicat pe

o1Oricât de puțin ne place nouă să credem afirmația următoare, ceea ce vedem, auzim, simțim în fiece clipă nu e realitatea obiectivă. Sunt peste 7 miliarde de realități pe planeta asta. Fiindcă ADN-ul însuși spune că fiecare om e unic în felul lui. Astfel că va vedea permanent cu ochii, va auzi cu urechile, va simți într-un fel sau altul DOAR prin prisma unor filtre extrem de puternice de evaluare și interpretare, create de propriile experiențe de viață. Realitatea înconjurătoare e DOAR o percepție. O spun neurologia, fizica cuantică, psihologia, bio-chimia, filosofia… Cum e înăuntrul nostru – liniște sau invers – așa arată lumea și în afară. Când înăutru se aranjează lucrurile între Eu și Mine, dă soarele frumos și în lumea exterioară.

Ceea ce nu ne place, ce urâm la ceilalți reprezintă, de fapt, propria noastră zonă de umbră (îmi place cum o numește Jung). Zona de umbră se referă la toate acele aspecte pe care mintea, conștiința fiecăruia le bagă sub preș, le reprimă, le neagă, le consideră rușinoase, de nescos la lumină. Partea considerată urâtă a personalității noastre, partea ascunsă deghizată într-un fel sau altul. Cu cât zona de umbră e mai bogată în „secrete neplăcute”, cu atât masca socială e mai groasă, arătându-ne pe noi celorlalți așa cum vor ei să ne vadă și nu cum suntem în realitate. Și suferim, căci eforturile de a fi cum vor alții sunt inumane, în condițiile în care a fi cum ne place nouă înseamnă libertate, detașare, liniște, zâmbet, creativitate… succes! Asta se numește simplu nefericire.

Umbrele sunt, așadar, ceea ce ținem ascuns de restul lumii, lucruri de care refuzăm să devenim conștienți, cu care refuzăm să ne confruntăm, să le acceptăm, să le vindecăm. Educate, impuse, programate în mințile noastre de alții, mai ales în copilărie. Și le proiectăm pe toate în afară, în ceilalți, ca să scăpăm cumva de ele. Aceste proiecții sunt de două feluri: chestii care nu ne plac la unii pentru că nu ne plac la noi: „Hoții din fruntea țării!”. Dar și eu, când am ocazia, „pentru că oricum nu se cunoaște și fiindcă oricum sunt plătit prost, mai vin seara acasă, de la serviciu, cu 2-3 pixuri frumușele, cu un top de hârtie de imprimantă…” Cum se numește? „Hai, mă, că asta nu e hoție!” Dar cum i-ai zice tu?!

Iau 2-3 pixuri pentru că eu nu am acces la milioanele celor din fruntea țării. Că dacă aș avea… 🙂 Nimeni n-a început cu milioane de euro. Toți au luat-o cu… un ou. Apoi, au trecut la bou. 🙂

Soluția? Să nu mai pun mâna pe NIMIC din ce nu-i al meu, chiar dacă mi se pare că-mi trebuie și că-l merit. Și voi descoperi că voi găsi resursele interioare pentru a primi tot mai mult din exterior. Cum? Până nu fac primul pas, n-am de unde să știu și voi trăi cu convingerea limitativă că NU, nu se poate.

u1Al doilea tip de proiecții făcute în oamenii pe care nu-i suport se referă la resursele manifestate de alții și care mă enervează crunt, pentru că eu am fost învățat să nu le accesez, din varii motive (nepotrivite). „Ce tupeu poate avea nesimțitul de X, să ceară, să insiste, să, să, să…..! Eu n-am făcut și n-aș face în viața mea așa ceva!” În realitate, am nevoie deseori de puțin tupeu, am pierdut multe din lipsa curajului de a deschide gura, de a cere în mod firesc, decent, de a spune lucrurilor pe nume, asertiv. N-am avut deloc tupeu… deși aveam nevoie de resursa asta! Și atunci, nu-mi place nici la ceilalți, nu pot suferi tupeul, asertivitatea și nici pe cei care le au. Soluția? Să descopăr de ce eu nu le am, în ce împrejurări mi-au fost reprimate, să iert pe cine mi-a instalat programele păguboase (e foarte necesar lucrul ăsta) și cum aș face să le am când mi-s utile în mod civilizat.

„Caracterul este ca un arbore, iar reputația este ca o umbră. Umbra este ceea ce ne închipuim noi că este; arborele este lucrul real.” Abraham Lincoln. Și n-a fost nici psiholog, nici fizician… dar a știut. 🙂

„Umbrele” personale au nevoie să fie scoase din zona de umbră tocmai pentru ca masca socială să se subțieze, să redevenim autentici, să nu ne mai speriem nici de noi înșine, nici de alții; să știm că tot ceea ce facem are ca scop să ne provoace starea de bine fără să-i deranjeze pe ceilalți. Nu e treabă de pe o zi pe alta, dar dacă începem să ne punem întrebări atunci când ceva ne deranjează prea tare, vom găsi sigur răspunsurile, liniștea, înțelepciunea de a continua altfel în viață.

E o tehnică simplă, căreia nu merită să-i dai cu piciorul fără să o încerci de câteva ori. Are simplitatea aceea revelatoare, vindecătoare, aducătoare a schimbării dorite. „Calitatea vieții tale depinde de calitatea întrebărilor pe care ți le pui.” Îmi repet mereu fraza asta și mereu accept să-mi pun întrebări. Întrebări care, bineînțeles, vor naște răspunsuri incomode din partea mea pentru mine. Răspunsuri neplăcute, pline de umbre. Dar voi observa că, odată confruntat cu umbrele mele, nu se întâmplă NIMIC grav! Nu mă doare nimic cu adevărat! Doar mă confrunt cu ele, le accept și le eliberez, le transform din dezavantaje în beneficii. Trăiesc, poate, niște regresii spontane care-mi spun exact când, în trecut, în copilărie, mi-a fost instalat acel program distructiv sau care astăzi nu-mi mai folosește.

u3„Dacă vezi un uriaș, privește mai întâi poziția soarelui și vezi dacă uriașul nu e cumva doar umbra unui pigmeu.” Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg)

Persoanele cu care am lucrat pe astfel de probleme pot confirma sau infirma spusele mele chiar aici. Oameni care credeau că nu se cade să vorbească despre, să se întrebe una, alta, să scoată la suprafață lucruri despre care știau că nu e voie/normal să fie discutate, că e pierdere de vreme, că ei, oamenii respectivi, nu sunt nicidecum așa. N-am întâlnit însă pe cineva care să nu fi avut rezultate pozitive în urma unei ședințe de coaching și/sau hipnoză. E fantastică practica restartării mental-emoționale!!! Chiar îi rog pe cei care au încercat și cărora viața nu li s-a îmbunătățit să o spună acum, aici! 🙂 Direct, sincer. Pe bune!

„Chiar și frumosul creează uneori o umbră. Dar oare nu-i și norul frumos?” Victor Hugo

u2

4 gânduri despre „Oglinda retrovizoare. Ție ce-ți arată?

    Irina a spus:
    Iunie 21, 2014 la 9:29 am

    Ii rogi si pe cei care au incercat si viata li s-a schimbat? Pe cei care au avut rezultate neasteptat de bune? Daca-mi dai voie, spun tot. 🙂

      Irina a spus:
      Iunie 21, 2014 la 10:16 am

      Pana atunci, vreau sa dau doar un exemplu despre o situatie care, timp de cativa ani, ma deranja si anume vecinii mei de la etajul 1. Ii vedeam zi de zi, dimineata la plecare si seara la sosirea mea acasa, stand in balcon, fumand si band cafea. Ii salutam respectuos dar in sinea mea ii judecam ca „nu au altceva de facut toata ziua decat sa stea la tigara si cafea si sa stie ei tot ce se intampla pe scara.” Cel mai mult ma enerva fumul de tigara care intra in casa: atat in dormitor cat si in sufragerie si bucatarie. Treaba asta ma umplea de nervi. Odata cu schimarea mea, adica renuntand la a mai judeca oamenii si a-I intelege mai mult, a-i iubi mai mult si acceptand faptul ca fiecare are dreptul sa fie asa cum doreste sa fie, lumea mea s-a schimbat. Vecinii mei de la etajul 1 imi sunt tare dragi ( si nu doar ei), ii inteleg mai mult, nu stiu cum dar fumul de tigara nu-mi mai intra in casa (poate s-au lasat de fumat 🙂 ), nu ma mai deranjeaza presenta lor in balcon si tot asa. Iar ieri, cand furtuna mi-a daramat ghivecele cu panselute de la fereastra (eu stau la et 3), vecina s-a dus jos, le-a asezat din nou in ghiveci si le-a salvat cat a putut si i le-a dat sotului atunci cand a sosit acasa.
      Acesta este doar un exemplu despre cum se schimba lumea atunci cand noi ne schimbam perceptia asupra realitatii, atunci cand nu mai judecam, cand incercam sa intelegem mai mult, cand iubim mai mult. Este minunat! Asta simt in fiecare clipa, ca viata e minunata. Si nu vorbesc din carti, vorbesc din experienta. 🙂
      De-acum, o sa-mi pun si intrebarile de care vorbeai mai sus, sa vad cum e. 🙂

        drstoica a răspuns:
        Iunie 21, 2014 la 11:45 am

        Ăsta e secretul fericirii: o percepție potrivită asupra vieții. Realitatea are miliarde de variante. A mea vreau să mă ajute, nu să mă facă să sufăr, să mă enervez, să mă întristez.
        Bravo ție!!! Vecinii sunt aceiași și totuși parcă mai buni, nu? 🙂 Dacă nu ne dăm voie să observăm lucrurile astea, ele nu se vor mai întâmpla, le vom izgoni, vor deveni inexistente. Nu pentru că ele chiar sunt inexistente; ci pentru că neobservarea le face astfel. Fizica cuantică, cel puțin, asta spune.
        Cu adevărat minunat este atunci când oamenii și-au dat voie să experimenteze și vorbesc din propria lor experiență de viață! Fiindcă devin exemple reale și pentru ceilalți. Și eu le-am avut pe ale mele. Bineînțeles că atunci când am fost pregătit să le văd cu adevărat. Iar acum am devenit propriul meu exemplu. 🙂 Ori de câte ori mi se pare că ceva e prea greu, reactivez ancore susținătoare, mă gândesc imediat că în situații similare am reușit să obțin cele mai frumoase rezultate, alea pe care mi le doream, de care chiar aveam nevoie. Și nu, nu sunt extraterestru. 🙂

          drstoica a răspuns:
          Iunie 21, 2014 la 11:46 am

          Îi rog pe toți care au ceva frumos de împărtășit să o facă. 🙂 Sunt sigur că e important pentru fiecare om să vadă că se poate, că nu sunt povești, că stă la îndemâna lui să o facă. Oricând! Că aduce, cu siguranță, ceva mai bun în viața lui! Mult mai bun!

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s