Un gram de limba română (5)

Publicat pe

V-aș servi mai din belșug, dar limba română e precum caviarul: ni se apleacă de la prea mult. 🙂

serveste

40 de gânduri despre „Un gram de limba română (5)

    Dianette a spus:
    Iunie 18, 2014 la 4:50 pm

    U crazy… Man… 😉

      drstoica a răspuns:
      Iunie 18, 2014 la 5:17 pm

      Da’mi place. 🙂

        Dianette a spus:
        Iunie 18, 2014 la 5:28 pm

        😉 Te cred!

          drstoica a răspuns:
          Iunie 18, 2014 la 5:35 pm

          Vrei și tu? 🙂

            Dianette a spus:
            Iunie 18, 2014 la 5:38 pm

            Crazy … sein? (să fiu crazy?) :))
            Uhhh am nevoie de terapie… if that’s what you mean… 🙂

              drstoica a răspuns:
              Iunie 18, 2014 la 5:42 pm

              Terapie? Cere și ți se va da! 🙂

                Dianette a spus:
                Iunie 18, 2014 la 5:50 pm

                Eram la magazin. Am luat un carton (5kg) de caise… Zâmbeam ca toanta stând la coadă””… vorba vine-eu şi vânzătoarea-… U can imagine…:)
                Oh ja… de limba română am nevoie… de terapie… mă mai gândesc :))
                Your decision, Sir… 😉

                  drstoica a răspuns:
                  Iunie 18, 2014 la 6:52 pm

                  Am piersici și cireșe. Facem schimb. Terapeutic, miss. 🙂

                    Dianette a spus:
                    Iunie 18, 2014 la 6:56 pm

                    Facem! 🙂

    Dianette a spus:
    Iunie 18, 2014 la 6:28 pm

    Na… ai plecat la meci?
    Nederland!! 😉

      drstoica a răspuns:
      Iunie 18, 2014 la 6:53 pm

      Nederland. Dar nu mai arată ca în meciul cu Spania. 🙂 Poate în a doua repriză, că nu pot uita așa ușor cât de frumos au jucat cu ibericii.

        Dianette a spus:
        Iunie 18, 2014 la 6:58 pm

        Au adormit, din păcate… dar… cine ştie…
        Ce zici… are Deutschland şanse de finală…? (off topic)

          drstoica a răspuns:
          Iunie 18, 2014 la 7:00 pm

          Eu țin cu ei de când aveam 13 ani. 🙂
          După cum joacă, sunt și acum o echipă foarte solidă, dar prea rigidă, mi s-a părut mie. Vom vedea atunci când Germania va juca împotriva unei echipe în formă. Portugalia a fost mereu plină de individualități, dar niciodată o echipă, din păcate pentru ei.

            Dianette a spus:
            Iunie 18, 2014 la 7:10 pm

            Germania e rigidă… oricum o iei… Dar surprind plăcut…
            11 meter!! :)) Man… ce microbistă-s…
            😉

            Dianette a spus:
            Iunie 18, 2014 la 7:12 pm

            Na… ce zici acum?! Australia la conducere… surprise-surprise…
            Gata. Tac. 🙂

              drstoica a răspuns:
              Iunie 18, 2014 la 7:57 pm

              Până la un moment dat. La 2-1, am pariat cu mine însumi că Olanda întoarce scorul. Și mi-am câștigat un Amstel cu alune, gata. :)) Hai să vedem Spania-Chile, cu bere, caise, alune și piersici! :))

                Dianette a spus:
                Iunie 18, 2014 la 8:11 pm

                Hai! :)) Am şi vin roşu. Schimb cu bere… că tot mi-e poftă.
                Spania! 😉

                  drstoica a răspuns:
                  Iunie 18, 2014 la 9:07 pm

                  Dacă tot n-ai vrut să vii, m-am așezat singur la meci. 🙂

                    Dianette a spus:
                    Iunie 18, 2014 la 9:14 pm

                    Am recitit invitaţia şi am constatat cu stupoare… lipsa cireşelor! Se poate?! Le-ai dat gata fără mine? Plus că m-a chinuit talentul cu nişte langoşi, intenţionam să te surprind… nu-s mândră de ce-a ieşit… :))
                    Mi-a rămas vinul şi caisele… şi ochii-n ecran… şi… aşteptarea…

                      drstoica a răspuns:
                      Iunie 18, 2014 la 10:02 pm

                      O dai la-ntors, observ. 🙂 Cireșele sunt. Adică mai sunt. 🙂

                      Dianette a spus:
                      Iunie 18, 2014 la 11:26 pm

                      Mai bun…? A fost bun. Primul lor meci l-am ratat… Chile?! Pfff… nu mi-am bătut capul cu ei. M-am aşezat cu… caisele şi am aşteptat relaxată victoria Spaniei…
                      Da. Mda. Am fost mai mult decât surprinsă… pare-se nu singura…
                      Dar Spania?! Ce-a fost asta? Nu pricep nici acum…

                      drstoica a răspuns:
                      Iunie 18, 2014 la 11:32 pm

                      Spania? Ce să fie? O echipă care o ia de la capăt, cu altă generație. Cam așa e natural de milioane de ani. Azi ești elev, mâine profesor, poimâine iarăși elev… și tot așa.

                    Dianette a spus:
                    Iunie 18, 2014 la 10:38 pm

                    Am amuţit… Ce-i cu Spania?! :-/ Curios WM-ul acesta…

                      drstoica a răspuns:
                      Iunie 18, 2014 la 11:15 pm

                      Întrebare: Chile a fost mai bun în seara asta? 🙂

    Dianette a spus:
    Iunie 18, 2014 la 11:59 pm

    Cătă… ca cineva care a căzut de sus… direct în… să nu zic ce… :), tot de sport e vorba, ar trebui să dau dovadă de mai multă înţelegere… Nu pot. În seara asta, nu. Succesul e o lamă cu două tăişuri… şi zicala cu laurii gloriei”” e tot mai vie…
    Nu mai fac faţă, sunt la start, recadrează, echipă nouă… blabla… Asta oferă şi comentatorii de aici.
    Bine. Ok. Până acum, le-au fost toate astea, străine? Nu s-au văzut gâfâind şi fără idei… în spatele cortinei/antrenamente? Nuu… cine renunţă de voie bună la podium? Tre’ să dai tare şi public… ca să te trezeşti…
    Ahhh :)) uite ce mă agit… şi nici motive nu aş avea, de fapt…

    Da. Nu mai fac faţă. Cel puţin în seara aceasta mi-e şi mie clar.

      drstoica a răspuns:
      Iunie 19, 2014 la 12:14 am

      Când ești sus, foarte sus, ai impresia că nimic nu te poate atinge, că știi rețeta perfectă, că nu se poate să cazi chiar acum. Dar natura și TOT ceea ce include ea evoluează, iar tu, prea sigur de supremație, rămâi în urmă. Însă tocmai căderea gravă te va aduce cândva, din nou, la fel de sus ori poate chiar mai sus decât ai fost vreodată. E o lege a firii. Când nu o poți înțelege, indiferent din ce punct de vedere, te condamni singur la neridicare. E acel: „nu se poate, nu cred, nu depinde de mine, viața e grea…”. Dacă tu crezi că poți, așa e. Dacă tu crezi că nu poți, așa e. E alegerea fiecăruia în parte.

        Dianette a spus:
        Iunie 19, 2014 la 12:27 am

        Sigur. Multe (toate?) sunt conduse de sus… din căpşor. 🙂 De asta ai reuşit să mă convingi şi pe mine… cea cu acel „nu” greu, cărat peste tot… în braţe…
        Orice final… înseamnă un început. Unul mai bun? Asta depinde… de cât de tare ai dat, dacă te-ai trezit… dacă vrei să te trezeşti…
        Culmea… (prostiei?) e că… acolo sus e sigur, nimeni nu te atinge, nimeni nu-i mai bun… Şi o laşi moale… până ce la prima confruntare îţi dai seama c-ai dormit cam multicel… visând frumos…

          drstoica a răspuns:
          Iunie 19, 2014 la 12:45 am

          Foarte adevărat! Toate câte te privesc pe tine sunt conduse de sus, din căpșorul tău. Niciodată în mod real de altcineva.
          Eu nu i-aș zice prostie. E doar o fază prin care TOȚI oamenii trec mai devreme sau mai târziu. De ce ne-am face proști? Pentru că așa ne-a învățat societatea? Că oamenii se împart în proști și în deștepți? Fiindcă, de fapt, doar așa se produce învățarea. Steve Jobs, până să ajungă cel mai tare din lume în business, a căzut grav de câteva ori. Domeniul în care n-a învățat suficient l-a doborât. A crezut că sănătatea nu e la fel de importantă precum celelalte. Și a pierdut. Dar dacă și-a asumat situația, dacă a acceptat ceea ce avea, a murit ca un om fericit. Viața îți dă înapoi exact ceea ce-i dai, indiferent dacă poți sau nu să accepți lucrul ăsta.
          Conștiența e un concept tare abstract pentru majoritatea oamenilor… Deși, a deveni conștient reprezintă calea către fericirea reală, către succes, către sănătate, către pace interioară, către realizare materială, către bucurie naturală, neprovocată…

            Dianette a spus:
            Iunie 19, 2014 la 1:09 am

            Prostia… nici măcar ca alternativă… Ok.
            Nu categorisim. De acord.
            Ce-i dai… Neglijând sănătatea… şi ea are să te neglijeze pe tine. Slabe şanse de-o bătrâneţe fericită. Nu totul e în puterea noastră, totuşi. Sunt/au fost oameni ce au trăit „ca la carte”/ fără abuzuri… şi nu au fost la fel de longevivi ca Nea… Xulescu… ce-a fumat şi-a băut de la născare””… Mda! Sunt mai pozitivă, deşi… crede-mă, nu am prea multe motive. Conştientă şi coerentă… nu ştiu… tot ce-i posibil. Eviţi starea asta de conştienţă… încercând un fel de protecţie…

              drstoica a răspuns:
              Iunie 19, 2014 la 1:20 am

              Da, dar e o protecție falsă, nu te ajută cu adevărat. Oamenii evită să-și pună întrebări profunde, temându-se de răspunsuri, că răspunsurile s-ar putea să nu le placă, să contravină a ceea ce credeau ei că înseamnă o situație sau alta.
              Așa cum spuneam și de Jobs: dacă el și-a asumat, acceptat starea respectivă, chiar NU contează ce spun ceilalți. El a murit fericit, indiferent de cum îl etichetăm noi: „săracul!”. Când noi plângem după cineva sau îl etichetăm astfel, ne plângem, de fapt, pe noi înșine, etichetându-ne, de asemenea, pe noi. Egoul zice: „de ce m-ai părăsit, că nu pot trăi fără tine?”. Nu te interesează că lui îi e acum mai bine, oriunde s-ar afla. Ci că el a renunțat să mai trăiască după regulile tale, trăind sau murind după regulile lui sau ale naturii.
              Fii pozitivă, fii optimistă și, mai ales, înțelege că meriți să fii așa, că stă în puterea ta să fii așa, că te ajută să fii așa!… Bucuria e o emoție primară care nu are nevoie de motive pentru a se manifesta la om. Dar, pe măsură ce crește și „se educă”, omul învață că se poate bucura numai dacă are motiv. Altfel, ce, e nebun s-o facă din senin?

                Dianette a spus:
                Iunie 19, 2014 la 1:37 am

                Şi mărunţişurile pot fi prilej de bucurie. Şi încă… cum! 🙂

                  drstoica a răspuns:
                  Iunie 19, 2014 la 1:50 am

                  Categoric! Doar gândește-te cum reacționezi când miroși o floare parfumată, ce atitudine ai când vezi un peisaj vizavi de care nimeni n-a făcut niciun efort să arate astfel. Astea sunt ancore. Unele susținătoare. E important să nu mai construiești foarte multe din alea limitatoare, distructive, ca să nu le mai ia fața celor care chiar te ajută. Fiindcă mintea e cea care construiește, instalează ancorele. Și pe cele susținătoare și pe celelalte. Dar tu ai nevoie doar de primele. Indiferent cât de nerealistă ți-ar spune cineva că ești, pentru tine important este să faci pași înainte, să crezi, să simți, să acționezi astfel încât să-ți fie bine, din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere. Cei care îți spun că ești nerealistă au o problemă cu ei înșiși, nu cu tine.
                  Iar fericirea se construiește din toate câte ni se întâmplă, lucruri mici sau mărețe, deopotrivă.

          drstoica a răspuns:
          Iunie 19, 2014 la 1:00 am

          Uite, scurt, curat, cuprinzător: „Adulată la început (tiki-taka), această manieră de a ţine mingea fără a ameninţa neapărat poarta, pe care mi-am permis s-o intitulez cel mai frumos antijoc din lume, a început uşor-uşor să intrige, apoi să plictisescă, pentru a sfîrşi în huiduielile aceleiaşi mulţimi care la început o salutase.
          Acesta este destinul oricărui lider. După 6 ani de dictatură, Spania pleacă acasă, acompaniată de acel „adios” ironic şi dureros. Eu voi adăuga însă şi un mare „gracias”! Pentru imensul tezaur lăsat fotbalului mondial e oricum prea puţin.” Andrei Vochin, un jurnalist adevărat, care-și dă voie să învețe din fiecare lecție despre care ai crede că nu e a lui.

            Dianette a spus:
            Iunie 19, 2014 la 1:11 am

            Absolut! „Adios Spana”… y graçias…
            Trist. Dureros. Ca orice apus.

              drstoica a răspuns:
              Iunie 19, 2014 la 1:23 am

              Dar pentru ca ei să redevină cândva campioni, aveau nevoie de acest apus. Totul se naște și moare, e cursul natural al Universului. Oameni, animale, plante, evenimente, obiceiuri…… Pentru ca porumbul să răsară și să rodească din nou, are, întâi, nevoie să moară, să înghețe, să o ia de la capăt. Și nu e trist, nu plânge nimeni după el. 🙂 De ce? Pentru că oamenii nu s-au educat astfel. Pentru că, dimpotrivă, oamenii știu că așa e firesc, așa e cel mai bine, altfel nu se poate.

                Dianette a spus:
                Iunie 19, 2014 la 1:33 am

                Ba e trist. Ai experimentat aterizarea… de sus, de tot ( sus fiind o variabilă dependentă de necesităţile personale)?
                🙂 Mie-mi place pe podium, în centrul atenţiei… Îmi plăcea, rectific. Că tot învăţ…
                Nu plângem (Ronaldo?! 😉 )… o fi firesc, cei coerenţi acceptă, înţeleg…
                Eu m-aş da cu… capul de pereţi (ahhh ce copil am rămas)… dar… nu-i o soluţie…
                E trist când apui. Deşi e normal, natural, firesc..
                Nici înmormântările nusunt altfel. Da… egoismul iese la suprafaţă… însă, iar întreb, cine renunţă de bună voie la podium sau, mai rău, la un om drag…?

                  drstoica a răspuns:
                  Iunie 19, 2014 la 1:59 am

                  Da, am experimentat. De sus de tot! Și cred că am învățat. Cred că de-asta sunt acum așa cum sunt. Însă constați, culmea, că devine și mai ușor să reajungi pe podium. Și să te menții acolo mai mult decât înainte. Iar când aluneci încet în jos, nu mai doare ca altădată. În plus, ți-e mult mai simplu să urci din nou. Și tot așa. 🙂
                  Nu renunți de bună voie la un om drag. Dar la ce te ajută să-l plângi la nesfârșit?! Păstrând proporțiile, pierzi 100 de euro. Te întristezi, firesc. Durează 5 minute, apoi te gândești că tu i-ai făcut pe ei, nu ei pe tine. Că, așa cum i-ai făcut pe-ăia, la fel vei mai face și alții. Că nu îți cresc brusc alții în buzunar dacă-i plângi pe-ăia vreo două săptămâni. Ba dimpotrivă: dacă stai numai cu gândul la ei, plângându-i zi de zi, vei uita cum e să faci alții cu succes, vei uita cum te comportai când îi făceai. Pentru că orice om tinde să colaboreze cu cineva vesel, înțelept, optimist, entuziast. Cu cel trist, amărât, o face de milă, o perioadă. Dar un om trist nu dă randament, nu aduce zâmbet, nu are succes… Și apare situația când zici: „ia uite, și-a bătut joc de mine, m-a îndepărtat la greu!”. Păi, cine e nebun să îndepărteze pe cineva lângă care se simte bine și are succes de orice fel? 🙂

    Dianette a spus:
    Iunie 19, 2014 la 12:00 am

    Ok. Scrisesem kilometric
    A dispărut. Spam? 🙂

    racoltapetru6 a spus:
    Iunie 19, 2014 la 2:31 pm

    Mai pot să spun ceva interesant după un dialog atât de amplu? Mai bine zic „pas” și apreciez ce am citit! 😉

      drstoica a răspuns:
      Iunie 19, 2014 la 3:24 pm

      🙂 Oricând se mai găsește ceva de adăugat, Petru. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s