O lecție pentru mine

Publicat pe

japan3În primul meci susținut la Cupa Mondială din Brazilia, Japonia a fost învinsă de Coasta de Fildeș cu 2-1. Atât despre fotbal. 🙂 După partidă, însă, spectatorii niponi s-au apucat de… curățenie în tot sectorul de tribună în care au stat! Au lăsat în urmă exact așa cum găsiseră! Ciudați? Nu. Corecți. Atenți. Civilizați.

Când mai suntem tentați să ne înjurăm conducătorii, oricare ar fi ei vreodată, când mai vrem să găsim vinovați pentru tot ce ni se întâmplă rău în viață, hai să căutăm mai bine soluția! Să vedem că soluția e la noi, nu la alții. Că dacă noi începem să fim altfel, cei din jur văd și s-ar putea să se molipsească. Dacă nu se molipsesc, e pierderea lor.

După ce echipa lor pierduse, în loc să rupă scaune, să scandeze împotriva echipei favorite, au ales simplu, decent, firesc să plece de la spectacol cu aceeași plăcere cu care veniseră. Pentru că la spectacol veniseră, nu la război. Mi-ar plăcea să înțelegem și noi asta; inclusiv comentatorii televiziunii care transmite meciurile în România. Înaintea partidei Italia-Anglia, comentariul s-a deschis în felul următor: „Bună seara, doamnelor și domnilor! Urmează un meci al mândriei, al orgoliilor, al patimii în confruntarea dintre două națiuni”. Iar telespectatorii preiau sugestia, uită că e un joc, un spectacol sportiv, un moment de relaxare, inspirând direct emoțiile negative care să strice starea pe nesimțite. E imposibil să vezi peste tot doar mândrie, orgolii și patimă, dar să ți se răspundă cu calm, cu zâmbet, cu susținere. Oferă tu ceea ce vrei să primești! Fii tu ceea ce vrei să vezi în ceilalți!

Publicația britanică Metro a publicat poze cu suporterii japonezi, scriind aici: „Aceste imagini n-ar trebui catalogate ca incredibile sau surprinzătoate; dar sunt momente rar întâlnite pe un stadion”. Hai să facem din așa ceva întâmplări firești, obișnuite, sănătoase în viețile noastre, oriunde ne-am afla, dincolo de acea primă reacție: „Băi, mă lași?”. Dar înainte de a proceda cu toții astfel, trebuie să avem curajul de a începe câțiva dintre noi,… din ce în ce mai mulți. Fiindcă e un curaj: „Râde lumea de mine dacă mă vede adunând hârtii”. Iar noi am învățat că părerea lumii contează mai mult decât propria noastră părere. Din păcate.

p.s.: Mă întreb ce făceau japonezii ăștia dacă echipa lor termina învingătoare? 🙂

japan1

24 de gânduri despre „O lecție pentru mine

    lorelad a spus:
    Iunie 16, 2014 la 4:00 pm

    Daca echipa lor castiga, nu mai faceau curat! 😉

    lorelad a spus:
    Iunie 16, 2014 la 4:01 pm

    au facut curat de nervi 🙂

      drstoica a răspuns:
      Iunie 16, 2014 la 4:37 pm

      Eu mă gândesc că dacă echipa lor câștiga, făceau curat pe tot stadionul. 🙂

        lorelad a spus:
        Iunie 16, 2014 la 5:51 pm

        atunci chiar ar fi…nevoie de psiholog!:)

          drstoica a răspuns:
          Iunie 16, 2014 la 8:32 pm

          Știi ce cred eu? Că psihologul s-ar fi apucat și el de făcut curat după 5-6 minute. 🙂

            lorelad a spus:
            Iunie 16, 2014 la 9:06 pm

            posibil… dar inteleg acum de ce japonezii nu sunt buni la fotbal.:)

              drstoica a răspuns:
              Iunie 16, 2014 la 9:13 pm

              Eu nu. Explică-mi, te rog. 🙂

                lorelad a spus:
                Iunie 16, 2014 la 10:20 pm

                Pentru ca si cei de pe teren tot la curatenie s’or gandi!!!
                Eu una, dupa un meci de fotbal si nu numai, nu as avea chef de facut curatenie…
                Ca nu mi’as lasa gunoiul pe jos, asta e altceva.

                  drstoica a răspuns:
                  Iunie 16, 2014 la 10:42 pm

                  Da, cred că jucătorilor le vine să ia mingea și s-o arunce la gunoi, că se face mizerie pe teren. 🙂
                  Îți dai seama că nu despre curățenia de după un meci de fotbal e vorba, ci despre gest, despre obicei, despre atitudine, despre mentalitate, în general.

                    lorelad a spus:
                    Iunie 16, 2014 la 10:52 pm

                    Mi’am dat seama! si chiar ma gandeam ca mentalitatea noastra are radacini adanci.
                    Comentariul meu a fost in spirit de gluma,

                      drstoica a răspuns:
                      Iunie 16, 2014 la 10:59 pm

                      Știu că a fost glumă. 🙂
                      În 45 de ani de comunism, mentalitatea românului s-a schimbat mult spre foarte mult. Dar 45 de ani nu-s totuși chiar atât de mulți. Deja au trecut 25. 🙂 Eu, sincer, cred că lucrurile sunt pe un drum bun.

                      lorelad a spus:
                      Iunie 16, 2014 la 11:10 pm

                      Da, ramanem optimisti! macar unii dintre noi.

                      lorelad a spus:
                      Iunie 16, 2014 la 11:02 pm

                      nici nu am fost la un meci pe stadion inca, asa ca nu am pretentii ca stiu ce se intampla sau cum ar fi bine sa se intample! 🙂

                      drstoica a răspuns:
                      Iunie 16, 2014 la 11:06 pm

                      În România? Departe de ce vedem la japonezii ăia de pe stadionul brazilian. 🙂 Dar te invit la un meci de fotbal. Orice lucru există cu adevărat și produce consecințe doar atâta vreme cât el este observat, trăit, experimentat. 🙂

                      lorelad a spus:
                      Iunie 16, 2014 la 11:20 pm

                      Multumesc pentru invitatie, o adevarata provocare pentru mine!

                      drstoica a răspuns:
                      Iunie 17, 2014 la 11:16 am

                      La un meci ca lumea, cu miză, cu echipe, cu public… 🙂

                      lorelad a spus:
                      Iunie 17, 2014 la 12:48 pm

                      😅

    july a spus:
    Iunie 16, 2014 la 4:39 pm

    :))) Doc, scz, dar prima data m-a bufnit rasul citind despre civilizatii japonezi ! Esti sigur ca erau microbisti de pe Terra ? 😆

      drstoica a răspuns:
      Iunie 16, 2014 la 4:46 pm

      Poate nu de pe Terra. Dar erau microbiști, da. 🙂

        july a spus:
        Iunie 16, 2014 la 4:52 pm

        Poate sunt de pe Terra, dar noi suntem inca in copaci si aruncam cu nuci . :)))

          drstoica a răspuns:
          Iunie 16, 2014 la 5:24 pm

          Eu sunt acasă. :))

            july a spus:
            Iunie 16, 2014 la 5:34 pm

            :))) Nici eu nu-s pe casa !

    Doman Daniel a spus:
    Iunie 16, 2014 la 9:43 pm

    Eu cred că suporterii celor două echipe au făcut un pariu: Dacă Japonia câștigă, suporterii Coastei de Fildeș făceau curățenie. Și cum scorul n-a fost așa, japonezii au făcut curățenie. :))

      drstoica a răspuns:
      Iunie 16, 2014 la 9:57 pm

      :)) Ivorienii cred că făceau curățenie ca noi.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s