Viața e doar o percepție personală. Poți accepta asta?

Publicat pe Actualizat pe

perceptieFii puțin atent la fotografia postată! Ce vezi în ea? Dacă ai chef, scrie simplu, cât mai complet, ceea ce vezi și abia apoi citește textul meu până la capăt.

Dacă nu, uite cum omul evaluează și interpretează o imagine în funcție de cultura de grup. E vorba de percepție vizuală, de diferențele dintre noi. E bine să știi că astfel de diferențe mari/mici se regăsesc foarte des și în interiorul grupului, al comunității, în diverse situații de viață: oamenii privesc și ascultă (teoretic) același lucru, dar văd și aud diferit. Uneori foarte diferit! Dacă ții cont de asta, dacă reții că nu există o singură / acceași percepție corectă și potrivită pentru toată lumea, vei putea să reevaluezi fiecare situație de conflict, fiecare stare emoțională neplăcută prin care treci. Îți vei da seama că nu poate fi mereu vinovat doar celălalt; că și dacă celălalt e mereu cel mai vinovat, tu poți schimba starea de fapt, poți îmbunătăți major ceea ce se întâmplă acționând TU altfel decât o făcusei până atunci. Când faci în fiecare zi aceleași lucruri, vei obține în fiecare zi aceleași rezultate. Tu alegi! E singura șansă pentru a-ți fi mai bine. Lumea din jur nu se schimbă pentru că așa vrei tu dacă tu însuți nu te schimbi pentru tine, indiferent cât de corect, de bun te-ai considera. O relație (de cuplu, de serviciu, amicală etc) nu scârțâie niciodată doar de o parte a ușii.

„Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este să te pui în starea de a le face.” Brâncuși

Oamenii de ştiinţă au desenat ce se observă în fotografie și au arătat schiţa asta locuitorilor din Africa de Est. Aproape toţi participanţii la experiment au spus că femeia din mijloc îşi echilibra pe cap o cutie sau o bucată de metal.

Într-o altă cultură, care conţine câteva repere vizuale unghiulare, familia (grupul) din poză este văzută stând sub un copac.

Occidentalii (europenii și nord-americanii) sunt obişnuiţi cu colţuri şi forme pătrate de arhitectură şi ei situează familia într-un interior, iar dreptunghiul de deasupra capului femeii este interpretat ca o fereastră prin care poate fi văzut un boschet.

Interesant? Și mai ales util! Pentru mine, pentru tine, pentru fiecare dintre noi. Diversitate experențială; trăim exact aceleași întâmplări în moduri diferite, reacționăm diferit, ne simțim diferit. Pot controla doar ceea ce trăiesc, doar cum reacționez, doar ce simt EU! Atât. Și e de ajuns ca să-mi fie bine.

„Pentru a avea succes şi a prelua controlul asupra vieţii noastre nu avem nevoie de lucruri cumpărate sau câştigate sau de succese obţinute, nu acestea ne aduc împlinirea, ci preluarea controlului asupra emoţiilor noastre. Modelând emoţiile, modelăm implicit comportamentul şi acţiunea. Tipul de comportament pe care îl adoptă oamenii este rezultatul stării în care se află ei înșiși. Cum anume reacţionează fiecare în acea stare se bazează pe modelele copiate de el din mediul înconjurător – adică, strategiile sale neurologice înmagazinate.” Anthony Robbins

Anunțuri

13 gânduri despre „Viața e doar o percepție personală. Poți accepta asta?

    Mala a spus:
    Iunie 6, 2014 la 5:17 pm

    Trecutul ne influenţează cîteodată deciziile prezentului şi-a viitorului. Venim cu el la pachet, fie că vrem fie că nu.

      drstoica a răspuns:
      Iunie 6, 2014 la 6:13 pm

      Da, dar fotografia dovedește că putem deveni relativ independenți față de trecutul nostru, că el arată așa cum decidem noi să arate; îl putem rescrie astfel încât să ne placă și să ne susțină în alegerile făcute în prezent, pentru viitor.

    Mirela a spus:
    Iunie 6, 2014 la 5:29 pm

    Vad o familie numeroasa, stand cu totii de vorba la ei acasa. Sau eventual o familie mai mica si niste musafiri care le-au venit in vizita. Acum ma duc sa citesc fraza a doua a postarii tale. 🙂

      Mirela a spus:
      Iunie 6, 2014 la 5:33 pm

      Eu am crezut ca e vorba nu de o fereastra, ci de un tablou pe peretele camerei in care stau oamenii. Europeana sau cum ? 😆

        drstoica a răspuns:
        Iunie 6, 2014 la 6:14 pm

        Da, occidentală, fiindcă văzuși un interior în poză. 🙂

          Mirela a spus:
          Iunie 6, 2014 la 6:26 pm

          Pai da. Oricum, n-as fi vazut copac in locul coltului nici in o mie de ani. Si nici cutie pe capul femeii, ce-o fi in mintea oamenilor alora ? 😀

            drstoica a răspuns:
            Iunie 6, 2014 la 6:28 pm

            Așa zic și ei despre noi: ce-o fi în mintea lor? 🙂 Asta denotă că fiecare are realitatea lui validă, corectă pentru el însuși. Dar noi ne străduim să schimbăm realitățile altora înainte de a deveni ceva mai atenți la a noastră.

              Mirela a spus:
              Iunie 6, 2014 la 7:06 pm

              Cand e vorba de diferente atat de mari intre culturi, e firesc sa nu semanam in gandire. Dar cand traim in aceeasi societate, dupa aceleasi norme bagate in cap noua de mici, e ciudat sa vezi diferente foarte mari intre noi. Sigur ca sunt factori care pot sa difere de la familie la familie, de exemplu, dar totusi, parca prea e diferenta de la cer la pamant intre indivizi, uneori. Si nu stii de unde vine sau ce a favorizat-o. Greu.

                drstoica a răspuns:
                Iunie 6, 2014 la 7:25 pm

                Avem o conștiință tocmai ca să alegem să trăim ce/cum vrem, nu în turmă 100%. Păstrăm percepția culturală atâta vreme cât ne ajută, ne susține în viața personală. În rest, eu vreau să fiu mai bun decât îmi dictează societatea să fiu.

    Ruxandra-Mirela Ionita a spus:
    Iunie 7, 2014 la 10:08 am

    Eu vad oameni relaxati, care stau de vorba, si un caine care sta si asculta. Un gest de afectiune facut de copilul/omul care isi odihneste mana pe umarul celuilalt.

      drstoica a răspuns:
      Iunie 7, 2014 la 10:15 am

      Înauntru sau afară? 🙂

    Bursucel a spus:
    Iunie 9, 2014 la 9:25 pm

    Hai să nu fur din brânză! Mi-am zis inițial că e o familie extinsă – 3 generații, plus câinele – într-o cameră cu un tablou pe perete. Apoi am privit tabloul mai cu atenție și mi-am zis că e posibil să fie fereastră, iar grupul l-am plasat pe o verandă. La varianta asta rămân… că-mi pare bizar ca o cameră să aibă drept obiect de mobilier un singur scaun. 😉

      drstoica a răspuns:
      Iunie 10, 2014 la 9:07 am

      Și totuși, conform culturii noastre sociale, ai plasat totul într-un interior, n-ai văzut „copacul”. 🙂 Absolut nimic nu e greșit în interpretarea desenului; el doar redă raționamentul simplu al fiecărui om în funcție de tipul de societate în care trăiește. Ne ajută să realizăm cât suntem de diferiți în situații obișnuite, să ne acceptăm diferențele în viața de zi cu zi.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s