Cât de greu poate fi să spui „îmi pare rău”?
E o întrebare pe care mi-o adresez întâi mie, înainte de a o adresa altcuiva. Și ce dacă altcineva a greșit mai rău decât mine? Adică, mă doare gura să zic eu primul „îmi pare rău”? Am ceva de pierdut din asta, în afară de orgoliul ăla care, să fim serioși, nu-mi ajută la mai nimic? Puternic e cel care are curajul să spună primul „îmi pare rău”, nu cel care-i răspunde „nu mă interesează”.
Uită-te puțin la filmulețul de mai jos. Ok, viața are și bune, și rele. Va avea întotdeauna; nu depind toate numai de tine. Important e cum recadrezi, cum reinterpretezi tu situațiile grele. De percepția ta sănătoasă îți depinde starea de bine. De reacția ta la întâmplare în sine depinde dacă stres sau dacă nu stres. Starea, emoția, comportamentul altora au legătură doar cu ei înșiși.
“Decât să câștigi mii de bătălii, mai bine cucerește-te pe tine însuți! Atunci, Victoria e într-adevăr a ta. Și nimeni nu ți-o poate lua. Nici îngerii, nici demonii, nici Raiul, nici iadul.” Buddha
http://thechive.com/2012/08/09/louis-ck-is-in-the-running-for-best-dad-ever-video/#.
DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! 
iunie 2, 2014 la 4:21 pm
Am a mulțumi!
iunie 2, 2014 la 4:32 pm
Mulțumesc, Dorule! 🙂
iunie 2, 2014 la 6:14 pm
De acord, poti sa spui asta dar cred ca o singura data e destul. Daca nu ai feed-beck, e mai bine sa nu insisti in a-ti cere scuze (eventual fara sa fie tocmai vina ta, ci una dubla, egal impartita) iar si iar, ca nu e sanatos. Asa cred eu.
iunie 2, 2014 la 6:21 pm
care ar fi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla dacă mi-aș cere scuze a doua oară, deși nu sunt vinovat? chiar îmi pun întrebarea asta.
iunie 2, 2014 la 6:29 pm
Oooffff… Pai de exemplu poti sa fii perceput ca fiind submisiv, lipsit de orgoliu, nelasand celuilalt impresia ca ar fi avut vreodata un …derapaj. Chiar nu cred ca e bine sa fie unul mereu umil si celalalt mereu semetz, desi ambii au cate un pic din ambele caracteristici. E sanatos asa ceva ? 😦 Not fair, zic.
iunie 2, 2014 la 6:51 pm
Ce avantaje reale îmi oferă orgoliul în asemenea situații? Eu doar mă întreb, pe bune. Nu judec; vreau să mă descopăr, vreau să-mi aflu adevărul, nu doar ceea ce mi se pare la prima vedere a fi adevărul.
iunie 2, 2014 la 6:55 pm
Depinde cu cine faci gestul respectiv, pe un om normal probabil l-ar „inmuia” si i s-ar indulci privirea, pe altul…. poate l-ar amuza, in sensul rau. In cazul al doilea e vorba, cred, de o trauma de care omul nici nu vrea sa se vindece vreodata si bagatelizeaza toate lucrurile frumoase, ca nu cumva sa para ca ii pasa.
iunie 2, 2014 la 7:07 pm
Ai mare dreptate! Iar eu rămân cu trauma mea de care nici nu vreau să mă vindec vreodată dacă aleg să mă consum, să sufăr din cauza celuilalt. Proiectând, de fapt, în el problema mea, așa cum el proiectează în mine problema lui, vorba lui Jung. Îmi descopăr „umbra”, o accept, o vindec și nici că mai contează ce crede, ce spune, ce face celălalt. Fiindcă noul tipar de gândire și de comportament va atrage deja omul fără probleme în viața mea. Problemă la problemă trage, e o lege neuro-psihologică. 🙂
iunie 2, 2014 la 7:12 pm
Asta asa e, si eu cred ca oamenii sa gasesc dupa cum se aseamana, iar daca nu-s compatibili nu rezista unii cu altii. Ca nu se inteleg unii pe altii, clar .
iunie 2, 2014 la 7:17 pm
devii compatibil cu celălalt atunci când problemele tale personale devin tot mai puține și nu atunci când celălalt e mai bun. cu cât te descoperi mai profund, cu cât te accepți și te ierți așa cum ești, cu atât apare în mod mai fericit compatibilitatea. altfel, crede-mă, nimeni nu e bun niciodată pentru tine! 🙂 a sta cu cineva o viață nu înseamnă neapărat compatibilitate. poate însemna și inerție.
iunie 2, 2014 la 7:21 pm
Problemele tale devin mai putine si atunci cand simti caldura si intelegere si te trezesti zambind dimineata. Adica treci ca un fulg peste toate, datorita lui. Pai nu ? Se leaga intre ele treburile.
iunie 2, 2014 la 7:25 pm
Doar că n-ai cum să te simți așa datorită lui dacă nu reușești să te simți așa întâi datorită ție. 🙂
iunie 2, 2014 la 7:32 pm
Datorita mie m-am simtit mereu ok, dar apoi am vazut ca ar putea fi mult mai bine. Si automat nu mi-a mai ajuns ca ma aveam pe mine, ci am vrut mai multul acela. Omul, fiinta hedonica, cred ca asa se spune.
iunie 2, 2014 la 7:34 pm
Dacă datorită ție te-ai simțit mereu ok, atunci sunt sigur că te simți la fel de ok și în compania celuilalt. Altfel, combați în mod individual neurologia, psihologia, statistica… 🙂
iunie 2, 2014 la 7:37 pm
Lasa, ca dezbatem alta data. O sa ma gandesc cum sa formulez altfel…. sa te pun in cumpana 😀
iunie 2, 2014 la 7:56 pm
Să mă pui pe mine în cumpănă? 🙂 Formulează astfel încât să te pui pe tine în cumpănă, asta e soluția oricărei probleme personale. 🙂
iunie 2, 2014 la 8:18 pm
Glumeam, desigur. Eu sunt in cumpana de obicei, asta e starea mea naturala. Unfortunately.
iunie 2, 2014 la 9:14 pm
Nu știu de ce, dar niciodată nu mi-a fost greu să spun „imi pare rău” sau „iartă-mă”. Probabil că o reținere de inceput a existat, dar cred că orgoliile nu-și au rostul când realizezi că ai greșit.
iunie 2, 2014 la 9:17 pm
…sau când realizezi că vrei ca relațiile tale să arate precum îți dorești ori măcar pe aproape.
iunie 2, 2014 la 9:59 pm
E foarte usor sa o spui atat timp cat lasi egoul la usa.
http://fiiputerea.wordpress.com/
iunie 2, 2014 la 10:19 pm
în filmuleț, n-a părut atât de ușor. 🙂
iunie 3, 2014 la 6:27 am
Cand esti mereu acuzat de ceva, indiferent de ce anume, ti se pare nedrept ca tu sa fii singurul care a gresit vreodata.
iunie 3, 2014 la 9:33 am
De ce crezi că celălalt te acuză „mereu de ceva”? E o întrebare la care merită să reflectezi în liniște, să-ți dai toate variantele de răspuns posibile (nu trebuie să mi le spui mie neapărat), să le scrii chiar pe hârtie… Ai să vezi ce se întâmplă. Ia încearcă!
iunie 3, 2014 la 12:09 pm
Pt ca are impresia ca-i sunt datoare cu ceva? Sau poate gresesc si timpul imi va lumina gandurile si sentimentele. Poate o sa devin si eu zen.
iunie 3, 2014 la 3:50 pm
Și dincolo de această impresie, ce stă, ce-l împinge să facă ceea ce face?
Dacă-ți dai voie, gândurile și sentimentele chiar vor primi răspunsurile și rezolvările de care au/ai nevoie! Nu e nicio utopie în asta, crede-mă! Doar dă-le atenția cuvenită, ridică barierele în calea răspunsurilor (plăcute sau neplăcute, oricum ți se vor părea ele). Sunt sigur că poți face asta!
iunie 3, 2014 la 3:55 pm
Propriile nevoi.
Multumesc pt incurajare.
iunie 3, 2014 la 8:07 am
Nu-i greu sa spui „imi pare rau” , ca si cum ai zice…”azi ploua!” 😉
iunie 3, 2014 la 9:33 am
„Azi plouă” nu schimbă nimic în viața mea. „Îmi pare rău” – da. 🙂
iunie 5, 2014 la 10:28 am
Minunat.Multumesc si pentru portia de azi de optimism.Oferi ceva foarte pretios cui stie sa primeasca.:)
iunie 5, 2014 la 11:02 am
Mulțumesc și eu pentru tot ce primesc din partea cui știe să primească. 🙂