Chiar se întâmplă în România!

Andrei Tudose are 38 de ani, a ocupat funcție cu bani mulți, la Vodafone Germania. Timp de 6 ani. Și i s-a luat. A vrut înapoi în România. Pentru că-i era rău acolo? Nu; pentru că știa că se poate și aici.

„Noi ne naștem extraordinari. Dar ajungem în școală unde învățăm că nu suntem suficient de buni. Întotdeauna o să afli că Ionel este mai bun ca tine la matematică și, oricât de bun ești tu la muzică, nu prea mai contează. Trece timpul, alte studii. Aici ajungi nu neapărat pentru că ți-ai dorit tu. Mama și tata ți-au spus: ‹Andrei e bine să înveți în ziua de astăzi calculatoare, ăsta este viitorul›. Și, pentru că și te pricepi, la un moment dat te trezești la Liceul de Informatică, apoi la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Te auzi chiar spunându-ți: ‹Chiar îmi merge. Mă pricep, sunt acolo!› Visul meu era să ajung un administrator de sistem într-o mare companie. Ăsta a fost visul meu în momentul în care am ieșit de pe băncile școlii și am intrat în povestea carierei. Eram într-adevăr convins că ăsta sunt eu.”

În Germania, ascensiunea i-a fost rapidă și lipsită de piedici. Dar… „simțeam că îmi lipsește ceva. Mi-am dat seama că nu sunt împlinit. Acela a fost momentul când am decis să ne întoarcem în țară.”

Revenind acasă, a lucrat întâi tot în IT. Dar încerca să înțeleagă CINE E și CE VREA SĂ FACĂ.

„Viața e atât de frumoasă pe cât îi dai voie să fie”, spune Andrei. Și-a creat un grup cu care a început să… livreze viață. Delivering Life s-a transformat în afacere făcută cu pasiune, dincolo de IT-ul pentru care se pregătise în școli, pe care i-l recomandaseră părinții, în care lucrase pe bani buni atâta vreme. Doar că nu-i plăcea deloc rutina mult prea obișnuită românilor. „Am avut viziunea că viața este ca o canapea. Mai sare câte un arc și te înțeapă, totuși cauți o poziție în care să poți sta pe ea; mai sare unul, cauți aceeași poziție. Delivering Life îți dă o mână și te ridică de pe canapea. Doar că mulți se reașază. Își spun că a fost frumos, dar că supraviețuiesc acolo.” Trist, nu? Trist să revenim tot timpul la părerea că „e greu, că mai mult nu se poate, că România…”.

A urmat organizarea de evenimente menite să smulgă zâmbete, să dea curaj, să schimbe stări crispate… A făcut lansarea Galaxy S5 în România, al cărui concept a fost „Creat și inspirat de oameni”.

Pune la cale team-buildinguri în care oamenii vin, pentru 3 zile, fără să cunoască pe nimeni, înștiințați doar de data și locul plecării. Restul e surpriză. Și nimeni nu s-a întors nemulțumit. Pentru că astfel de experiențe au darul de a schimba vieți. Măcar un pic. Fiindcă te ajută, te determină să trăiești în prezent, să uiți că nu poți, că nu ești bun, să uiți de grija forțată a zilei de mâine. Să trăiești, nu să supraviețuiești.

„Oprește-te! Spune-ți că este bine acum, că oamenii din jurul tău sunt frumoși, că ai parte de lucruri spectaculoase. Nu lăsa viața să treacă pe lângă tine”.

Bineînțeles că, inițial, lumea cunoscută i-a zis: „Ești nebun! Cum să renunți la Germania pentru România? Cum să renunți la banii din IT pentru ceva așa idealist? Unde crezi tu că trăiești??”.

Vezi? Se poate, oriunde te-ai afla. Trebuie doar să vrei cu adevărat. Știi când vrei cu adevărat? Abia atunci când te trezești acționând. Până la acțiune, nu, nu vrei cu adevărat, doar te prefaci.

„Copiii mei m-au învăţat că sunt oglinda echilibrului sau dezechilibrului meu interior. M-au învăţat că de fiecare dată când ‘au ei’ o problemă trebuie să mă uit întâi la mine să văd ce problemă am eu şi dacă o rezolv la mine, de cele mai multe ori se rezolvăşi la ei. M-au învăţat că viaţa este frumoasă, atât de frumoasă cât îi dăm noi voie să fie. M-au ajutat să văd că am trăit într-o societate care m-a ţinut într-o cămaşă de forţă până la 30 de ani când am reuşit să ies din ea şi am început să învăţ să merg şi să mă mişc aşa cum îmi dictează corpul şi sufletul meu.”

Uită-te la filmulețul postat. E sen-za-ți-o-nal! Covorul roșu la metrou, pancarte, urale pentru călători. Luna asta, în Piața Unirii. Cât de simplu și totuși cât de transformator poate fi un astfel de moment!… Ce spui, ți-ar fi plăcut să fii acolo?

Scepticii au impresia că îi caut cu lumânarea pe oamenii ăștia. Dacă mă credeți pe cuvânt, „mă lovesc” de ei zi de zi. Doar că aleg să nu trec nepăsător mai departe, să nu alerg în fața televizorului, unde Gâdea se scaldă cu politicienii și analiștii în ceva ce nu mă ajută personal cu absolut nimic!

Dacă vrei să citești un întreg interviu cu Andrei, intră aici, pe cariereonline, sau aici, pe academiaheidi.