30 de mici visători serioși

Publicat pe Actualizat pe

carteÎn general, se vorbește urât, neplăcut despre sistemul educațional din România. Iar cei care au trecut de prima tinerețe fac imediat comparație cu sistemul de învățământ din perioada comunistă, spunând despre acela că a fost nemaipomenit, că nu se compară cu el ăsta din ziua de azi, că s-a schimbat totul în rău. Remember? „Întotdeauna vedem trecutul mai frumos decât a fost în realitate. Vedem prezentul mai greu decât este el cu adevărat. Vedem viitorul mai dificil decât va fi el pe bune.”

Învățământul zilelor noastre are rezultate umane și profesionale mai slabe decât în trecut tocmai pentru că NU s-a schimbat nimic în sistem. Pentru că se refuză trecerea la educația nonlineară, bazată pe acțiune, pe aplicații, pe comunicarea umană corectă și completă. Un profesor îmi povestea revoltat ce greu se înțelege cu „elevii din ziua de azi”. L-am întrebat: „nu vrei să faci un curs de NLP? sau de dezvoltare a inteligenței emoționale? sau de coaching? sau măcar un workshop de-un weekend?”. „A, nu, n-am eu timp și nici bani pentru așa ceva!” Veșnicul răspuns dat schimbării. „Nu, eu nu am nevoie de schimbare, nu e vina mea, eu fac exact ceea ce trebuie făcut, ceea ce am făcut întotdeauna. Ceilalți sunt vinovații.” E trist… În felul ăsta, chiar nu vom avea niciodată ceea ce ne dorim. Dacă așteptăm doar de la alți profesori, părinți, colegi să facă ceva altfel decât până acum… Dar uite:

unireaLa Focșani, una dintre clasele a X-a din Colegiul Național „Unirea” o are profă de Limba și Literatura Română pe Daniela Plăiașu. Știu, n-ai auzit niciodată de ea. Nici eu. Dar Daniela Plăiașu, despre care nici măcar ce vârstă are nu știu, s-a gândit la un atelier de creație pentru elevii săi. Nu pentru că primea niște bani în plus. Nu pentru că avea cea mai tare clasă din școală. Nu pentru că o obligase cineva. Pentru că I-A PLĂCUT! Și-a răspuns la acea întrebare de care vorbeam aici: „Ce-mi doresc cu adevărat?”. Nu „cât e de greu să-mi îndeplinesc dorința?”.

30 de elevi au fost chemați să scrie împreună câteva texte pentru revista liceului. Profa le-a citit vorbele și s-a gândit că puștii pot face, tot împreună, mai mult de-atât. „Ce-ar fi să scriem un roman?” La această întrebare, cei mai mulți dintre noi, dacă ne-am pune-o, am găsi o mie de răspunsuri și argumente pentru care nu putem, nu merită să o facem. E greu.

Însă elevii ăia de clasa a zecea, așa cum i-a adunat pe ei viața întâmplător la un loc, s-au împărțit în grupe de lucru, au făcut un așa zis „brain storming” (în varianta adulților – „o băută constructivă”) și au venit cu idei. Nu există idei corecte și idei greșite pe lumea asta. Doar idei potrivite ori mai puțin potrivite pentru sitația dată. Și 30 de elevi, care crezi că erau ei toți super talentați la Română?, s-au apucat să imagineze personaje, să le voteze, să le pună cap la cap, coordonați de o profesoară încântată de munca ei, făcută cu pasiune, moca și cu încredere. După spusele celor implicați, s-a creat „un creier global”. A lipsit concurența prost înțeleasă. Nu s-a stimulat: „cine scrie cel mai mult apare primul pe copertă”. Care ar fi beneficiul real din așa ceva? Niciunul.

Romanul se numește „Nu mă lăsa să știu”. Personajul principal e un homeless, un boschetar din New York. Extras din realitatea contemporană, cu desfășurare psihologică și detalii bine așternute în pagină. Janet Popoiu, o altă profă de Română care a citit cartea, este acum extrem de încântată: „Când am primit romanul, am procedat ca un profesor. Am luat creionul în mână şi am încercat să văd ce-i cu el. După primele zece pagini, am lăsat creionul din mână şi am citit aşa cum citesc orice carte despre care nu ştiu nimic de dinainte. Am descoperit că este un roman post modernist în adevăratul sens al cuvântului, îmi aminteşte de Cărtărescu şi de modul în care se leagă poveştile şi structura narativă în dramă, din povestire în povestire, cum de altfel mi-a amintit de un alt roman experiment, „Femeia în roşu”, creaţia a trei scriitori români contemporani”, a spus Janet Popoiu la lansarea cărţii.

Daniela Plăiașu, cea care a coordonat proiectul literar în sine, afirmă simplu: „Am avut şansa de a mă întâlni cu nişte copii destul de disciplinaţi, care au stat foarte răbdători să votăm toate datele esenţiale ale  personajelor, coordonatele spaţio-temporare, acţiunea în foarte mare parte, şi au notat cu grijă tot ceea ce am votat.  Aşa a ieşit o aventură foarte frumoasă a scrisului, care ne-a cuprins pe toţi!”. Recitiți, vă rog! „Cu niște elevi DESTUL de disciplinați.” Nu „perfecți”, nu așa cum pretindem celor din jurul nostru să fie în relația cu noi. Ci „DESTUL DE, SUFICIENT DE”. Fii un părinte suficient de bun, un coleg suficient de bun, un prieten suficient de bun! Suficient înseamnă de ajuns, nu? Perfecțiunea nu există. Doar natura e perfectă.

Ce zic elevii participanți la proiect? Adică, niște autori de roman în clasa a zecea!!! „Trebuie să ne urmăm visurile, pentru că, dacă eşti în stare să munceşti cu pasiune arzătoare, se pot întâmpla lucruri chiar mai frumoase decât te-ai fi aşteptat.” Larisa Elena Simion. E wow! din partea unui copil de 16-17 ani, nu?

 

Anunțuri

30 de gânduri despre „30 de mici visători serioși

    Ana a spus:
    Mai 22, 2014 la 12:35 pm

    Chiar e WOW ! O sa caut si eu cartea sa o cumpar!

      drstoica a răspuns:
      Mai 22, 2014 la 12:41 pm

      Așa fapte merită încurajate. Să vorbim la fel de mult, de des și despre ele, nu doar despre ceea ce ne enervează. Copiii ăia chiar au făcut ceva foarte interesant!

        Ana a spus:
        Mai 22, 2014 la 12:42 pm

        Categoric au facut ceva formidabil , in opinia mea.Tocmai de aceea vreau sa cumpar si eu cartea…o voi cauta in libraria Carturesti sau Diverta!

          drstoica a răspuns:
          Mai 22, 2014 la 12:57 pm

          Bine zis: formidabil! Pentru că au doar 16-17 ani. De ei trebuie să avem grijă pentru că ei sunt altfel decât noi. Și sunt viitorul.

            Ana a spus:
            Mai 22, 2014 la 1:07 pm

            Da , ei sunt viitorul si au nevoie de o schimbare de conceptie si viziune din partea celor ce le pot fi bunici si nu numai…Cum ai scris mai sus , bine ar fi daca niste oameni si-ar face timp sa asculte,sa inteleaga si sa-si schimbe mentalitatea in pas cu schimbarile vremurilor…
            E never ending story aici 😀

            Si ca sa nu trec ziua asta fara sa fiu pe deplin laudata (se observa nuanta de modestie?) peste tot pe unde scriu 😀 😀 😀 , am „primit” porecla :”Bah , ce mama cool ai!” 😀 😀 O fi de la mentalitate? 😛
            ( colegii lui fiu-miu ,18 ani , e clasa a XI-a)

              drstoica a răspuns:
              Mai 22, 2014 la 6:53 pm

              :)) Bravo ție, Ana!!! Deschiderea către nou, către schimbare, către altceva aduce cu adevărat succesul. Fiecare dintre noi are nevoie să învețe, să se schimbe continuu… Este exact cum spui tu: never ending story! 🙂 Fiindcă lumea nu stă nicio secundă pe loc. Iar copiii merită încurajați să facă lucruri, nu să nu le facă. Le spunem mai degrabă, mai des, mai categoric ce să NU facă, în loc să le dăm idei, subtil, lăsându-i să creadă că au fost ale lor; idei care-i determină să acționeze în permanență, să iasă din casă, să ia contact cu viața, să simtă independența și să le placă. Multă baftă! 🙂

                Ana a spus:
                Mai 22, 2014 la 6:58 pm

                Multumesc!
                Sugestia e ca un fel de…..tratament! 🙂

                  drstoica a răspuns:
                  Mai 22, 2014 la 7:15 pm

                  Mulțumesc și eu. Foarte mult! 🙂

    Diana a spus:
    Mai 22, 2014 la 12:50 pm

    Ce tare. Ce frumos. Apreciez din suflet profii care vor sa faca o schimbare, si contribuie la dezvoltare. La adaptarea cu lumea moderna. Bravo, bravo, bravo.

    De unde se poate cumpara?

      drstoica a răspuns:
      Mai 22, 2014 la 1:00 pm

      Am căutat și eu prin librăriile online. Cred că încă nu există cartea în comerț. Îți dai seama, au publicat-o pe banii cine știe cui, nu e o afacere de editură. O fi apărut în puține exemplare. Dar mă gândesc că dacă scriem un mail cui trebuie, cât mai mulți dintre noi, se poate transforma totul într-un proiect de masă.

        Diana a spus:
        Mai 22, 2014 la 1:12 pm

        Eu as vrea sa o citesc. Mi se pare super fain, ai ales ca imaginatia i-a purtat la NY, ca e ceva diferit. nou..a au 17 ani. Chiar ar trebui promovat muult.

          drstoica a răspuns:
          Mai 22, 2014 la 6:54 pm

          Foarte de acord cu tine, Diana! Mulțumesc.

    Mala a spus:
    Mai 22, 2014 la 12:58 pm

    Şi cîţi asemeni lor nu sunt în jur! Doar că trecem, poate, nepăsători pe lîngă ei necrezînd în şansă.

    Mala a spus:
    Mai 22, 2014 la 1:00 pm

    Reblogged this on lt.mala and commented:
    „Trebuie să ne urmăm visurile, pentru că, dacă eşti în stare să munceşti cu pasiune arzătoare, se pot întâmpla lucruri chiar mai frumoase decât te-ai fi aşteptat.”
    Larisa Elena Simion. E wow! din partea unui copil de 16-17 ani, nu?

    july a spus:
    Mai 22, 2014 la 5:06 pm

    Frumos, Doc, de astfel de dascali avem nevoie !

      drstoica a răspuns:
      Mai 22, 2014 la 6:56 pm

      Un dascăl bun are inițiativă, face lucrurile întâi după cum simte, nu după cum e obligat ori motivat financiar. Și eu am avut o astfel de învățătoare, apoi o astfel de dirigintă, profă de română. Le voi rămâne recunoscătoare toată viața mea. 🙂

    peapetulburi a spus:
    Mai 22, 2014 la 6:07 pm

    A „picat” la fix cu ultimele articole pe care le-am scris, articole în care am dezbătut câteva din problemele învăţământului actual. Dacă ar fi fost măcar jumătate din profesori astfel, am fi putut spune că un viitor bun este asigurat…din păcate, nu-i deloc aşa.

      drstoica a răspuns:
      Mai 22, 2014 la 6:57 pm

      Să-i încurajăm și vor fi, vor deveni. Puterea exemplului personal e incredibil de mare!

        peapetulburi a spus:
        Mai 22, 2014 la 7:02 pm

        Aşa este. Păcat că balanţa înclină momentan către profesorii care sunt dezinteresaţi, iar falsa impresia că sunt toţi la fel domină…desigur, se aplică şi invers.

          drstoica a răspuns:
          Mai 22, 2014 la 7:17 pm

          Dacă vrem să devină mai mulți cei care fac cu pasiune meseria de pedagog autentic, e nevoie să-l vedem pe fiecare în parte dintre cei buni, să-l încurajăm, să-l respectăm, să-l apreciem, să vorbim despre el la fel de mult precum vorbim despre cei care nu ne plac!

            peapetulburi a spus:
            Mai 22, 2014 la 7:30 pm

            Corect. Cred că, de fapt, aprecierea această sinceră este ceea ce lipseşte. O apreciere care să vină din interior şi care să nu fie o modalitate pentru a-ţi satisface diverse interese.

            Într-adevăr, ne-am obişnuit să vorbim mult prea mult despre lucrurile negative.

    Ruxi a spus:
    Mai 22, 2014 la 10:55 pm

    foarte frumos. interesanta initiativa. cel mai important e ca oamenii sa isi urmeze visele si sa lupte pentru ele pentru a le realiza.

      drstoica a răspuns:
      Mai 23, 2014 la 7:45 am

      Foarte adevărat, fiindcă doar atunci visurile se realizează: când oamenii insistă asupra lor și fac ceea ce e de făcut, nu?

        Ruxandra-Mirela Ionita a spus:
        Mai 24, 2014 la 5:24 pm

        bineinteles. altfel niciun vis nu este realizabil. trebuie un efort depus pentru fiecare.

    incredibleyoung a spus:
    Mai 23, 2014 la 3:31 pm

    Chiar ca e minunat!

    ninacremeneanu a spus:
    Mai 23, 2014 la 5:48 pm

    tare mi-a placut asta „”cat de greu este sa-mi implinesc dorinta””!! toti visam toti avem dorinte si cred ca asta trebuie sa-i invatam pe copii nostri ,sa- si construiasca planul A si apoi B ,….si orice ii va ajuta si duce la ä-si „” implini dorintele „”!!
    „”nu-ti lasa visele sa moara”” a fost sloganul care pe mine m-a „”ghidonat”” in viata …dar…cati din tinerii mileniului 3 au plan ,au targhet, au vointa au……de toate !! din pacate !!
    am auzit de una zi …un prieten al baiatului meu ( 20 ani) spunand ca pentru el deviza in viata este
    „”as sta degeaba toata ziua „”!!! am amutit …de duritatea realitatii ….!!!

      drstoica a răspuns:
      Mai 23, 2014 la 5:54 pm

      De la cine crezi că a învățat el această stare de fapt, această gândire? De la noi. Noi înșine NU avem target, nu avem dorințe, nu avem credințe… Nu avem nimic de transmis. Decât: „tinere, e greu în România; e o țară plină de hoți, de corupți și nu e vina noastră, nu avem noi ce să facem”. Din păcate, doar credem că target, dorințe, credințe.
      Din clipa în care noi ne vom schimba, cei tineri vor fi mai buni decât noi. Până atunci, suntem convinși că „generația tânără din ziua de azi…”. De fapt, generația tânără e rodul unei generații resemnate.

      drstoica a răspuns:
      Mai 23, 2014 la 6:33 pm

      Uite, ca să vezi că totul în viață pornește de la propria percepție asupra realității, că realitatea ta sau realitatea mea nu e nicicum realitatea obiectivă, te invit la o ședință de hipnoză de relaxare și reprogramare mentală. După o săptămână îmi spui sincer ce s-a schimbat în viața ta și cum. Dă-mi voie să-ți fac acest cadou. Și vorbim. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s