Ce te blochează și n-ai vrea!

Publicat pe Actualizat pe

winScurt. Pentru a te dezvolta personal, pentru a evolua în direcția dorită și potrivită, pentru a fi astăzi mai bun și mai bine decât ieri, iar mâine – mai bine și mai bun decât astăzi, ai nevoie să eviți câteva breșe distructive. Să eviți ceea ce te blochează încă dinainte de a începe o acțiune. Să fii conștient de ceea ce gândești, de cum te comporți. Să te întrebi mereu dacă îți ajută să gândești și să te comporți astfel. Dacă sunt convingerile tale sau vin de la alții, fără să-ți creeze cu adevărat starea dorită.

E acea frică îngrozitoare de bătăliile încă nepurtate. Întreabă-te simplu: „Și ce am de pierdut dacă fac asta? Ce simt, ce-mi doresc cu adevărat să fac?”. Nu: „Ce-or să spună ceilalți dacă o fac? Ce-or să spună ceilalți dacă nu reușesc?”.

John C. Maxwell a enumerat aceste breșe, blocaje care ne frânează viețile, care, încă înainte de a încerca ceva, ne dau credința că nu putem. Citește și spune-ți / fii atent la lucrurile astea când simți nevoia!

1.Blocajul cunostintelor necesare. Nu stiu, habar n-am cum să ma dezvolt la nivel personal.

2.Blocajul presupunerii. Presupun ca dezvoltarea apare de la sine, nu trebuie sa misc niciun deget.

3.Blocajul momentului oportun. Nu este momentul potrivit sa încep. Mâine. Luni. De pe data de-ntâi.

4.Blocajul erorilor. Mi-e teama sa nu fac greseli. Și daca o dau în bara?

5.Blocajul perfectiunii. Întâi trebuie sa identific cea mai buna modalitate, abia apoi sa fac ce-i de facut.

6.Blocajul inspiratiei. Simt ca nu sunt inspirat sa fac acest lucru; înca nu.

7.Blocajul comparatiei. Ceilalti sunt mai buni decât mine. Nu ma compar eu cu X.

8.Blocajul asteptarilor. Credeam ca va fi mult mai usor. E greu, nu se stie…

Regăsești destule dintre blocajele astea în viața ta cotidiană? Nici eu n-am făcut excepție. Dar pentru a evolua, pentru a descoperi și trăi starea de bine, avem nevoie să depășim blocajele, unul câte unul.

Trebuie să știi că fiecare băț are două capete. Întotdeauna și inevitabil!

Uită-te și la filmulețul de mai jos. Are 3 minute. Nu e despre a-l învinge pe celălalt; ci despre a-ți învinge propria părere că nu poți! Nu despre a fi mai bun decât celălalt; ci despre a fi mai bun decât tine însuți!!! Mereu!

41 de gânduri despre „Ce te blochează și n-ai vrea!

    Romana a spus:
    Mai 21, 2014 la 1:54 pm

    Mda,,, Noroc ca l-am vazut pe Stalone in copilarie in Ro cand erau titrate filmele lui, ca altfel nu intelegeam nimic din ce vorbeste. Wow ce rau vorbea. 🙂

    In alta ordine de idei….este periculos conceptul asta despre castigator si ca intotdeauna sa vrem mai mult. In Japonia este un curent care a intrat deja in scoli speciale, unde nu se dau note sau premii sau nu se spune in fata copiilor in clasa…Tu ai castigat si TU ai pierdut.

    Mi-s permite ”sa judec” filmuletul ca fiind americanesc. Dar vin asiaticii din urma cu cultura lor mai mult decat interesanta.

    Doamne ce rau vorbesc si io. :0

      drstoica a răspuns:
      Mai 21, 2014 la 2:13 pm

      Despre Stalone, sunt de acord, are nevoie de subtitrare, măcar în engleză. 🙂
      În Japonia, în primii doi ani de școală nu se dau note, nici calificative. Se implementează ideea de: „fii mai bun decât ai fost până acum”. Eu sunt foarte în asentimentul lor. Acceptarea a fix ceea ce ești, a fix ceea ce ai e cel mai înalt nivel al evoluției umane. Dar până la acceptare, e nevoie să renunțăm întâi la a ne dori să fim mai buni decât ceilalți. Adică la plăcerea să-i vedem pe unii mai slabi decât noi, fiindcă asta e, de fapt, ideea. E într-adevăr foarte greu… dar nu imposibil.
      Te ajută în mod real dacă vezi doar jumătatea goală a paharului? 🙂 Tot american e și Maxwell, dar nu ți-a atras la fel de mult atenția. 🙂 Vezi? De aici pornește totul: „ăla e mai slab decât alții”. Tindem să dăm delete mesajului în sine, deși el e cel care contează, că d-aia am postat, nu pentru Stalone, nu-s fanul lui. 🙂

    Mirela a spus:
    Mai 21, 2014 la 3:09 pm

    Eu le regăsesc pe toate la mine. Sau poate exagerez, dar nu mult. Totuși, știu măcar că multe sunt auto-induse sau altele sunt venite, persistent și de mult timp, din imediata apropiere. Adică știu unde să umblu, măcar…. numai să umblu. E greuț .

      drstoica a răspuns:
      Mai 21, 2014 la 3:57 pm

      Crezi că eu nu le regăsesc la mine? Dar tocmai de-aia aleg să le conștientizez în fiecare zi, să accept că le am: ca să trec peste ele, ca să le depășesc cu rezultatele pe care mi le doresc. Și chiar se întâmplă; nimeni nu face asta în locul meu.
      Ai încheiat cu punctul 8, văd. 🙂

        Mirela a spus:
        Mai 21, 2014 la 7:31 pm

        😆 da, asa am facut. Of.

        Vroiam sa mai adaug la lista ta inca un motiv : teama de ridicol. Care e diferita de punctul 4, desi seamana un pic, doar ca mai are ceva in plus, ca o teroare. Ei ? 🙂

          drstoica a răspuns:
          Mai 21, 2014 la 7:38 pm

          Și dacă o dau în bară? Voi părea fraier, voi părea ridicol, voi părea penibil, voi părea neputincios, voi părea moale, voi părea enervant, voi părea nesuferit, voi părea habarnist, voi părea….. Câte sunt la punctul 4!… 🙂 Teama e la un nivel terorizant, fiindcă dacă ar fi o teamă simplă, aș zice: o fac, și ce dacă nu iese? Nu înseamnă că atunci când îți dorești ceva, te arunci cu capul înainte. Curajul nu înseamnă lipsa fricii. Înseamnă mult mai mult de-atât și include frica drept prieten, unul care te ține atent la tot.

            Mirela a spus:
            Mai 21, 2014 la 7:42 pm

            Da. Plus ca se poate dovedi ca de fapt nimic din cele rele din mintea ta nu se intampla. Sau eventual poate sa iasa mai bine decat ai fi crezut. Loterie, pana la urma, dar daca nu joci n-ai cum sa stii. Teoria e usoara…. 🙂

              drstoica a răspuns:
              Mai 21, 2014 la 8:22 pm

              Doar teoria? Fă-o! Fă-o, pur și simplu, atunci când îți place cu adevărat! Fă-o fără frică, doar cu dorință, cu pasiune, cu încredere, cu zâmbetul pe buze, oricât ți s-ar părea de riscant! Fă-o, da? 🙂

                Mirela a spus:
                Mai 21, 2014 la 9:26 pm

                La ora actuala, nu 🙂 . Chiar daca vreau, m-am invatat sa fiu precauta, ca sa nu regret (iar) mai tarziu. Dar in timp, cine stie ? 😛

                  drstoica a răspuns:
                  Mai 21, 2014 la 9:51 pm

                  Întotdeauna tu știi cel mai bine ce e cel mai bine pentru tine! Nu e nicio exagerare în asta.

                    Mirela a spus:
                    Mai 22, 2014 la 1:05 pm

                    Da, și când nu-ți asculți precauțiile plătești. Iar timpul așează sau reașează lucrurile.

                      drstoica a răspuns:
                      Mai 27, 2014 la 4:06 pm

                      Corect. Precauțiile date de ceea ce simți, nu pe cele date de frică.

                      Mirela a spus:
                      Mai 27, 2014 la 4:47 pm

                      Si daca ai precautii pentru ca simti frica, ce faci ? Ca si frica e o simtire, ca un sentiment .

                      drstoica a răspuns:
                      Mai 27, 2014 la 5:24 pm

                      Ne referim la ceea ce simți în momentele de echilibru interior, la senzațiile, soluțiile, răspunsurile care vin dintr-un anume fel de siguranță și nu din frică, din disperare, din obsesie… Astea din urmă se vindecă. Doar dacă vrei, bineînțeles.

    Pentru tine a spus:
    Mai 21, 2014 la 7:04 pm

    Blocajul cu nr 2 parca mi-e frate :)). Mereu m-am lovit de el >)

      drstoica a răspuns:
      Mai 21, 2014 la 7:14 pm

      🙂 Legea efortului minim funcționează perfect. Doar că ea spune să faci ce-ți place, cum îți place, în mod natural, fără obsesie pentru rezultat. Dar să faci. 🙂

    Dianette a spus:
    Mai 22, 2014 la 11:17 am

    … multe n-as vrea… Doctore… si m-as bucura sa ma blocheze ceva/cineva…
    Sa-ti scriu aici… de exemplu…
    Hai.. c-am „rezistat” totusi, un pic…

      drstoica a răspuns:
      Mai 22, 2014 la 11:40 am

      Adică, nu te simți foarte ok, dar nu te blochează nimic? „Nimeni” iese din discuție, fiindcă cineva nu are cum să te blocheze fără voia ta. Așa că apare ceva la Tine care te frânează.

      Pic cu pic se face mult. Fiind atentă, zi de zi, la pornirile, la obiceiurile care nu-ți mai folosesc, și pe care ai putea să le schimbi puțin câte puțin. Dacă vrei dintr-o dată, nu prea merge cu toate. Începi cu puțin, primești confirmarea că funcționează… încă puțin, altă confirmare… și tot așa. Este ordinea naturală a oricărui proces de învățare și de dezvățare. Doar tu alegi ce vrei să faci.

        Dianette a spus:
        Mai 22, 2014 la 12:35 pm

        Confirmarea se lasa insa tare mult asteptata… si eu stau prost la capitolul rabdare…

          drstoica a răspuns:
          Mai 22, 2014 la 8:34 pm

          Înseamnă că fix asta e lecția ta: răbdarea. Am avut și eu mari probleme cu ea, deși-mi spuneam că nu-i așa. Dar… cu voință și imaginație, toate se rezolvă.

            Dianette a spus:
            Mai 23, 2014 la 4:07 pm

            Tot ce-i posibil. Bravo ţie! (că ai reuşit, zic)

              drstoica a răspuns:
              Mai 23, 2014 la 4:56 pm

              Mulțumesc, și tu poți!!! Din clipa în care îți dai voie să știi că vechile obiceiuri, vechile tipare de gândire și acțiune nu te mai ajută și dai voie schimbării să-și facă treaba cea mai bună pentru tine, să înlocuiască inspirat cu ce ai nevoie în clipa asta.

                Dianette a spus:
                Mai 23, 2014 la 5:10 pm

                Nu te contrazic (nici nu aş fi în stare, azi)… e… greu… aşa cum nimic nu e uşor”” şi cum toate începuturile sunt grele””… doar că toate cer răbdare… până şi răbdarea de-a… dobândi răbdare… :)) makes sense?
                Uneori aştepţi, strângi din dinţi şi aştepţi (răbdător, da?)… în van.
                Ai să-mi spui că n-a fost să fie… posibil…
                O explozie, mă-ntreb, nu m-ar fi eliberat? Nu ar fi adus nimic mai aproape… dar… :))) Sunt o condamnată nerăbdării, poate…

                  drstoica a răspuns:
                  Mai 23, 2014 la 5:40 pm

                  Asta denotă că te autoblochezi în vechile tipare de viață, devenite distructive. Îți maschezi privirea ca să nu vezi că se poate, că nu e chiar atât de greu. 🙂 Ca să păstrezi suferința ca și când fără ea n-ai mai putea trăi. Ca să nu te deschizi către oameni, spunându-ți permanent că lumea e rea, îți face probleme, te abandonează, e plină de nebuni… Și, culmea, în acest fel, doar pe ăștia îi atragi. 🙂
                  Comportamentul meu (cu fiecare gest, cu fiecare abordare în parte) transmite extrem de sugestiv, nonverbal, ceea ce sunt în acest moment și fix oamenii ăia vor veni spre mine, în mod inconștient. Iar pe cei buni îi voi respinge, izolându-mă, fără să-mi dau seama și fără să cred că fac așa ceva.

                  Uite, relaxează-te 3 minute… Fă asta acum, te rog frumos.
                  Imaginează-ți o scenă în fața ta. Pe scenă ești tu exact în situația actuală, cu toate detaliile, cu tot ce ai și faci în clipa, în perioada asta. Vezi cum este, privește ca la un film pe ecran panoramic. Apoi, întoarce privirea spre dreapta și vezi acolo o a doua scenă, la fel de mare. Pe ea ești tu exact așa cum ți-ar plăcea să fii, având și făcând cele mai frumoase lucruri din lume, simțindu-te exact așa cum îți dorești cel mai tare! Vezi care e diferența între comportamentul tău de pe scena din stânga și comportamentul tău de pe scena din dreapta. Pe ce scenă ai vrea să fii? Ține cont că chiar dacă alegi scena din dreapta, scena din stânga rămâne tot a ta, te poți întoarce pe ea, la situația, la comportamentul de acolo oricând vei vrea acest lucru; nimic nu e interzis! Dar mai uită-te o dată pe scena din dreapta și simte ce se simte în viața perfectă de acolo! În care TU ești fericită, indiferent cum, cu cine, de ce etc. Și experimentează stările, apoi ALEGE! Alege în mod conștient acum, nu în baza vechilor obiceiuri!

                    Dianette a spus:
                    Mai 23, 2014 la 5:52 pm

                    … nici nu ştiu ce exclamaţie aş putea lăsa… ca început…
                    Toate ar suna total nepotrivit. 🙂
                    Nici nu vrei să… citeşti ce e pe scena din dreapta :))
                    Ok. Sunt serioasă. Dreapta, da… stânga… la stânga nu pot să renunţ. Nu încă. Mu merge. Nu depinde de mine… Da… „pe nu îl strâng tare în braţe”…
                    Cooperez, Doctore?

                      Dianette a spus:
                      Mai 23, 2014 la 5:53 pm

                      grrr Mu- a se citi Nu 😉

                      drstoica a răspuns:
                      Mai 23, 2014 la 5:59 pm

                      De-aici înainte e ca și cum aș vrea să te ajut împotriva voinței tale. 🙂 Nu am cum. Nu vrei să fii mai bine, îți place mult să suferi, e alegerea ta… Ești o persoană extraordinară, nu glumesc; și doar tu te poți ajuta pe tine! Așa cum eu, la rândul meu, m-am ajutat pe mine.

                    Dianette a spus:
                    Mai 23, 2014 la 6:36 pm

                    Adică… case solved/closed?
                    Şi tu mă abandonezi? 🙂
                    Uite… pe scena din dreapta sunt lucruri simple… un duş rece după o oră de jogging în pădure, s-adormi pe o melodie relaxantă, pur şi simplu… (as you said, once)…etc. Înţelegi?
                    Ok. Tu ţi-ai tăia o bucată de inimă… doar ca să-ţi meargă ţie bine? Unele alegeri chiar nu depind de noi… adică depind dar… sunt imposibile… Ştiu… analizăm de la caz la caz, în funcţie de circumstanţe… etc.
                    Vreau să înţelegi că nu iau în râs ceea ce încerci tu să transmiţi (n-aş mai scrie toate astea, altminteri)… deşi mai glumesc (şi aşa, rar)… doar că… you know?

                    Extraordinară? Just an ordinary one… 😉

                      drstoica a răspuns:
                      Mai 23, 2014 la 7:07 pm

                      Așa, de la distanță și doar în scris îmi e greu să-ți arăt ce alegeri ai cu adevărat de făcut și cât sunt ele de viabile, de la îndemână.
                      Eu nu te abandonez deloc. 🙂 Cine respinge comunicarea abandonează.
                      Nu, nu e deloc nevoie să-ți tai o bucată de inimă. Asta e doar percepția ta, e doar lumea din mintea ta, una virtuală. Nimeni din afară, dacă ai întreba, n-ar reuși să mai vadă ceea ce vezi tu. Pentru simplul motiv că niciunul dintre noi nu reușește să vadă lumea, viața în mod obiectiv, ci cu subiectivitatea dată de propriile experiențe, de propriile percepții. Lumea din ochii mei e sută la sută percepția minții mele, atât. Când ne punem de acord înseamnă că facem, de fapt, o convenție firească pentru a păstra comunicarea optimă.
                      Însă eu nu pot lupta cu convingerile tale despre tine și despre viața ta. Nici nu vreau să o fac, asta nu e treaba mea. Treaba mea e să ajut ori de câte ori pot, dar nu împotriva voinței omului pe care-mi doresc să-l ajut.
                      Te uiți pe scena din dreapta doar cu coada ochiului. 🙂 Te depărtezi, pentru ca nu cumva să te atragă și să urci pe ea.
                      Știi, atunci când am un client la o ședință de hipnoză, deși știu și știe pentru ce a venit, îl întreb clar înainte de a începe inducerea transei: „Vrei să aii o experiență hipnotică?”. El îmi răspunde clar DA și începem. Sau zice: „aș vrea…”. „Ok, hai să ne întâlnim atunci când vei vrea cu adevărat, fiindcă acum ar însemna să te ajut împotriva voinței tale.” Și ne despărțim prieteni, iar el revine hotărât sau nu mai revine deloc. Eu nu am absolut nimic de pierdut.
                      Cu toții avem astfel de momente în viață. Cu toții, nu exagerez. Da, pot fi de acord că e greu. Dar nu cred cu niciun chip că e imposibil. Dacă aș crede așa ceva, aș contrazice de unul singur toată psiho-neurologia, toată bio-chimia, toată fizica cuantică… 🙂
                      Da, ești extraordinară! 🙂

                    Dianette a spus:
                    Mai 23, 2014 la 7:52 pm

                    Ştii cum respir acum, nu?
                    Ok ok ok…
                    One step a time, Doc… altfel mă-mpleticesc…
                    De acord. Ce văd/aleg să văd eu… e… my choice/business… dacă-mi prieşte… e partea a doua. Aici, intervii tu. Cum vezi tu obiectiv, toată treaba asta… dacă fiecare din noi vedem totul din punctul nostru de vedere? E valabil doar pentru experienţele personale?
                    Complicat, din nou…
                    Cât ceri”” pe şedinţă? Poate-ntr-o zi (who knows when) îmi iau inima-n dinţi… Extra question: nu poţi analiza obiectiv, pe bază de date, relatate de bunăvoie… şi nu într-o şedinţă? Probabil că da, neavând însă efect direct asupra persoanei în cauză…
                    Ok. I’ll take a deep breath and… think about it (o fac de ceva vreme)…
                    Chiar scrisesem la un moment dat ceva… journey inside of me, cred… destăinuiri şocante, zic ei… adevăruri I’d say…
                    Apropo/s… ce zici de terapia prin scris? (dacă… şi când ai timp/chef…

                    Nebună şi extraordinară, în contextul în care toţi suntem extraordinari… am I right?
                    Asta mă reduce iar… la ordinary

                      drstoica a răspuns:
                      Mai 23, 2014 la 8:26 pm

                      Orice văd eu e subiectiv, e trecut prin filtrele propriei conștiințe. La fel tu, la fel oricare dintre noi. Însă: care e scopul vieții? Starea de bine, fericirea. Cine are câștig de cauză? Cel care alege să vadă lucrurile în mod pozitiv, constructiv, fiindcă asta îi creează senzația de fericire, se bucură, se împlinește. Iar eu încerc să-l ajut pe cel care nu se simte așa cum i-ar plăcea să se simtă. E ceva care mie însumi îmi face bine. Corect: fiecare are dreptul să aleagă cum vrea să se simtă. Dar atunci, dacă unui om îi place, preferă o stare anume, de ce se mai vaită?
                      Terapia prin scris e și ea foarte bună, dar există două variante: scrii tot ce te supără, tot ce te doare, tot te face să suferi și eliberezi emoțiile distructive în felul acesta, adevărat. E terapia freudiană. Durează cam 5 ani. Cui îi place să dureze atât?
                      Sau alegi a doua variantă, calea cea mai scurtă și mai eficientă. Durează câteva săptămâni, luni. Nici măcar un an.
                      Nu pot analiza obiectiv nicicum. 🙂 Eu nu analizez. Nu pot fi tu, mă voi înșela foarte ușor. Eu doar aprind o lanternă pentru ca TU să analizezi obiectiv pentru tine. N-ai idee cât de bine știi să devii fericită. Doar din momentul în care vei accepta că vrei, că sunt niște pași de făcut și alegi să-i faci. Nimeni nu-i poate face în locul tău. Revin: nu te pot ajuta împotriva voinței tale.
                      Să-ți spun ceva: micile și marile traume, probleme de viață sunt cauzate de lipsa încrederii în sine. Nu cauzate de alții sau de ceva independent de voința noastră. Trebuie să ai minima încredere în tine să vrei să vorbim. E primul pas. Altfel… sunt doar autorul unui blog oarecare, n-am ce face. 🙂

                    Dianette a spus:
                    Mai 24, 2014 la 12:57 pm

                    „Cine respinge comunicarea abandonează.”… Was Du nicht sagst… 😉
                    CINE respinge comunicarea… Doc’… Retorica, desigur…pentru ca unele taceri nu necesita explicatii, ma repet…

                    Atrag nebunii… maybe… I was always a freak… :)))
                    Am glumit despre abandon… but.. I think you got it…
                    Respectfully, yours… 😉

                      drstoica a răspuns:
                      Mai 24, 2014 la 1:44 pm

                      Ba uite că spun! 🙂 Ziceam că abandonul survine din partea celui care respinge comunicarea. Eu n-o fac. Deci, continuăm. 🙂
                      Mulțumesc asemenea. 🙂

    iluminisme a spus:
    Mai 22, 2014 la 8:27 pm

    zeci de blocaje in viata noastra care duc pe apa sambetei multe lucuri faine ce le-am fi putut realiza, cred ca e vb de un pic de tupeu si un sut in fund

      drstoica a răspuns:
      Mai 22, 2014 la 8:35 pm

      Dar când conștientizăm suficient, începem să renunțăm la blocaje și să lăsăm lucrurile faine să se întâmple.
      În altă ordine de idei, un șut în fund dat cu palma mie mi-ar plăcea mai mult. 🙂

        iluminisme a spus:
        Mai 22, 2014 la 9:48 pm

        toti avem nevoie de un avant, oricare ar fi el 😛

          drstoica a răspuns:
          Mai 23, 2014 la 7:43 am

          Cu alte cuvinte, ai văzut filmul „Pe aripile avântului”? 🙂

            iluminisme a spus:
            Mai 23, 2014 la 12:01 pm

            nu, chiar nu am avut rabdare….

              drstoica a răspuns:
              Mai 23, 2014 la 3:33 pm

              Nu, nu „Pe aripile vântului”, ci avântului. 🙂 Hai să-l vedem, că nici eu n-am apucat! 🙂

                iluminisme a spus:
                Mai 26, 2014 la 2:35 pm

                e asa frumos afara… nu am chef de romantisme, mai degraba ma avant pe aripile unui picnic la padure 😛

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s