Silver Linings Playbook. „Poți să ierți? Ești bun la asta?”

Publicat pe

silver-pÎncepe ca un film despre ospicii și se termină cu „Dansez pentru tine”. 🙂

Pat Junior (Bradley Cooper), un maniaco-depresiv, trăiește o dramă sentimentală de proporții psihiatrice.

Pat: Melodia care cânta… când am intrat si sotia mea, Nikki, facea duș cu profesorul ala de istorie… era melodia de la nunta noastra. Și când am auzit-o… am cam înnebunit. Uneori o aud chiar si când nu cântă. Asa ca m-au pus sa iau medicamente de care îmi este rusine.

L-a bătut pe profesor de l-a rupt, chiar acolo sub duș. Dar Pat iese din spital, după opt luni jumate, cu ajutorul mamei sale, care semnează singură și sigură pentru buna lui purtare. Tatăl, Pat Senior (Robert De Niro), se miră când Juniorul apare acasă tam-nesam, și, ca un om cu capul pe umeri, își întreabă soția: „Nu era mai bine să decida doctorii daca e sau nu e bine ca fiul nostru sa iasa acum de acolo?…„. Om sănătos la minte. Care își aranjează în mod obsesiv batista, biroul și cele 3 telecomenzi, neavând nimeni voie să se atingă de ele… Mai țineți minte? „O telecomandă, două… Doă!” 🙂

Ok, mă întorc la tatăl. Plin de superstiții, proaspăt concediat, parior înrăit, interzis definitiv pe stadionul echipei favorite – Eagles Philadelphia – pentru că bătuse de prea multe ori suporterii din tribune. 🙂

Mama – o femeie cumsecade, sensibilă, grijulie…

Colegul de ospiciu – Danny. Care evadează mereu și mereu poliția îl duce înapoi fără să întâmpine niciun fel de rezistență din partea tipului.

Ronnie, vechiul și foarte bunul prieten al lui Pat. Familist, serios, om normal. Care se închide în garaj, ascultând Metallica și Megadeth, spărgând și dând cu pumnul la nimereală, pentru a se descărca nervos, fără să-l vadă soția și copilul.

Ce să mai… o listă întreagă de personaje interesante! 🙂

Ieșind din spital, Pat abia așteaptă să o reîntâlnească pe Nikki, soția lui. Dar ea a dispărut, nu-l mai vrea. Și, în loc de Nikki, întâlnește întâmplător altă fată. Pe Tiffany. Amândoi invitați fiind la cină de prietenul Ronnie, căsătorit cu Veronica, sora lui Tiffany (Jennifer Lawrence). Lui Tiffany tocmai îi murise soțul, polițist, într-un accident.

slp-posterTiffany: Tu ce medicamente iei?

Pat: Eu? Niciunul. Obisnuiam sa iau Lithium, Seroquel si Abilify, dar nu le mai iau, fiindca ma ametesc. Si, de asemenea, ma baloneaza.

Tiffany: Stiu, eu am luat Xanax si Effexor si sunt de acord, nu mai eram la fel de lucida. Asa ca am încetat sa le mai iau.

Pat: Ai luat vreodata Klonopin?

Tiffany: Klonopin?? Normal!

Pat: Pe bune?!

Tiffany: Doamne, cum sa nu!

Pat: De parca ai zice: „Ce? În ce zi suntem?”. Bine, Trazodone ai luat?

Tiffany: Trazodone?!

Pat: Te extenueaza! Esti terminat dupa ce iei! Îti întuneca privirea.

Nu, nu se cuplează, deși ea îl place, îl urmărește, îl hărțuiește, doar-doar s-o lega ceva. Și îi promite că-i dă lui Nikki, din partea soțului, o scrisoare. Fiindcă el avea restricție în a se apropia de soție după bătaia sub dușul dramatic.

Cei doi, Pat și Tiffany, ies la cină, într-un restaurant tip vagon. El își comandă cereale cu lapte, ea – un ceai.

Pat: Vrei sa gusti si tu?

Tiffany: De ce ti-ai comandat cereale cu lapte?

Pat: De ce ti-ai comandat ceai?

Tiffany: Pentru ca tu ai comandat cereale cu lapte.

Pat: Pentru ca eu am vrut sa nu se confunde cu o întâlnire.

Tiffany: Chiar daca ti-ai comandat cereale cu lapte, tot întâlnire se numeste.

Pat: Nu e întâlnire. Cum mai merge treaba cu dansul, mai dansezi?

Tiffany: E bine. Cum mai merge treaba cu ordinul de restrictie, îl mai ai?

Pat: Asta nu e o treaba. Dar ma descurc destul de bine. Cu exceptia unui incident minor la biroul doctorului.

slp-p2Jocul de-a șoricica și pisoiul continuă. Schimburi de replici, de gesturi, de palme, de pumni, din ce în ce mai interesante, între diverse personaje. Apare și un concurs de dans în discuție. Pentru perechea Pat – Tiffany, firește. Nimeni nu le dă nicio șansă. Adevărul e că nici nu au așa ceva.

Tiffany: Ar trebui sa auzi cum mi-am pierdut locul de munca.

Pat: Cum ti-ai pierdut locul de munca?

Tiffany: … facând sex cu toată lumea din birou.

Pat (cu gura căscată la propriu): Cu toata lumea?!

Tiffany: Eram foarte deprimata dupa ce a murit Tommy… Au fost multi oameni.

Pat: Nu trebuie sa vorbim neaparat despre asta.

Tiffany: Multumesc.

Pat: Câti au fost?

Tiffany: Unsprezece.

Pat: Wow!

Tiffany: Stiu.

Pat: Gata, n-o sa mai vorbesc despre asta.

Tiffany: Ok.

Pat: A fost si vreo femeie?

Tiffany: Da.

Pat: Cum a fost?

Tiffany: Super!

Pat: Doamne!… A fost o femeie mai în vârsta, o profesoara sexy ce voia sa te seduca iremediabil?

Tiffany: Care m-a pus sa stau în bratele ei si să fac anumite lucruri? Da.

Pat: Ce?! Te-a pus sa stai în bratele ei?? Si ti-a spus si ce sa faci??

Tiffany: Bineînteles.

Pat: Dumnezeule! Nevasta-mea ura când vorbeam despre asa ceva. Poate ca ar trebui sa schimbam subiectul, într-adevar!

Tiffany: Eu nu ma supar.

Însă el are repetate tentative de a o lăsa baltă cu concursul de dans, se sperie, fuge, speră să o revadă pe Nikki, visează la cai verzi pe pereți cu ea… O rănește pe Tiffany, apoi își cere scuze…

Tiffany: Îti e frica sa existi, îti e frica sa traiesti! Esti un ipocrit! Esti un conformist! Esti un mincinos! Mi-am împartasit sentimentele, iar tu te-ai apucat sa ma judeci!

Și tot nu se leagă nimic cu adevărat între ei doi. Numai contre și vorbe acide. Încercări și nicio finalizare.

Poti sa ierti? Esti bun la asta? Replica m-a făcut să pun pauză filmului. „Nu știu, dar mă străduiesc”, mi-am răspuns în mintea mea. Orice om are ceva de iertat, la el sau la alții. Exersez iertarea în fiecare zi. E spre binele meu înainte de a fi spre binele altora. Iertarea eliberează. Iertarea face pace. Iertarea e, probabil, cel mai important sentiment uman. Nu e doar o emoție; e un întreg proces. Azi un pic, mâine un pic… Cu cât ierți mai mult și mai ușor, cu atât fericirea va pune stăpânire pe tine, indiferent de circumstanțe.

Interesant este că, după acest film din 2012, în anul următor, Bradley Cooper și Jennifer Lawrence s-au întâlnit din nou în American Hustle, amândoi nominalizați la Oscar pentru rolurile secundare.

Anunțuri

5 gânduri despre „Silver Linings Playbook. „Poți să ierți? Ești bun la asta?”

    Dianette a spus:
    Mai 11, 2014 la 2:28 pm

    Hmmm… Am hotarat sa nu mai las curamd comentarii. Am fost, am citit, mi-au dat lacrimile… am plecat.
    M-am intors. M-am tot gandit. Am dat si eu restul organelor pe „pauza”…

    Ai ierta un pedofil? Probabil… nu ai copii…
    Ai ierta un violator? Posibil… nu esti femeie… ( sunt constient, subiectiva).
    Ai ierta un criminal? Daca-si consuma”” pedeapsa… doar nu ne-a fost ucis cineva apropiat…
    „Indiferent de circumstante”…?!
    Nu. Nu, Catalin. Nu sunt o fire razbunatoare. Nu mocnesc”” ca sa explodez apoi… Nu… unele nu se (le) pot ierta.

    Totul… pana la proba contrarie… Nu judec. Nu sunt Dumnezeu. Nici iertarea mea nu e nemarginita.

    Filmul… vreau sa-l vad. Din mai multe motive. 🙂

      drstoica a răspuns:
      Mai 11, 2014 la 2:48 pm

      De ce răspunzi în locul meu? 🙂 Nu ai de unde să știi cât și cum pot ierta eu, cât și cum poate fi iertat ceva sau cineva… Eu mizez pe iertare. Înseamnă libertate, iubire, înțelepciune. Să oferi și să primești. Doar dacă omul le refuză pe-astea, da, refuză să ierte. Dar e doar alegerea fiecăruia dintre noi.
      Vezi filmul, nu te întreb de motive. 🙂

        Dianette a spus:
        Mai 11, 2014 la 2:56 pm

        Nu iti erau direct adresate. Pun rar ghilimele… Plec la inot… Schimba persoana… sau… ia-ti timp si raspunde.
        „libertate, iubire, intelepciune” ? Sigur. Cata vreme nu te atinge direct… nici nu iti doresc… Chestia e ca „din afara” e mult mai usor sa „ierti”… Nu te contrazic. Insa nu am iertare pentru toate relele lumesti. Un om mai tolerant ca mine… e greu de gasit… insa… (…)

        Nu vrouam sa ne contrazicem, din nou. Am intors doar putin… „obiectivitatea” de dincolo de „gard”… intr-o „subiectivitate” in propria „ograda”… Intelegi?
        Nu uita sa zambesti. 😉

          drstoica a răspuns:
          Mai 11, 2014 la 3:10 pm

          Doar ne spunem părerile, de-aia suntem aici. O respect pe-a ta. Și-mi permit s-o am pe-a mea, cunoscând practic până unde poate merge iertarea. 🙂 Cel mai la îndemână și mai simplu în viață e să spun „nu pot, nu se poate”. Și exersez contrariul în fiecare zi. 🙂

            Dianette a spus:
            Mai 11, 2014 la 6:26 pm

            Sigur, Catalin… Obisnuiesc sa ma „pun si-n pielea” altora…
            Dar, parerile sunt si vor fi mereu impartite…

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s