Nu despre fotbal. Ci despre banane, libertate, obiceiuri

Publicat pe Actualizat pe

alvesLa meciul Villareal-Barcelona, înspre brazilianul catalanilor – Dani Alves, a fost aruncată din tribune o banană, cu scandări jignitoare, gen „maimuță”. Care ar fi fost urmarea „logică”, normală, de înțeles, pe placul societății? Dani Alves să le fi arătat spectatorilor degetul din mijloc. Să-i fi înjurat printre dinți, la rândul său. Așa ar fi făcut majoritatea, iar ceilalți ar fi zis: „păi, are dreptate omul, s-a apărat de idioți”. Când răspunzi unor astfel de persoane în felul ales de ele, așteptat de ele, începi să le semeni, vrei, nu vrei. Papa Ioan Paul al II-lea avea o vorbă: „Niciun război pe lumea asta nu poate fi sfânt. Doar pacea e sfântă”.

Și ce a făcut brazilianul? (vezi în filmulețul de mai jos)neymar A luat banana foarte calm și a mâncat-o în modul cel mai natural cu putință. Care a fost reacția generată de gestul lui „șocant”? Apreciere, solidaritate, o masivă campanie antirasism declanșată spontan: „Suntem toți maimuțe”, cu postări pe rețelele de socializare din partea foarte multora, cu poze în care oamenii nu fac decât atât: mănâncă banane.

„Dani Alves e un tip fabulos şi a demonstrat că unor astfel de gesturi li se poate răspunde doar prin educaţie”, a spus Pep Guardiola. Toată lumea îl susține pe brazilian, inclusiv adversarii. A început colegul său Neymar, alături de propriul fiu (în foto).

Deci, se poate. Contează doar să acționăm altfel decât obișnuiam să o facem. Să acționăm altfel din ce în ce mai des, nu o singură dată.

„De 11 ani, de când sunt în Spania, am fost tratat mereu în acest fel pe stadioanele din afara Barcelonei și m-am săturat”, a declarat Alves. O spune singur: s-a săturat! În Spania! Cu toate astea, o voce din interiorul lui i-a șoptit să acționeze diferit față de cum s-ar aștepta ceilalți, jignitorii.

Later Edit: Iată ce face omul, de obicei, lăsându-se luat de val. Aplauzele celor din jur îl aruncă brusc într-o extremă. Din înțelept, echilibrat, devine invers. În loc să aprecieze susținerea oamenilor și ideea curată pe care a promovat-o inițial, Dani Alves, același om de acum câteva zile, s-a gândit să mai facă o declarație. De ce? I-a plăcut atenția lumii, dar i-a plăcut prea mult și a vrut s-o păstreze cu orice preț: „Spaniolii se cred buricul pămîntului, însă, din multe puncte de vedere, sînt niște înapoiaţi”. Și se va întreba de ce lumea nu-l mai aplaudă la fel de tare. Și va spune: „m-am apărat”. De ce s-a mai apărat?! Asta înseamnă să nu fii decât din când în când conștient de vorbele și de faptele tale. Obiceiul de a răspunde războiului cu război a primat, în cele din urmă. Iar titlul postării mele rămâne la fel de valabil.

Later Edit 2: S-a dovedit că „Suntem toți maimuțe” este o campanie antirasism, gândită dinainte, special pentru a deveni virală. Pregătită tocmai pentru că spectatorii făceau tot mai des gestul ăsta nelalocul său, cu aruncatul bananelor în jucătorii de culoare. Nu se cunoștea însă momentul declanșării acestei campanii, iar cel mai vizat de public, până atunci, fusese brazilianul Neymar. S-a întâmplat în cazul lui Dani Alves.

4 gânduri despre „Nu despre fotbal. Ci despre banane, libertate, obiceiuri

    Mirela a spus:
    Aprilie 28, 2014 la 10:17 pm

    E o regula stiuta : atunci cand cineva te jigneste, numindu-te in vreun fel dezagreabil, ideal e ca tu sa spui „da, asa sunt cum spui, ba chiar daca te uiti mai bine o sa vezi ca sunt si … (aici spui tu ceva auto-ironic si real, adica te expui si mai mult criticii)” . Si in felul asta pur si simplu i-ai luat aerul, ca jignitorul nu se astepta la asa ceva si il descumpanesti. Si te va lasa in pace, ca scopul mitocaniilor e sa te umileasca, ceea ce nu prea se intampla daca tu intaresti acuzatia si o extinzi (chiar daca de fapt te doare sufletul). In niciun caz nu trebuie sa incepi sa ripostezi, ca asta duce la si mai multa agresivitate, dupa cat il duce mintea pe atacator – care nu e musai sa fie prost, ci doar rau sau prost educat… sau ambele .
    Deci, Dani Alves e un tip inteligent si a facut ceea ce trebuia, dupa suficiente experiente asemanatoare care de fapt cred ca l-au calit un pic. Asta e lumea, cu ea defilam. El sa fie sanatos 🙂

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 28, 2014 la 10:42 pm

      E o regulă știută și prea puțin aplicată… Un om e mult mai puternic atunci când iartă decât atunci când ripostează cu o agresivitate similară.

    Mélanie a spus:
    Mai 2, 2014 la 8:35 am

    rasisimul si xenofobia au existat si vor exista – pe toate meridianele… acel gest si-acea banana vor fi facut turu’ planetei… total, absolut si categoric de-acord: a nu raspunde la „rau” cu rau!

      drstoica a răspuns:
      Mai 2, 2014 la 12:04 pm

      Aceste două fenomene neplăcute există, e-adevărat, pe tot mapamondul. Dar e bine să ne mai amintim, măcar din când în când, că suntem oameni. Că nu câștigăm în mod real nimic dacă răspundem răului tot cu rău.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s