De-ai ști că azi e ultima ta zi…

Publicat pe Actualizat pe

dayBronnie Ware e o scriitoare care și-a petrecut mai mulți ani ca asistentă într-o secție de bolnavi incurabil, aflați în fază terminală. Dacă vrei să vezi cum se comportă asemenea oameni aflați sub îngrijire paliativă, care își așteaptă cuminți ultima zi, ajutați fiind să sufere mai puțin, îți recomand Hospice Casa Speranței (București și Brașov). Fă-le o vizită! Te asigur că-ți schimbă viața. Măcar puțin și în bine, cred!

Dar să revin la Bronnie Ware. Femeia a publicat o carte – The Top Five Regrets of the Dying: A Life Transformed by the Dearly Departing – cele mai auzite 5 regrete pe patul de moarte. Ale unor oameni ce au plecat de-aici în mod prematur, care și-au revăzut scurt filmul vieții și care ar fi rescris multe episoade din el…

Cel mai des invocat regret al muribunzilor este primul din listă.

1.Îmi doresc sa fi avut curajul de a-mi fi trait propria viata si nu asa cum s-au tot asteptat ceilalti de la mine.

De ce să ajungi în acel punct pentru a realiza că merită să faci în fiecare zi exact ceea ce simți că vrei să faci, exact ceea ce-ți place mai mult? De ce să urmezi școala pe care ți-o indică familia, de ce să ai jobul pentru care te aplaudă alții, de ce să-ți găsești perechea indicată de nu știu cine, de ce să faci atâtea și atâtea lucruri simple doar pentru că altfel riști să rămâi neaplaudat, neapreciat, nelăudat, neplătit extraordinar, nebăgat în seamă așa cum suntem învățați că ar trebui să se întâmple. Pare greu? Dar măcar nu rămâi NEfericit! E important? Eu cred că da și de-aia am dat un reset vieții mele.

2.As vrea sa nu fi fost un workaholic.

Ah, ce bine ne învață societatea că trebuie să ne simțim în pielea unuia care face din serviciu prima casă, cea de acasă rămânând a doua!… Pentru ce? „Să mă realizez, să mă dezvolt, să am tot ce vreau…” Dar tot ce vreau s-ar putea să nu fie echivalent cu tot ce am nevoie… Ori s-ar putea să obțin și altfel tot ce vreau; fără înverșunare și convingerea că altfel nu se poate.

3.Îmi doresc sa fi avut curajul de a-mi fi exprimat liber sentimentele.

Îți sună cunoscut? Și cine te oprește să o faci? Aceeași frică de a nu pierde ceva, pe cineva. O frică prezumtivă, o frică ireală, invalidă, bolnăvicioasă. Orice ai face, tot vei mai pierde câte ceva bun, drag, din când în când.

4.Îmi doresc sa fi pastrat legatura cu prietenii mei.

A păstra legatura cu ei presupune acceptare din partea ta, atunci când ei nu-ți mai împărtășesc toate valorile și convingerile; presupune flexibilitate și deschidere. Fără teama că ți-ar putea înșela așteptările. Și dacă ți le înșală, ce?? Renunță la această pornire atât de la modă: „Eu am un singur prieten; restul sunt cunoștințe”.

5.Aș vrea sa-mi fi dat voie sa fi fost mai fericit.

Iată! A fi fericit înseamnă să-ți dai voie să faci asta. Să uiți de condiționările absurde la care te supune societatea. Să nu mai reprimi ceea ce-ți place cu adevărat în viață atunci când știi că lucrul ăla chiar îți face bine și n-ar exista motiv serios să deranjeze pe cineva. „Nu cânt pe stradă, că râde lumea de mine, mă înjură careva, nu e frumos să fac asta.” Dar cine hotărăște în numele tău ce e frumos și ce nu?

„Viața e o alegere”, încheie Bronnie Ware. „Este viața TA. Alege conștient, alege cu înțelepciune, alege sincer!” Adică, TU, nu altcineva! „Alege fericirea!”

Blogul tipei îl găsești aici. Se numește „Inspiration and Chai”. Inspirat nume. 🙂

35 de gânduri despre „De-ai ști că azi e ultima ta zi…

    brideofchucky2013 a spus:
    Aprilie 28, 2014 la 11:15 am

    Wow… atingător la suflet, ar trebui să citesc zilnic asta…

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 28, 2014 la 4:23 pm

      Un astfel de gând conștientizat în fiecare dimineață ne ajută, fără doar și poate, să dobândim ceea ce cu adevărat ne dorim. Nu bani și relații, ci încrederea că le putem avea. Iar încrederea știe ea exact ce să facă pentru a ne duce către banii și relațiile de care avem nevoie și ne plac.
      Mulțumesc pentru share. 🙂

    brideofchucky2013 a spus:
    Aprilie 28, 2014 la 11:16 am

    Reblogged this on Suflet vulgar and commented:
    Sadly…

    illusion a spus:
    Aprilie 28, 2014 la 11:40 am

    Eu îmi doresc să fi fost mai „rea” cu anumite persoane…

      Mirela a spus:
      Aprilie 28, 2014 la 1:07 pm

      Sper că nu ai ajuns în faza aia, nu ? Doamne feri ! …. 🙂 așa că tu ai încă timp să-ți rezolvi dorințele, inclusiv aia de a fi rea 😀 …. dacă poți, că dacă n-ai fost așa până acum, poate asta înseamnă că nu ai capacitatea respectivă și degeaba o să încerci.
      Ia să vezi cum vine Doc și mă ceartă că te învăț la rău ”lol”.

        illusion a spus:
        Aprilie 28, 2014 la 2:57 pm

        Nu chiar nu m-ai învăţat de rău, eu m-am exprimat greşit, citind ce mi-ai spus tu am realizat că ar trebui să îmi doresc să am capacitatea de a fi rea… pentru că oricât aş încerca nu-mi iese 😦

          drstoica a răspuns:
          Aprilie 28, 2014 la 4:29 pm

          Dacă am fi față-n față, te-aș întreba „ce câștigi dacă ești rea?”, „ce stă în spatele acestei dorințe?”…… Nu-s întrebări care să-ți contrazică afirmațiile anterioare. N-aș face decât să te ajut să afli cu adevărat, să conștientizezi ce se întâmplă în tine, pentru ca apoi să faci exact ceea ce ți-ar fi cel mai bine.

            illusion a spus:
            Aprilie 28, 2014 la 4:46 pm

            Nu mă refer la rea în sensul acela, ci … cum să-ţi explic eu ţie… să fiu altfel decât cum sunt acum, să nu-i mai pun pe toţi pe primul loc, să nu mă mai gândesc cum un răspuns negativ din partea mea i-ar afecta pe alţii, să nu-i mai menajez, să nu mai încerc să fiu împăciuitoare…

              drstoica a răspuns:
              Aprilie 28, 2014 la 4:49 pm

              Nici eu nu mă referam la „rea” în sensul acela. Eu chiar nu i-am dat niciun sens, pentru că știam că tu ai deja sensul ideal pentru cuvântul respectiv. Puteai să nu-l definești în cuvinte, dar știam că-l știi, că-l simți. Asta e important: ce simțim, nu ce „trebuie” făcut în mod logic.

                illusion a spus:
                Aprilie 29, 2014 la 10:34 am

                😀 ai dreptate, mereu ce simţim e cel mai important.

        drstoica a răspuns:
        Aprilie 28, 2014 la 4:25 pm

        @Mirela: Tu poți s-o înveți cum vrei. Doar de ea depinde ce pune în practică. 🙂
        Eu scriu pe-aici lucruri care au ca bază propriile mele experiențe personale. Nu-s adevăruri absolute. Sunt doar soluții care pe mine m-au ajutat în mod real și plăcut.

    Mirela a spus:
    Aprilie 28, 2014 la 1:11 pm

    Din toate cele, cred că numai cu nr. 5 am o problemă și un auto-reproș. În schimb mai am ceva care nu e pe listă și despre care nu spun aici, dar mi l-am însușit citind postarea… măcar atât, tot e bine 🙂

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 28, 2014 la 4:31 pm

      Totul merge spre bine, întotdeauna. Așa cum e cel mai bine pentru tine! Și nu e o glumă.

        Mirela a spus:
        Aprilie 28, 2014 la 7:32 pm

        Stiu, de doua ori: si ca merge cum trebuie, si ca nu e gluma.

    Ella Sandu a spus:
    Aprilie 30, 2014 la 10:38 pm

    Pe toate 5 punctele le-am bifat de-a lungul timpului, si cand am inceput sa le realizez si sa le schimb, totul s-a rotit la 360 de grade. Mai ales la punctul 3, cand, recunosc de multe ori nu am zis ceea ce gandesc, de frica sa nu fiu parasita, abandonata, criticata, neinteleasa,batjocorita, catalogata drept ciudata etc. Insa mi-am dat seama intr-un final, ca eram o mare ipocrita si reflectam o imagine care nu ma reprezenta si ma uram pentru asta, si sufeream pentru asta. Iar cand am inceput sa fiu eu cea adevarata si sa spun ce gandesc, multi au ramas uimiti, si evident pe multi i-am pierdut…E un pret pe care l-am platit si inca il platesc , dar acum sunt mai impacata cu mine si cu un pas inainte spre a fi mai fericita…

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 30, 2014 la 10:52 pm

      Cred că toți bifăm, fără excepție, toate cele 5 puncte. Fiindcă așa suntem învățați să o facem, să trăim prin ochii altora, să trăim plăcerile sau frustrările altora, să facem totul raportându-ne la ceilalți, la părerea lor, la judecata lor… Important este ca, la un moment dat, să ne dăm seama că ne aflăm pe un alt drum decât al nostru. Și să-ncepem schimbarea. Schimbarea nu se face bătând din palme, dar satisfacțiile cu adevărat personale nu întârzie să apară. Dacă pierdem prieteni din cauza asta, i-am fi pierdut și din multe alte cauze, mai devreme sau mai târziu. Cei pe care-i pierdem vor fi, cu siguranță, înlocuiți de oamenii cu care rezonăm mai nou. De oamenii care să se bucure că suntem noi înșine, să ne aprecieze așa cum și noi îi apreciem pe ei, fără condiționări absurde.

    Enbata a spus:
    Mai 1, 2014 la 9:45 am

    Reblogged this on Enbata and commented:
    Musai de citit și luat aminte!

      drstoica a răspuns:
      Mai 1, 2014 la 10:08 am

      Mulțumesc, Enbata!
      Să ne întoarcem puțin în noi înșine, într-adevăr.

    confucius48 a spus:
    Mai 1, 2014 la 10:39 am

    Bunicul meu, inaite sa moara, fiind pe patul de spital, a zis: „Sunt fericit ca am facut tot ce mi-am dorit in viata. Dar sunt si trist, pentru ca nu mai am ocazia sa le fac.” Pana la urma, totul se reduce la un carpe diem subinteles, de a te lasa in voia fiintei tale si de a canta cu propria voce interioara care te dirijeaza in lume. Super articolul!
    http://fiiputerea.wordpress.com/

      drstoica a răspuns:
      Mai 1, 2014 la 11:16 am

      Mersi frumos!
      Exact asta presupune fericirea: să trăiește fiecare clipă prezentă. Nu în trecut, nu în viitor. Pentru că unul nu mai poate fi schimbat, celălalt nu există. Iar cine și-a trăit viața frumos pleacă fără mari regrete. Pleacă așa cum a trăit.

    confucius48 a spus:
    Mai 1, 2014 la 10:40 am

    Reblogged this on Capsula de Motivatie and commented:
    Inspiratie de dimineata. Best day ever!

    incredibleyoung a spus:
    Mai 1, 2014 la 5:12 pm

    Emoționant…m-am gândit și eu în ultimii ani la asta…dacă aș muri mâine ce aș face azi? 🙂 Îi dau reblog.

      drstoica a răspuns:
      Mai 1, 2014 la 5:58 pm

      Mulțumesc.
      O astfel de întrebare începe să te mobilizeze într-o altă direcție decât cea cu care te-ai obișnuit deși nu-ți mai oferă ce-ți dorești.

    incredibleyoung a spus:
    Mai 1, 2014 la 5:14 pm

    Reblogged this on Pete de Suflet and commented:
    Chiar așa…v-ați intrebat măcar o dată asta?

    incredibleyoung a spus:
    Mai 1, 2014 la 8:23 pm

    Voi posta articolul tau si pe pg. mea de fb. sper sa nu te deranjeze.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s