Schimbă felul în care-i vezi pe ceilalți!

Publicat pe

homelessCam așa vedem, în general, oamenii din jurul nostru. Îi vedem doar pe ăia care ne interesează. Sau nici măcar pe ei… Suntem absenți atunci când ce e în jur nu contează. Și, de multe ori, ceea ce avem impresia că ar conta chiar nu contează cu adevărat.

Închipuie-ți că omul fără adăpost, care doarme pe trotuar, ți-ar fi cineva extrem de apropiat. Mamă, tată, frate, fiu… „Nu se poate!” îți vine să zici. „N-are cum!” Și totuși, dacă faci un scurt exercițiu de imaginație, ce gânduri, ce emoții, ce trăiri preiau controlul asupra ta? Hmmm…

Uită-te la filmulețul de mai jos! New York Rescue Mission a făcut, luna aceasta, un experiment social foarte interesant! Au luat niște oameni obișnuiți, cu familii iubitoare, sănătoase, i-au îmbrăcat în oameni ai străzii și i-au postat pe marginea trotuarului, în locuri în care, pe lângă ei, treceau rudele, apropiații. Ce credeți că s-a întâmplat?

De luat aminte, oameni buni! E impresionant filmulețul!

Anunțuri

17 gânduri despre „Schimbă felul în care-i vezi pe ceilalți!

    Mirela a spus:
    Aprilie 26, 2014 la 10:41 am

    Eram sigura ca n-o sa-i observe, dinainte sa vad clipul. Pentru ca nu se uita nimeni la fetzele oamenilor, de obicei in vezi in ansamblu si treci mai departe avand grija sa nu te atingi de ei. Asa fac si eu, ii stiu dupa figura doar pe cativa care stau de mult timp in aceleasi locuri, pe unde trec si eu des, dar pe altii nu-i remarc deloc. E deosebit de trist cand te gandesti ca ar putea fi cineva de care iti pasa mult si pe care nu ai cum sa-l ajuti, ca nu-l vezi…. dar asa suntem construiti.
    Si mai cred ca oricum fiecare dintre noi are propriile probleme, mai mari sau ma mici, asa incat n-ai chef sa te incarci si cu altele care te inconjoara. e greu sa vezi altfel… si trebuie o mare disponibilitate, pe care nu stiu cati dintre noi o mai avem.

    Pe de alta parte, chiar vorbeam cu cineva de curand si spuneam ca nu e chiar dificil sa ajungi jos de tot, la un moment dat – e suficient sa-ti pierzi jobul, sa nu mai ai bani de rate cateva luni si cam asta e. Ca daca nu gasesti de munca timp indelungat, imediat intri in caruselul datoriilor care ti se aduna, prietenii si rudele incep sa te critice, probabil iti intorc treptat spatele cam toti, preocupati fiecare de ale lor, cum ziceam mai sus. Si nici nu stii cand ajungi in colaps, eventual mai intai la vreun camin temporar, apoi pe strazi. Cred ca nu e foarte greu sa se intample scenariul asta horror si daca ii intrebi pe homeless-ii de la noi ce viata au avut, e posibil sa descoperi printre ei oameni de toata isprava candva, pe care i-a parasit norocul si mai apoi speranta, de au ajuns la limita de jos. Macar de asta ar fi bine sa-i tratam mai cu atentie, mai ales ca saracii nu-s agresivi, sunt doar apatici si semi-salbaticiti, ceea ce e explicabil, Doamne fereste 😦

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 26, 2014 la 3:05 pm

      Corect, Mirela. Doar că oamenii refuză să se încarce cu problemele altora și se încarcă, în schimb, la maxim cu propriile probleme. Păi, de ce ne-ar ajuta să ne încărcăm de probleme când, de fapt, soluțiile sunt cele care contează cel mai mult?
      Ai zis bine: „așa suntem construiți”. Construiți, nu născuți. Și ne putem întoarce oricând la puterea, la disponibilitatea și deschiderea cu care ne-am născut. Trebuie doar să vrem în mod conștient, să spunem „Da” și să punem în practică, în fiecare zi, pas cu pas.

    Arome de poveste a spus:
    Aprilie 26, 2014 la 2:47 pm

    Mda, impresionant clip. La fel ma impresioneaza cand vad cat de multi oameni sunt in aceasta situatie, fara casa, cersind, oameni invarsta care merg la farmacie si renunta la unele medicamente de care au nevoie, pentru ca nu le ajung banii.
    Intotdeauna ma uit in jur, iar atunci cand vad asememnea oameni, ma coplesesc emotiile pentru ca oricand situatia ar fi putut fi alta; eu sa fiu acolo iar el/ea in locul meu. Pot doar sa multumesc pentru faptul ca ii pot ajuta cu bani, cu haine sau cu alimente.

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 26, 2014 la 3:02 pm

      Mai mult decât cu bani, cu haine și cu alimente, sunt sigur că îi putem ajuta și cu un zâmbet neprovocat, cu o vorbă bună, cu ceva care să-i facă pe ei să nu se mai simtă (pt nu știu câte clipe, minute, ore) oameni ai străzii, loseri, săraci, neimportanți, infractori, inutili. Ci să se simtă egalii noștri. În astfel de momente, acești oameni, cărora, de obicei, le spunem „terminați”, pot avea idei, gânduri, emoții care să îi scoată, încet-încet, din situația de oameni ai străzii. Sunt acele declicuri de care fiecare minte umană are nevoie pentru a da răul pe bine sau binele pe și mai bine.
      Joe Vitale, de exemplu, a dormit pe stradă mai mult de 10 ani. Acum, e unul dintre cei mai tari scriitori și speakeri motivaționali din lume. Nu e deloc singurul caz de acest fel. Doar că undeva, cândva, cineva i-a dat mai mult decât o pâine și o pereche de mănuși…
      Nu lipsa banilor ne face săraci. Ci lipsa încrederii în noi înșine. Lipsa încrederii că putem face banii de care avem nevoie; convingerea că banii sunt stăpânii noștri și nu invers.
      Încrederea în sine e fundația oricărei vieți frumoase, Alina.

        Arome de poveste a spus:
        Aprilie 26, 2014 la 3:18 pm

        Da, cu siguranta increderea este piesa cea mai importanta insa de cele mai multe ori au nevoie si de o sansa!

          drstoica a răspuns:
          Aprilie 26, 2014 la 3:33 pm

          Ca noi toți, de altfel… Dar eu cred că șansele vin, sunt treaba lui Dumnezeu, iar el și-o face bine, bine. 🙂

    july a spus:
    Aprilie 26, 2014 la 4:22 pm

    Nu cred ca ai citit postarea mea in care povesteam cum am vrut sa ajut un om cazut pe marginea drumului crezand ca ii este rau, si cand, ce sa vezi ? in momentul in care m-a auzit ca sun la 112, mi-a spus de jos,,Saru`mana, doamna, sunteti bine ? ” :)))
    Doc, nimeni nu s-a nascut pe strada, a fost alegerea multora sa traiasca astfel . Vor sa fie ajutati cu un ban, mancare, haine, dar ei stiu ca o casa inseamna si responsabilitati si facturi . Asa se simt liberi .

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 26, 2014 la 7:21 pm

      Și tu ce i-ai răspuns? :))
      „Așa se simt liberi.” Pentru că, din unele puncte de vedere, chiar sunt mai liberi decât noi. 🙂 Dar nu cred că e cineva care să vrea să nu fie băgat în seamă ori care să aștepte vorbe grele, priviri piezișe, aprecieri urâte. Fiindcă, în primă instanță, despre asta e vorba: cum îi tratăm pe cei despre care credem că sunt niște terminați.
      Pe de altă parte, unii au ales strada pentru a scăpa de bătăi, de exemplu. Ei nu știu că există și variante mai bune decât astea. Plus cazurile gen Joe Vitale (care chiar există), pe care-l povesteam în comentariul pentru Alina.

        july a spus:
        Aprilie 26, 2014 la 9:32 pm

        L-am intrebat daca are nevoie de ajutor, a spus nu, ne-am urat seara buna, si am intrat in curte . Dar pe cand el admira cerul instelat, eu ma intrebam in continuare daca chiar ii este bine si nu ma lua somnul de grija lui .

          drstoica a răspuns:
          Aprilie 26, 2014 la 9:56 pm

          Data viitoare, doar salută-l, zâmbește-i și urează-i o zi frumoasă! S-ar putea să se simtă un gram mai bine.

    Fotabal I a spus:
    Aprilie 27, 2014 la 1:54 am

    omul in ziua de astazi are prea multe probleme pe cap ca sa se mai incarce si cu altele

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 27, 2014 la 10:46 am

      E adevărat. Dar s-ar putea să fie mult prea atent la probleme, mai mult decât la soluții. Omul le spune „probleme” și celor create de propria lui minte. Dacă vrea să vadă cu adevărat când problema e reală și când nu, se întreabă simplu: „care ar fi cel mai rău lucru care (mi) s-ar putea întâmpla în situația asta?”.

    geanina a spus:
    Aprilie 27, 2014 la 5:49 am

    Oare chiar ne pasa! Eu zic ca e doar gura de noi si atat! Experiment facut luna aceasta la Londra.
    http://iacknowledge.net/man-wears-offensive-fck-the-poor-sign-for-a-good-reason/

    Ce ar mai fi de adaugat? Zi faina! 😉

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 27, 2014 la 10:55 am

      Da, sunt sigur că ne pasă! Dacă vrei, o săptămână întreagă te plimb încontinuu printre oameni obișnuiți, bogați, săraci, cărora le pasă. Mult. În mod real. Nu-i întreb nimic. Doar îi observăm. Că le pasă. Cum le pasă. 🙂 Ce se întâmplă atunci când vezi că altora le pasă? Începe să-ți pese și ție. E o lege psihică.
      Testul englezilor mi se pare, sincer, irelevant. Contează CE REZULTAT vrei să obții atunci când faci un experiment. Pentru că, cel mai probabil, obții exact acel rezultat așteptat. Singura diferență între două astfel de experimente este că unul te împinge înainte, celălalt te dezamăgește. Unul îți schimbă starea în bine, celălalt în sens invers. 🙂 Iar eu ce vreau? Să fiu, să mă simt bine și bun, nu? E acel „Dacă tu crezi că poți, așa e. Dacă tu crezi că nu poți, așa e”, al lui Ford. Ok, atunci, hai să ne simțim de-adevăratelea bine! O duminică perfectă să ai! 🙂

    geanina a spus:
    Aprilie 28, 2014 la 7:23 am

    Fiecare avem felul nostru de a ne simti bine si buni. Eu nu mai simt bine si buna daca dau unui copil de pe strada 10 ron. Pt ca stiu ca acei banuti ii sunt luati, pt ca stiu ca acei banuti nu sunt.pt el. Iti vin si cu exemple daca tii mortis. Iasi, Piata Unirii. Un pusti de 7 -8 anishori a venit la mine sa -mi ceara bani pt a-si lua ceva de incaltat. Era desculti. I-am spus ca ii iau.eu ceva de incaltat..sa mergem la magazin. A zis ca-si ia el. Ok. I-am dat bani . A doua zi in aceeasi piata acelasi copil a venit la mine, descuti, cerandu-mi bani pt a-si cumpara de incaltat. Italia. Copil subtire imbracat statea cu mana intinsa zi de zi. Pe soare sau ploaie, in frig . Intr-o zi , mi s-a rupt sufletul cand l-am vazut cum manca o briosa, probabil primita. Nu respira mancand… In fine, l-am luat la mine acasa, i-am facut baie ,l-am imbracat cu haine curate, i-am dat sa manance si-am vorbit cu el. Lucrurile pe care mi le-a povestit cu lacrimi in ochi si azi imi stau pe creier. Ce crezi? Dupa vreo 3 zile era in acelasi loc la fel de prost imbracat si era si mama lui prin apropiere. M-a oprit si m-a facut mai rau decat la usa cortului.
    Am fost buna in viziunea ta! Asa si?! Eu cred ca tocmai aici gresim. Suntem „prea buni”.

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 28, 2014 la 10:27 am

      „Fiecare avem felul nostru de a ne simți bine și buni.” Foarte adevărat!!!
      Eu, de-aș fi fost în locul tău (dar nu am fost), aș fi luat totul ca pe o lecție. M-aș întreba: chiar cred că n-am rămas cu nimic de pe urma acestei întâmplări? Chiar e rău să fiu prea bun? Chiar nu merită să continuu?
      Devenim mai buni atunci când facem aceste gesturi cu repetitivitate, când ele devin convingeri și obiceiuri de nezdruncinat. De fapt, prin intermediul obiceiurilor ne trăim viețile. Peste 90% din viețile noastre sunt trăite în mod automat, în baza obiceiurilor create de credințe, de convingeri susținătoare sau limitatoare. Asta o spune medicina.
      Închipuie-ți doar ce spunea miliardul de oameni de pe planetă la momentul când doi nebuni din America erau siguri că pot zbura cu un aparat mai greu decât aerul. „Imposibil! Sunteți voi prea naivi!” Apoi, ăia doi au zburat. Și ei și alții după ei. Ce ziceau oare oamenii care înainte îi contraziceau cu atâta vehemență? „E imposibil să nu poți zbura! Ești nebun să crezi că n-o poți face!”
      Crezi că eu n-am trecut sau nu trec prin genul de întâmplări neplăcute de care-mi povestești tu? Și ce-aș rezolva dacă le-aș da atenție celor care mă judecă, mă critică, m-ar pedepsi? NIMIC. Aș fi doar un învins personal în fața mea. Total neindicat.
      Am fost învățați să punem condiții: îți dau dacă faci, te ajut dacă. În mod ideal, darul se face nu cu gândul la ce face celălalt cu el. Ci doar la plăcerea de a dărui. Eu trec pe lângă un cerșetor și-i dau niște bani, salutându-l și urându-i ceva bun, care știu că-i merge la inimă. Și mă opresc cu gândul aici, am renunțat să mă mai întreb în mintea mea: „oare ce va face el cu banii? dacă-i bea? dacă se droghează? dacă, dacă?”.
      I-am dat unui om un corn. L-a aruncat, voia bani. Am zis în gând: „păcat, dar nu e nicio problemă”. Lui nu i-am zis absolut nimic. Fiindcă lecția mea s-a încheiat în clipa în care am avut puterea să-i dăruiesc cu dragă inimă și așa am făcut. Lecția lui continuă. Peste 2-3 zile, va fi lihnit de foame și-și va aminti de cornul aruncat cândva. Va învăța și n-o va mai face cu aceeași nepăsare. Sau nu va învăța și lecția se va repeta.
      Trebuie să acceptăm că fiecare om își trăiește viața în modul lui unic, exact așa cum începeai tu comentariul. Suferința noastră apare atunci când ceilalți trăiesc după propriile reguli și nu după ale noastre. În loc să ne bucurăm că noi nu suntem în stradă, nu răbdăm de foame, nu ne ia nimeni banii personali, ne apucăm să dirijăm viețile altora, cu sau fără voia lor.
      Tu ți-ai făcut datoria de om față de acei cerșetori. Foarte bine ai făcut! Restul e numai treaba or.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s