„I-am suspectat de bunătate!”

Publicat pe Actualizat pe

boboMihai Bobonete, Bobiță din Las Fierbinți, a trăit, împreună cu Adrian Văncică (Celentano din același serial), o experiență simplă, de viață, dar… marcantă. I se poate întâmpla oricui. Li s-a întâmplat multora dintre noi. Poți avea o reacție de genul „ei, și ce?”. Însă trebuie să recunoști că doar în felul ăsta se schimbă lumea. Om cu om, gând cu gând, gest cu gest, zi de zi. Unuia i se întâmplă ceva frumos și alege să dea mai departe, să declanșeze măcar mici schimbări în mintea și în viața celui de lângă el.

Am păstrat textul despre un francez și o portugheză fix așa cum l-am găsit aici, la Bobonete. Rezonezi cu mesajul, cu povestea… sau te gândești cât de nasol ți se pare Las Fierbinți, cât de puțin îți place ție personajul? Crede-mă, aspectele astea nu au nicio legătură între ele! Găsești deseori lucruri bune în ceva ce nu-ți place deloc.

În cele două poze sunt Bobonete și Văncică (pentru cei care încă nu-i știu).

celentanoIeri, la iesire din Sibiu, am trecut pe langa mai multi navetisti iesiti la ocazie, dar un cuplu ne-a atras atentia si ne-a facut sa oprim.

I-am luat cu noi spre Pitesti pe M’lissa din Portugalia si pe Joulien din Franta, doi voluntari de 25 de ani, care umbla prin tara noastra sa faca un bine.

Pe drum am aflat ca un frantuz si o portugheza ne invata noua copiii romanesti, in engleza, ca e bine sa gandeasca liber.

Fac asta pentru ca ei cred ca lumea se poate schimba piesa cu piesa, vorbesc despre democratie, despre puterea de a-ti urma un vis, despre a nu da inapoi la primul obstacol care iti apare in viata si despre multe altele, ca nici engleza mea, invatata din Dallas, nu le stie chiar pe toate si, oricum, pe la Valcea am luat, si eu si Vancica, un nurofen forte express, ca incepuse sa ne doara mintea-n cap de atata engleza 🙂

La Pitesti, am aflat ca vor sa ajunga la Bucuresti, iar noi le-am spus ca avem treaba timp de 4 ore in Pitesti, apoi mergem spre Bucuresti, si ca ii putem lua si pe ei daca vor sa viziteze putin Pitestiul cat avem noi treaba.

Au fost de acord si i-am lasat in centrul Pitestiului, fara sa le spunem cine suntem cu lux de amanunte, ci doar ca avem doua mici spectacole de standup comedy si apoi mergem acasa.

Oamenii au vizitat Pitestiul, dar cat sa vizitezi Pitestiul, ca inainte sa incepem show-ul secundar, iata ca francezul suna ca vin si ei sa vada ce facem noi.

Nu va spun ca din toata nebunia de oameni care erau la Old Society, eu ii vedeam de pe scena doar pe ei doi, undeva in capul barului, razand cu gura pana la urechi fara sa inteleaga nimic, dar simtind energia publicului atunci cand gluma atingea punctul culminant.

Pe drumul spre Bucuresti, autostrada ne-a imprietenit mai tare si ne-am cunoscut mai bine.

In final, vorbeam cu Vancica de faptul ca oamenii astia imi par suspecti de bunatate atata timp cat vor sa faca ceva pentru altii mai mult decat orice pentru ei si ca… daca isi vor aminti de ziua de astazi, vor avea o mini povestioara frumoasa de spus la nepoti, despre romani si Romania, prin prisma faptului ca am trait un drum impreuna odata, in 2014, si ca nu le venea sa creada nimic din tot ce li se-ntamplase, nici macar atunci cand ne-am despartit in Bucuresti.

O zi frumoasa cu oameni frumosi… Finalul ne apartine noua, mie si lui Vancica, care suntem, acum cand voi cititi astea, la reanimare dupa engleza vorbita baltareste, din maini, timp de 5 ore. 🙂

Va salutez!

 

Anunțuri

9 gânduri despre „„I-am suspectat de bunătate!”

    Ana a spus:
    Aprilie 19, 2014 la 11:28 am

    Ambii actori sunt niste oameni de pus pe rana! 🙂 Iti amintesti gestul lor,impreuna cu Aspirina,de a boteza fetita din Agigea, a carei mama a murit la nastere?Femeia avea cancer si a trait cat sa isi nasca pruncul….
    Eu urmaresc Las Fierbinti…am mai pierdut episoade,dar de obicei ,Joi, sunt in fata tv-ului cand incepe…umorul gros si egalitatea cu realitatea sunt…izbitoare.

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 19, 2014 la 11:32 am

      Foarte bine spus, Ana! Din punctul meu de vedere. 🙂 Care s-ar putea să nu coincidă cu al tuturor. Și mie îmi place Las Fierbinți; e, probabil, cel mai bun serial de comedie făcut în România ultimilor 20 de ani.
      Dar, dincolo de film în sine, dincolo de cât ne place ori nu ne place serialul ăsta cu personajele lui grosiere și prea realiste, cei doi au trăit o poveste care te faci să-i admiri atunci când vezi cât de frumos o dau mai departe. Întâmplările poate mici duc la fericirile mari.

        Ana a spus:
        Aprilie 19, 2014 la 11:38 am

        Tocmai!Si in ciuda aparentelor,atat domnul Vancica,cat si domnul Bobonete sunt doi oameni normali,fara aere de vedeta pe care ar fi indreptatiti sa si le dea,avand in vedere ca amandoi au jucat si joaca langa nume mari ale scenei romanesti.O amintesc aici,din acelasi serial,pe Rapidoaica…aka Maia Morgenstern…l-as putea aminti,din primul sezon,pe domnul Malaiele…
        Frumoasa intamplarea lor…desi as tinde sa spun ca intamplarea lor a fost intamplata la intamplarea potrivita . 😉

          drstoica a răspuns:
          Aprilie 19, 2014 la 11:43 am

          Nimic nu e întâmplător pe lumea asta. Totul are un rost, o continuare mai devreme sau mai târziu… 🙂 Și cred că merită să ne bucurăm și să învățăm când ni se întâmplă lucruri bune. Ele ne dau starea dorită, nu celelalte.

            Ana a spus:
            Aprilie 19, 2014 la 12:39 pm

            🙂 Asa ma gandisem si eu.

    Poteci de dor a spus:
    Aprilie 19, 2014 la 11:56 am

    Nu aş putea explica dar aveam marea nevoie de un text din ăsta. Minunaaat! Mulţumesc pentru că nu l-ai ţinut numai pentru tine!

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 19, 2014 la 12:04 pm

      Știi cât de mulți oameni au nevoie de un text ca ăsta și nu o spun pentru a nu părea nu știu cum în ochii altora? Și eu am în fiecare zi nevoie de o astfel de poveste și mă bucur că așa ceva se întâmplă în permanență printre noi, în România. Se întâmplă tot timpul; trebuie doar să vedem, să ascultăm, să simțim. Vorba ‘ceea: „Cine are ochi de văzut să vadă. Cine are urechi de auzit să audă.”
      Mulțumesc și eu.
      Paște fericit să ai!

    confucius48 a spus:
    Iunie 3, 2014 la 9:29 pm

    Cred ca nu trebuie suspectati ei de bunatate, ci noi de faptul ca am inceput sa credem ca nu mai exista. Schimbam lumea pas cu pas, treapta cu treapta, astfel incat noi vom fi schimbarea.

      drstoica a răspuns:
      Iunie 3, 2014 la 10:33 pm

      Foarte adevărat…

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s