Alice, mintea ta subconștientă

Publicat pe

alice1Andreotti mi-a reamintit aici, cu niște luni în urmă (și-i mulțumesc), câteva citate din Alice în Țara Minunilor. Și pentru că am descoperit de multe ori ceea ce eu însumi gândeam, dar preferam să cred că sunt prostii, mă tot întorc la cartea lui Lewis Carroll ca la fântâna cu apă vie.  Scriitorul ăsta a fost unul dintre pionierii nenumiți (și fără să știe) ai programării neurolingvistice. Un tip care a pus, printre primii, bazele structurării gândirii umane (dorințe, emoții, convingeri, așteptări, împliniri), astfel încât să învățăm cum să ne descoperim pe noi înșine în dorința de a fi fericiți, de a reuși în viață. De a fi, de a face, de a avea ceea ce vrem să fim, să facem, să avem.

Alice: Vrei, te rog, sa fii atat de buna si sa-mi spui in ce directie s-o iau ca sa plec de-aici?

Pisica: Asta depinde foarte mult de locul unde vrei s-ajungi.

Alice: Nu prea imi pasa unde ajung…

Pisica: Atunci n-are importanta in ce directie o iei.

Alice, completându-se: …numai s-ajung undeva.

Pisica: Oh, bineinteles ca ajungi… daca mergi indeajuns de mult.

Alice: Dar e imposibil.

Pălărierul cel Nebun: Numai dacă TU crezi asta.

Alice: Uneori, înainte de micul dejun, încerc sa cred sase lucruri imposibile.

Pălărierul cel Nebun: Ah, ce exercitiu minunat!

alice-in-wonderland

13 gânduri despre „Alice, mintea ta subconștientă

    Paula a spus:
    Aprilie 4, 2014 la 1:42 pm

    Haha, că bine zici, Cătălin. Acum vreo doi ani am văzut cartea într-o librărie, şi cum nu o aveam în bibliotecă nu m-am putut abţine şi-am cumpărat-o.

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 4, 2014 la 1:46 pm

      Se spune despre cărți, ca despre animale, că ele ne aleg pe noi și nu invers. 🙂

    Dan a spus:
    Aprilie 4, 2014 la 3:44 pm

    Din păcate cartea nu a avut nicio ecranizare pe măsură.

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 4, 2014 la 7:08 pm

      Așa e. Poate următoarea.

    Andreotti a spus:
    Aprilie 4, 2014 la 10:03 pm

    Doc, eu încă mă „lupt” cu cele șase lucruri imposibile…dar sunt pe-aproape 😉
    Ești un spirit aparte, zău așa!

      drstoica a răspuns:
      Aprilie 4, 2014 la 11:17 pm

      Când și tu simți că ești pe-aproape, crede-mă, e de foarte bine! Pe cât de greu ar putea părea un astfel de restart mental-emoțional, pe atât de benefic este în viața omului.
      🙂 Mulțam fain de apreciere. La fel și tu, nu o spun din complezență.

        Andreotti a spus:
        Aprilie 5, 2014 la 1:38 am

        Crezi că nu știu? O simt la fiecare repornire a sistemului meu! Dar sunt zile când, realmente, te lasă puterile și pur și simplu nu mai crezi în nimic!
        Complezența nu are ce căuta între noi doi 😉 Pe bune!!

          drstoica a răspuns:
          Aprilie 5, 2014 la 12:16 pm

          Toți avem și momente de „motor înfundat”. 🙂 Dacă n-ar mai exista deloc, pe bune că am uita cât de bine e să ne fie bine. 🙂 Fiindcă așa ni se întâmplă nouă, oamenilor: să credem că totul ni se cuvine orice-am face sau n-am face.

            Andreotti a spus:
            Aprilie 9, 2014 la 3:03 pm

            Eu nu cred că totul mi se cuvine. Nu pentru cineva care a trebuit, toată viața lui de până acum, să muncească, să-i dea borșul pe nas uneori, pentru tot ceea ce are – pentru că nimic n-am primit pe tavă, Doc și nimic nu cred că mi se cuvine fără să mi se ceară altceva la schimb…chiar și liniștea aceea interioară, simplă, se dă la schimb pe altceva!

              drstoica a răspuns:
              Aprilie 9, 2014 la 8:55 pm

              Te cred și nici măcar nu spun că e rău ca omul să fie într-un fel sau altul. Că n-am nicio cădere să apreciez binele sau nebinele pe lumea asta. Spuneam doar că, uneori, frâna poate veni dintr-o așteptare fără acțiune, dar se poate întâmpla să vină și din prea multă acțiune, fără așteptare. 🙂
              Până acum puțini ani, eram un workaholic. Și mă mândream cu asta, fiindcă lumea mă aplauda. 🙂 Dar mi-a trecut, am realizat că ar fi cazul să caut un echilibru în tot și în toate. Nu l-am găsit ușor. Nici acum nu știu cât de echilibrat sunt. 🙂 Dar mi-e bine și mă străduiesc în continuare.

                Andreotti a spus:
                Aprilie 14, 2014 la 10:52 pm

                D-asta ne înțelegem noi bine! 😉 Ești ca mine 🙂

    […] Dr. Stoica îl recomand întâi ca om, apoi ca […]

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s