Sex = Love sau Love > Sex ?

Publicat pe

01Diana mi-a adus aminte de „Dragostea durează trei ani”, a lui Frederic Beigbeder. Dincolo de metafora literară, de încărcătura emoțională, neurologia explică simplu, abrupt (poate) și nepoetic: dopamina e hormonul noului și-al sexului, deopotrivă. El încetează să se mai manifeste intens după 2-3 ani. Amorul chiar are un timp de evoluție și disoluție inconturnabil. Dacă doar atracția fizică, sexuală, pasională e ceea ce a creat o relație, povestea de iubire își va găsi cam repede sfârșitul. Dar omul, bărbat sau femeie, are multe alte calități care trebuie descoperite de partener, lăsându-se cucerit și completat de ele. Găsește-l de încredere, găsește-l amuzant, găsește-l prieten… Alți hormoni cerebrali, alte emoții complexe, altă distracție. 🙂 Mult mai lungă. De-o viață.

Am învatat, mai ales, ca pentru a fi fericit, trebuie sa fi fost întâi foarte nefericit.

Fara ucenicia durerii, fericirea nu este solida. Dragostea care dureaza trei ani este aia care nu a urcat pe munti si nici nu a ajuns în prapastii, aia care-ti cade mura-n gura. (…) Trebuie sa stii cine esti si pe cine iubesti. Trebuie sa ai ucenicia terminata, pentru a trai o poveste neterminata. Sper ca titlul mincinos al acestei cărti nu v-a exasperat din cale-afara: bineînteles ca dragostea nu dureaza trei ani. Sunt fericit ca m-am înselat.

Un fragment artistic și realist, în același timp. Scriam asta și într-un comentariu: încercările vieții au darul de a ne da una din trei direcții în viață: fericirea, prăbușirea sau resemnarea (retragerea din viață). Important este că avem capacitatea de a alege. Trebuie s-o facem spre binele nostru. Asta înseamnă evoluție. E vorba de acea abilitate pe care o are specia umană atât de dezvoltată: adaptarea. Darwin spunea că nu supraviețuiesc speciile cele mai puternice sau cele mai inteligente. Ci alea care se adaptează cel mai ușor și mai bine.

love

66 de gânduri despre „Sex = Love sau Love > Sex ?

    Mala a spus:
    Martie 29, 2014 la 11:52 am

    Mie, înainte de-a divorţa, unul dintre colegii psihiatrii mi-a spus ceva ce n-am ştiut sau poate că n-am vrut să accept : ”dragostea durează 2 ani..dacă-n ăştia 2 ani, cei doi nu găsesc ceva în comun să construiasca -indiferent ce anume- atunci relaţia nu va avea şanse de reuşită”. Şi i-am dat dreptate !

      Mala a spus:
      Martie 29, 2014 la 11:52 am

      Cred ca am probleme cu mulţimea de ‘ i ‘ de prin cuvinte… 😀

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2014 la 11:56 am

      Da, oricât ar părea de banal, dacă într-o relație nu se impune în mod firesc sentimentul de prietenie, de angajament reciproc acceptat, toate celelalte nu vor reuși nicicum să păstreze povestea frumoasă și nesfârșită.

    Mirela a spus:
    Martie 29, 2014 la 11:53 am

    Bineinteles ca Love > Sex. Trist e insa cand numai unul dintre ei crede asa.

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2014 la 12:00 pm

      Privind și dintr-un alt unghi, ce noroc are cel care gândește așa cum spui tu! În felul ăsta își dă seama că celălalt nu îl merită și că tre’ să apară cineva mai potrivit.
      Pe de altă parte, contează și sexul. Că dacă unul e mereu obosit, indisponibil, închis la experimente, făcând sex doar din obligație… îl poți înțelege și pe celălalt, nu?

        Mirela a spus:
        Martie 29, 2014 la 12:04 pm

        Sau poate ca cel care se eschiveaza face asta tocmai pentru ca simte inutilitatea actiunii, nu ? Nu cred ca e cineva obosit sau ezitant din start, e ceva care la un moment dat il face sa se inchida…. zic. Iar aia cu „cineva mai potrivit”… e dificila rau cand te indragostesti gresit, ca sa zic asa, si nu e tocmai usor sa renunti la cineva pe care de fapt il vrei. Complicat, adesea.

          drstoica a răspuns:
          Martie 29, 2014 la 12:10 pm

          Îl vrei, dar… nu-l vrei. Pui în balanță. La așa ceva se ajunge în lipsa unei comunicări deschise și complete de la început. Fiecare preferă să vadă la celălalt doar ce-i place, își astupă simțurile când e vorba de nepotriviri și se trezește ulterior într-o situație din care nu știe cum să mai iasă.
          Da, complicat.

            Mirela a spus:
            Martie 29, 2014 la 12:14 pm

            De fapt da, il vrei dar parca nu prea, sau il vrei schimbat, ceea ce nu prea se intampla. Si sigur ca fara comunicare nu e mai nimic. Iar lipsa capacitatii de a comunica sincer, deschis, fara orgolii prostesti, mi se pare in primul rand lipsa de maturitate. Se intampla si oamenilor suficient inaintati in varsta, stiai ? E o suferinta si pentru altii, dar cred ca si pentru ei.

              drstoica a răspuns:
              Martie 29, 2014 la 1:24 pm

              Se întâmplă oricui. Și oamenilor înaintați în vârstă, și oamenilor foarte inteligenți, și oamenilor foarte buni…

                Mirela a spus:
                Martie 29, 2014 la 1:46 pm

                Trist, ca pot sa piarda mult.

    Alexey a spus:
    Martie 29, 2014 la 1:43 pm

    dragoste fara sex de calitate, nu exista, dragoste fara itelegere, sacrificiu, prietenie nu exista…de fapt , cred ca dragostea este alcatuita din toate acestea enumerate!:)

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2014 la 2:50 pm

      Foarte adevărat, Alexey! Echilibrul perfect înseamnă dragoste adevărată.

        Romana a spus:
        Martie 29, 2014 la 3:19 pm

        Echilibru perfect, in primul rand e un pleonasm. Si in al doilea rand nu exista.
        De asta ridicam osanale adaptabilitatii.
        qed
        🙂

          drstoica a răspuns:
          Martie 29, 2014 la 3:54 pm

          Da, corect, lingvistic, „echilibru perfect” e pleonasm, am greșit. 🙂 Apar totuși situații în care cineva/ceva se spune că poate fi mai echilibrat decât înaninte. Oricine se exprimă astfel câteodată.
          Dar echilibrul există. Adaptabilitatea duce la echilibru. Când echilibrul dispare, adaptabilitatea nu există. Echilibru nu înseamnă doar ca două echipe de fotbal să joace 11 contra 11, ci unii, chiar dacă sunt 9, să joace de la egal la egal cu ăilalți 11. 🙂
          Echilibru, mai mult sau mai puțin, avem cu toții. Dar tindem către „echilibrul perfect”, către acel absolut pe care nu-l atingem niciodată. Dar dacă nici nu tindem către el, nici măcar nu ne vom apropia.

            Romana a spus:
            Martie 29, 2014 la 4:44 pm

            Deja suna a …Scientology. 😛

              drstoica a răspuns:
              Martie 29, 2014 la 4:48 pm

              Nu; sună a ceea ce-și dorește fiecare, deși așteaptă doar de la celălalt ceea ce lui îi e lene să ofere. 🙂

                Romana a spus:
                Martie 29, 2014 la 5:20 pm

                ufff, greu mai e subiectul zilei. 🙂
                As zice ca (acuma) suna a acuzatie. Dar pentru ca nu ne cunoastem, as zice ca suna a prejudecare. :))

                  Romana a spus:
                  Martie 29, 2014 la 5:20 pm

                  Si nu mai imi raspunde ca sunt limitate raspunsurile aici si nu vreau sa ne certam :))

                    drstoica a răspuns:
                    Martie 29, 2014 la 5:29 pm

                    Nu-s limitate, poți să-mi scrii cât vrei tu. Și ce dacă tre’ să începi altă coloană de-asta la un moment dat? 🙂 Dar de certat, nu ne certăm, nu mă bag. 🙂

                  drstoica a răspuns:
                  Martie 29, 2014 la 5:28 pm

                  A acuzație?! 🙂 Nici vorbă. Tocmai pt că nu te cunosc deloc, nu văd de ce anume te-aș putea acuza. Era doar o constatare care ne caracterizează viețile în prea multe situații. Refuzăm să ieșim din zona de confort pentru a trece în cea de risc și acțiune, de trăire și succes. Se întâmplă să parcăm atât de îndelung în zona de confort, încât, uneori, cădem în zona de panică, lucru total nedorit. 🙂

                    Romana a spus:
                    Martie 29, 2014 la 5:56 pm

                    Acuma generalizezi si nici asta nu e bine. :))

                    In plus ai schimbat subiectul. Sunt tone de zis despre zona de confort. Care ever never nu va fi la fel pt toata lumea.
                    Noah, asa e si cu dragostea. 😛

                      drstoica a răspuns:
                      Martie 29, 2014 la 6:08 pm

                      Ok, observ că oricum aș da-o, nu e bine. Dar respect părerea fiecăruia. Inclusiv pe-a mea, 🙂 așa că mă opresc aici.
                      Am zis cu fiece ocazie că tot ce scriu pe blogul ăsta reprezintă păreri personale. Și, spre deosebire de, să zicem, acum 3 ani, nu mai țin să am dreptate și nici să polemizez cu nimeni. Mă bucur să fiu eu, indiferent ce cred ceilalți despre asta. 🙂

    Ruxandra Ionita a spus:
    Martie 29, 2014 la 1:58 pm

    Am învatat, mai ales, ca pentru a fi fericit, trebuie sa fi fost întâi foarte nefericit.

    Vai e dureros de adevarata vorba asta.

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2014 la 2:51 pm

      Dureros, recunosc, cunosc. 🙂

        Romana a spus:
        Martie 29, 2014 la 5:57 pm

        Nefericirea ca si Fericirea, noi ne-o creem. Si totul vine din interior…(a se citi din cap :P)

    july a spus:
    Martie 29, 2014 la 4:41 pm

    Doc, dragostea dureaza atat timp cat iti doresti acea relatie, indiferent de calitatea sexului sau daca ai gasit sau nu motive pentru a te reindragosti periodic de partener . Adica, dragostea dureaza numai daca este insotita si de valori morale . Altfel, oricand poti gasi motiv sa iesi din relatie stiut fiind faptul ca nici dupa o viata nu cunoastem mai mult decat ceea ce am intuit la inceput . Timpul valideaza sentimentele dar are nevoie de loialitatea noastra pentru a fi o iubire durabila .

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2014 la 4:46 pm

      Așa e, July. Dragostea durează cât îți dai voie s-o trăiești cu toată ființa ta, cât primești din ea și ce-ți place și ce nu-ți place. Cât manifești aceleași valori morale și față de tine și față de celălalt.

    Nice a spus:
    Martie 29, 2014 la 6:35 pm

    Tind sa cred ca in cele mai multe dintre cazuri pasiunea dispare dupa cca trei ani. Si se instaleaza ceva mult mai puternic decat insasi dragostea:obisnuinta. A doua natura. Care implica respect, tovarasie/prietenie, obligatii/responsabilitati.
    La ce ma ajuta pe mine dragostea? Asta m-a intrebat pe mine cineva odata si a ales responsabilitatile pentru ca asa este el construit, pentru ca asa vede in jur, pentru ca societatea impune asta. Un barbat adevarat munceste, se dedica, lupta, se sacrifica, nu iubeste.
    Nu sunt nefericita si deprimata pentru ca nu mi se raspunde asa cum as vrea eu, ci pentru ca nu mi se raspunde deloc. Sau extrem de putin (ca sa fiu mai precisa). Asta pentru a clarifica un anumit aspect. 😀
    Sunt atat de satula de o societate care pune accent pe bani si uita (de tot) de dragoste…

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2014 la 7:06 pm

      Primul tău paragraf este extrem de adevărat. Cu mențiunea că nu obișnuința, ci angajamentul e cel care transformă povestea doar pasională într-o poveste de iubire complexă și, poate, completă.
      Ia încearcă și altfel! Nu știu cum, nu te cunosc, dar încearcă și alte moduri de a te raporta la sexul opus. Fără să vezi doar materialismul care strică tot. Eu sunt sigur că ai niște resurse foarte mari de a intra într-o relație potrivită. Trebuie doar să le dai voie să se manifeste. După psihanaliza lui Jung, femeile prezintă 4 arhetipuri: preoteasa (inițiatoarea) – cea care își manifestă puterea prin intermediul intelectului; mama – cea înclinată spre voluntariat, preocupată de natură; curtezana – femeia care se manifestă prin creativitate, prin senzualitatea emoțiilor; și amazoana (luptătoarea) – care se impune fizic și mental față de ceilalți.
      Fiecare femeie are în ea TOATE aceste 4 arhetipuri, doar că, în timp, a făcut obsesie pentru unul singur, iar pe celelalte le ține în umbră, considerând că ea nu poate fi așa, că nu e bine să fie așa. De fapt, în cele 4, bine echilibrate, stă potențialul nelimitat al fiecărei femei de a fi împlinită, fericită cu adevărat, pe orice plan al vieții.
      Iar tu vrei, poți și meriți să fii împlinită, nu mă poți contrazice. 🙂 Depinde de tine, nu de alții, crede-mă.

    Dianette a spus:
    Martie 29, 2014 la 8:55 pm

    Carevasazica „”
    Pfff… greu… Afurisit mai esti… 😉
    Nu zic nimic… altfel… am sa fiu iar pusa la perete… 😀

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2014 la 10:15 pm

      La perete? Nu, nu e ceea ce pare. Ce pare? 🙂

        Dianette a spus:
        Martie 30, 2014 la 4:05 am

        Pare… ce vrea fiecare 😉

        Mie-mi place. Cu „astea” ma „prinzi”…
        Si la perete…-mi place 🙂
        Ahh… „unde dai si unde crapa”…
        Doc’, multa rabdare ai.

          drstoica a răspuns:
          Martie 30, 2014 la 10:35 am

          Dianette, e o plăcere să-i „prind” pe oameni, știind că „astea” pot produce declicuri în mințile lor, urmate, mai devreme sau mai târziu, de schimbări în bine în viețile lor.
          Răbdare? E ceva ce exersez cu atenție în ultimii doi ani; nu prea știam ce e asta înainte. 🙂

    Ana a spus:
    Martie 29, 2014 la 10:46 pm

    Ii dau dreptate lui neica Darwin , cu adaptarea despre care a mentionat….am ajuns la concluzia ca , pe langa toleranta , comunicare si incredere , este nevoie de adaptare….si gandesc ca , pana la urma , cuvantul adaptare include toate celelalte cuvinte ce pot caracteriza o relatie bazata pe incredere si prietenie.
    Nu cred ca dragostea dureaza….pentru mine , personal , dragostea este chimie pura , nebuneala creierului de a lua pauza si de a oferi sufletului si trupului , senzatii .Ceea ce dureaza in relatie , tot personal vorbesc , este adaptarea la care eu ma gandesc.
    Poate ca eu gandesc gresit si ,probabil , as putea fi contrazisa.Dar eu asa vad si percep lucrurile ce stau la baza unei relatii de lunga durata…..si as mentiona aici vorba ce spune despre luna de miere si restul continutului din butoi…. 😛
    Insa , ca sa nu fiu definitiv iesita din spiritul acestei postarii , dragostea = sex….si daca sexul este facut cu pasiune….’poi asta se cheama mix de hormoni deversati si placeri incomensurabile 😀

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2014 la 10:52 pm

      Ana, fără să cunosc adevărul absolut, mă declar foarte de acord cu tine. Adaptarea e cuvântul care împachetează o relație lungă și frumoasă. E imposibil ca totul să fie perfect, ca sexul să fie ăla care ține 50 de ani doi oameni împreună. Dar dacă există comunicare și tu te adaptezi, celălalt se adaptează, decurge o adevărată poveste de dragoste. Ne-am învățat noi că iubirea e doar aia de la Romeo și Julieta; însă dacă ăia doi apucau și ei vreo 10 ani în aceeași casă, nu mai avea Shakespeare despre ce să scrie. 🙂

        Ana a spus:
        Martie 29, 2014 la 10:57 pm

        :))))))))))))))))))))))))))))) Shakespare ar fi sfarsit cu gatul sub securea calaului sau exilat prin vreo tara sub dominatie britanica…….
        Sexul cu nabadai e bun , insa nu tine o vesnicie…ca sa fie mereu bun , trebuie variatie , pe care…hai sa fim sinceri….nu il poti avea nabadaios vesnic cu aceeasi persoana si , vorba ta , 50 de ani….ca orice „masinarie” , si masinaria asta se mai strica si da rateuri. 😛
        Dar adaptarea….e o poveste ce vine sa astupe gaurile si sa stabilizeze echilibrul…

          drstoica a răspuns:
          Martie 29, 2014 la 10:59 pm

          Adevărat.

        incredibleyoung a spus:
        Martie 31, 2014 la 8:49 am

        :))

      Mélanie a spus:
      Martie 30, 2014 la 5:57 pm

      total, complet si categoric de-acord cu tine, Ana… 🙂 imposibil de trait în pace su noi-însine si cu restu’ lumii(anturaju’ nostru) daca n-avem o viata intima(sexuala!) periodica si împlinita… am zis! 🙂

        Ana a spus:
        Martie 30, 2014 la 6:44 pm

        😀 😀 😀
        ma bucur ca suntem in asentiment

    Mirela a spus:
    Martie 30, 2014 la 1:22 pm

    Si daca cineva ofera fara sa-i fie lene sau frica, iar din partea cealalta primeste ceva, pentru ca apoi sa i se spuna ca prea a luat in serios situatia si ca s-o lase mai moale…. asta ce este ? E lipsa de maturitate, joaca de copii (trecuti de 40 de ani eventual) sau ce altceva poate fi ?

    Sau daca cineva ofera iar si iar, fara sa primeasca ce ar trebui, nu risca sa devina penibila persoana care tot ofera, degeaba ? Adica unde e limita dintre a fi intelegator – cooperant din iubire si penibil, eventual ? Indiferent de sex, ca nu cred ca e o regula din punctul asta de vedere. Adica oricare din ei poate sa initieze orice, dupa capacitate si resurse.

      drstoica a răspuns:
      Martie 30, 2014 la 4:28 pm

      În cazurile expuse de tine, da, e lipsă de maturitate, e joacă, e confuzie/indecizie, e o teamă din partea celuilalt (suntem plini de tot felul de frici neîntemeiate)… Dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți spui: „gata, toți bărbații sunt porci!”. 🙂 Pur și simplu, ai găsit ceva caracteristic imaturității, la celălalt, care ți-a plăcut, ceva ce ți-ai dorit, în mod conștient sau inconștient. Dar sunt altele care nu-ți plac deloc.
      Pentru că oamenii nu-s construiți matematic, ei îmbină, într-un singur exemplar, și lucruri care-ți plac, dar și care nu-ți plac. Tu poți spune despre o trăsătură a lui: „e rea, e greșită”, altcineva poate aprecia pozitiv fix același lucru. Pentru că, în realitate, nu există neapărat „e greșit”, ci „nu-mi place mie”. Și apare nevoia de a face o alegere: îl înțeleg și mergem mai departe ori nu pot accepta, nu pot trece peste asta și ne oprim aici. În practică știu că nu e așa simplu, însă doar astfel îți poți păstra echilibrul interior pe termen lung și-l poți găsi pe omul cu adevărat potrivit ție. Te gândești „ce bine ne va fi împreună, pentru că….., chiar dacă….” SAU „există viață și după el, ba chiar mai mult: voi găsi cu siguranță pe cineva mai potrivit”. De regulă, omul nu gândește la posibilitățile frumoase, ci la ce pierde, la ce nu are, la ce nu va găsi niciodată, la ce-i lipsește prea tare partenerului… Iar bărbații (ca și femeile) simt asta și vin spre tine cei care corespund stării tale emoționale. Pare complicat, dar nu prea e. Studiez toate astea, zi de zi, în detaliu, cu date statistice, pe mine și pe persoane apropiate, din viața mea. Mă uit la mine și văd când/cum acționez, când/cum reacționez. Iar asta mă ajută să mă echilibrez, să privesc din alt unghi (să recadrez) și să văd și partea bună a lucrurilor. Absolut de fiecare dată există o parte bună a lucrurilor! E doar chestie de percepție.

      Sexul e bun, e minunat, e liant, e necesar, dar nu e totul și, la un moment dat, se cam termină. E, însă, foarte important ca părerea pe care o ai TU despre sex – „oricare din ei poate sa initieze orice, dupa capacitate si resurse” – să o aibă și el. Dacă părerile voastre diferă foarte tare, nu va funcționa, ăsta-i adevărul. Dacă, de exemplu, unul e creativ, deschis spre experimentare, e foarte activ, iar celălalt se sustrage, sare peste, îl doare mereu capul, crezând că primul nu va observa și că nu-l va afecta, nu e așa. 🙂

      Dar eu, mai degrabă decât să analizez o problemă, să despic firul în patru cu omul căruia nu știu ce-i lipsește, mai bine mă concentrez pe soluția internă a persoanei respective. Am observat că e mult mai eficient. Presupunând că vrea ca viața să-i devină măcar un pic altfel, găsim împreună soluția IDEALĂ. Iar dacă la început e sceptică, ulterior se va minuna fără oprire. 🙂 Recunosc că și eu mă minunez, uneori, cu oamenii de ce întorsături iau viețile lor la un moment dat.
      Soluția e cea care contează, mai mult decât vinovații și problema în sine.

    Mirela a spus:
    Martie 30, 2014 la 8:12 pm

    Noi zicem aici la modul general, nu ? Ca altfel trebuie sa spun ca eu nu gandesc deloc chestia aia cu barbatii, care sunt toti intr-un anume fel 😀 … ca stiu ca nu e asa. In rest, ai dreptate in tot ce ai spus. Iar eu as mai adauga, din experienta mea de pana acum, ca uneori, in situatii neclare sau nemultumitoare, e bine si sanatos sa iei o pauza, sa te distantezi un pic de problema, sa te concentrezi pe alte aspecte ale vietii si sa revii cand nu mai e totul inflamat. Asta dupa un timp care difera de la om la om, dupa fire si dupa caz. Am un pic de dreptate si eu, cand spun asta ? Eu asa simt si a functionat mereu, de-aia am indraznit sa avansez ideea 🙂

      drstoica a răspuns:
      Martie 31, 2014 la 1:11 pm

      Da, nu-mi permit să vorbesc decât la modul general, făcând niște presupoziții de caz.
      Da, ai mare dreptate. Este, de fapt, o atitudine recomandată pentru orice situație conflictuală din viața omului, nu doar în relații. Este, la alt nivel, acel “respiră adânc, numără până la 10 și revino asupra problemei”. 🙂
      Intuitiv, tu, Mirela, știi foarte bine ce e de făcut într-un caz sau altul; dar societatea ne împinge către neîncrederea în intuiție, din păcate.

        Mirela a spus:
        Martie 31, 2014 la 7:38 pm

        Lasa societatea…. eu de cate ori ma abat de la ce-mi spun intuitia si instinctul, de atatea ori o patesc. Asa ca de ceva vreme fac numai ce simt si cred ca e bine si in cele mai multe cazuri ies bine lucrurile. Uneori mai devreme, alteori mai tarziu… dar neaparat facand ce-mi dicteaza constiinta, fara sa ma gandesc mult. Cand stau si cuget si analizez pe toate partile… nu e ok 🙂 Dar depinde de la om la om, poate.

          drstoica a răspuns:
          Martie 31, 2014 la 9:15 pm

          Corect. Chiar și atunci când crezi că te-ai înșelat ascultându-ți intuiția, tot pe drumul bun ești. 🙂

    inda of wind a spus:
    Martie 30, 2014 la 9:23 pm

    Pe care dintre palierele constiintei stai cand intrebi asta? Ca sa stiu ce sa raspund :))

      drstoica a răspuns:
      Martie 30, 2014 la 9:31 pm

      Pe care vrei tu. Răspunde! :))

        inda of wind a spus:
        Martie 30, 2014 la 9:52 pm

        Pai nu-i asa, ca in functie de asta se schimba totul!
        Daca am sta pe palierul viata-moarte, atunci sex = love, adica sexul este iubire manifestata, dar daca schimbam palierul se schimba si raspunsul. Radical 🙂

          inda of wind a spus:
          Martie 30, 2014 la 10:39 pm

          Pai, pe urmatorul palier, placere-durere, love > sex pentru ca este un palier al rolurilor de toate felurile si prioritatea este vanarea placerii si evitarea durerii. Pe urmatorul palier, al emotiilor, al puterii (curaj-frica), sex > love. In palierul mental (a gandi-a simti) orice raspuns este posibil, nu ca cele de pe palierele anterioare ar fi fost gresite. Ideea este ca in acest palier se poate produce swich-ul dintre a gandi si a simti, cel care schimba total paradigma iar dincolo de el dualitatea dispare. Pana atunci, daca sunt centrata pe un anumit palier, experimentez doar limitat.
          Ah, mi-am raspuns mie! Eram convinsa ca ti-am auzit intrebarea!
          Acum merg sa ma simt… din ce in ce mai bine 🙂

            drstoica a răspuns:
            Martie 31, 2014 la 1:21 pm

            :)) Ziceam că eu pot sta pe care palier îți priește ție în clipa în care îmi răspunzi. 🙂 Fiindcă, exact cum spuneai, nu există răspunsuri greșite, ci stări, faze, momente diferite.
            Mi-ai luat întrebarea din gură. 🙂 Întotdeauna e loc de „din ce în ce mai bine”. Trebuie doar să ne adaptăm momentului.

    ane a spus:
    Martie 31, 2014 la 1:22 am

    Are toate ingredientele specifice unui film frantuzesc.

      drstoica a răspuns:
      Martie 31, 2014 la 1:22 pm

      Pentru mine, afirmația ta e un compliment făcut filmelor franțuzești. 🙂

        ane a spus:
        Martie 31, 2014 la 4:27 pm

        Nu! noi înjuram în filme, eu fac altceva… de toate, specific lor. Nu ai observat ? 🙂

          drstoica a răspuns:
          Martie 31, 2014 la 6:12 pm

          Stai că nu mi-e foarte clar: tu faci altceva? În filme? Devin curios. 🙂

            ane a spus:
            Martie 31, 2014 la 6:39 pm

            Ce sa fac eu în filme? Aaa.., am scris eu în loc de EI :))))

              drstoica a răspuns:
              Martie 31, 2014 la 9:15 pm

              😀 Da, ei fac multe în filme. Ca-n viață. Ca-n viața lor. 🙂

                ane a spus:
                Martie 31, 2014 la 10:07 pm

                Da, asa este.

    incredibleyoung a spus:
    Martie 31, 2014 la 9:18 am

    E un subiect foarte frumos si delicat . dupa ceva ani de concluzii mereu schimbate cred ca relatiile se formeaza oarecum din motive nepotrivite. Ne indragostim pentru ca persoana respectiva are calitati , clar .Nu stiu cate persoane se indragostesc pentru defectele celuilalt. Defectele le observam mai tarziu . Chiar daca imi era greu sa inteleg …incep sa realizez ca da , proiectam in ceilalti propriile trasaturi . Dar ce-ar fi daca am fi atenti cu ce persoana ne distram foarte bine , cu cine ne simtim in largul nostru , cine , de sex opus , putem spune ca ne place exact asa cum suntem , cu cine avem pasiuni comune ,cu cine nu ne plictisim facand orice nimic , cine se pricepe sa scoata ce e mai bun din noi ,cine are rabdare cu noi si invers , in prezenta cui ne simtim bine , degajati , fericiti cu adevarat ,cu cine nu simti nevoia sa iti activezi orgoliul ,pe cine nu simti motive sa il critici …s-ar putea sa descoperim un/o prietena bun/a.Si atunci… oare nu asta e solutia ? Sa vezi daca poti fi prieten cu omul acela …daca nu …parerea mea e ca relatia nu are sanse mari . Uneori ma gandeam ce le-as spune unor tineri la inceput de cuplu : Esti capabil sa pui fericirea ei /lui mai presus de a ta ? Esti capabil sa ii dai drumul daca el/ea nu mai vrea sa fiti doi ? Esti capabil sa ramai prieten cu el /ea si dupa ce nu ati mai fi impreuna ? Esti capabil sa taci si sa fii linistit/a cand el /ea e nervos /a? Poti sa il/ o iubesti si daca el /ea nu mai simte …poti sa accepti astfel de lucruri ? Poti sa il/ o ranesti intentionat ca sa te razbuni cand iti va gresi ? Perfectiunea nu exista . Asta e testul .Daca amandoi raspund la fel …si sincer… zic eu ca au sanse . Prietenia dintre femei si barbati , cel putin in Romania , e tabu . Si recunosc ca ma intristeaza asta. Cel putin generatia mea … nu crede in asta …E adevarat , conotatiile sexuale vor insoti mereu o relatie de orice fel dintre doi oameni de sex opus . Dar femeile si barbatii ar fi normal sa se imprieteneasca mai mult…altfel cum vor trece peste greutati impreuna ? Certandu-se , nu ? Criticandu-se … Pasiunea, atractia fizica apar uneori si fara ca cei doi sa se cunoasca , se intampla , dar nu pot fi temelia unui cuplu solid . In schimb , prin comunicare si prietenie se pot oricand starni noi pasiuni . Cred …nici eu nu sunt foarte sigura .:) Cred in adaptabilitate , in a-l accepta pe celalalt asa cum e …a-l iubi asa cum e …dar e potrivit cand toate astea se intampla reciproc … cand ambii parteneri primesc , ceea ce au nevoie .Cat despre efort in dragoste …nu stiu ce sa zic … ceva nu e bine cand se pune efort in dragoste …:) Un pic de atentie , un pic de rabdare , un pic de curaj , multa comunicare …acceptare fireasca …Dar astea vin abia dupa ce fiecare din cuplu s-a dezvoltat destul ca om , e destul de evoluat …:) In concluzie , nu stiu ce sa zic …:))

      drstoica a răspuns:
      Martie 31, 2014 la 1:35 pm

      Nu știu ce-ar mai fi de adăugat la ce-ai scris tu. Ai sintetizat foarte curat esența unei relații de durată. Este ceea ce a dat naștere contractelor prenupțiale. Fiindcă, de fapt, la așa ceva se referă ele, nu neapărat la partea materială. Astfel de conversații lămuritoare (scrise ori nescrise) acționează extrem de profund asupra minților umane. Îi spui sincer, clar, îți spune sincer, clar ce aștepți, ce așteaptă de la relația voastră. Fiindcă, ulterior, fără să-ți dai seama, dispar mici și mari neînțelegeri, dispare așteptarea ca celălalt „să-ți greșească” pentru a-l taxa cumva.
      Păstrând nivelul, e ca atunci când mergi să-ți cumperi o mașină, o casă. Ți se pare normal să o vezi, să știi ce poate, ce nu poate, să întrunească mai multe calități în ochii tăi decât defecte, să știi „pe ce dai banul”. Cumpărând mașina știind exact cât consumă, nu vei mai da ulterior vina în fiecare zi pe consumul mult prea mare; pentru simplul fapt că ți l-ai asumat, ți se pare normal. Se creează un atașament sănătos, astfel încât, atunci când consumul mașinii chiar te lasă sărac-lipit, o vinzi știind clar că aia e cea mai bună soluție. Concentrarea pe prezent cu visuri pentru viitor și învățături din trecut. Învățături, nu regrete devastatoare, suferință inutilă și dorință de răzbunare.
      Tare frumos gândești! 🙂

        incredibleyoung a spus:
        Martie 31, 2014 la 1:41 pm

        Multumesc ! Venind din partea ta , ma bucura mult .E complicat si simplu , sau e doar simplu ?Cred ca atunci cand cineva e suficient de matur sa stie ce vrea ,apoi sa fie suficient de matur sa exprime clar ce vrea , cand a ajuns la un nivel de autocunoastere care ii da libertatea de a fi el insusi , cred ca abia atunci va avea relatia perfecta pentru el /ea….pana atunci se invata…Cred ca se face prea mare drama din despartiri , relatiile sunt ceva frumos , nu sunt drame , obligatii …motive de indatorare reciproca …:) dar mai avem de invatat …

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s