Roumanie – La Terre en Or

Publicat pe

cpSimon, un francez get-beget din Grenoble, și-a astupat urechile atunci când la tv-ul lui se difuzau reportaje urâte despre România și atunci când românii înșiși povesteau despre țara lor ca despre una în care n-ai a vedea altceva decât mizerie, corupție și oameni răi. Răi în afară de ei, povestitorii, bineînțeles. 🙂 Iar vara trecută, și-a luat francezul un rucsac în spate, o iubită de mână, niște prieteni alături și-au pornit cu toții la drum. Ce-a văzut el, ce-a filmat, cum i s-a părut, iată mai jos. Un român nu vorbește așa despre țara în care s-a născut. Bună, rea, există un motiv pentru care cred că m-am născut aici. Și-mi place. Sincer.

„Când vii pentru prima dată în România, se spune că trebuie să iei o piatră în gură. Pentru a-i gusta pământul, pentru a-i simţi parfumurile sălbatice.
Se spune că trebuie să ştii să priveşti de aproape comorile pe care le rezervă sub ochii noştri, în pădurile sale umede de brad şi de stejar bătrân, în întinderea lanurilor de porumb, de orz, de grâu şi de paie uscate.
Se spune atunci că nu trebuie decât să te apleci şi să culegi. Se spune că aici există pomi cu fructe magice, ca acele livezi cu prune  al căror elixir îi face pe oameni fericiţi. Se poate auzi de departe ecoul legendelor şi poveştilor fantastice, poveşti care te fac să visezi. Se mai spune că, dacă mergi departe, în inima Transilvaniei, în locuri somptuoase, poţi întâlni copaci vorbitori şi flori fermecate.
Poţi vedea urşi sălbatici şi animale fantastice. Se spune că dacă vei căuta suficient de sus, pe înălţimi, pe drumul creaturilor ciudate şi în pas cu vampirii, poţi găsi o comoară pierdută.
Dar locurile frumoase nu-şi arată toate ascunzişurile, iar pietrele bătrâne nu-şi spun toată povestea. Există în România o grădină imensă. Ea ascunde o comoară. Când vii în România, ţi se spune să iei o piatră în gură. Acum ştiu de ce. Piatra este de aur.” E subtitrarea filmului postat.

Anunțuri

14 gânduri despre „Roumanie – La Terre en Or

    Mala a spus:
    Martie 28, 2014 la 11:13 am

    Imbucurator fapt! Sper ca, nu departe in timp, cit mai multi sa aiba asemenea ginduri vis-a-vis de tara asta.

      drstoica a răspuns:
      Martie 28, 2014 la 4:14 pm

      Pentru că e o țară frumoasă ca oricare alta. Eu așa consider.

        Mala a spus:
        Martie 28, 2014 la 4:22 pm

        La fel zic si eu Doc din moment ce am refuzat doua emigrari! Ma intreb inca daca am procedat bine sau ba… Si inca mi-e bine asa cum mi-e, cu putinul sau multul pe care-l am.

          drstoica a răspuns:
          Martie 28, 2014 la 5:05 pm

          Am ratat și eu în mod voluntar o emigrare. Nu mă laud cu asta. Pur și simplu, aici mă văd eu cel mai bine, mi-e casa cea mai potrivită. Atât. În rest, mă plimb cât pot peste tot. 🙂

    Paula a spus:
    Martie 28, 2014 la 11:29 am

    Subscriu, îmbucurător fapt. Mulţumim de informaţie, Cătălin. 😀

      drstoica a răspuns:
      Martie 28, 2014 la 4:15 pm

      Cu maaare plăcere, Paula. 🙂

    ane a spus:
    Martie 28, 2014 la 11:52 am

    Superb videoclip, merci!

      drstoica a răspuns:
      Martie 28, 2014 la 4:15 pm

      Foarte de acord cu tine, Ane. Cu plăcere.

    Mitzaa Biciclista a spus:
    Martie 28, 2014 la 3:52 pm

    Superb dr(agă)

      drstoica a răspuns:
      Martie 28, 2014 la 4:16 pm

      Mă bucur că am putut să-ți arăt ceva superb. 🙂

    adelinailiescu a spus:
    Martie 28, 2014 la 11:12 pm

    Bine,cand o sa ma duc in Franta o sa vorbesc si eu frumos de tara lui ca sa nu raman datoare. 🙂

      drstoica a răspuns:
      Martie 29, 2014 la 12:31 am

      😀 Să mergi în cât mai multe țări din lume! Ca să le vorbești frumos despre ele. 🙂

    Mélanie a spus:
    Martie 30, 2014 la 5:59 pm

    toti francezii care-au fost România au revenit cu impresii placute si cu dorinta de-a se reîntoarce… 🙂

      drstoica a răspuns:
      Martie 30, 2014 la 7:07 pm

      bien sûr, Mélanie. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s