Împacă-te cu umbrele tale!

Publicat pe

umbreUmbra ne este nespus de penibila. Cand suntem surprinsi asupra unui comportament de umbra, adica asupra unui comportament care nu corespunde idealului Eului nostru, ne rusinam. Acesta este si motivul pentru care avem tendinta de a proiecta asupra altor persoane, de a percepe la altii anumite aspecte mai intunecate ale personalitatii noastre. Acesti oameni sunt țapii nostri ispasitori, la ei ne deranjeaza ceea ce apartine, de fapt, umbrei noastre – sau are, cel putin, o legatura cu aceasta.

Vorbele îi aparțin Verenei Kast, profesor doctor în psihologie.

Extinzând puțin, ne place foarte tare la celălalt (partener de viață, de afaceri, coleg de serviciu, bun prieten) ceea ce ne place foarte mult la noi înșine, chiar dacă nu ne dăm seama. Și invers, ne enervează maxim la celălalt ceea ce ne enervează, poate în mod inconștient, la noi înșine. Situația umbrelor a fost teoretizată pe larg de psihanalistul Carl Jung. Dacă săpăm puțin mai mult, descoperim că astfel denumeau șamanii andini problemele interioare, traumele, emoțiile distructive. Ele se rezolvă mai degrabă prin confruntare, prin conștientizare și eliberare, decât prin reprimare. Reprimarea doar le ascunde bine de tot sub preș. Așa ascunse, ele se întăresc și se amplifică permanent, cu fiecare eveniment similar celui care le-a creat. Și, când ți-e lumea mai dragă, explodează. Atunci, spui: „Gata, lumea mea s-a sfârșit, nu mai am pentru ce să trăiesc, X mi-a distrus viața, am pierdut tot, viitorul mi-e negru….”. Vorba lui Octavian Paler, trebuie să știi „că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi”.

Nu ai nimic de câștigat dacă te închizi în tine pentru totdeauna, dacă te convingi zilnic că lumea e rea, dacă judeci, critici, pedepsești tot ce crezi tu că e greșit în jur, dacă te răzbuni pe tine, închizându-ți percepția pozitivă asupra vieții. Soluția e să te antrenezi pe tine pentru a o putea lua oricând, oricum de la capăt, în orice împrejurare, indiferent de circumstanțe. Ți s-a dat o viață ca s-o trăiești din plin, nu ca să te răzbuni pe cel care ești. Ești bun, să știi! Mai bun decât îți închipui tu.

Uite niște fragmente din scrierile lui Octavian Paler. Nu crezi că omul ăsta are măcar puțină dreptate?

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp;
avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte,
mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată;
mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea puţin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să
ne facem o viaţă,
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.
Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă
cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune.
Am curăţat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.
Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.

Aminteşte-ţi să spui “TE IUBESC” partenerului şi
persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o
spui din inimă.
O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să
preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi
timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le
ai.

Anunțuri

7 gânduri despre „Împacă-te cu umbrele tale!

    Ana a spus:
    Martie 26, 2014 la 12:15 pm

    Vorba domnului Paler , si anume : „că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi” , mi-a amintit de o discutie avuta cu cineva ,referitor la termenul de valabilitate de pe cutiile cu medicamente.Persoana in cauza imi spunea ca termenul de garantie este pus anume mai repede decat expirararea produselor din cutie , tocmai pentru ca , in general , oamenii nu verifica acest aspect si continua sa consume produsul.Tocmai de aceea ,peste termenul de valabilitate , produsul mai poate fi bun inca 6 luni sau mai mult…
    Poate pare aiurea si straniu ca tocmai vorbele domnului Paler m-au dus cu mintea la aceasta amintire , dar mi s-a parut tare amuzanta afirmatia dansului….si mi-am zis ca , pana la urma , omul e valabil si dupa termenul de expirare , nu? 😀 😀 😀
    Citisem paradoxurile scrise mai sus…imi plac si subscriu lor. Dar ,sti cum e,nu?, sfaturile sunt date sa nu fie urmate! 😉 😛

      drstoica a răspuns:
      Martie 26, 2014 la 4:29 pm

      Da, așa e cu majoritatea produselor ambalate de pe piață: termenul de garanție este mai lung decât ce scrie pe cutie. Inclusiv cu omul. 🙂
      Cât despre sfaturi… unii le urmează, cât mai multe dintre ele; de-aia se și consideră fericiți. 🙂 Sfaturile astea sunt niște pași. Îi facem, unul câte unul, fiecare în ritmul său… ori ne blocăm în ce nu ne place și ne văităm. 🙂

        Ana a spus:
        Martie 26, 2014 la 4:42 pm

        Da , asta cu vaitatul e moarte sigura…pe mine ma enerveaza….oare de ce nu se poate sa existe incercari pana la reusita , fara vaicareli inutile?Am mai scris eu pe aici , mai demult : vaicareala asta si stagnarea , seamana cu drobul de sare al lui Creanga…stau sub el si urla , dar fereasca sfantul sa-l ia de acolo sau sa se dea mai la o parte….

          drstoica a răspuns:
          Martie 26, 2014 la 5:23 pm

          😀 Corect.
          Ana, cine începe să facă pașii ăștia, puțin câte puțin se schimbă. Și el, și viața lui. Și începe să nu mai aibă de ce se văita întruna; vede și părțile bune ale vieții sale. Pentru cei care nici nu încearcă, văicăreala rămâne singura activitate care să le scuze nefericirea, neîmplinirile, neajunsurile. E mai ușor să te plângi zi de zi cu prietenii, dând vina pe alții, pe viața grea, decât să faci câte ceva nou în beneficiul tău. O viață nu se schimbă cât ai bate din palme. Dar e absurd să faci în fiecare zi aceleași lucruri așteptând rezultate diferite. Când nu-ți mai convine ceva în viața ta, asta e soluția: https://drstoica.wordpress.com/2013/11/17/da-restart-sa-vezi-ce-iese/

            Ana a spus:
            Martie 26, 2014 la 7:47 pm

            Uneori imi doresc sa fac magie,sti? 🙂

              drstoica a răspuns:
              Martie 26, 2014 la 8:28 pm

              Ok, fii magiciana vieții tale! 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s