Cum e casa ta de oaspeți?

Publicat pe Actualizat pe

ghVersurile de mai jos stau afișate la intrarea unei case de oaspeți din India deșertică. Citește-le și vezi dacă-ți dai vreun pic seama ce orientare religioasă are autorul. Asta înseamnă, cred eu, spiritualitate: un lucru înțelept, care sparge orice barieră impusă de oameni lor înșile.

E, de fapt, o metaforă psihologică aplicabilă în viața fiecăruia dintre noi. Esența evoluției, dezvoltării personale. Fără veșnicul și nelipsitul „nu pot, nu merit, nu mă interesează”.

„Această ființă umană este o casă de oaspeți:

În fiecare dimineață, un nou venit.

O bucurie, o întristare, o josnicie,

Un moment trecător de trezire, toate apar

Precum un oaspete neașteptat.

Întâmpină-i și veselește-i pe toți!

Chiar dacă sunt un grup de regrete

Ce-ți zguduie violent casa golită de mobilă.

Tu tratează fiecare oaspete cu onoare.

El te poate „goli” spre o nouă încântare.

Gândurile negre, rușinea, răutatea,

Întâmpină-le la ușă râzând,

Și invită-le înăuntru.

Fii recunoscător oricărui oaspete care vine,

Pentru că fiecare a fost trimis la tine

Ca un ghid de dincolo.”

Cred că am să scriu ceva, în zilele viitoare, despre Inteligența Emoțională. Ea ne ajută mult mai mult în viață decât inteligența cerebrală, profesională.

Anunțuri

12 gânduri despre „Cum e casa ta de oaspeți?

    Iustina a spus:
    Martie 23, 2014 la 8:57 pm

    E greu să faci precum scrie… să întâmpini râzând gândurile negre, rușinea, răutatea… dar cred că tocmai în asta stă secretul unei linişti şi fericiri adevărate, sincere. Pentru că dacă nu eşti cu adevărat pregătit pentru asta, te vei simţi ca şi cum ai fost împins în prăpastie…

      drstoica a răspuns:
      Martie 23, 2014 la 9:14 pm

      Foarte adevărat ce spui, Iustina. Știi cum e: e greu să alergi 10.000 de metri. Dar dacă alergi întâi 1000, apoi 2000, repeți isprava, îți spui că poți, tragi aer în piept, vezi că reușești, treci la 5.000 și tot așa. Dacă am putea bătând din palme, n-am aprecia suficient și s-ar pierde tot câștigul interior.

        Iustina a spus:
        Martie 23, 2014 la 9:22 pm

        Acum câteva ore scriam un scurt draft pentru zilele următoare. Şi cum îmi alergau degetele pe telefon, m-am trezit că am scris că mi-s dragi şi cei ce mă fac să plâng, pentru că datorită tuturor, ca ansamblu, viaţa mea e frumoasă. Apoi… ajung aici. Înţeleg că asta e lecţia mea astăzi, dar nu e tocmai uşor de asimilat (nu doar de priceput, ci de însuşit cu toată fiinţa). Dar ai dreptate, totul ţine de exerciţiu şi repetiţie.

          drstoica a răspuns:
          Martie 23, 2014 la 9:29 pm

          E greu să nu ne lăsăm afectați de întâmplările neplăcute, dar, uite, descoperi că-ți pot fi dragi, de fapt că-i poți ierta pe cei care te fac să plângi, peste o săptămână mai descoperi un lucru asemănător și tot așa. Iertarea e un proces, nu e o emoție de moment, scoasă din mânecă precum asul. Iar recunoștința e ceva frumos, nu putem să nu devenim conștienți și de ceea ce ne place, nu doar de ceea ce nu ne place.
          Scopul final nu e performanța de a ierta pe toată lumea din jur, ci de a dobândi o cât mai permanentă stare personală de bine.
          Să ne stresăm, enervăm, depresăm zilnic nu ne ajută cu nimic. De aceea, hai să schimbăm puțin percepțiile și reacțiile! Psihologic sau spiritual, oricum e bine.

            Iustina a spus:
            Martie 23, 2014 la 9:35 pm

            mai ales că nimeni nu ne dă înapoi neuronii prăjiţi degeaba 🙂

    erys a spus:
    Martie 23, 2014 la 9:38 pm

    merg un pic mai departe si spun ca daca fiecare dintre noi este o casa de oaspeti, intre noi exista spatii…

    de ce-aş dărâma spaţiul dintre noi
    când acolo putem depozita
    serile cu ceai şi prăjiturele
    aluziile rău prevestitoare
    ideile încolţite care nu vor trebui
    niciodată să fie auzite
    privirile care fug în jos din calea durerii

    de ce-aş dărâma spaţiul dintre noi
    când acolo putem face o construcţie
    din toate ruinele noastre
    singurele rămase impasibile
    la furtunile ce ne-au zgâlţâit interioarele

    de ce-aş dărâma spaţiul dintre noi
    când acesta e singura plăcere posibilă
    unde cu perdelele trase
    ne apărăm intimitatea
    şi ambele versiuni ale întâmplării…

    (erys)

      drstoica a răspuns:
      Martie 24, 2014 la 4:27 pm

      Frumos, mulțumesc pentru „mersul mai departe”. 🙂

    incredibleyoung a spus:
    Martie 23, 2014 la 10:12 pm

    Tare frumos…:)

    Arome de poveste a spus:
    Martie 24, 2014 la 11:16 am

    Fiecare postare o citesc pe nerasuflate. Ma regasesc in multe. I

    Arome de poveste a spus:
    Martie 24, 2014 la 11:19 am

    Imi vad slabiciunile dar si calitatile. Fac pasi mici, dar ma mandresc cu ccea ce am facut.

      drstoica a răspuns:
      Martie 24, 2014 la 4:30 pm

      Sunt postări în care eu însumi m-am regăsit ori încă mă regăsesc. Dar pașii mici, de care și tu spui, duc către ceva mare. Foarte bine că îi remarci și că te mândrești cu ceea ce ai făcut; e important, astfel încât să te poți motiva pentru a merge și mai departe.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s