Elena. „Rahatul trebuie să fie gustos…”

Publicat pe Actualizat pe

elena-posterAndreotti mi l-a recomandat și-i mulțumesc.

Mărturisesc din start că nu sunt un fan al cinematografiei ruse. Dar țara asta are o școală de film extraordinară! Iar „Elena” nu prea face excepție de la regulă. Cadre luuungi și statice, specifice filmului rus. Extrem de sugestive. Cu mișcări lente de cameră, cu spații goale care spun o poveste. Primul cadru al filmului e absolut genial: în mai puțin de două minute vezi răsăritul așa cum sunt sigur că nu l-ai văzut niciodată: natura înghețată, un corb croncănind, așteptând lumina, o fereastră în care soarele se oglindește tot mai viu și mai cald. Dar cadrul rămâne rece. Foarte rece.

Producția a fost premiată în 2012 la Cannes, cu Un Certain Regard. Tema muzicală a filmului e compusă de americanul Philip Glass. Foarte tare!

Am făcut un mic experiment. M-am uitat 5 minute fără sonor, fără să citesc pe buzele personajelor. Parcă vedeam un film românesc, de școală veche.

Elena e pensionară, fostă infirmieră. Soțul ei, Volodia, e un plin de bani. Cumsecade. Fiecare dintre cei doi are câte un copil din altă căsătorie. În cazul Elenei, intervine tema mamei care, din dragoste, face un milion de lucruri pentru copilul ei, crezând că-l ajută. Fiul are propria familie – o soție și doi băieți făcuți din greșeală. Dar n-are serviciu. Nu-i place.

Povestea nu e deloc una spectaculoasă. E plină de oameni obișnuiți. Nici buni, nici răi. Cu lumini și umbre, lipsiți sau nu de aspirații, cu propriile percepții despre viață. Oameni pe care trebuie să-i salvezi de ei înșiși. Dar dacă din cer nu pică nimic… Câteodată mai pică. Așa, cu forța.

„Rahatul trebuie să fie gustos; e imposibil să se înșele milioane de muște.”

Pentru un spectator obișnuit cu filmul nou american și cu cel vest-european, „Elena” e o experiență… altfel. E un ghem de trăiri controversate, pe care ai vrea să le împarți în frumoase și urâte, dar nu prea reușești. Sau… te poți plictisi, pentru că nu e nimic spectaculos să-ți crească tensiunea.

Anunțuri

6 gânduri despre „Elena. „Rahatul trebuie să fie gustos…”

    Mala a spus:
    Martie 18, 2014 la 12:58 pm

    „Gara pentru doi” mi-a placut extraordinar de mult…

      drstoica a răspuns:
      Martie 18, 2014 la 1:14 pm

      Un clasic, într-adevăr.

        Mala a spus:
        Martie 18, 2014 la 2:18 pm

        Scoala rusa de cinematografie e una dintre scolile care-ti dau directie in filozofeala si cred ca e la fel ca cea de pictura in care realismul devine socant de …real.
        Scuze Doc…mi-e pe suflet filmografia rusa cum Repin mi-e alaturi de Picasso in sertarasele sufletului.

          drstoica a răspuns:
          Martie 18, 2014 la 2:32 pm

          Dar de ce te scuzi? Eu, unul, mă bucur că ai găsit atâta bucurie în arta, în literatura, în cultura rusă. Țara asta chiar are un tezaur uriaș dpdv cultural.
          Eu nu sunt chiar fanul lor, dar pot să le recunosc valoarea.

            Mala a spus:
            Martie 18, 2014 la 2:44 pm

            Nuuu, scuzele au fost pentru filozofeala-gind potrivita si pornita instantaneu…Nu ma scuz pentru afinitatile pe care le am vis-a-vis de cultura rusa; la urma urmei e o chimie sau o cuantica cu care sau prin care rezonez cu acel ceva.

              drstoica a răspuns:
              Martie 18, 2014 la 3:35 pm

              Nici pentru filozofeală nu te scuza, că de-aia suntem pe-aici, ca s-o facem de câte ori ne vine și ne place. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s