Philomena. Simplu, de suflet

Publicat pe Actualizat pe

philomena-posterO tânără irlandeză, simplă și naivă, ajunge în pat cu primul bărbat care-i făcuse vreodată curte. Frumos, îndrăzneț, atrăgător. Toată viața avea să-l considere astfel, deși a lăsat-o cu un copil, iar tatăl ei a renegat-o, spunându-le tuturor că a murit. Maicile au ajutat-o să nască, apoi i-au vândut băiețelul unei familii americane. Timp de 50 de ani, femeia și-a căutat fiul fără niciun succes. I se spusese că orfelinatul ținut de maici a trecut printr-un incendiu, iar arhiva arsese complet. Singurul document salvat a fost un act prin care ea putea fi oprită în vreun fel să-și mai găsească vreodată copilul. Dar apare un individ serios, Martin Sixsmith, educat, ateu, jurnalist de școală veche, care se ocupă de treburi serioase, nu de povești de viață, cinic și bine intenționat. Proaspăt demis dintr-o funcție de purtător de cuvânt al Guvernului. Omul se oferă să o ajute pe Philomena în încercarea ei de a-și găsi fiul despre care nu vorbise nimănui timp de 50 de ani. Dar ajutorul ăsta avea să presupună o carte publicată, faimă și bani. Prioritățile din viața lui Martin. Totul se reduce la un troc.

Philomena (interpretată de Judi Dench) încearcă să-și ierte păcatele pe care crede că le are. Vorbește despre băiatul care o lăsase însărcinată ca și când se iubiseră ani de-a rândul, nu o singură dată. Vede întotdeauna… dar întotdeauna jumătatea plină a paharului. Partea bună a oricărui om. Într-o singură zi, Martin numără 10 persoane cărora Philomena le spusese: „Ești extraordinar! Întâlnesc unul la un milion ca tine!”. Preferă iertarea care vindecă pe cel ce iartă decât neiertarea care nu face bine nimănui.

Philomena: De mine depinde ce voi face. E alegerea mea!

Martin: Adică, n-ai de gând sa faci nimic?

Philomena: …nu. Soră Hildegarde… vreau să stii… ca te iert.

Martin: Cum, asa pur si simplu?

Philomena: Nu-i asa pur si simplu. E greu. Pentru mine e greu. Dar nu vreau sa urasc oamenii. Nu vreau sa fiu ca tine. Uita-te la tine!

Martin: Sunt suparat.

Philomena: Trebuie sa fie foarte obositor.

Filmul e inspirat de evenimente reale. După o alternanță între „poți publica povestea”, „se poate să nu-mi dai numele real?” și „uite, fac un împrumut la bancă să-ți plătesc totul, dar te rog nu publica nimic”, Philomena, prin comportamentul său cu adevărat tolerant, îl schimbă pe Martin Sixsmith, un om care înțelege viața așa cum o înțelege majoritatea dintre noi. Vânător de titluri și exprimări senzaționale, obișnuit cu lupta continuă pentru orice, deprimat în urma demiterii cauzate de greșeala altora. Și le trebuia un țap ispășitor, așa că l-au găsit pe el; era mai puțin important și era la îndemână.

„Sfarsitul cautarilor noastre va fi atunci cand vom ajunge de unde am plecat si vom cunoaste locul pentru prima data.” T.S. Eliot. E un altfel de a rezuma metafora din Alchimistul lui Coelho.

Mii de copii irlandezi adoptati si mamele lor „de rusine” înca se mai cauta.

Cartea biografică a lui Martin Sixsmith – Copilul pierdut al Philomenei Lee – a apărut în 2009. Producția anglo-americană din 2013 are 4 nominalizări la Oscar și multe de oferit cui vrea să vadă un film blând ca exprimare, profund și dur ca mesaj.

15 gânduri despre „Philomena. Simplu, de suflet

    july a spus:
    Februarie 27, 2014 la 6:02 am

    Doc, ce frumos povestesti ! Buna dimi !

      drstoica a răspuns:
      Februarie 27, 2014 la 9:36 am

      Mersi frumos, bună dimi! 🙂

    Ana a spus:
    Februarie 27, 2014 la 8:37 am

    M-ai convins…oricum doream sa il vad , dar acum ma pun pe cautat si vizionat…suna nemaipomenit!
    M-am amuzat in context :lol:. Te rog sa nu te superi , nu sunt carcotasa si nu caut greselile cu lupa…dar mi-a placut mica greseala : “uite, fac un împrumut la bancă să plătesc totul, dar te rog nu pulica nimic”,…scuze ! Nu-s carcotasa…a fost asa , ca o vorba de duh in seriozitatea postarii! 😀

      drstoica a răspuns:
      Februarie 27, 2014 la 9:37 am

      Da, am remarcat. Abia acum. 🙂 Nu e niciodată o supărare când mi se atrage atenția pentru o greșeală evidentă. Și corectez, chiar dacă e amuzant cuvântul. Parcă-mi vine să-l las așa. 🙂

        Ana a spus:
        Februarie 27, 2014 la 9:53 am

        Pai lasa-l….de amuzament! 😀 N-am atras atentia , m-am amuzat… 😀

    incredibleyoung a spus:
    Februarie 27, 2014 la 9:17 am

    Frumos…da.:)

    Dan a spus:
    Februarie 27, 2014 la 3:05 pm

    Fir-ar a naibii ce bulan au unii … 👿 „O tânără irlandeză, simplă și naivă, ajunge în pat cu primul bărbat care-i făcuse vreodată curte.” … Pfuuuaiii… Am făcut la „curți” cât pentru gospodăriile a trei sate întregi și n-am dat peste prea multe coțofene mioritice cu-apucături de irlandeză. Ce-i drept irlandezele îs mai urâte așa că au mai puține șanse să „cadă cloști” și probabil de aici și lejeritatea cu care privesc patea asta a problemei …

      drstoica a răspuns:
      Februarie 27, 2014 la 3:13 pm

      Da, probabil că chiar se roagă să li se facă o curte gratis, fără casă, fără alte dependințe. 🙂 Da’ mă gândesc că totuși pe-asta au dat’o în film tocmai pentru că n-avea curte acasă și a primit-o pe prima băgată pe gât. Mă rog, pe prima oferită. 🙂

    lndngeek a spus:
    Februarie 27, 2014 la 4:31 pm

    Tare mi-a placut. Am si ras, m-am si suparat, e unul din filmele care chiar mi-au fost dragi in perioada asta. Pacat ca l-am urmat cu The Lego Movie 🙂

      drstoica a răspuns:
      Februarie 27, 2014 la 4:53 pm

      N-am văzut The Lego Movie. E rău? Lumea zice că-i un desen animat drăguț. 🙂

    erys a spus:
    Februarie 27, 2014 la 10:29 pm

    o sa vedem, o sa vedem, zic si eu ca orbul. 🙂
    am vazut 12 years a slave. nu e nici pe departe un film de oscar, dupa parerea mea. e doar all right si atat. bine, si nici nu vad de ce si-ar da albii un premiu unei povesti de genul asta.
    iar nebraska…just all right si el.
    m-a amuzat ca pe-aici, toate oraselele mici arata al naibii de la fel. aceleasi cladiri cuburi, aceleasi pustiuri, aceleasi stradute, aceleasi baruride duzina, aceleasi aceleasi…

      drstoica a răspuns:
      Februarie 27, 2014 la 10:42 pm

      🙂 Nu e mai mult decât 12 Years a Slave, după părerea mea. E tot pe-acolo: un film ok, dar nu de Oscar, așa cum am mai zis. Însă Nebraska mie mi-a plăcut mult. Pentru curățenia cu care tratează niște sentimente, niște realității individuale și-atât. Fără drame exagerate, fără intrigi demonice. 🙂 Și pentru umorul simplu al unor situații. Nu cred că te așteptai ca, luându-i compresorul ăluia din hambar, să descopere ulterior că nu era casa cui trebuia. 🙂
      Altfel, nu știu cum arată orășelele pe-acolo decât din filme. Iar eu pot să cred că se fac toate în aceleași două, trei orășele. 😀

        erys a spus:
        Februarie 28, 2014 la 9:21 pm

        nu, am spus ca toate oraselele mici seamana izbitor intre ele. asta inseamna ca filmele pot fi facute oriunde.:)
        si chiar comentam cu sotul meu lipsa de creativitate si monotonia care a iesit datorita ei.:) si casele sunt aproape la fel, iar daca esti un pic distrat, adesea nici nu iti dai seama pe ce strada te afli. ei sunt obisnuiti, insa pentru cineva de-afara, e un pic… deprimant. :))

          drstoica a răspuns:
          Martie 1, 2014 la 1:25 am

          😀 Eh, mie mi-ar plăcea să mă rătăcesc puțin prin orășelele lor; și nici n-aș fi deprimat. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s