4 întrebări simple. De la tine pentru tine

Publicat pe Actualizat pe

intrebareDe multe ori, în loc să acționăm, reacționăm. „La cald”, cum s-ar zice. Mai târziu, s-ar putea să ne pară rău. Ori s-ar putea să nu ne pară, dar să ne fi luat-o totuși gura pe dinainte, cu rezultate nu dintre cele mai frumoase.

Atenția simplă, sănătoasă pe ceea ce spui acum, pe ceea ce faci acum se transformă într-un exercițiu psihic foarte benefic, într-un exercițiu mental-emoțional care educă răbdarea, calmul, intuiția, detașarea, inspirația, reducerea unui orgoliu exacerbat, capacitatea de a lua hotărârile care-ți creează cel mai mult bine acum și după.

Ori de câte ori ești într-o conversație sau într-o dispută directă ori indirectă, într-o sesiune de bârfă mică 🙂 , în pragul unei crize de nervi, indiferent ce-ar provoca-o, întreabă-te simplu doar atât:

Chiar TREBUIE sa spun acest lucru?

Este NEVOIE sa spun acest lucru ACUM?

SUNT EU persoana care trebuie sa spuna acest lucru?

Daca ar fi sa existe O ALTA SOLUTIE MAI POTRIVITA, cum ar arata ea?

Îți ia un minut să te întrebi. Crede-mă că transformi furia, neajutorarea, frica, plăcerea de a arunca o vorbă grea. Doar încearcă de câteva ori și vezi dacă funcționează! Te aștept să-mi spui ce se întâmplă cu tine. 🙂

19 gânduri despre „4 întrebări simple. De la tine pentru tine

    OrhiKamyDeea a spus:
    Februarie 27, 2014 la 3:41 pm

    Vrei sa iti spun ce se intampla cu mine inainte sau dupa ce imi voi pune intrebarile? 😀
    La cum ma stiu, eu nu imi pun intrebari de genul: ,, Daca ar fi sa existe O ALTA SOLUTIE MAI POTRIVITA, cum ar arata ea?,,
    Eu am tot timpul solutia, potrivita sau nepotrivita, pe moment 😆

      drstoica a răspuns:
      Februarie 27, 2014 la 3:56 pm

      🙂 N-ai vrea s-o ai, mai degrabă, pe-aia potrivită? 🙂

        OrhiKamyDeea a spus:
        Februarie 27, 2014 la 4:00 pm

        Eu as dori sa o am pe aia potrivita. Dar nu am calmul si rabdarea necesare unei asteptari. 😀

          drstoica a răspuns:
          Februarie 27, 2014 la 4:19 pm

          Nu vrei să ai calmul necesar. E diferit. 🙂 Și eu ziceam la fel ca tine. Aveam chiar impresia că lumea mă foarte apreciază. Până la un punct. 🙂

            OrhiKamyDeea a spus:
            Februarie 27, 2014 la 4:54 pm

            Stii ca firea omului nu se chiar schimba. Mentalitatea da, dar firea, aprinsa sau calma, ramane. Daca as incerca sa raman calma si sa gandesc, s-ar aduna cuvintele in mine si as exploda si mai amplu decat o fac daca explozia imi este spontana.
            Spune-i vulcanului sa nu erupa si sa astepte pana se va evacua intreaga zona 😆

              drstoica a răspuns:
              Februarie 27, 2014 la 5:03 pm

              Firea nu se schimbă, obiceiurile da. 🙂

                Irina a spus:
                Martie 2, 2014 la 5:57 pm

                Mamma mia!!!! Tre’ sa tin minte asta. 🙂

    Ana a spus:
    Februarie 27, 2014 la 4:02 pm

    Pai eu dau in icter mecanic , daca incerc sa fac asa 😀 Cred ca m-as sufoca stand cu cuvintele intre omulet si epiglota… 😀
    Si daca nu zic atunci cand este momentul , mai tarziu vine taifunul de cuvinte…ca se aduna.Asa ca prefer o mica ploaie torentiala de vara , decat un intreg uragan… 😀

      drstoica a răspuns:
      Februarie 27, 2014 la 4:22 pm

      🙂 Da, știu, asta e întotdeauna scuza pe care ne-o dăm cu toții pentru ca nici măcar să nu încercăm. 🙂 Pare mai savuros, mai impunător conflictul decât liniștea, în general. Doar că aparențele înșală… Până în ziua când apare icterul mecanic tocmai din direcția opusă celei la care ne așteptam. 🙂

        Ana a spus:
        Februarie 27, 2014 la 4:23 pm

        Ba s-avem pardon , zic : eu m-am straduit din toate rasputerile , am incercat , m-am inecat , am tusit pana la epuizare…si tot degeaba! 😀

          drstoica a răspuns:
          Februarie 27, 2014 la 4:52 pm

          Adică, te-ai întrebat, ai constatat că rănești pe cineva fix așa cum nu vrei să facă acel cineva cu tine, ai descoperit o altă soluție de a merge mai departe și nu ți-a plăcut?! Nu pot să cred. 🙂 Pentru tuse există Tusocalm. 🙂

            Ana a spus:
            Februarie 27, 2014 la 7:58 pm

            Din pacate da…si desi a fost aplicat ceea ce cauti sa scri astfel incat eu sa inteleg…

    brideofchucky2013 a spus:
    Februarie 27, 2014 la 5:05 pm

    Furia atunci îmi fură mințile 😀

      drstoica a răspuns:
      Februarie 27, 2014 la 5:21 pm

      E adevărat, tuturor ni se întâmplă asta. Așa că trage adânc aer în piept de 2-3 ori și dă-ți un minut pentru recadrarea situației, pentru acele 4 întrebări simple, care vin toate odată. 🙂 Când respiri adânc, sângele ajunge mai mult și mai repede în creier, oxigenându-l. Oxigenul taie furia, taie pornirile necontrolate, radicale. E un proces simplu, la îndemână, atestat medical. 🙂 De-aia orientalii au inventat meditația. Pentru a-și schimba obiceiurile dăunătoare.

    inda of wind a spus:
    Februarie 27, 2014 la 5:23 pm

    Daca in timpul conversatiei stau un minut sa ma intreb, cu siguranta si interlocutorul are timp sa isi puna intrebari despre coerenta mea :))
    Dar mare, noroc, se spune ca „distanta” dintre timus si hipofiza este de doar 12 secunde, deci nu este nevoie de un minut 🙂

      drstoica a răspuns:
      Februarie 27, 2014 la 5:28 pm

      Iată, am exagerat cu un minut! 😀 Ideea e că nu te văd certându-te tot timpul cu cineva. Iar un om care se ceartă își cam pierde coerența, inevitabil, fiindcă își grăbește gândurile, vorbele, faptele, se pripește în mod automat. Deci, se întâmplă și cu interlocutorul tău, nu va avea timp să observe cele 12 secunde de time out. 🙂

    Arome de poveste a spus:
    Martie 1, 2014 la 2:00 pm

    La mine functioneaza cu respiratia. Trag adanc aer in piept, apoi 3-4 secunde de pauza si din nou trag aer in piept.
    Daca am medita cateva minute in fiecare zi, am simiti diferenta.

      drstoica a răspuns:
      Martie 1, 2014 la 11:27 pm

      Mă bucur pentru tine! Respirația adâncă și numărătoarea până la 10 (să aibă timp adrenalina să se piardă un pic prin corp) sunt baza. Chestii atât de simple, de la-ndemână, dar atât de nebăgate în seamă…
      Meditația este, probabil, cel mai bun medicament din câte există.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s