Înțelepciunea unei campioane de 22 de ani

Publicat pe Actualizat pe

simona-halepDupă ce a câștigat astăzi, la Doha, cel mai important turneu de tenis din carieră, în fața franco-nemțoaicei Angelique Kerber, Simona Halep a declarat simplu: „A fost o săptămână wow pentru mine. O felicit pe Angelique, este o jucătoare foarte bună. Acum am mai multă încredere în mine, e cel mai mare turneu pe care l-am cîştigat. Eu mă bucur de fiecare moment pe teren, îmi place tenisul şi să mă aflu aici„, a spus Simona.

Reține ultima ei frază! La 22 de ani, a ajuns în acest punct tocmai pentru că a fost educată să gândească și să simtă în spiritul celor declarate. Nu declară asta pentru că a câștigat, ci a câștigat pentru că, indiferent dacă pierdea sau nu, ea se bucură de fiecare moment pe teren, îi place ceea ce face și să se afle acolo unde se află. Și-a antrenat mintea pentru succes, apoi totul a venit de la sine. Calități fizice ca ale ei mai întâlnești și la alte sportive. Dar sentimentele de care vorbește o fac ceea ce este în prezent. Dacă va continua să aibă grijă de mintea ei, va ajunge din ce în ce mai bine, din toate punctele de vedere.

La fel se întâmplă cu oricare dintre noi. În loc de „trebuie să văd ca să cred”, hai să alegem, în fiecare zi, varianta corectă: „trebuie să cred ca să văd”! O urmăresc pe fata asta de ceva vreme și sunt tot mai plăcut surprins de reacțiile ei la tot ce i se întâmplă. După ce a pierdut luna trecută, în sferturi  la Australian Open, presa a uitat brusc ce performanțe avusese până atunci și a publicat știri de genul „Halep umilită la Melbourne”, „n-a jucat nimic”, „înfrângere catastrofală”… Fata asta, însă, a ales să nu citească ziarele. Și a declarat imediat după înfrângere: „Trebuie să fiu mai relaxată înainte de meci, pentru că e doar un meci. Nu vreau să mă mai gândesc că joc în sferturi la un Grand Slam. Să nu mai pun presiune pe mine şi să mă bucur de joc. Anul trecut am câştigat câteva turnee şi m-am bucurat de fiecare meci. Astăzi nu m-am putut bucura şi este păcat. Am avut emoţii, foarte mari emoţii şi nu mi le-am putut controla. Dar, trebuie să fiu optimistă şi să iau acest rezultat ca pe ceva bun. Mă gândesc că voi mai avea şanse să joc în sferturi la Grand Slam-uri. Și trebuie să muncesc mult. Vreau să fiu mai bine pregătită pentru meciurile mari.”

Oamenii au replicat repede, cu jumătate de gură: „Ete, na! După ce ai pierdut cu 6-3, 6-0, ce pretenții să mai ai?”. Dar Simona Halep a mers înainte, știind exact ce vrea, ce poate și ce merită: TOTUL, ca oricare dintre noi. Iar astăzi închide gura pesimiștilor, „realiștilor”. Din fericire, nu asta a urmărit: să închidă gura cuiva. Fiindcă așa ceva presupune obsesii, consum nervos inutil, urmat de alte și alte eșecuri. Fata doar își vede de treaba ei. Astăzi este din nou „magnifica Halep”. Dar ea știe că e magnifică în fiecare zi, oricine orice-ar crede despre ea. Nimic pe lume nu e întâmplător. Bravo, Simona!

sh

7 gânduri despre „Înțelepciunea unei campioane de 22 de ani

    Mala a spus:
    februarie 16, 2014 la 10:56 pm

    E printre putinele care pun pasiune in fiecare moment din jocul propriu-zis si se vede.

      drstoica a răspuns:
      februarie 16, 2014 la 11:32 pm

      Indiferent de ocupație, pasiunea aia curată, calmă, plină de bucurie este cea care decide rezultatele pe termen lung. Toți oamenii care reușesc să aibă rezultate într-un domeniu sau altul, care ajung să fie fericiți (familial, financiar, profesional, personal), gândesc și simt precum Simona Halep. Iar a fi fericit nu echivalează strict cu a fi putred de bogat. Se vede unde ajung mulți dintre oamenii bogați… ăia care înțeleg greșit fericirea.

        Mala a spus:
        februarie 17, 2014 la 4:03 pm

        Si cind te gindesti ce ‘putin’ e nevoie pentru a fi fericit!

    Bursucel a spus:
    februarie 17, 2014 la 12:00 am

    Tare mi-ești drag pentru felul în care ai scris… 🙂

      drstoica a răspuns:
      februarie 17, 2014 la 1:15 am

      🙂 Îți foarte mulțumesc, rezonăm. 🙂

    Claudia a spus:
    februarie 17, 2014 la 1:08 am

    O urmaresc si eu cu mare drag si incerc sa invat din atitudinea ei curata, din determinarea bazata pe incredere, pe munca, pe bucurie.
    Si cum fiecare avem firi diferite si suntem deja construiti intr-o directie greu de schimbat, nu-mi ramane decat sa ma gandesc la ce ma bucura cu adevarat si sa muncesc mai mult in acea directie.
    Simona m-a facut sa ma uit la meciurile de tenis. Simona sper sa fie deja un model pentru tinerele fete – e mare nevoie de astfel de oameni care sa inspire noile generatii atat de „orbite” de aparitiile superficiale…

      drstoica a răspuns:
      februarie 17, 2014 la 1:20 am

      Extrem de bine zis, Claudia, mulțumesc! Simona Halep merită să fie un model. Acel model despre care să se vorbească în școli cu exemple de declarații precum cele de mai sus, de reacții, de comportament, de muncă și de succes curat. Fiindcă astfel viața ei va fi una plină de succes chiar și atunci când nu va mai fi o tenismenă.
      Ai dreptate: fiecare om e unic în felul său. Fiecare om poate fi propriul său campion în viața pe care alege să o trăiască.
      Și mie îmi place Simona Halep. Are doar 22 de ani și învăț atât de multe de la ea!… Nu contează ce va fi peste un an, peste zece, peste cincizeci. Astăzi, fata asta e un exemplu.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s