Copacul vieții?

Publicat pe Actualizat pe

tree-of-lifePentru că am și eu, ca și tine, o problemă de viață, pentru că, spre rezolvare, fac zilnic același lucru despre care știu sigur că e bun și bine făcut (fiindcă îl fac deja de nu știu când), am hotărât să-mi spun o poveste. Și dacă tot mi-o spun mie, mă gândesc să ți-o spun și ție, poate te ajută cu ceva cândva. 🙂

Povestea începe ca orice poveste auzită în copilărie. Atunci când totul ni se părea posibil și ce bine era!… A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti. A fost odată un sat de oameni departe… foarte departe.

Acești oameni, de când se știau ei, se hrăneau într-un singur fel: stăteau sub niște copaci semeți și așteptau să se coacă și să pice fructele. Se întâmpla asta an de an. Satul era plin de pomi și de copaci viguroși încărcați cu fructe, iar vântul de vest bătea de fiecare dată cu furie, scuturând-i în mod ideal. Și toți oamenii se hrăneau și erau fericiți și transmiteau din tată în fiu modul lor de viață și de hrănire.

La un moment dat, vântul de vest a încetat să mai bată. Încălzire globlă sau ce? Dar ce mai contează asta?

Oamenii au început să moară pe capete. Își blestemau soarta și lipsa de noroc. Spuneau că s-au născut într-un sat, într-o țară de rahat. Se credeau nedreptățiți. Se simțeau ca și cum le fusese luat, fără nicio justificare sau, mai degrabă, din vina cuiva, un lucru care li se cuvenea pur și simplu. Știau asta de la părinți, de la bunici. Amenințau divinitatea și rugile se transformau în ocări. Dacă până acum vizitau pomii și copacii în fiecare dimineață, adunând lejer fructele, acum situația se schimbase!

Și-au spus: „Trebuie să muncim mai mult pentru asta!”, și au început să stea de dimineață până seara sub copacii respectivi. Mulți dintre ei au făcut insolație și au murit, ceilalți au făcut răni îngrozitoare pe toată suprafața corpului. De ce oare era Dumnezeu atât de rău, pedepsindu-i astfel fără niciun motiv?

Primarul satului, un om dedicat comunității, își frângea mâinile și nu știa ce decizii să mai ia. Cu durere în suflet, a decretat: „Vom sta și noaptea sub copaci! Trebuie să ne sacrificăm pentru viitorul satului nostru!”. Oamenii erau epuizați, frigul nopții le intra în oase, se îmbolnăveau și mai mulți. Dar rezultatele nu apăreau.

Primarul a decis apoi: „Vom sta cât mai mulți sub un copac, poate așa forța noastră unită ne va aduce fructele dorite!”. Dar nici de data asta norocul nu a fost de partea lor.

Primarul era disperat, își spunea în sinea lui: „Doamne, am făcut tot posibilul pentru satul meu. Am muncit din greu pentru un rezultat cât de cât. Oamenii și-au dat și viața în încercarea de a obține hrana necesară. Oare ce să fac, Doamne, ca să-i fie bine satului meu?”
Într-o zi, un străin călător și-a făcut apariția în sat. S-a uitat curios la atâția oameni adunați sub copaci, care cu ultimele puteri nu mai erau în stare nici să se ridice ca să-i vorbească străinului. Acesta a salutat, dar nimeni nu i-a raspuns. Mirat, străinul a încercat sa intre în vorbă cu ei, dar toți se uitau cu ochii bolnavi în sus, către fructele din pom. Străinul a murmurat ceva printre dinți, a întins mâna către o creangă și a smuls un fruct. A mușcat din el cu poftă, dar, când s-a uitat mai bine, a văzut ca era viermănos, se stricase. A aruncat cu dispreț fructul și a plecat bombănind cu privire la insolența sătenilor și a fructelor stricate în pomi.

“Adică fructele astea puteau fi culese?! Nu e nevoie să aștepți să cadă bătute de vântul care nu mai bătea?!” s-au întrebat sătenii șocați. Din ziua aceea, nimeni din satul de poveste nu a mai murit de foame.

Ce-ar mai fi de zis? Cât de rea poate fi o țară, cât de grea poate fi o situație personală, ca să nu existe soluție pentru orice problemă de viață apărută? Cât de diverse soluții ai încercat pentru a rezolva problema despre care spui că nu are rezolvare? Cât de multe ai făcut, în mod real, pentru a-ți fi mai bine? Nu cât de mult ai făcut în fiecare zi același lucru, fiind deja un obicei, ci cât de multe lucruri noi ai făcut până ai descoperit solutia salvatoare?

Știi filmul „The Tree of Life”? O metaforă superbă. Scriam despre el aici. Mai jos, ai coloana sonoră de excepție.

8 gânduri despre „Copacul vieții?

    littlebutterfly a spus:
    februarie 12, 2014 la 9:50 pm

    O poveste cu tâlc 🙂

      drstoica a răspuns:
      februarie 12, 2014 la 10:25 pm

      Întotdeauna poveștile sunt cu tâlc. 🙂

    adelinailiescu a spus:
    februarie 13, 2014 la 12:45 pm

    Exista si varianta romaneasca, aia cu replica celebra „da’ muieti is posmagii?” 🙂

      drstoica a răspuns:
      februarie 13, 2014 la 1:08 pm

      Corect. 🙂 Doar că varianta românească încearcă, mai degrabă, să scoată în evidență lenea, nu doar atașamentele de obiceiuri.

    dunia a spus:
    februarie 13, 2014 la 1:26 pm

    Eu mi-am tatuat arborele vieții. 🙂 Eh! Infuența lui Eliade și o minte sucită.

      drstoica a răspuns:
      februarie 13, 2014 la 1:30 pm

      Și eu mi-am tatuat arborele vieții. Dar pe tricou. 🙂 E, de fapt, arborele vieții cu ying și yang. Îmi place de mor tricoul ăla. 🙂

    dunia a spus:
    februarie 13, 2014 la 1:33 pm

    Și mie bucata mea de piele. 🙂

      drstoica a răspuns:
      februarie 13, 2014 la 4:31 pm

      Trăim plăceri simultane și de bun augur. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s